de G. Edward Griffin [cititi episodul precedent]

SA VORBIM ACUM, pe scurt, despre obiectivele Sistemului Federal de Rezerve. Ni s-a spus de nenumarate ori ca scopul Fed-ului este stabilizarea economiei. In clipa de fata, in timp ce ratele dobanzilor cresc, cresc, cresc, ce ni se spune? De ce fac asta? Ei bine, pentru a stabiliza economia, pentru a nu avea inflatie masiva, nu-i asa? Fac asta pentru noi, oameni buni! Nu simtiti asa o stare de liniste interioara stiind ca ne poarta de grija? Acesta este raspunsul intotdeauna; scopul Fed-ului este sa aiba grija de noi si sa stabilizeze economia, sa puna capat anarhiei bancare s.a.m.d. Chiar acum textul care se studiaza in scolile de economie este opera lui Paul Samuelson si iata ce spune el despre Fed in acea carte: “Sistemul Federal de Rezerve a fost format in urma panicii din 1907 cauzata de alarmanta ‘epidemie’ a falimentelor bancare. Tara s-a saturat odata pentru totdeauna de anarhia sistemelor bancare private instabile.” Asta invata studentii.

Sa zicem pentru un moment ca asa ar fi, si sa incercam sa ii facem un raport, din care sa reiasa cat de bine a stabilizat economia. Din momentul in care a fost creat in 1913, Sistemul Federal de Rezerve a prezidat peste crash-urile din 1921 si 1929, Marea Criza a anilor 1929-1939, recesiunile anilor 1953, 1957, 1969, 1975 si 1981, si Lunea Neagra a stock-market-ului in 1987. Stim cu totii ca datoriile corporatiilor cresc, datoriile private sunt mai mari ca niciodata, atat falimentele private cat si cele ale business-urilor sunt mai numeroase ca oricand in trecut, banci si asociatii de economii si imprumuturi s-au prabusit intr-un numar niciodata intalnit in istoria noastra, dobanda pe datoria nationala consuma acum jumatate din banii ridicati in taxe, industria grea a fost inlocuita aproape total de competitia venita din alte parti ale globului, ne confruntam cu un deficit comercial international pentru prima oara in istoria noastra, 75% din centrul Los Angeles-ului si alte arii metropolitane sunt acum in posesia strainilor si peste jumatate din natiune se afla acum oficial intr-o stare de recesiune!

Acestea sunt “realizarile” Sistemului Federal de Rezerve dupa 80 de ani de “stabilizare a economiei”. Nici nu cred ca este controversat sa spun ca a esuat in a-si indeplinii obiectivele declarate. Singura parte controversata este intrebarea: de ce a esuat? Raspunsul meu este: deoarece acestea nu au fost niciodata obiectivele sale reale.

Atunci care sa fie? Care sunt obiectivele oricarui cartel? Sa faca bani pentru membrii cartelului, sa imbunatateasca profiturile membrilor cartelului si sa isi asigure o pozitie stabila pe piata. Acestea sunt adevaratele obiective ale Sistemului Federal de Rezerve. Acum, daca vom considera acestea ca punct de plecare si incercam sa mai facem inca un raport, vom obtine cu totul alt rezultat.

As dori sa va invit sa privim impreuna trei obiective particulare care fusesera foarte mult discutate pe vremea cand Sistemul a fost creat. Mereu suntem constransi sa ne intoarcem la acea perioada, pentru ca avem foarte multe de invatat de acolo. Erau trei lucruri pe care bancherii, in special cei de la Jekyll Island, isi doreau sa le obtina prin Sistemul Federal de Rezerve. Care sunt acestea? In primul rand doreau sa opreasca eroziunea puterii lor din New York in favoarea altor zone ale tarii. Exact opusul a ceea ce Federal Reserve Act a promis sa realizeze, doreau sa pastreze puterea in New York. Aveau inca partea leului, binenteles, dar observasera directia in care lucrurile se misca si stiau ca trebuie sa le opreasca, atat cat inca mai aveau puterea sa o faca. “Competitia este un pacat” a spus John D. Rockefeller I – si asta include competitia venita din partea altor banci profitabile.

Merita mentionat ca atunci cand vorbesc despre cartelul bancar ma refer in primul rand la marile banci din New York, nu la bancile mici de la coltul strazii care se zbat sub povara sistemului. Unul din scopurile Fed-ului era sa obstructioneze aceste banci mici ca ele sa nu poata prospera si ajunge din urma pe cele de pe Wall Street. Bancile mici au fost dintotdeauna o tinta in acest sistem, trebuiau puse la punct, constranse prin reglementari sa sucombe, un proces pe care l-am putut observa de-a lungul a multi ani. Acesta este obiectivul numarul unu, sa pastreze controlul pietei monetare in New York.

Obiectivul numarul doi era inversarea tendintelor de formare a capitalului privat. Aceasta expresie descrie in limbaj bancar un proces prin care un individ sau o corporatie foloseste propriile economii pentru a cumpara ceva ori a face o investitie, in loc sa imprumute bani de la banca. Se intampla la inceputul secolului trecut. Tendinta era ca business-urile in particular, sa isi pastreze dividendele in fiecare semestru adaugandu-le unor fonduri de economii iar in timp, cand banii se acumulau sau capitalul se forma, aveau suficient pus deoparte sa foloseasca proprii lor bani pentru constructia de noi fabrici sau pentru a lansa un nou proiect de cercetare si dezvoltare sau a face orice era nevoie, fara a imprumuta de la banci. Bancile erau ingrijorate din acest punct de vedere, deoarece aceasta le afecta profiturile. Business-ul lor este sa imprumute bani si cum ii convingi pe oameni sa faca asta atunci cand nu vor? Raspunsul era (si au discutat mult despre asta) micsorarea ratelor dobanzilor, astfel incat acestea sa devina atat de atractive; nebun sa fii sa dai cu piciorul unei asemenea oportunitati.

Cum micsorezi ratele dobanzilor? Astazi este foarte usor, exista maneta la Sistemul Federal de Rezerve. Tot ce trebuie sa faci este sa tragi de ea in jos sau in sus si ratele se duc fie in jos fie in sus; ai control absolut asupra lor. In 1913 nu exista nici o maneta. In acele zile banii aveau acoperire in aur si argint si nu ii puteau controla. Urau situatia asta. Acesti indivizi urasc aurul si argintul ca acoperire pentru bani deoarece in aceste conditii ratele dobanzilor sunt rezultatul fortelor naturale ale cererii si ofertei; nu puteau crea bani din nimic. Banii erau rezultatul interactiei a milioane de oameni ce faceau oferte pentru produse si servicii, sapau pamantul pentru a scoate bani la iveala, in sens literal sapau dupa aur si argint pentru a fi convertit in bani.

Cautau o metoda sa impinga in mod artificial ratele dobanzilor in jos. Cum faci asta? Au spus ca nu se poate decat cu ajutorul unei “unitati monetare flexibile”. Dupa asta plangeau in acele zile. Ce ii trebuie natiunii noastre, au spus, este o unitate monetara flexibila care sa faca fata cerintelor industriei si agriculturii. Inca puteti auzi aceasta fraza si astazi – “unitate monetara flexibila”.

Ce inseamna? Cateodata ai nevoie de un dictionar pentru a intelege aceste expresii. Unitate monetara flexibila nu inseamna o bancnota de hartie pe care sa o poti indoi, impaturi, sifona, ci inseamna bani creati din nimic. Nu-i greu sa iti dai seama ca este o pacaleala de data asta. Daca poti crea bani la discretie, nu trebuie sa ai dobanzi uriase pentru a inregistra un profit. Este simplu. Daca ai o unitate monetara flexibila poti de fapt sa scazi ratele dobanzilor si totusi sa ai surplusuri, nu-i asa? Aveau nevoie de aceasta unitate monetara flexibila pentru a scadea ratele dobanzilor si a-i ademeni pe oameni sa se intoarca la banca sa imprumute bani, iar astfel sa inverseze tendinta de formare a capitalului privat. Acesta este obiectivul numarul doi.

Obiectivul numarul trei era sa paseze inevitabilele pierderi din interiorul sistemului bancar platitorului de taxe, sub “nobila” scuza a protectiei populatiei. Acestea erau cele trei obiective majore la momentul creerii Sistemului Federal de Rezerve. Eu spun ca acestea sunt obiectivele reale ale Fed-ului. Plecand de aici sa incercam sa le mai facem un raport.

Au reusit sa pastreze controlul in New York, in mainile bancilor mari? Raspunsul este un hotarat da. Toti cei care cunosc piata financiara stiu ca intr-adevar asa s-a intamplat. Avem ce-i drept banci mari in vest si in sud, dar acestea nu sunt nimic in comparatie cu acele banci din New York care au incalecat lumea intreaga, avand reprezentare in Peking, Moscova, Africa si oriunde altundeva; acestia sunt uriasii; ei si-au putut pastra pozitia datorita Sistemului Federal de Rezerve.

In urma cu cativa ani, Simon & Schuster a publicat o carte intitulata Secretele Templului [Secrets of the Temple], scrisa de William Greider. A fost un best-seller si i s-a facut publicitate ca un atac necrutator impotriva Sistemului Federal de Rezerve. Cand am auzit, nu mi-a venit a crede. Un astfel de atac publicat de Simon & Schuster, una din marile edituri? M-am gandit ca nu trebuie sa-mi termin de scris cartea, au facut-o ei pentru mine. Deci am cumparat o copie si citit-o intr-o singura zi. Am fost uimit in privinta a doua aspecte. In primul rand, spre surprinderea mea, deoarece nu ma asteptam, istoria lui Greider era excelenta. Credeam ca va fi o balaceala, dar nu a fost asa. A descris toate detaliile neplacute si stiam ca este adevarat deoarece ma aflam exact in toiul cercetarilor.

Cand a venit vorba de concentrarea puterii in New York, iata ce a scris Greider, va voi prezenta un extras. A spus: “La acea vreme [vorbeste de 1913] planul conventional in Congres era ca institutiile guvernamentale vor ‘inhama’ trustul monetar, il vor dezarma de puterile sporite si vor institui un larg control democratic asupra banilor si creditului. Rezultatul a fost aproape opusul. Reformele monetare legiferate in 1913, au ajutat de fapt pastrarea status quo-ului, stabilizarea vechii oranduiri. Bancherii nu numai ca vor obtine dominatia asupra noi banci centrale dar deasemenea se vor bucura de o noua protectie impotriva instabilitatii si propriului lor declin. Odata ce Fed-ul si-a inceput activitatea, difuzia constanta a puterii a fost oprita. Wall Street-ul si-a mentinut pozitia dominanta si chiar si-a imbunatatit-o.”

Celalalt lucru care m-a mirat a fost concluzia lui Greider. A dovedit ca Sistemul a actionat mereu impotriva interesului public. A dovedit ca a fost proiectat sa faca acest lucru chiar de la inceput, deci care credeti ca a fost concluzia lui in privinta unei solutii? Sa abolim Fed-ul? Nu, nimic atat de extremist. Dar o preluare majora a intregului Sistem? Nu, nici asta. Ce atunci? Greider a spus, vedeti dumneavoastra este totul foarte complicat, invatam si noi in timp, am facut o multime de greseli, dar nu va nelinistiti, suntem calare pe situatie, relaxati-va, este sub control, tot ce avem nevoie este o mana de oameni mai inteligenti.

Acesta este genul de “criticism de cosmetizare” de care ai nevoie pentru a fi publicat de Simon & Schuster, sau oricare din editurile importante, care sunt bine intepenite in tesatura de investitii de pe Wall Street. Nu conteaza cat de exacta este istoria pe care o prezinti; nu conteaza cata dreptate ai daca nu oferi o solutie realista pentru problema respectiva. Cui ii pasa? Lor le convine pentru ca astfel oamenii au impresia ca ceva se face in aceasta directie, cineva trage un semnal de alarma. Dar nu exista nici o solutie, sau autorii sunt alesi pe spranceana pentru ca cei care ar avea o solutie sa nu poata fi publicati.

Aceasta este o tactica pe care trebuie sa o intelegem, in special in aceste zile critice care urmeaza. Este tactica opozitiei controlate. Nu conteaza cat de exact descrii problemele cu care se confrunta America. Daca nu oferi si o solutie, care este diferenta? Daca solutia ta este puneti oameni mai destepti acolo, sau votati cu republicanii fara sa puneti intrebari, atunci esti o opozitie controlata. Trebuie sa fim constienti de acest lucru.

Sa ne intoarcem la subiect. Sistemul Federal de Rezerve primeste nota 10 pentru mentinerea controlului pietei financiare in New York. Dar in ceea ce priveste inversarea tendintelor de formare a capitalului privat? Oare chiar asa au facut? In mod regulat micsoreaza ratele dobanzilor atat de mult incat toata lumea este ademenita la banca. Imprumuta ca disperatii si apoi economia se contracta si raman toti inglodati in datorii, neputandu-si face plati datoriile.

Am vazut companii nevoite sa isi incheie activitatea pentru ca nu isi pot plati datoriile. Ati vazut oameni pierzandu-si casele si masinile pentru ca nu-si pot plati datoriile. Exista corporatii gigantice care atarna de un fir de ata din cauza surplusului datoriei in care sunt intepeniti. Adevarul este ca din ce in ce mai multe companii in zilele noastre trimit bancilor in fiecare semestru mai multi bani sub forma de dobanda decat trimit actionarilor lor sub forma de dividende pentru actiuni. Ganditi-va la asta pentru un minut. Bancile care nu sunt implicate cu nimic in buna functionare a acestor companii, ele care au creat acesti bani din nimic, primesc profituri mai mari din aceste industrii decat oamenii care muncesc pentru bani, economisesc bani, investesc bani si isi risca avutul pentru aceste corporatii. Asta pentru ca au inversat cu succes tendinta de formare a capitalului privat si au reusit-o cu ajutorul unei unitati monetare flexibile. Sistemul Federal de Rezerve primeste un 10+ in carnetul de note pentru obiectivul numarul doi.

In sfarsit, au reusit ei sa-si paseze pierderile inevitabile platitorului de taxe, in numele protectiei populatiei? Asta este ceea ce eu numesc “Operatiunea ‘Scoate pe Cautiune’”. De fiecare data cand una din marile banci are probleme – nu bancile mici, va rog sa va amintiti, acestea sunt competitia – membrii cartelului isi scot parleala pe spinarea platitorului de impozite. Intotdeauna sub pretextul protejarii populatiei. Daca o mare corporatie nu isi poate face platile catre banca, se duc in fata Congresului si spun “nu putem lasa aceasta corporatie sa cada; uitati cate mii de slujbe vor fi pierdute; cum vor suferi oamenii.” Cand o tara a lumii a treia nu isi poate plati dobanzile catre o mare banca din New York, ce se intampla? Banca merge iarasi in fata Congresului spunand “stiti, ar trebui sa faceti ceva in legatura cu asta pentru ca daca trecem acest imprumut la pierderi am putea da faliment. Apoi toti cei care si-au depus banii la noi, buni americani, cu conturi la banca noastra si-ar putea pierde economiile. Poate ca FDIC [nota tr: agentie guvernamentala, asigura depozitele de pana la 100.000$, la bancile cu care au contract] nu va putea sa acopere aceste pierderi; s-ar putea crea o situatie de criza. Daca banca noastra cade, ar putea fi urmata de altele si astfel putem avea o recesiune economica. Ganditi-va cati oameni ar suferi.”

Congresul isi face datoria si ia initiativa, amintiti-va, este partener in toata afacerea, si voteaza fondurile necesare pentru a garanta imprumuturile sau paseaza, direct sau indirect, prin vreo metoda ingenioasa, aceste sume platitorului de taxe. Banii sunt obtinuti de la Sistemul Federal de Rezerve si apoi noi ii platim prin Mecanismul Mandrake.

(va urma)