Nicuşor Gliga

S-au întors militarii noştri din Irak. Pentru a crea o atmosferă festivă, ministrul Stănişoară, i-a trecut şi prin strunga Arcului de Triumf, în ritmul fanfarei militare. Puţină lume, puţini spectatori, sărac entuziasm. A se compara evenimentul cu altele din vremuri de demult apuse, pentru care a şi fost ridicat Arcul de Triumf. La o emisiune a TVR1 dedicată încheierii misiunii militarilor români în Irak, printre altele, prezentatorul îl intreabă pe ministru (o intrebare incomodă) care este totuşi semnificaţia trecerii trupelor pe sub Arcul de Triumf? Ca un şcolar cuminte, care a învăţat bine lecţia pe dinafară, ministrul răspunde că aceasta marchează încheierea cu succes a misiunii pe teatrul de operaţii din Irak.

Care succes?! Militarii noştri au fost într-un infern creat de alţii, au pierdut o duzină de colegi, s-au întors acasă recompensaţi cu felicitări, decoraţii, avansări, dar infernul irakian a ramas şi prosperă.

Având în vedere profesionalizarea (sau mercenarizarea?) armatei noastre m-am gândit o clipă că întoarcerea acasă înseamna de fapt un fel de şomaj tehnic pentru militarii angajaţi pe bază de contract. Vremurile sunt grele, suntem în criză, fondurile sunt puţine, miniştrii le drămuiesc cu zgârcenie, după cum rezultă din dezbaterile publice… Cum să justifici salariile daca nu ai activitate?

Dar, iată că salvarea vine tot de la Apus (altădată venea de la Răsărit)! Proaspătul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la preluarea funcţiei, ne anunţă că NATO are nevoie de mai mult ajutor din partea ONU şi a Uniunii Europene pentru securizarea şi reconstrucţia Afganistanului! Conştient că războiul din Afganistan reprezintă un serios test de putere şi prestigiu pentru alianţa NATO, ajunsă la respectabila vârstă de 60 de ani, Rasmussen este hotărât să administreze astfel razboiul încât acesta să se încheie cu succes (în termeni holywoodieni, cu happy end).

In prezent, alianţa are în Afganistan ca. 64.000 de soldaţi, din care jumătate sunt americani, dar nu este suficient. Secretarul general speră într-o atitudine pozitivă a aliaţilor europeni, care s-au dovedit rezervaţi în a majora contribuţiile la forţa internaţională. În joc este soarta poporului afgan!

Comunitatea internaţională şi NATO îşi rezervă mizele de rangul doi şi trei. Lupta împotriva terorismului este globală, complicată şi nimeni nu ştie când se va termina. În a doua jumatate a secolului trecut au fost lansate tot felul de concepte de “luptă globală”: lupta pentru dezarmarea generală şi totală, lupta pentru eradicarea sărăciei, lupta împotriva imperialismului, lupta împotriva comunismului, lupta pentru pace etc., care mai de care mai profitabilă pentru cei care le-au lansat. A fost o vreme când Romania era atât de profund implicată în lupta pentru pace încat chiar şi o banală cerere către Administraţia Cimitirelor se incheia cu “Luptăm pentru pace!”.

Ca şi până în prezent, Romania nu va dezamăgi Alianta şi nici pe dl. Rasmussen. Că doar nu se fac atâtea cheltuieli cu tehnică şi echipament militar, cu salarii, pentru a-i trimite pe militari la cules de căpşuni în Spania!!

S-ar putea ca tocmai deschiderea de noi teatre de operaţii (ca nişte mine de aur!) în lupta împotriva terorismului să fie soluţia pentru relansarea economiei mondiale, pas cu pas. Întâi industriile de apărare (cuvântul “armament” sună urât, vulgar) si apoi pe verticală şi pe orizontală, celelalte industrii de care prima are nevoie. După incheierea cu succes a operaţiunilor într-un teatru, urmează reconstrucţia, cu tot ce înseamnă ea benefic pentru alte ramuri economice. Aşa cum se va trece la reconstrucţia Irakului, când se va trece…

Lupta împotriva terorismului, marota mileniului trei, este fără frontiere şi, ferice de noi românii!, se desfăşoară departe de casă, prin alte patrii şi printre şi pentru alte popoare. Aşa că, în ton cu noua situaţie operativă mondială, se impune modificarea de urgenţă a jurământului militar, deoarece următoarele paragrafe au devenit caduce:

“ Eu… intrând în rândurile forţelor armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele. [...]
Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea patriei.”

Şi ridicole în acelaşi timp. Devreme ce Uniunea Europeana ne mitraliază cu directive pentru cele mai simple detalii ale vieţii noastre economice, acţionează (prin reprezentanţii noştri aleşi) pentru regionalizare, adică feudalizare şi transfrontalizare, iar poporul român, alaturi de alte popoare, aleargă bezmetic pentru un loc de muncă dintr-o parte în alta a Europei, mă întreb ce pământ strămoşesc (pentru care se bat şacalii naţionali şi internaţionali) şi ce independenţă şi suveranitate mai apără cel care intra în rândurile forţelor armate?

Nicuşor Gliga, 5 august 2009

—–
* titlul unui cântec ostăşesc