Aurora Mihacea [Citeste partea a III-a]

Externalizarea exterminării : planul definiţiei Definiţia „107”, definiţie a Etapei Precedente…

După cum poate constata oricine, definiţia dată prin legea 107/ 2006, descrie termenul de Holocaust, folosind termenii principali prin care A.Oişteanu însuşi descrie etapa măsurilor precedente şi pregătitoare ale Holocaustului…Respectiv, conform Legii 107/2006, Holocaust înseamnă „persecuţiile” (deci, apud A.Oisteanu: “discriminarea prin lege, pierderea drepturilor civile,destituirea din funcţii, confiscarea proprietăţilor, emigrarea forţată, stigmatizarea cu stea galbenă” – vezi nota 1), “anihilarea” (deci, conform DEX- ului suprimarea actiunii subiectului vizat – acţiunea grupului etnic în acest caz- şi nu a subiectului, deci nu a grupului etnic), “deportarea” ( adică, potrivit DEX-ului, surghiun, exil, termenul „deportare” însemnînd de fapt excludere a cuiva – în acest caz a etniei evreieşti şi a celei rrome-, dar neînsemnînd în limba română crimă multiplicată, în sens de măcel, exterminare, lucru pe care îl recunoaşte şi A.Oişteanu atunci cînd include deportarea între măsurile precedente “exterminării evreilor”- vezi nota 2).

De fapt, potrivit definiţiei dată de Legea 107/2006, primul negaţionist ar putea fi chiar chiar….DEX-ul, potrivit căruia nici unul din cei trei termeni nu înseamnă crimă multiplicată, adică nici pogrom, nici genocid, nici etnocid şi nici exterminare!
Aşadar: dacă Holocaust înseamnă persecuţiile, anihilarea, deportarea etniei evreieşti şi celei rome, dacă persecuţiile şi deportarea sunt specifice potrivit lui A.Oişteanu etapei măsurilor precedente Holocaustului şi dacă potrivit DEX-ului, anihilarea aparţine tot acestei etape precedente (căci, anihilarea, însemnînd – îmi cer scuze că repet - înlăturare a acţiunii sau a efectelor acţiunii cuiva, se poate obţine atît prin „discriminarea prin lege, cît şi prin „destituirea din funcţii”, ”emigrarea forţată”, „ghetoizare” şi „deportare”, toate acestea fiind de fapt, conform chiar spuselor lui A. Oişteanu, printre măsurile precedente „exterminării evreilor” ( adică, Holocaustului, acesta constînd în exterminarea evreilor, nu-i aşa?), înseamnă că prin legea 107, NU ne este dată o definiţie a Holocaustului ci una a etapei precedente acestuia!

Despre DEFINIŢIE

Dar pînă la urmă, ce este aceea o definiţie? Trebuie să lămurim aceasta deoarece iată că se ivesc persoane care, închipuindu-şi că orizontul lor cultural şi experienţa lor publicistică poate ţine loc de cunoştiinte sau studii de specialitate în domeniul logicii, se apucă să dea indicaţii asupra a ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să conţină o definiţie…

Pentru aceştia ca şi pentru cei ce nu ştiu dar vor să afle, răspunsul este:
„Definiţia este o operaţie logică prin care se precizează conţinutul sau sfera unei noţiuni, înţelesul sau aria de aplicabilitate a unui nume (cuvînt)” (5). Să reţinem că aceasta înseamnă de fapt, precizarea sensului propriu al unui termen.

“ În alcătuirea oricărei definiţii intră trei părţi:

definitul, numit şi “definiendum” constă în noţiunea sau numele care formează obiectul definiţiei;
definitorul numit şi “definiens” constă din ceea ce se spune că este obiectul definiţiei;
relaţia de definire, se notează cu semnul “= df” care se citeşte : “este identic prin definiţie cu” sau “este prin definiţie”.
Formula: A= df B, în care A reprezintă definitul şi B definitorul, redă structura generală a oricărei definiţii. (….). Înţelegînd definitul şi definitorul drept noţiuni, o definiţie oarecare este corectă dacă şi numai dacă relaţia de definire coincide cu unraport de identitate între A şi B” (4).

Aporia definiţiei…”107”

Iată, vom aplica aceste cunoştinţe şi înţelegînd definitul şi definitorul drept noţiuni, vom vedea cum arată structura definiţiei Holocaustului potrivit Legii 107/2006 (5 ) :
A (Holocaustul) = B (persecuţiile, deportarea, anihilarea).

Aşadar, şi definitul şi definitorul sunt noţiuni; ţinînd cont de ce ne învaţă logicianul Petre Bieltz (definitul, A= df B, definitorul), ca şi de afirmaţiile lui A.Oişteanu despre precedenţa măsurilor care au pregătit „exterminarea evreilor”(adică Holocaustul), iată ce susţine această definiţie>:

Holocaustul (care nu poate fi gîndit în afara exterminării evreilor, rromilor)= măsurile precedente exterminării evreilor şi rromilor (vezi citatul din A.Oişteanu – citat redat la Note, 1).

Concluzia la care poate ajunge oricine ar studia definiţia Holocaustului dată în aprilie 2006 plecînd de la teza implicită tip A.Oişteanu a etapei măsurilor precedente (ca şi de la înţelesul în limba română a noţiunilor folosite), ar putea fi aceea că definiţia nu este corectă deoarece definitul şi definitorul nu sunt în raport de identitate nici din punct de vedere logic, nici semantic şi nici din punctul de vedere al situării temporale a faptelor vizate. În această adevărată aporie a definiţiei s-a ajuns doar datorită considerării termenului de Holocaust “la figurat” în mod absolut, adică renunţîndu-se şi la cea de-a doua notă din conţinutul propriu al termenului, la nota de exterminare…

Definiţie…”la figurat”

De fapt, cine ar studia acestă definiţie prin prisma regulilor corectitudinii unei definiţii, şi-ar da seama că raportul de identitate dintre definit şi definitor nu este singura regulă încălcată de definiţia juridică din 2006; iată de ce se poate afirma fără teama de a greşi că avem de a face cu o definiţie”la figurat”. Ceea ce este cel puţin ciudat, avînd în vedere ce este aceea o definiţie, adică : precizarea sensului propriu al unui termen, căci definiţia trebuie să fie caracteristică numai termenului în cauză.

În aceste condiţii, în lipsa notei caracteristice termenului de Holocaust , notă care impune logic, raţional, necesar, conţinutul definiţiei, se pot formula nenumărate “definiţii”, care pot conţine, pot susţine orice… Deci, definiţia nu este posibilă.

Chiar şi o definţie stipulativă (care precizează un înţeles nou pentru un termen mai vechi, cum este cazul în definirea termenului de Holocaust), trebuie să precizeze nota esenţială, caracteristică noii accepţii a termenului respectiv. Unde este nota caracteristică din noua accepţie a termenului de Holocaust dobîndită prin definiţia juridică din 2006, unde este acea diferenţă specifică, acea notă care să deosebească “cele două fenomene genocidale ale secolului XX” aşa cum cere şi A. Oişteanu contrazicîndu-se, căci tot domnia sa a cerut să fie înţeles Holocaustul “la figurat”? Nicăieri.

Definiţii corelative

Într-un termen considerat ”la figurat” în mod absolut, vechile note caracteristice dispar, iar accepţia nouă a termenului definit, nu precizează nota caracteristică doar termenului de Holocaust în noua sa accepţie…

De fapt, mergînd pe noţiunile esenţiale ale acestei definiţii din 2006, observ că ea este o definiţie corelativă unei alte posibile definiţii a Gulagului; este suficient să schimbi denumirea statelor incriminate cu cea a URSS-ului, denumirea grupului etnic ţintă cu grupul ţintă anticommunist, apoi perioada şi vei obţine o posibilă definiţie a Gulagului. Iată faţă în faţă. cele două definiţii.

Mai întîi, definiţia obţinută prin Legea 107/2006 :

” d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada . De asemenea, în perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.”(6)

2. Acum, o posibilă definiţie a Gulagului, ce ar putea fi construită pe scheletul noţional al primei definiţii, deci, pe notele caracteristice care ar trebui să aparţină Holocaustului (conform definţiei mai sus citate):
- prin Gulag se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea anticomuniştilor de cătreURSS, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1917-1989. De asemenea, în perioada comunismului, o parte din grupurile anticomuniste au fost supuse deportării.

Iată deci, termenii de “Holocaust Roşu”,”Holocaust românesc” s-ar putea spune că se impun pe calea logicii impuse de Lege, deoarece, pe linia noţiunilor definitorii, acesti termeni ai limbii române ca şi comparaţiile pe care ei le presupun, se nasc logic din spiritul Legii care pare să dea o definiţie „la figurat” termenului de Holocaust gîndit la figurat. Singurele aspecte care ar mai deosebi Holocaustul de Gulag în urma acestei defniţii formulate în limba romînă, ar fi doar denumirea victimelor, a călăilor şi situarea temporală.

Ambele definiţii însă, prin „externalizarea” notei de exterminare, sunt definiţii …”la figurat”, căci încalcă regulile corectitudinii în definire….

Inconsistenţa unei definiţii

O definire a termenului de Holocaust acceptat numai “la figurat”, încalcă regula consistenţei definiţiei, una dintre regulile care arată clar dacă o definiţie este sau nu corectă.

Ce susţine regula consistenţei definiţiei? Un lucru simplu de înţeles: o definiţie corectă trebuie “să nu intre într-un raport de opoziţie (contredicţie logică) cu orice alte definiţii sau propoziţii acceptate în acel moment în domeniul din care face şi ea parte. Este inadmisibil să admitem în acelaşi timp două definiţii ca de exemplu : “clor=df element chimic gazos de culoare galben-verzuie (…) ” şi clor=df nume generic dat corpurilor fluide (… ), incolore (…)”. Am citat din manualul logicianului Petre Bieltz, pag. 26.
Cu ce alte propoziţii “acceptate în acel moment în domeniul analizei Holocaustului intră în contradicţie” definiţia termenului de Holocaust considerat la figurat? Cu toate propoziţiile formulate de M.Shafir (dar şi de Katz şi de Bauer), despre caracteristica ce ar da unicitate Holocaustului, respectiv, “intenţia totalităţii” privind exterminarea “grupului ţintă”.

Această contradicţie se naşte datorită figurării termenului de Holocaust prin “externalizarea” notei de exterminare şi introducerea unor note existente şi la alte fenomene genocidale…

Dacă „la figurat” notele Holocaustului sunt persecuţia sistematică, anihilarea şi deportarea, note prezente şi în cazul Gulagului, atunci, ori Holocaustul nu este un fenomen unic, singular, aşa cum susţine M Shafir, ori definiţia ce declară aceste note ca fiind caracteristice doar Holocaustului este incorectă. Altfel…încălcăm alte principii ale gîndirii, cel al noncontradicţiei şi cel al terţului exclus şi fac iar trimitere pentru cei interesaţi la manualul lui Petre Bieltz (deja citat), pag 10 şi 11, sau, la orice manual de logică al oricărui autor din orice colţ al globului (căci legile de raţionare sunt aceleaşi de mii de ani), manual care să aibă în cuprinsul său lecţia „Principiile gîndirii”…

De la Neant la Troc

…Este drept că în timpul nazismului evreii nu au avut de ales şi indiferent ce ar fi gîndit, optat, ar fi fost exterminaţi, pe cînd, în comunism, puteai supravieţui simulînd, căci „primordială era transformarea conştiinţei de clasă” într-una care să corespundă valorilor oficiale. Grupul simulator, privit nu doar din punct de vedere ideatic-valoric, ci şi în integralitatea sa existenţială, ca unitate între spiritualitate şi corporalitate, pierzîndu-şi valorile îşi păstra existenţa fizică aceasta nefiind ţinta vizată, pe cînd, nazismul, urmărea exterminarea etniei evreieşti “la propriu” în mod necondiţionat, căci existenţa ei fizică, biologică, era ţinta vizată.; iată de ce mi se pare extrem de ciudat să crezi că termenul de Holocaust trebuie să fie înţeles la figurat - nicicînd o barbarie nu a fost mai “la propriu”.

Da, comunismul a urmărit exterminarea în plan spiritual, valoric; puteai simula, dar renunţînd la a-ţi mai clama propriile valori deveneai un fel de zombi rătăcitor printre cincinalele comuniste. Niciodată, pînă la Gulag cei de Sub Putere nu au contat decît prin ceea ce produceau şi nu prin ceea ce gîndeau.

Aşadar şi Holocaustul şi Gulagul sunt unice în felul lor:nazismul n-a dat nici o şansa etniei evreieşti, urmărind s-o spulbere definitiv, s-o întoarcă în Neant…Comunismul, practica un troc: ne lăsa trupul, dacă îi dădeam sufletul.

Preţul “externalizării” notei de exterminare : inconsistenţa definiţiei, „trivializarea”, „comparaţiile fără rost”, negaţionismul…

„Trivializarea prin comparaţie”, ca şi negarea unicităţii Holocaustului- dar şi a Gulagului-, sunt consecinţe ale folosirii termenului de Holocaust în mod absolut la figurat (prin renunţarea şi la nota de exterminare din conţinutul termenului); cerinţele formulate de M.Shafir de a nu se trivializa Holocaustul prin comparare şi de a nu se nega unicitatea acestuia, devin nerealizabile din perspectiva unei definiţii a termenului de Holocaust considerat „la figurat.”…

Oricît ar repeta M. Shafir, observaţia lui Katz potrivit căreia „comuniştii considerau că primordială este transformarea conştiinţei de clasă” (7), ca şi pe cea a lui Bauer „Spre deosebire de comunism, sub nazism victima- ţintă nu avea nici o perspectivă de scăpare”, deoarece „un evreu nu putea să devină niciodată un „Om Nou” nazist” (8), oricît ar aminti că „victima potenţială a comunismului putea să evite soarta tragică care îi era destinată, acceptînd sau mimînd socializarea politică” (9), aşadar oricît ar repeta M. Shafir aceste observaţii, totul ar fi zadarnic atît timp cît există o definiţie ce postulează drept specific al Holocaustului, drept esenţă a sa, aceleaşi caracteristici care sunt prezente şi la victimele comunismului : anihilarea sistematic organizată de către statul comunist a grupurilor ţintă anticomuniste prin persecuţii, deportare, prin muncă forţată în lagăre special concepute în acest scop. Dacă definiţia Holocaustului – dar şi a Gulagului -, recte esenţa acestor tragedii s-ar reduce la persecuţii, anihilare şi deportare, atunci, nimic nu ar mai deosebi Holocaustul de Gulag şi viceversa, unicitatea acestora ar sări în aer, rămânând simple vorbe goale… Însuşi A.Oişteanu, redînd ideile lui M.Shafir referitoare la comparaţia dintre aceste fenomene (Holocaust- Gulag), arată că o comparaţie a acestora trebuie să puncteze „ceea ce seamănă şi ceea ce diferă la cele două fenomene genocidale ale secolului XX, fiecare unic în felul său” (10 ).

“Comparaţii fără rost ”

Da, este drept: şi Holocaustul şi Gulagul, fiecare sunt unice în felul lor; iată de ce, definiţia care nu redă acea trăsătură care este caracteristică unui asemenea fenomen conferindu-i unicitatea, nu este corectă. Definiţia termenului considerat la figurat redă doar “ceea ce seamănă” şi nu şi „ceea ce diferă”între cele două orori ale secolului XX.

În aceste condiţii oamenii caută să înţeleagă care ar fi diferenţa dintre cele două fenomene genocidale, iar prin înţelegerea Holocaustului „la figurat”, în afara notelor sale caracteristice, singura diferenţă nu poate fi decît cea cantitativă! Aşa se poate explica şi întrebarea Monicăi Lovinescu, cea care exclamă „De ce morţii, victime ale comunismului, între 85 si 100 de milioane, nu pot valora cât cele vreo 20 de milioane ale nazismului”? (“Uitarea sta la temelia tuturor bolilor tranzitiei” – , interviu cu G Adamesteanu, 22 12(422)/1998), provocînd răspunsul publicistului Valerian Stan, răspuns pe care îl redau aici datorită caracterului său just :

“Comparaţia care urmăreşte să ierahizeze cele două orori mi se pare complet absurdă şi inavuabilă etic. Ea „trivializează” (termenul lui Michael Shafir) nu numai Holocaustul, dar şi crimele comuniste. şi, în ultimă instanţă, chiar şi pe cei care o practică. Nici o comparaţie nu mi se pare mai inacceptabilă decât cea care tinde să facă ierarhii. Da, istoricii sau sociologii, de exemplu, au toată îndeptăţirea să studieze prin comparaţie pentru a putea să înţeleagă cât mai bine cum de au fost posibile cele două orori. Comparând comunismul şi nazismul, oamenii politici au de învăţat că ambele ideologii sunt criminale la superlativ” (“Comparaţii fără rost II”, www.valerianstan.ro )

Negaţionismul este o altă consecinţă a “externalizării” notei de exterminare din definiţia Holocaustului, „externalizare” obţinută prin substituţie ( substituirea termenului “exterminare” cu cel de “anihilare”)….Ce mai rămîne din termenul de Holocaust dacă îl gîndim în afara notei de exterminare? Să “externalizezi” nota de exterminare şi din termenul de Holocaust şi din definiţia sa şi din legea ce ar dori reglementarea opiniei faţă de ce a fost Holocaustul, nu este de fapt…negarea Holocaustului?

Ce mai rămîne din realitatea tragică pe care acest termen ar trebui să o descrie în absenţa notei de exterminare a unei etnii, exterminare necondiţionată, semn al urii nebune a celui de la care a pornit şi care a impus această politică în Europa?

O definiţie prea largă

Ce drept am eu să susţin că o astfel de definiţie (“la figurat”), a termenului de Holocaust nu este corectă? Dar nu susţin eu asta…ci manualul de Logică, din care îmi permit să vă redau acum şi prima regulă (regula consistenţei definiţiei am redat-o deja), pe care trebuie să o îndeplinească o definiţie corectă:

„Definiţia trebuie să fie caracteristică, altfel spus, definitorul trebuie să fie astfel alcătuit încît să corespundă întregului definit şi numai lui. Pentru aceasta, din totalitatea notelor existente în conţinutul definitului, definitorul trebuie să selecteze pe cele care, împreună, formează un temei suficient pentru a preciza care este clasa reflectată de definit. Asemenea note sunt comune tuturor obiectelor din această clasă, nu aparţin şi altor obiecte, permit identificarea clasei respective şi, în acest sens, se numesc note caracteristice.”

Mai departe: “în cazul nerespectării acestei reguli, între definit şi definitor ar exista un raport de ordonare în locul unuia de identitate, iar definiţia ar fi falsă” (11).

În cazul definiţiei termenului de Holocaust dată prin legea 107/ 2006, potrivit căreia Holocaust înseamnă persecuţii, anihilare, deportare, toate acestea fiind caracteristice şi fenomenului Gulag „deoarece notele care formează definitorul aparţin şi altor elemente decît celor care alcătuiesc clasa reflectată de definit şi, drept rezultat definitorul este o noţiune supraordonată faţă de definit”, definiţia „este prea largă. (12)

Da, exact cum reiese din textul citat al lui A.Oişteanu, suficient de largă cît să încapă în ea şi “situaţia atipică” a României.

Două definiţii diferite–două reacţii diferite…

Aşadar, reacţia lui A. Oişteanu, la prima definiţie românească a Holocaustului, a fost promptă, detaliată, făcută cunoscută şi în ţară ( „Dilema”, No 518/28 feb. 2003, pag 8) şi în străinătate (Lumea Liberă, New York). Am văzut însă că în aprilie 2006 a apărut o altă definiţie a termenului de Holocaust; din ea, aşa cum am demonstrat, este „externalizată”, eliminată, nota de exterminare. Chiar şi dacă A.Oişteanu ar considera că termenul „anihilare” redă în limba romana omorul repetat, crima (în sens de măcel) multiplicată, ideea de exterminare (ceea ce este fals, întrucît „crima” - în acest sens, de curmare violentă a vieţii membrilor unei etnii -, ca şi „exterminarea”, presupun eliminarea subiecţilor acţiunii şi nu eliminarea acţiunii sau a efectelor acţiunii subiecţilor, ca în cazul „anihilării”), nu poate nega ceea ce a spus chiar el însuşi şi anume că termenul de „anihilare” este unul aparent inofensiv şi că a fost folosit de Hitler pentru a-şi defini politica sa antisemită (13). Cu alte cuvinte, definiţia este dată prin lege, în 2006, la atîţia ani de la moartea lui Hitler, folosind chiar termenul ales de Fuhrer: “anihilarea”!

Au reacţionat A. Oişteanu sau M. Shafir la această definiţie? A penalizat A. Oişteanu „externalizarea” notei de exterminare din definiţia termenului de Holocaust ? A spus ceva atunci cînd măsurile antecedente ”exterminării”, care „au precedat-o şi au pregătit-o”, au fost introduse în definiţia termenului de Holocaust, nu „pe lîngă” exterminarea evreilor ci în locul ei?

Paradoxul celor doua definiţii ale Holocaustului

S-a creat astfel o situaţie ciudată: o definiţie care spune - în limba română- că Holocaustul a fost de fapt exterminarea în masă a etniei evreieşti de către statele naziste, este considerată falsă iar autorii ei etichetaţi ca negaţionişti aşa cum este cazul definiţiei senatorilor din 2002, iar o altă definiţie – cea din 2006 -, care incriminează şi aliaţii statelor naziste şi statele naziste însăşi, dar pentru altceva decît exterminarea etniei evreieşti căci descrie Holocaustul ca fiind anihilare, înlăturare a acţiunii şi a efectelor acţiunii etniei evreieşti, rrome şi nu ca suprimare a etniilor însăşi… nu este negaţionistă, căci trece ca şi neobservată.

Definiţia redă esenţa

Esenţa Holocaustului este Crima, nu persecuţia…Persecuţiile implică un alt nivel de culpă şi de pedeapsă potrivit principiului proporţionalităţii care cere în plan juridic adecvarea pedepsei la fapta comisă; fapta comisă prin persecuţii este extrem de gravă, dar nu este crimă în sens de măcel, masacru. Holocaustul înseamnă Crima multiplicată, reluată, din nou şi din nou, cu fiecare evreu ucis…Cine alimentează ideologic această Crimă multiplicată în atîtea din tările Europei, ne-o spune chiar A. Oişteanu în textul său, pe care aproape că l-am putea califica împreună cu M. Shafir drept…« deflectiv », situînd cauza Holocaustului în afara României, „deflectînd vina”, dacă n-ar fi unul istoric : citez, din acelaşi articol al lui A. Oişteanu, textul din care reiese întîietatea rolului jucat de Hitler şi de Germania lui Hitler în declanşarea tragediei Holocaustului în ţările europene din zona sa de influenţă.:

„…în procesul verbal al sinistrei Conferinţe de la Wansee (20 ianuarie 1942), s-au stabilit - „în conformitate cu voinţa lui Adolf Hitler”-, detaliile tehnice pentru „anihilarea” ( Vernichtung) a „peste 11 milioane de evrei” din toate ţările Europei. „Romania, inclusiv Basarabia” (dar exclusiv Transilvania de Nord), figura cu un număr de “342 mii de evrei”, care urmau să fie anihilaţi ”. (Sublinierile aparţin lui A.Oişteanu).

Am încheiat citatul.

Aurora Mihacea
(Urmeaza Partea a V-a)

NOTE

1. „ În fine, ca şi Gulagul, Holocaustul este un fenomen complex, cu implicaţii politice, juridice, sociale şi morale. După părerea mea, acest termen nu acoperă semantic doar „exterminarea evreilor”, ci şi măsurile care au precedat-o, au pregătit-o şi au făcut-o posibilă: discriminarea prin lege, pierderea drepturilor civile, destituirea din funcţii, confiscarea proprietăţilor, emigrarea forţată, stigmatizarea cu stea galbenă, ghetoizarea, deportarea în lagăre…Aceste măsuri au fost aplicate şi în România anilor şi, într-un fel sau altul, ele ar trebui să îşi facă loc într-o definiţie globală a Holocaustului, pe lîngă masacrele înfăptuite prin diverse metode – împuşcare, spînzurare, asfixiere, ardere de vii, gazare, foame, frig, boli etc- dintre care numai gazarea a lipsit din inventarul regimului antonescian.” (A.Oişteanu, „Holocaust.Încercare de definire, Lumea Liberă New York, nr770 - 4 iulie 2003, pag 7”);
2. “ Oricît de complex, fenomenul Holocaust poate fi redus la o ecuaţie cu trei termeni (perpetrators, victims, bystanders, conform Raul Hilberg). Dacă Shoah şi Holocaust sunt termeni folosiţi mai degrabă de victime iar genocid şi etnocid mai degrabă de martori, e interesant ce terminologie au utilizat călăii. Evident, este vorba de termenul “Endlosung” (soluţia finală), dar în documente naziştii au preferat un alt cuvînt, aparent mai inofensiv: “Vernichtung”. şi acest termen a fost diferit înţeles şi tradus, dar ţinînd cont de rădăcina verbului (nichts), el nu poate fi echivalat decît cu anihilare (cu rădăcina nihil) sau nimicire (cu rădăcina nimic)” - sublinierile aparţin lui A.Oişteanu / A.Oişteanu, „Holocaust.Încercare de definire, Lumea Liberă New York, nr. 770 - 4 iulie 2003, pag 7”
3. Petre Bieltz, Manual pentru clasa a IX-a licee şi clasa a XI-a şcoli normale, Editura Didactică şi pedagogică R.A. Bucureşti, 1994, pag 23;
4. Idem;
5. HYPERLINK “http://www.cdep.ro/proiecte/2005/100/80/3/leg_pl183 _05.pdf” http://www.cdep.ro/proiecte/2005/100/80/3/leg_pl183 _05.pdf.
6. Idem;
7. M. Shafir, “Între negare şi trivializare prin comparaţie: negarea Holocaustului în ţările postcomuniste din Europa Centrală şi de Est”, Polirom, 2002, pag 127;
8. Idem, pag 130;
9. Idem, pag 117;
10. A.Oişteanu, „Holocaust. Noi studii, mărturii şi documente”, Lumea Liberă New York, nr 732-9 octombrie, 2002;
11. Petre Bieltz, Manual pentru clasa a IX-a licee şi clasa a XI-a şcoli normale, Editura Didactică şi pedagogică R.A. Bucureşti, 1994, pag 24.;
12. Idem;
13. A.Oişteanu, „Holocaust. Încercare de definire, Lumea Liberă New York, nr770 - 4 iulie 2003, pag 7;