Lumea a fost martoră în această lună la un mini-război în Caucaz, care a suscitat o retorică pasionată dar fără mare pertinenţă. Geopolitica este o gigantică serie de jocuri de şah în doi, în care fiecare jucător caută să se poziţioneze într-o manieră avantajoasă. În aceste jocuri, este esenţial să cunoşti regulile după care se dau loviturile. Cavalerii nu au voie să se deplaseze în diagonală.
Din 1945 până în 1989, principalul joc de şah s-a jucat între SUA şi Uniunea Sovietică. A fost numit războiul rece, şi regulile de bază au fost numite metaforic “Yalta”. Cea mai importantă regulă era cea a unei linii care împărţea Europa în două zone de influenţă. Ea a fost numită de către Winston Churchill “Cortina de Fier” şi se întindea de la Stettin la Triest. Aceasta era regula, şi prea puţin contau tulburările care agitau Europa la instigaţia pionilor, nici nu se punea problema ca un război să izbucnească între SUA şi Uniunea Sovietică. Iar la sfârşitul fiecărei secvenţe de tulburări, piesele trebuiau să fie din nou amplasate acolo unde se găsiseră la început. Această regulă a fost respectată cu meticulozitate până la prăbuşirea comunismelor în 1989, al cărui aspect cel mai marcant a fost distrugerea zidului Berlinului.
Este foarte adevărat, aşa cum toată lumea a observat-o la acel moment, că regulile de la Yalta au fost abrogate în 1989 şi că jocul dintre Statele Unite şi (începând din 1991) Rusia s-a schimbat radical. Problema majoră de atunci este că Statele Unite au înţeles noile reguli ale jocului anapoda. S-au autoproclamat, şi au fost proclamate de mulţi alţii, singura superputere. În termenii regulilor de şah, acest lucru a fost interpretat ca însemnând că SUA erau libere să se deplaseze pe eşichier aşa cum voiau, şi îndeosebi să transfere pioni ai ex-Uniunii Sovietice în sfera lor de influenţă. Sub Clinton, şi într-un mod încă şi mai spectaculos sub George W. Bush, Statele Unite au continuat să joace jocul în maniera asta.
Nu era decât o singură problemă: Statele Unite nu erau singura superputere, nu mai erau nici măcar ceea ce se numeşte o superputere. Sfârşitul războiului rece înseamnă că Statele Unite au fost retrogradate de pe poziţia lor ca una dintre cele două superputeri la cea a unui Stat puternic într-o distribuţie cu adevărat multilaterală a puterii reale în sistemul interstatal. Numeroase mari ţări erau de acum în măsură să joace propriul lor joc de şah fără să trebuiască să-şi coordoneze mutările cu una dintre cele două foste superputeri. Şi au început s-o facă.
Două mari decizii geopolitice au fost luate în anii Clinton. Înainte de toate, Statele Unite au forţat lucrurile, cu mai mult sau mai puţin succes, în direcţia integrării foştilor sateliţi sovietici în NATO. Aceste ţări erau ele însele nerăbdătoare să se alăture grupului, chiar dacă principalele ţări din Europa occidentală – Germania şi Franţa – erau cumva reticente înainte de a o lua pe acest drum. Ele se vedeau parţial vizate de manevrele Statelor Unite, susceptând încercări de a li se limita libertatea de acţiune geopolitică recent dobândită.
A doua decizie a USA era să devină un jucător activ în reajustările de frontiere din ex-Republica federală a Yugoslaviei. Acest lucru a condus la o decizie de sancţionare, şi de aplicare prin intermediul trupelor, a secesiunii de facto a Kosovo de Serbia.
Rusia, chiar sub Elţîn, a fost nemulţumită de aceste două acţiuni ale Statelor Unite. Totuşi, haosul politic şi economic al Rusiei anilor Elţîn era atât de mare încât maximum pe care îl putea face era să se plângă şi, fie spus în trecere, să se plângă destul de slab.
Sosirea la putere a lui George W. Bush şi a lui Vladimir Putin s-a petrecut mai mult sau mai puţin simultan. Bush a decis să împingă tactica unicii superputeri (SUA decid singure cum să-şi mute piesele) mult mai departe decât o făcuse Clinton. Mai întâi, Bush s-a retras în 2001 din Tratatul sovieto-SUA din 1972 asupra rachetelor antibalistice. Apoi, a anunţat că SUA nu vor ratifica cele două noi tratate semnate în anii Clinton: Tratatul de interzicere completă a testelor din 1996 şi schimbările convenite în Tratatul de dezarmare nucleară SALT II. Apoi, Bush a anunţat că SUA aveau să-şi continue edificarea Sistemului naţional de apărare antirachetă.
Şi bineînţeles, Bush a invadat Iraqul în 2003. În cadrul acestui angajament, Statele Unite au căutat şi au obţinut drepturi asupra bazelor militare şi asupra drepturilor de survol în republicile Asiei centrale care făceau parte mai înainte din Uniunea Sovietică. Mai mult, SUA au promovat construcţia de oleoducte şi de gazoducte care ocoleau Rusia pentru petrolul şi gazul natural al Asiei centrale şi din Caucaz. Şi în cele din urmă, SUA au concluzionat un acord cu Polonia şi Republica Cehă pentru a amplasa rachete defensive, aşa-zis ca să se apere împotriva rachetelor iraniene. Rusia, totuşi, considră că ea este cea vizată.
Putin a decis să riposteze mult mai eficace decât Elţîn. Dar ca jucător prudent, s-a înhămat la început la consolidarea bazei sale interioare – restaurând o autoritate centrală eficace şi dotând armata rusă. În momentul acela, cursul economiei-lume s-a schimbat, şi Rusia a devenit subit un controlor bogat şi puternic nu doar al petrolului, ci şi al gazului natural atât de necesar ţărilor din Europa occidentală.
Putin a început atunci să acţioneze. A intrat în relaţii contractuale cu China. A menţinut relaţii strânse cu Iranul. A început să împingă Statele Unite în afara bazelor lor din Asia Centrală. A luat o poziţie foarte fermă în privinţa extinderii NATO în două zone-cheie: Ucraina şi Georgia.
Fărâmiţarea Uniunii Sovietice condusese la mişcări de secesiune etnică în numeroase ex-republici, printre care Georgia. Atunci când Georgia, în 1990, a încercat să pună capăt statutului de autonomie a zonelor etnice non-georgiene, acestea s-au proclamat rapid State independente. Nimeni nu le-a recunoscut, dar Rusia garanta autonomia lor de facto.
Declanşatorii acestui mini-război au fost de două tipuri. În februarie, Kosovo şi-a transformat oficial autonomia de facto în independenţă de iure (de drept). Iniţiativa sa a fost susţinută şi recunoscută de către Statele Unite ale Americii şi de numeroase ţări din Europa occidentală. Rusia a avertizat atunci că logica acestui demers era valabilă în egală măsură pentru secesiunea de facto din fostele republici sovietice. În Georgia, Rusia a recunoscut imediat, pentru prima dată, independenţa Oseţiei de Sud de iure în răspuns direct la cea din Kosovo.
Şi în aprilie anul acesta, Statele Unite au propus la reuniunea NATO [de la Bucureşti – n.t.] ca Georgia şi Ucraina să fie primite în “Planul de acţiune pentru adeziune” (Membership Action Plan). Germania, Franţa şi Regatul Unit s-au opus cu toate acestei acţiuni, spunând că ar provoca Rusia.
Preşedintele neo-liberal şi puternic pro-usamerican al Georgiei, Mikhail Saakaşvili, era atunci disperat. Vedea perspectiva unei reafirmări a autorităţii georgiene în Oseţia de Sud (şi în Abkhazia) dispărând de la orizont. A ales deci un moment de neatenţie a ruşilor (Putin la Jocurile Olimpice, Medvedev în vacanţă) pentru a invada Oseţia de Sud. Bineînţeles, forţa militară ridicolă a Oseţiei de Sud s-a prăbuşit complet. Saakaşvili prevedea că va putea forţa mâna Statelor Unite (şi, de fapt, în egală măsură a Germaniei şi a Franţei).
În loc de toate acestea, s-a ciocnit cu un răspuns militar rusesc imediat, care a sfărâmat mica armată georgiană. Ce a obţinut de la George W. Bush a fost retorică. La urma urmei, ce putea face Bush? SUA nu sunt o superputere. Forţele lor armate sunt împotmolite în două războaie pe care le pierd în Orientul Mijlociu. Şi, cel mai important lucru dintre toate, SUA au nevoie de Rusia mult mai mult decât are Rusia nevoie de ele. Ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov a afirmat într-un articol publicat de Financial Times că Rusia este un “partener al Occidentului în Orientul Mijlociu, Iran şi Coreea de Nord”.
În ceea ce priveşte Europa occidentală, Rusia controlează în manieră esenţială aprovizionările sale cu gaz natural. Nu este o întâmplare faptul că preşedintele francez Sarkozy, şi nu Condoleezza Rice, este cel care a negociat încetarea focului dintre Georgia şi Rusia. Acordul conţinea două concesii de talie pentru Georgia: aceasta se angaja să nu recurgă la forţă în Oseţia de Sud, iar acordul nu conţine nici o referinţă la integritatea teritorială georgiană.
Astfel, Rusia a ieşit mai puternică decât înainte. Saakaşvili a pariat tot ce avea şi este acum în faliment politic. Şi, ironie a sorţii, Georgia, unul dintre ultimii aliaţi ai Statelor Unite în coaliţia din Iraq, şi-a retras cei 2000 de oameni din Iraq. Trupele acestea jucau un rol crucial în zonele şiite, şi trebuie acum să fie înlocuite cu soldaţi usamericani, care vor trebui să fie retraşi din alte sectoare.
Dacă joc şah geopolitic, este preferabil să cunoşti regulile, altfel eşti eliminat.
[Copyrightul aparţine lui Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi autorizaţii, inclusiv privitoare la traduceri şi la postări pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights@agenceglobal.com, 1.336.686.9002 sau 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea pentru download, trimitere electronică sau prin e-mail către terţi, cu condiţia ca textul să rămână intact iar nota privind copyrightul să fie inclusă. Pentru a contacta autorul, scrieţi la immanuel.wallerstein@yale.edu.
Aceste comentarii, publicate de două ori pe lună, intenţionează să fie reflecţii la scena lumii contemporane, aşa cum sunt ele percepute nu din perspectiva titlurilor de pe prima pagină ci pe termen lung.]
9 responses so far ↓
1 danucky // Aug 21, 2008 at 11:56 pm
Excelenta analiza a subtilitatilor jocurilor de interese la nivel inalt si global. si totusi, unii spun ca saakasvili ar fi un pion otravit kaghebist…
2 test001 // Aug 22, 2008 at 12:30 am
“Ce prosti e americanii si ce destepti e rusii mereu invingatori.
SUA nici macar nu e superputere, e niste fraieri dom’le”.
Acum, dati un search pe internet si vedeti cine e Immanuel Wallerstein, si ce influente puternice are din … nimeni altul decat…. Karl Marx (nu pe bune, dati un search si o sa va convingeti…).
Georgia e intr-adevar un pion, dar daca analizam cine l-a pus la inaintare si cine are de castigat ati intelege mai bine care e mutarea.
Finalul acestei mutari il veti vedea dupa alegerile din SUA.
3 Kogaion // Aug 23, 2008 at 3:17 am
Articolul e frumos scris dar nu surprinde ceea ce este esential. Americanii au pus baze in Cehia si Polonia cu ganduri clare. NU UITATI! Rusii si-au luat-o pe coaja de la Hitler. Hitler discutase cu Stalin si ii promisese acestuia ca nu va ataca Rusia. Cand se duceau generalii rusi sa ii spuna lui Stalin ca nemtii pregatesc diviziile la granita, acesta ii considera tradatori si mincinosi. Daca nu ma insel primul care i-a spus lui Stalin ca nemtii au inceput ofensiva a si fost impuscat. Stalin fusese tras in piept. A stat cateva zile retras nevenindu-i sa creada ca Hitler l-a mintit. ASA SI ACUM! Rusii sunt patiti cu aducerea unor baze la granitele lor. E normal sa raspunda. Problema e ca astia care aduc baze militare in apropierea granitelor rusesti se pregatesc de ceva. O baza din asta nu e ceva ieftin si e clar ca americanii vor mai mult. Asta este pregatirea unui razboi. Pe aceasta cale, vreau sa ATENTIONEZ tot grupul roman altermedia sa ia atitudine. Basescu face in ultimul timp un balet periculos sub privirea ursului nervos. Daca vrea sa plateasca numai el insa daca situatia degenereaza tot noi trebuie sa tragem ponoasele. De aceea propun infiintarea unui grup civic, apolitic si fara inclinatii militare, care sa sa fie o a doua voce. Rusii trebuie sa stie ca nu avem nimic cu ei, iar ce face Basescu sa discute cu el. NOI, populatia romaneasca nu suntem interesati sa sprijinim actiunile vadit provocatoare ale americanilor. Americanii sunt pe partea ailalta a globului, noi ramanem aici. Lucrurile sunt foarte clare si se cere in mod evident existenta unui astfel de grup care sa comunice Moscovei, faptul ca una spun conducatorii si alta vrea poporul. Nu ne dorim razboi cu nimeni, nu dorim sa fim partinitori cu nimeni, ba chiar ne dorim o ingaduinta din partea Rusiei ca vine iarna si gazul e scump. Sunt multi oameni saraci in tara asta care nu merita sa suporte o iarna scumpa doar pentru ca face Basescu balet.
4 Kogaion // Aug 23, 2008 at 3:25 am
Am recitit si mi s-a parut ca dau cam mult in Basescu. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Sunt si altii, nu numai Basescu, care sprijina aceasta politica proamericana si din punctul meu de vedere acesti politicieni nu reprezinta interesele acestui popor. E usor sa fii proamerican din Primaverii-Bucuresti dupa ce ai castigat o painica semnand cu Felix. E in schimb al dracului de greu daca esti pensionar si stai intr-o chitimie prin Militari.
5 Klaus Steinberg // Aug 24, 2008 at 9:12 am
Analiza obiectiva si profesionista. Politica americana in est se bazeaza pe gena coruptiei. Bush a gasit pe cei mai corupti dintre cei mai corupti , Yuscenko si Saakashvili , si i-a inscaunat presedinti. Asta in condittile in care Eltin a lasat o Rusie invalida , o Rusie cu datorii de peste 60 miliarde dolari la care se maiadaugau si datoriile fostelor tari desprinse de URSS. Datoria totala depasea , la finele mandatului lui lui Eltin , suma de 150 miliarde dolari. Marii rechini , ……….sky , devalizasera Rusia si nimeni din vest nu mai credea ca cineva va fi in stare sa redreseze lucrurile. Cand Putin a preluat functia americanii nu-i dadeau decat 5-10% sanse sa faca ceva deosebit in Rusia. Planurile de impartire a Rusiei in colonii sub controlul usraelian erau definitivate , pregatindu-se trecerea la faza de implementare. Nu a fost sa fie asa. Acum se incearca prin razboi direkt.
6 Anonim // Aug 24, 2008 at 12:00 pm
@Kogaion:
Dar cu expansionismul rus, pe care noi l-am simtit din plin, cum ramine? Armat a 14 a ramas pe Nistru, pe cind nici nu era vorba ca Romania sa intre in NATO iar bravul general Lebed declara ca in citeva ore ajunge la Bucuresti. Rusia lui Eltsin sau Putin nu a dat nici un sem de bunavointa fata de Romania, din contra.
Din nefericire pentru noi, se cam repeta situatia premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, in sensul ca avem de ales intre 2 imperialisme si nu sintem suficient de puternici pentru a fi neutri. Neutralitatea ar fi cea mai buna solutie.
7 Steep Pitch // Aug 24, 2008 at 12:49 pm
O analiză pertinentă şi echilibrată cum puţie au apărut în ultima vreme. Acum câteva aprecieri personale.
Când, acum câteva luni, Kosovo îşi declara independenţa Occidentul şi SUA au sărit imediat să o recunoască, fără a lua în calcul efectele de precedent ce vor urma să apară. Dacă Miloşevici a fost un naţionalist criminal acelaşi lucru se poate spune şi despre Alija Izetbegovici, Franjo Tudjman şi chiar despre Milan Kucan şi totuşi ultimii au fost trataţi cu multă îngăduinţă. Conflictul Iugoslav a fost unul inter-religios, pe un fond profund naţionalist, având sprijinul logistic, armat şi moral atât al multor ţări Europene, ţări islamice şi SUA. Implicarea Vaticanului este fără nici un dubiu. Judecarea evenimentelor iugoslave s-a făcut cu măsuri total diferite, aşa cum şi pentru Kosovo. Dar ceea ce s-a întâmplat în Georgia este copia perfectă a ceea ce s-a întâmplat în Kosovo. Puţin s-a vorbit de vina Europei şi a SUA dar se urlă din toţi bojogii despre vina Rusiei. Precedentul Kosovo a avut urmări imediate. Turcii recunosc independenţa pentru ca imediat protestatarii Kurzi, care cereau acelaşi lucru, să fie opriţi cu forţa. Reacţiile internaţionale au fost timide. China nu este fermă în atitudinea sa şi imediat au loc conflicte în regiunea Tibetului pentru ca de astă dată politicieni şi mass-media să sară ca arşi. Am putea vorbi despre genocidul Croaţilor asupra sârbilor şi evreilor din timpul celui de al doilea R.M. în urma căruia sârbii n-au primit niciodată o dovadă de regret din partea celor vinovaţi astfel trauma a rămas intactă iar izbucnirea naţionalismului poate fi justificat dar nu acceptat. Nu se vorbeşte decât cu timiditate de genocidul armean de la începutul secolului XX când au fost măcelăriţi peste un milion de armeni, fără ca niciodată cei vinovaţi să ceară măcar iertare urmaşilor victimelor, nu se vorbeşte, decât timid, de genocidul constant al evreilor asupra populaţiei palestiniene, asupra populaţiei din Liban unde forţele israeliene sunt într-adevăr disproporţionate. Cuvântul nu-mi aparţine este folosit de gazetari pentru a evidenţia evenimentele din Georgia. În schimb se urlă pe toate canalele media şi politice despre atacul rusesc fără a stabili adevărul istoric. Atraşi cu promisiunile SUA şi ale Europei liderul georgian (calificativul daţi-l D-stră) îşi trimite soldaţii într-un act sinucigaş aşteptând, aşa cum aşteptau şi iudeii biblici sprijin egiptean, sprijinul armat al acestora. Noroc că în această diplomaţie de cumătrie pe care o practică de ceva timp atât Europa cât şi SUA s-a găsit cineva responsabil, care să înţeleagă corect implicaţiile. Noi românii ne-am aruncat cu păreri care mai de care mai aberante când am fi putut adopta o poziţie neutră, cea mai adecvată situaţiei. Şi pentru a încheia mica disertaţie, să nu uităm de Taiwanul sprijinit de SUA cu armament şi logistic, tocmai în coasta Chinei, dar cerând acesteia să respecte drepturile omului. Care? Acelea care le respectă ei în spaţiile unde se consideră îndreptăţiţi să acţioneze. Cel mai periculos în politică este duplicitatea şi măsurile diferite de a analiza şi decide evenimente similare, politici pe care vestul şi SUA le practică cu dezinvoltură de ceva timp.
8 Ion // Aug 24, 2008 at 10:36 pm
Preşedintele neo-liberal şi puternic pro-usamerican al Georgiei, Mikhail Saakaşvili, era atunci disperat. Vedea perspectiva unei reafirmări a autorităţii georgiene în Oseţia de Sud (şi în Abkhazia) dispărând de la orizont. A ales deci un moment de neatenţie a ruşilor (Putin la Jocurile Olimpice, Medvedev în vacanţă) pentru a invada Oseţia de Sud. Bineînţeles, forţa militară ridicolă a Oseţiei de Sud s-a prăbuşit complet. Saakaşvili prevedea că va putea forţa mâna Statelor Unite (şi, de fapt, în egală măsură a Germaniei şi a Franţei).
nu sunt de acord cu autorul, rusia a atacat georgia si nu viceversa
9 Doru-Mihai // Aug 29, 2008 at 1:34 pm
Wallerstein,Kogaion,Steep-Pitch …cine poate spune mai mult si mai ales mai bine. ( am serioase rezerve totusi in ce priveste implicarea Vaticanului-dar a devenit traditie acest “ceterum censeo Carthago …etc.).Exista insa -ca ipoteza de lucru- si pericolul ca sa apara preferabil “un sfarsit cu groaza ” unei ” groaze fara sfarsit “…poate ca ar trebui prevenita si o asemenea posibilitate de solutie finala planetara.
Leave a Comment