AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


MAI MULTE MINCIUNI DESPRE IRAN

January 16th, 2006 · Comentati (18 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Mike Whitney, Al-Jazeerah.info

S-AU SCRIS multe aberaţii despre Iran, care a „rupt sigiliile” de pe echipamentele sale de îmbogăţire a uraniului. Mass-media occidentală, specialistă în „ceaţă locală” a exploatat situaţia la maxim. Chiar şi cei care în mod obişnuit sunt sceptici faţă de maşina de propagandă a lui Bush au început să plece urechea la această expresie cu valenţe multiple.

Ce prostie! Cum altfel poate produce cineva combustibil nuclear pentru centralele sale electrice, dacă mecanismul de producere este închis şi sigilat?

Expresia de mai sus, menită să semene teamă, tot apare zilele acestea în presă iar cititorul ar trebui să creadă că „diabolicii” iranieni rup de zor la sigilii în graba de a asambla mai repede rachete nucleare cu care să pulverizeze Israelul. Aceasta este culmea demagogiei.

Combustibilul care este produs în aceste reactoare de îmbogăţire a uraniului NU ESTE MATERIAL DE TIPUL CELUI MILITAR. Materialul militar necesită mii de centrifuge pe care Iranul nu le posedă.


În acelaşi timp, agenţia internaţională de monitorizare nucleară, IAEA, are inspectori şi camere la faţa locului care monitorizează întregul proces. Totul este sub urmărire permanentă.

În plus, conform specialistului în arme nucleare Gordon Prather, „după aproape trei ani de inspecţii care au cercetat fiecare cotlon şi au discutat cu toată lumea, inspectorii IAEA nu au nici un indiciu că Iran deţine sau a deţinut vreodată un program pentru arme nucleare”.

E clar? Nu există arme nucleare! Nici acum şi nici vreodată!

Publicul este din nou indus în eroare de o retorică falsă şi minciuni despre arme de distrugere în masă, pentru că administraţia Bush a început să-şi construiască trambulina pentru un război cu Iranul. Ce poate fi mai clar?

Publicul are totuşi de ales: ori acceptă declaraţiile credibile ale laureatului Nobel, Mohammed Elbaradei, şef al IAEA, sau afirmaţiile mincinoase ale lui Bush & co.

Ce va urma?

„A rupt sigiliile?” Deci, de ce s-au pus sigilii pe echipamentele iraniene de conversie?

A fost Iranul pedepsit pentru încălcarea Tratatului de Non-Proliferare, prin dezvoltarea în secret de arme nucleare? Nu, dar aceasta pare să fie concluzia majorităţii celor care nu au urmărit îndeaproape subiectul.
Sigiliile fuseseră amplasate acolo pentru că negociatorii iranieni au căzut prosteşte în plasa întinsă de cei trei europeni (Anglia, Franţa şi Germania). Iranul a acceptat măsurile de securizare a unor clădiri, care ar fi răspuns astfel bănuielilor Statelor Unite şi care includeau „protocoale suplimentare” care nu erau cerute prin Tratat sau de către IAEA. După cum s-a vădit ulterior, UE s-a folosit de aceste concesii suplimentare pentru a face lucrurile să arate ca şi cum Iranul a violat Tratatul de Non-Proliferare după încheierea negocierilor.

Strategia UE a fost o cursă abilă care a funcţionat ca unsă, dar care nu schimbă realitatea: IRANUL NU ŞI-A ÎNCĂLCAT OBLIGAŢIILE DIN TRATAT, IAR ACORDUL CU CEI TREI EUROPENI NU ERA NICI OBLIGATORIU ŞI NICI PERMANENT. Iranul nu a renunţat niciodată la „dreptul său inalienabil” (expresie din Tratat) de a îmbogăţi uraniu în scopuri paşnice.

A fost Iranul naiv când s-a încrezut în cei trei europeni (fără să bănuiască faptul că Washingtonul era cel din spatele întregii manevre)? Da, au fost naivi… dar aceasta nu constituie o încălcare a tratatului, ci o păcăleală orchestrată de nişte minţi perverse. Iranul a cooperat deplin cu IAEA pentru a arăta că respectă regulile şi că nu dezvoltă material îmbogăţit în scopuri militare. În prezent, Iranul nu reprezintă nici o ameninţare nici pentru vecini, nici pentru Statele Unite.

Administraţia Bush nu acceptă drepturile Iranului din tratatele internaţionale deoarece pentru ei toate legile trebuie să vină de la Washington; o realitate evidentă din torturarea prizonierilor, spionarea cetăţenilor americani şi distrugerea Irakului.

Atât timp cât propaganda lui Bush, care serveşte ca o anexă a stabilimentului politic, poate continua să-i mintă pe americani cu dezinformări alarmiste, sunt mici şanse ca un război împotriva Iranului să fie evitat. (trad. si adaptare de Bogdan Mateciuc)

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Noua Ordine Mondiala · Opinii

18 responses so far ↓

  • 1 negel // Jan 16, 2006 at 10:02 am

    Este evident ca SUA cauta un ” casus belli” pentru Iran. ” Existenta armelor de distrugere in masa ” ( chiar daca ele n-au existat) este folosita si in cazul Iranului. Tupeu sau lipsa de imaginatie? Dar daca s-ar pregati un mic incident nuclear? Putin ” fum” nuclear ar fi convingator pentru opinia publica. Nu-i exclus ca serviciile secrete americane si israeliene sa lucreze la asemenea ” program”.

  • 2 test001 // Jan 16, 2006 at 2:23 pm

    Articol total partinitor si incorect. Bietii babuini coborati din copaci, dusi cu zharelu’ sa puna sigiliile pe W.C.-uri…. Si uite, cand lucrez la bomba A, de la radiatii iti vine asa de mult sa te duci la baie (cand te gadesti cum o sa exporti bomba …. ermmm adica energia nucleara in Israel si occident) si ce sa vezi — sigiliile puse de nenorocitii de europeni pe W.C. -uri te impiedica.
    Deci sa fim seriosi — Iranul stia bine pe ce se pun sigiliile si atunci cand le-a rupt a vrut sa santajeze Europa — in stilul atat de tipic unei anumite religii(vezi arabetii de prin Franta cum transforma scolile si masinile in energie….).
    Sa spui ca vrei sa produci energie nuceara cand ai cele mai mari rezerve de petrol….
    Oricum, nu cred ca o sa le mearga prea mult, daca nu intervin americanii, Israelul o sa-i bumbaceasca rau de tot, si probabil ca pentru urmatorii multi ani iranieni o sa fie mult mai pasnici (exista un precedent cu Irakul daca nu ma insel)

  • 3 houranos14 // Jan 16, 2006 at 4:40 pm

    Pentru că tot discutam la alt articol cu un conviv despre cenzură ─ iată unde duce cenzura americană. Astea sunt consecinţele măsurilor extreme, a unei gândiri care crede că deţine adevărul şi care vrea, cu urgenţă să-l impună tuturor. “Axa binelui” şi “axa răului” ─ ăsta e efectul unei concepţii psihotice despre realitate în care numai “noi”, nu-i aşa?, deţinem adevărul şi tot ce nu este cu noi este împotriva noastră. Americanii sau chiar şi numai conducerea americană trăieşte un cumplit complex al persecuţiei. Şi atunci sfârşeşte inevitabil prin a-i persecuta pe alţii.

    Nu îl justific pe populistul iranian, care nici el nu e departe de Bush ─ între ei diferă numai cultura şi conţinutul ideilor. În rest atitudinea lor coincide. Vrea numai să spun că măsurile extreme duc la soluţii extreme ─ război şi terorism. Cum americanii îşi vor aşterne, aşa vor (a)dormi.

  • 4 Tamburus // Jan 16, 2006 at 6:28 pm

    Iranul poate sa fie curat ca lacrima, dar cand jidanii s’au decis ca aceasta tara este un pericol pentru fosta Palestina, George Bush isi pleaca capul si inainte de a i se termena contractul cu Casa Alba, el va dovedi ca inca este devotat “poporului ales” si va da fuga sa
    distruga alta tara care n’a suparat pe nimeni!.
    Din zi in zi devine mai reala declaratia lui Ariel Sharon cand a spus ca: “noi jidanii conducem America si americanii o stie.”
    Probabil ca baza aceea moderna de la Constanta este pregatita pentru atacul Iranului
    si al Siriei, eventual!.

  • 5 Vladimir // Jan 16, 2006 at 10:57 pm

    Sa nu uitam ca sintem deja in al III-lea razboi mondial. SUA, si Israel ascuns in fusta mamei America, a declarat razboi “terorismului” musulman, mai direct arabilor care urasc de moarte Israelul. Orice ar spune unii sau altii
    este numai jumatate adevar. Se urasc si se razboiesc. Nu intereseaza ca mor si vor muri oameni nevinovati, arabi, americani sau europeni. Lupta e care pe care.

    Americanii sau chiar şi numai conducerea americană trăieşte un cumplit complex al persecuţiei. Şi atunci sfârşeşte inevitabil prin a-i persecuta pe alţii.

    Conducerea americana nu traieste un complex al persecutiei. Conducerea americana a facut poporul american sa creada ca este persecutat, ca este in pericol, asa cum il convinsese cu ani in urma ca rusii vor invada America. Azi pericolul sint musulmanii. Maine extraterestrii. Oamenii trebuie sa fie convinsi ca exista un pericol si ca numai SUA, bastionul pacii si democratiei, ii poate ajuta si salva. Conducerea americana are foarte clar ce trebuie sa faca, conducerea americana stia cu doi ani inainte de atacul din 11-S. Conducerea americana stia ca Sadam nu are arme de distrugere in masa. Dar Irakul trebuia ocupat si Sadam, dusmanul puternic al Israelului, inlaturat. Conducerea americana are nevoie de aceste razboaie – Afganistan, Irak, Siria, Liban, Iran. Mai devreme sau mai tarziu va ataca si Iranul si Siria. Atitudinea presedintelui irakian este normala in situatia de fata. Uraste de moarte Israelul si atunci se pregateste de lupta. Nu trebuie sa astepte sa ajunga in boxa acuzatilor ca Sadam. Vrea sa evite invadarea Iranului si macelarirea populatiei din doua parti; invadatorii si sinucigasii arabi. Si Israelul are arma nucleara. De ce nu ar avea-o si Iranul? Poate asa va evita invadarea Iranului.

    care nici el nu e departe de Bush ─ între ei diferă numai cultura şi conţinutul ideilor. În rest atitudinea lor coincide.

    Presupun ca te referi la cultura crestina a lui Bush si la cea musulmana a iranianului. Ca la Bush nu poate fi vorba de cultura, cultura…Bush nu este un om cult.

  • 6 nea vasile // Jan 17, 2006 at 3:59 am

    Este nevoie de foarte multa “bunavointa” sa “intelegi” ca in toata povestea
    asta atomica de la Teheran iranienii sunt baietii buni, iar Statele Unite
    (cu toate pacatele si calcarile in strachini) sunt baietii rai. Mike Whitney
    sufera si el, ca atitia alti baieti care “lives in Washington state” (dupa cum se
    recomanda cu multa discretie), de ceea ce in blogosfera de limba engleza
    se numeste foarte adecvat “Bush-Deranged Syndrome” (BDS): orice exista rau pe lumea
    asta este intr-un fel sau altul cauzat de Bush, SUA, CIA, etc etc. Daca mai e nevoie
    sa argumentez cu ceva in plus, “recomand” cu caldura texte scrise de acelasi
    Mike Whitney care au titluri deosebit de sugestive: “The United States of Torture”,
    “Apartheid Justice in America”, ” Jose Padilla and the Death of Personal Liberty”,
    “The New Orleans Looters Are the Bush Progeny”, “Farewell to the Democratic
    PartyBunker Days with Reichsführer George” etc. etc.
    Dupa cum se vede e chiar “cool” sa “lives in Washington state” la caldurica oferita
    de protectia unui stat atit de monstruos ca SUA si sa scrii pe toate siturile care
    scuipa pe imaginea si valorile democratice americane si occidentale.(Pentru mine,
    la fel ca si pentru orientali, “Occident” inseamna si Romania)

    Nu neg dreptul nimanui de a se corupe moral(constient sau nu) si a reinventa
    realitatea facind apologie baietilor “pasnici” pentru care SUA este Marele Satan
    care trebuie distrus cu prima ocazie, ori pentru o organizatie atit de de respectabila
    precum IAEA, a carei probitate profesionala s-a demonstrat pe deplin prin felul cum a
    evitat inarmarea nucleara a Phenianului, de exemplu. Insa nu pot sa nu remarc
    cu amar cum pe un site pe care se incearca promovarea unui nationalism luminat,
    oameni patrunsi de un deosebit sentiment de dreptate uita cu desavirsire istoria
    de gimnaziu. Romania a suferit mult de pe urma altora, direct sau indirect.
    Nu-i vorba, uneori Romaniei ia cam placut, ca “daca nu curge, pica”. Alteori
    n-a avut de ales, si atunci “capul plecat…”. Dar nici rusii, nici austro-ungarii,
    nici slavii, nici nemtii, nici evreii, si cu atit mai putin americanii, cu totii la
    un loc, n-au chinuit tara asta mai mult decit a facut-o citeva sute de ani de jihad
    islamic si statut de dhimmitude din partea semilunii. Ura anti-americana si
    anti-jidaneasca e insa prea mare ca se le mai pese unora de propria istorie, si
    se grabesc sa acorde credit urmasilor celor care au amenintat sute de ani insasi existenta
    noastra nationala…

    (…)”Conducerea americana are foarte clar ce trebuie sa faca, conducerea americana
    stia cu doi ani inainte de atacul din 11-S.”(…)

    Da, conducerea americana stia ca se pregateste un atac. Wow! Ce “nostim” e cum cei care
    “au descoperit America” intre timp (ca America stia ceva), sunt foarte
    probabil aceeasi care strigau ca Tata Leana pe vremuri “Dovada! Dovada!” atunci
    cind Administratia americana a declarat, la citeva ore/zile “dupa”, ca suspecteaza
    Afghanistanul (sarac si pasnic, nu?) pentru atac. Ce oroare!

    Deci, la inceput “Administratia americana nu stia…”…Cum? Atunci ce-a pazit?
    Incompetenti de vai si amar, iar acuma cauta un tap ispasitor…Nu domnule,
    “Adminstratia americana stia…” A, da? Inseamna ca ei au fost, nu? “Logic”.

    “Bine le-au facut!”

  • 7 vasile // Jan 17, 2006 at 11:21 am

    @Vladimir
    “Conducerea americana are nevoie de aceste razboaie – Afganistan, Irak, Siria, Liban, Iran. Mai devreme sau mai tarziu va ataca si Iranul si Siria.”
    Corect!! orice administratzie, orice conducere de popor sau de tzara, are nevoie de RAZBOI pentru mentzinerea capacitatzilor agresive native, in scop de autoaparare ulterioara (adica pentru antrenament). Unde mai pui ca RAZBOIUL are shi o componenta de dezvoltare a shtiintzei…
    Partea jenanta este ca implica creshtinatatea in conflictul religios dintra mozaici shi musulmani….(verishorii din biblie)….
    Existau nishte propuneri de mentzinere a acestor valentze agresive a umanitatzii fara implicarea restului populatzilor dar erau din litaratura S.F……..
    Realitatea este ca razboiul n-o sa lipseasca niciodata din cultura umanitatzii, fiind o dovada ca omul este un animal agresiv shi prost, luat in ansamblu, adica in medie.

  • 8 cristian // Jan 17, 2006 at 7:47 pm

    Păcat că arabii (nu toţi iranienii sunt arabi!) şi evreii se omoară între ei, căci cu toţii sunt oameni. Dar mai mare păcatul, că ne amestecăm şi noi europenii (americanii incluşi) în mizeria lor! Aceasta nu face decât să dea o anvergură masacrului şi să- l eficientizeze.

  • 9 Mihai // Jan 17, 2006 at 8:19 pm

    http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/middle_east/4606356.stm

    [...]
    Iran already has 164 centrifuge machines installed at its pilot centrifuge plant at Natanz, but that is only a fifth of the total it needs before it is fully operational.

    The commercial-scale facility could ultimately house as many as 50,000 centrifuges, according to some estimates.

    Mark Fitzpatrick, senior fellow for non-proliferation at the IISS, says Iran has another 1,000 centrifuges dating to before it temporarily suspended enrichment in 2003. But these have not been tested to ensure they still work.

    Tehran might possibly have parts for a further 1,000 centrifuges, Mr Fitzpatrick told the BBC News website.

    [...]

    Deci, avem 1000 centrifuge care poate nici nu mai functioneaza si inca 164 care merg.

    [...]

    Frank Barnaby, consultant for the UK security think tank the Oxford Research Group, agrees that Iran does not yet have a critical number of centrifuges in place.

    “They don’t currently have enough centrifuges working – so far as we know – to produce significant amounts of highly-enriched uranium or even enriched uranium. They would need a lot more,” he told the BBC News website.

    Even if the plant is made fully operational, it is currently configured to produce low enriched uranium (LEU) rather than the weapons-grade highly-enriched uranium (HEU).

    So given these limitations, the IISS believes it would take Iran at least a decade to produce enough HEU for a single nuclear weapon.

    Dr Barnaby agrees.

    “The CIA says 10 years to a bomb using highly enriched uranium and that is a reasonable and realistic figure in my opinion,” he said.

    [...]

    Deci 10 ani spune si CIA-ul, cel putin citat de acest domn Barnaby.

    Iran is also constructing a heavy-water research reactor at Arak, which Dr Barnaby says would “very efficiently produce plutonium of the sort that is good for nuclear weapons.”

    But this will not be ready until at least 2014, and probably later, the IISS has said.

    Deci inca 8 ani.

  • 10 Mihai // Jan 17, 2006 at 8:20 pm

    Am uitat sa mentionez: sunt nevoie de MII de centrifuge pentru a produce uraniu-235 de puritate atat de mare incat sa poata fi utilizat in arme nucleare.

  • 11 Tamburus // Jan 17, 2006 at 8:28 pm

    Nimeni, nu poate face nimanui mai mult rau decat si-il poate face el singur! Si aceasta spusa se potriveste perfect americii!.
    America, tara in care toti credeam odata, ca
    acolo umbla cainii cu covrigi in coada, astazi,
    acel rai pamantean, a devenit sa fie cea mai urata tara din lume! Si aceasta se datoreste
    unui MORON care a fost ales presedinte de doua ori prin frauda! Si multi stim cine este in spatele acestui BLEG, dar sunt si multi care sunt prea lasi sa vada realitatea!!!. Si, prin
    lasitatea noastra si unitatea jidoveasca; noi
    pierdem si ei castiga… Cei care avem curajul
    sa punem punctul pe i, ar trebuii sa strigam din toate puterile! PATRIA, PATRIA, PATRIA.
    probabil ca asa vom reusi sa mai trezim cativa din ei la realitate!.

  • 12 Nae Argeseanul // Jan 18, 2006 at 4:56 am

    Cel de al treilea WW a inceput deja.

  • 13 Harkonnen // Jan 18, 2006 at 8:12 am

    @Mihai: un studiu pe care l-am citit (nu mai am link-ul) spune ca iranienii au nevoie de 3500 – 5000 de centrifuge pentru imbogatirea uraniului destinat uzului militar.

    Iar daca vor neaparat bomba si vor sa mearga pe filiera plutoniu atunci le trebuie un reactor cu uraniu natural si apa grea (cum este CANDU). E drept se pot obine mici cantitati de 239Pu si prin iradierea cu neutroni a 238U in reactoarele de cercetare…

    Actuala filiera folosita de iranieni (uraniu usor imbogatit si apa usoara) duce la obtinerea de izotopi 240Pu, 241Pu, etc. care in nici un caz nu pot fi folositi la fabricarea de arme nucleare.

    Si yankeii stiu oricum de astea. Dar, vorba lui negel, le trebuie un casus belli. Nu de alta dar sunt prea puternici in regiune si ameninta vecinii (mai mult sau mai putin apropiati) care, nu-i asa, sunt oameni pasnici…

  • 14 lolscok // Jan 18, 2006 at 3:31 pm

    Se pare ca americanii nu pot trai linistiti fara a provoce un nou razboi. Cu toate ca si ei au arme nucleare, interzic oricarei alte tari sa le produca, iar daca nu le produce, nu-i nimic, le transporta ei in tara la nevoie :) . Totusi Iranul are dreptul sa dezvolte tehnologie nucleara in scopuri pasnice, dar se pare ca pana si acest drept le este incalcat.
    Pe de alta parte daca ar vrea neaparat arme nucleare, n-ar putea sa le cumpere, ca doar si ei au relatii, nu?
    In orice caz Iranul reprezinta o amenintare pentru Israel din momentul in care a spus ca Israelul ar trebui sters dupa harta. Cred ca de-aici li se trage toata “vina”.

  • 15 Mihai // Jan 18, 2006 at 7:23 pm

    Daca Israelul are dreptul la peste 200 de focoase nucleare(cifra e mult mai mare, sunt sigur), atunci sa lase si Iranul sa-si dezvolte programul nuclear in voie, deoarece inspectorii vor fi acolo tot timpul, aceeasi inspectori care n-au calcat in Israel de muuulta vreme.

  • 16 Tamburus // Jan 19, 2006 at 8:36 pm

    Mihai: dumneata vorbesti si judeci omeneste,
    dar vorbesti despre aceia care si-au uitat omenia de mult. Poti sa crezi ca un mafiot
    si-ar lasa victima sa faca rost de pistol? Crezi ca americanii ar fi intrebuintat bomba atomica in Japonia? Pai jidanii au declarat ca arsenalul lor atomic este pentru “ziua disperarii!” si, aceasta zi a disperarii va fi cand una din tarile vecine va developa bomba!. Ei, jidanii isi vor intrebuinta arsenalul cu, sau fara voia americii.
    Hai sa privim situatia chineza! Cine poate crede ca daca chinezii n’ar fi avut bomba atomica, ar fi facut progresul pe care’l face azi?
    Asa cum a spus Lenin odata: noi le vindem
    fringhiia cu care ne vor spanzura…

  • 17 vasile // Jan 20, 2006 at 1:32 pm

    Psihologic vorbind, Tamburus are dreptate: niciodata un agresor nu lasa victima sa se apere, ba chiar o adoarme cu indemnuri la nonviolentza, iertare sau alte gaselnitze de tipul asta !! sau cu asigurari de protectzie….

  • 18 Tamburus // Jan 22, 2006 at 7:11 pm

    Daca al 3-lea razboi mondial a inceput!, acesta va fi cu totul diferit de celelalte doua.
    Daca Coreea, Vietnamul, aventurile jidovesti si
    Irakul face parte din acest razboi, pai atunci
    toata durata razboiului acesta va fi numai atacuri asupra prazilor mici. Nu uitati; China are o populatie care va fi greu de omorat!, deci, America, nu va indrazni sa antagoneze China si, pare-se ca China nu este de acord cu un atac asupra Iranului. Singura primejdie pentru un razboi nucler ar fi statul Izrael. Ei vor intrebuinta arsenalul cand se vor vedea in
    primejdie de a-si pierde influienta in lume…

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree