de G. Edward Griffin [cititi episodul precedent]

HENRY DAVIDSON era acolo, partener senior al J. P. Morgan Company. Charles Norton era si el la intalnire; el era Presedintele First National Bank din New York, un alt gigant. Benjamin Strong se afla si el printre participanti; el tinea fraiele Banker’s Trust Company a lui J. P. Morgan si trei ani mai tarziu va deveni chairman-ul Sistemului Federal de Rezerve.

Si in sfarsit la intalnire participa si Paul Warburg, care era probabil cel mai important dintre toti datorita vastelor sale cunostinte in domeniul bancar, asa cum se practica in Europa. Paul Warburg se nascuse in Germania si ulterior a devenit cetatean american. Era partener in Kuhn, Loeb & Company si era un reprezentant al dinastiei bancare Rothschild in Anglia si Franta, de unde mentinuse stranse relatii de afaceri de-a lungul carierei cu fratele sau, Max Warburg, aflat la conducerea consortiului bancar Wargurg in Germania si Olanda. Paul Warburg era unul dintre cei mai bogati oameni ai lumii. De fapt, acei dintre voi care sunt fani ai personajului micutei orfane Annie va aminti de “Tatuca Warbucks” [n. tr.: este vorba despre poemul "Daddy Warbucks" al Annei Sexton, popular in SUA]. “Tatuca” era intruchiparea lui Paul Warburg si oricine la acea vreme era constient de acest lucru.

In cartea mea ii este prezentata fotografia si daca o comparati cu desenul animat veti observa asemanarea dintre Paul WARburg si Tatuca WARbucks. Si din moment ce vorbim de personaje de desene animate, daca vreodata ati jucat Monopoly, va amintiti reprezentarea capitalistului cu mustati rasucite si tigareta? Acela este J. P. Morgan.

Acestia erau cei sapte barbati ce urcasera in vagonul ce i-a trasportat la Jekyll Island. Pe cat de uimitor, trebuie sa stiti ca reprezentau un sfert din bogatia intregii lumi. Acesti oameni s-au asezat in jurul mesei si au creat Sistemul Federal de Rezerve. Pentru cei care se indoiesc crezand ca exagerez, dati-mi voie sa va asigur ca intr-adevar chiar asa s-a intamplat.

Cum stim acest lucru? Spre exemplu, Frank Vanderlip, prezent la intalnire, a scris un articol in Saturday Evening Post din data de 9 februarie 1935 si as dori sa va citesc un mic fragment din el. Iata ce a scris Vanderlip: “Nu cred ca este o exagerare sa vorbesc despre secreta noastra expeditie la Jekyll Island ca fiind ocazia conceperii a ceea ce a devenit Sistemul Federal de Rezerve. Ni s-a spus sa ne uitam numele de familie. Ni s-a spus de asemenea ca trebuie sa evitam sa luam cina impreuna in noaptea plecarii. Am primit instructiuni sa venim pe rand si fara a atrage atentia pe cat posibil, in gara de pe litoralul Hudson din New Jersey unde vagonul privat al Senatorului Aldrich va fi atasat la capatul trenului ce mergea in sud. Odata suiti in tren, am putut observa tabu-ul ce fusese fixat in privinta numelor noastre de familie. Ne-am adresat unul altuia cu Ben, Paul, Nelson si Abe. Davison si eu ‘ne-am deghizat’ si mai mult abandonand numele noastre mici. El a devenit Wilbur iar eu Orville, dupa cei doi pionieri ai aviatiei, fratii Wright. Servitorii si personalul trenului ar fi putut sti identitatile a unul sau cel mult doi dintre noi, dar nu ne stiau pe toti si doar numele noastre tiparite impreuna ar fi atras atentia asupra misterioasei noastre calatorii in Washington, pe Wall Street si chiar la Londra. Stiam pur si simplu ca nu trebuie sa fim descoperiti.”

De ce nu? De ce atat secret? Ce poate fi rau ca un grup de bancheri se intalnesc in privat sa vorbeasca despre afacerile lor sau chiar despre legislatie bancara? Raspunsul ni-l da chiar Vanderlip insusi in acelasi articol. A spus: “Daca am fi fost expusi public si s-ar fi aflat ca grupul nostru s-a intrunit si a schitat o propunere in ceea ce priveste legislatia bancara, aceasta nu ar fi avut nici o sansa sa treaca de Congres.” De ce nu? Pentru ca scopul reformei asteptate era sa destrame puterea trustului monetar, insa era de fapt gandita si conceputa chiar de catre trustul monetar. Daca acest lucru ar fi fost cunoscut de la inceput, nu am fi avut deloc un Sistem Federal de Rezerve, deoarece, asa cum Vanderlip a spus, nu ar fi existat vreo sansa sa fie aprobat de Congres. Era deci esential ca totul sa ramana un secret asa cum a ramas pana in zilele noastre. Nu este chiar un secret acum pe care nu-l puteti descoperi deoarece oricine poate merge la biblioteca si dezgropa totul, dar nu este specificat in cartile de specialitate. Nu aflam despre el in publicatiile oficiale ale Sistemului Federal de Rezerve deoarece este ca si cum am ruga vulpea sa construiasca cotetul gainilor si sa se ocupe de buna lui paza.

Acesta era motivul pentru care intalnirea trebuia sa fie secreta. Acum stim ceva foarte important despre Sistemul Federal de Rezerve, ceva ce nu stiam inainte, dar este mult mai mult decat atat. Considerati va rog, componenta acestui grup! Ii avem aici pe reprezentatii Morgan, Rockefeller, Kuhn Loeb & Company, Rothschild si Warburg. Vedeti ceva ciudat in amestecul acesta? Acestia erau competitori. Competitori principali pe piata investitiilor si afacerilor bancare in acele zile; acestia erau uriasii. Pana atunci se bateau cap in cap, luptand pentru dominatie pe campul de lupta, in market-ul financiar mondial. Nu numai in New York, dar chiar Londra, Paris si oriunde altundeva. Si iata-i impreuna stand in jurul unei mese, cazand de comun acord intr-un fel. Ce se intampla oare? Trebuie sa punem cateva intrebari.

Este deosebit de semnificativa aceasta intelegere, pentru ca a avut loc chiar in acel moment din istoria Americii cand modul in care erau conduse afacerile a suferit o schimbare majora si fundamentala in ideologie. Inainte de acest moment, business-ul american a operat ghidat de principiile initiativei private – competitia bazata pe initiativa privata este cea care a cladit America, si a facut-o sa depaseasca toate celelalte natiuni ale lumii. Odata ce am atins acel varf al performantei, macazul a fost schimbat dinspre zona competitiei spre zona monopolului. Acest fenomen a fost descris in multe carti ca fiind “zorii epocii cartelului”. Pe o perioada de cinsprezece ani inainte de intalnirea de la Jekyll Island ii putem vedea pe cei din grupurile de investitii la care ne referim angajandu-se tot mai mult in initiative comune, preferandu-le pe acestea vechilor lor rafuieli. Intalnirea de la Jekyll Island a fost punctul culminant al acestor tendinte, momentul in care au decis sa renunte complet la competitie si au format un cartel.

Trebuie sa definesc acest cuvant pentru a sti si dumneavoastra cu exactitate la ce ma refer atunci cand il folosesc. Un cartel este un grup de business-uri private independente care ajung la o intelegere cu scopul reducerii sau eliminarii competitiei dintre ele, pentru a-si imbunatati profiturile sau pentru a-si asigura pozitia pe piata. Pot realiza aceste lucruri prin mai multe metode, unul dintre ele fiind fixarea preturilor – nici o competitie in privinta preturilor. Exista si alte metode. Daca am infiinta un cartel aici, as insista ca eu sa primesc zona de nord si tu sa primesti zona de sud si astfel nu ne vom afla in competitie. Sau as putea propune ca eu sa produc surubul si tu sa produci piulita si astfel nu ne mai luam la intrecere, sau decidem sa schimbam informatii in privinta patentelor si a proceselor de executie etc. Cu cat sunt mai multe nivele de cooperare in acest acord, cu atat ne inchidem mai mult in structura acestui cartel si devenim una din punctul de vedere al pietei, chiar daca in interior grupurile sunt separate ca apartenenta si proprietate.

Acestea sunt valabile atat pentru cartelul bancar cat si pentru orice alta industrie. Citind Federal Reserve Act si plasandu-l in contextul istoric, ajungem direct la concluzia ca desi Sistemul Federal de Rezerve face parada vrand sa para un soi de operatiune guvernamentala, este de fapt un cartel de banci protejate de lege ce activeaza exact sub nasul nostru. Am vazut odata un reportaj despre tuburile de lava din Hawaii. Sunt foarte impresionante pentru ca, din cand in cand pamantul se rupe la suprafata descoperind o gaura prin care poti vedea lava curgand chiar pe sub picioarele tale fara ca tu sa ai habar. Afli doar atunci cand suprafata cedeaza si tot ce poti spera este sa nu te afli pe bucata care se rupe. Am sentimentul ca la fel si Sistemul Federal de Rezerve opereaza, exact pe sub picioarele noastre; acest cartel functioneaza fara ca noi sa o stim, pentru ca a fost cu grija invaluit in secret.

Concluzia numarul 2 despre Sistemul Federal de Rezerve, un lucru important pe care nu il stiam, este cartelul. Dar asta nu este totul. Al treilea ingredient, probabil cel mai important dintre toate, este constatarea ca acest cartel a format un parteneriat cu guvernul. Este un aspect foarte semnificativ. Cartelurile deseori intra in parteneriate cu guvernele deoarece au nevoie de forta legii pentru a impune acordurile cartelului si de aceasta data s-a colaborat din plin.

Oricand un parteneriat ia nastere, trebuie sa existe un beneficiu pentru toti partenerii, altfel nu il formeaza. Sa ne intrebam deci, care ar fi beneficiul celor doi parteneri in aceasta situatie? De ce au cazut la intelegere? De ce guvernul a intrat in acest parteneriat si de ce a intrat cartelul bancar? Raspunzand la aceste intrebari vom pricepe mai bine natura acestei creaturi de la Jekyll Island. Sa aruncam o privire, sa vedem ce au de castigat cei doi parteneri? Pentru a afla, va trebui sa examinam in detaliu mecanismul prin care Sistemul Federal de Rezerve creeaza bani. Este un studiu deosebit de interesant. Eu il numesc “Mecanismul Mandrake”, dupa acel personaj al cartilor desenate din anii ’40, Mandrake Magicianul, care putea creea ceva din nimic si apoi doar scuturandu-si mantia il facea sa dispara inapoi in neant. Este o fraza suficient de descriptiva pentru felul cum opereaza Sistemul Federal de Rezerve.

Sa vedem cum sunt creati banii prin Mecanismul Mandrake. Voi explica acest proces intr-o forma mult simplificata. Vreau sa va avertizez ca are sa para ca este foarte simplu. Nu este. Voi inlatura toata terminologia bancara, limbajul de specialitate, toate frazele de contabilitate ce ar trebui definite, si voi vorbi intr-o engleza pe intelesul tuturor. Veti crede probabil ca am simplificat prea mult dar vreau sa va asigur ca in ciuda limbajului simplu, tot ceea ce va voi spune este absolut 100% corect din punct de vedere tehnic. Un alt aspect asupra caruia as dori sa va avertizez este ca nu trebuie sa incercati sa-i gasiti sensul, deoarece nu are unul; nu are sens si veti face scurt-circuit incercand sa iesiti la liman. Amintiti-va doar ca este o inselatorie-scamatorie, si daca veti pastra asta in memorie nu veti avea probleme incercand sa intelegeti ce se intampla.

Iata cum functioneaza. Totul incepe cu partea guvernamentala a parteneriatului, cu Congresul care cheltuieste in nestire. Cheltuieste mult mai multi bani decat primeste inapoi, mult peste venitul sau. Cum poate face asta? Pur si simplu asta se intampla. Sa presupunem ca este nevoie de un miliard de dolari, si Congresul trece pe la Trezorerie: “Vrem un miliard de dolari”. Oficialii Trezoreriei raspund “Probabil ca glumiti, nu sunt bani aici, ati cheltuit totul demult, tot ce am primit in taxe, ati papat de prin Martie”. Congresul spune “Asta ne-am gandit si noi, vroiam doar sa verificam daca nu cumva a mai trimis cineva ceva”. Se sfatuiesc si le vine ideea sa imprumute niste bani. Se opresc pe la tipografia Trezoreriei unde nu se tiparesc bani dar se tiparesc certificate din acelea impresionante, impopotonate, cu chenare pe margine, cu un vultur desenat in varf si un sigiliu in partea de jos pe care scrie “Obligatiune a Guvernului Statelor Unite” sau “nota” sau “bancnota”, in functie de perioada ramasa pana la expirarea ei. Daca o tii in sus in dreptul unei surse de lumina chiar scrie pe ea “IOU” [nota tr: Nume sub care sunt cunoscute obligatiunile in SUA] pentru ca asta si este. Tiparesc aceste harti care par deosebit de oficiale, iar apoi le ofera sectorului privat; spera ca oamenii vor dori sa imprumute bani guvernului la schimb pentru ele si multi dintre ei o fac, sunt chiar nerabdatori sa faca acest lucru. De ce? Pentru ca li s-a spus de catre agentii lor de investitie ca aceasta este cea mai solida investitie pe care o poti face. Cum asa? Am auzit cu toti ca aceste imprumuturi sunt garantate de catre “buna credinta si bunul credit al guvernului Statelor Unite”. Oamenii nu prea au idee ce inseamna acest lucru, dar cu siguranta suna bine. As dori sa explic celor care au indoieli intelesul expresiei de mai sus. “Buna credinta si bunul credit al guvernului Statelor Unite” inseamna ca guvernul promite solemn sa plateasca inapoi acest imprumut plus dobanda, chiar de-ar fi sa confiste in forma de taxe tot ce tu si eu avem. Ne va luat totul daca este necesar sa isi tina cuvantul. Oamenii nu realizeaza ca de fapt in final isi vor primi tot banii lor inapoi, minus un comision special pentru procesare.

O multime de bani sunt imprumutati guvernului pe aceasta cale, dar niciodata suficient. Congresul are nevoie de mai mult. Dar nu trebuie sa se ingrijorese. Merg mai in josul strazii si se opresc la cladirea Sistemului Federal de Rezerve. Fed-ul ii asteapta, de aceea a fost creat. Pe cand ei intra in cladire, ofiterul Fed-ului deja si-a deschis sertarul. Scoate de acolo un carnet de check-uri si scrie un check catre Trezoreria Statelor Unite in valoare de un miliard de dolari, sau orice alta suma este nevoie. Semneaza check-ul si il da oficialului Trezoreriei.

Trebuie sa ne oprim aici pentru un minut si sa punem o intrebare. De unde a luat Fed-ul miliardul de dolari pe care l-a imprumutat Trezoreriei? Cine a pus acesti bani in contul Sistemului Federal de Rezerve? Uimitorul raspuns este ca nu exista nici un ban in contul Sistemului Federal de Rezerve. De fapt, tehnic, nici macar nu exista un cont, exista doar un carnet de check-uri. Atat si nimic mai mult. Acel miliard de dolari “prinde viata” exact in momentul in care ofiterul semneaza check-ul. Acest proces se cheama “monetizarea datoriei”, asta este expresia pe care ti-o arunca in fata. Ei doar au scris un check, un mare check de cauciuc. Daca tu si eu am face asta, am intra in puscarie, dar ei au voie sa o faca pentru ca Congresul asta isi doreste. De fapt asta este rasplata, aici este beneficiul guvernului in acest parteneriat. Asta este metoda prin care ei au acces la orice suma de bani, la orice ora, fara sa trebuiasca sa vina sa ceara platitorului de taxe, sau sa se justifice fata de el. Altfel, ei ar trebui sa se explice in fata cetateanului, sa va spuna spre exemplu ca va vor ridica taxele cu inca 3000$ anul acesta, si binenteles, daca ar face asta, alegatorii i-ar da afara prin vot destul de repede. Le convine Mecanismul Mandrake pentru ca este o sursa instantanee de bani, bani pentru care nimeni nu cere explicatii. Probabil ati observat ca au trecut multi ani de cand Congresul nu-si mai pune problema costurilor, banii nu sunt o problema. Asta pentru ca, indiferent de pret, stiu ca merg in josul strazii la Sistemul Federal de Rezerve si prin lege, ofiterul trebuie sa scrie un check gras si sa-l inmaneze lor.

(va urma)