Benyamin Netanyahu n-a ratat ocazia. Opozant al restragerii unilaterale din Fâşia Gaza efectuată de Ariel Şaron în 2005, şeful partidului Likud avertizase, pe vremea aceea, împotriva pericolului tirurilor de rachete « care vor atinge Aşdod şi Aşkelon ». « Cine a văzut în 2005 ceea ce noi aveam să înţelegem în 2009 ? Netanyahu ! », bombardează un spot publicitar.

Omul care, conform sondajelor, are toate şansele să devină viitorul prim ministru al Israelului a avut deci dreptate înaintea tuturor. De aceea a indicat clar, în 31 ianuarie, că nici nu se pune problema « să se dezmembreze cu forţa » cele vreo o sută de colonii « sălbatice » din Cisiordania pe care Ariel Şaron promisese că le va anula. « Trebuie să se ajungă la un acord amiabil cu rezidenţii », a insistat Netanyahu. Acesta din urmă s-a pronunţat împotriva creării de noi implantaţii, dar doreşte în egală măsură ca expansiunea să aibă loc pentru a face faţă creşterii naturale.

Or, presiunea demografică este de aşa natură încât edificarea de noi locuinţe nu ajunge. Şi asta în ciuda unei nete accelerări în cursul anului 2008, aşa cum tocmai a revelat organizaţia pacifistă israeliană Pacea acum. Construcţiile au crescut într-adevăr cu 57% şi numărul total al coloniştilor a crescut de la 270.000, în 2007, la 285.000, în 2008. Procentul de creştere în colonii este în medie de 5% anual, adică de două ori mai mare decât creşterea demografică a Israelului. « Nimeni nu are cu adevărat un proiect de stopare a colonizării. Toţi responsabilii politici spun acelaşi lucru. Creşterea naturală este colonizarea care-şi urmează cursul sub un alt nume », remarcă istoricul Zeev Sternhell, opozant categoric faţă de acest fenomen. La periferia orientală a Ierusalimului, construcţiile se acumulează. Încercuirea îşi urmează cursul în scopul constituirii unui « Mare Ierusalim » care i-ar interzice statului palestinian să obţină capitala în Ierusalimul de Est.

Ultima zonă liberă de orice locuinţă, sectorul E1, în nord-est, face obiectul unei presiuni din ce în ce mai accentuată din partea administraţiei israeliene. Până în prezent, americanii se opuneau proiectului, neadmiţând nicio discuţie, căci anexarea ei ar tăia definitiv Cisiordania în două şi ar face dintr-un stat palestinian « continuu şi viabil » o himeră. Un enorm comisariat de poliţie a fost deja construit în vârful colinelor aride şi o întreagă reţea de infrastructuri a fost amplasată pentru a pregăti terenul pentru construcţia de locuinţe.

« Fără niciun permis »

Cotidianul Haaretz a revelat, duminică 1 februarie [2009], că 200 milioane de şekeli (40 milioane de euro) au fost investiţi în cursul ultimilor doi ani pentru a amenaja o parte din zona E1 pe o suprafaţă de 12 hectare. Este vorba despre operarea joncţiunii între colonia Maale Adumim (35.000 de locuitori) şi Ierusalim, împiedicându-se astfel orice împărţire a oraşului [între statul Israel şi un eventual stat palestinian]. Aproape 200.000 de colonişti şi-au ales deja domiciliul în lanţul de implantaţii care înconjoară Ierusalimul la est.

Dintr-un raport oficial din 2005 asupra coloniilor « sălbatice » şi necesitatea de a se pune capăt fenomenului, se cunoaşte că cele mai multe dintre ele sunt stabilite pe pământuri palestiniene. Astăzi, se ştie că aproximativ 75% dintre cele 120 de implantaţii din Cisiordania « au fost construite fără nicio aprobare sau violând total cele eliberate şi că în mai mult de 30 dintre ele, multe dintre clădiri au fost ridicate pe pământuri private aparţinând palestinienilor ».

Această constatare emană dintr-un alt raport oficial redactat de generalul Baruch Spiegel, după o lungă anchetă, la cererea ministrului apărării din epocă, Şaul Mofaz. Conţinutul său, considerat drept « dinamită politică », a rămas secret. Ehud Barak, actualul ministru al apărării, a refuzat să-l publice, considerând că ar putea « reprezenta un pericol pentru securitatea statului şi ar provoca dificultăţi relaţiilor internaţionale ale Israelului ». Revelat, vineri 30 ianuarie, de către cotidianul Haaretz, acest raport demonstrează « Că a avut loc o violare sistematică a legilor internaţionale şi a dreptului de proprietate a palestinienilor », afirmă Michael Sfard, avocatul organizaţiei israeliene de apărare a drepturilor omului Yeş Din.

El consideră că, pe baza informaţiilor oficiale, persoanele spoliate vor putea de acum înainte să sesizeze justiţia naţională, chiar tribunalele internaţionale, pentru a-şi pune în valoare drepturile. Acest document oficial « aruncă o lumină crudă asupra declaraţiilor pacifiste ale Israelului şi asupra poziţiei oficiale conform căreia coloniile au fost create în acord cu normele internaţionale şi în respectul proprietăţii private », scrie Haaretz într-un editorial.

Articol publicat în Le Monde, 02 februarie 2009.