AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)


Carnagiul din Gaza – criminal şi abject (Michel Warschawski)

January 9th, 2009 · Comentati (18 Comentarii)

Email This Post Print This Post

Trebuie spus şi repetat: în Fâşia Gaza nu se desfăşoară un război, ci un carnagiu realizat de a treia forţă aeriană a lumii împotriva unei populaţii civile fără apărare.

 

Trebuie spus şi repetat: carnagiul din Gaza nu este o reacţie “disproporţionată” la rachetele pe care le trag militanţii Jihadului Islamic şi alte grupuscule palestiniene asupra localităţilor israeliene apropiate de Fâşia Gaza, ci o acţiune premeditată şi pregătită de mult timp, lucru recunoscut de altfel de cei mai mulţi dintre comentatorii israelieni.

 

Trebuie spus şi repetat: aceste tiruri de rachete nu sunt, aşa cum vor să ne facă să credem unii diplomaţi europeni, “nişte provocări pe care nimic nu le poate explica”, ci nişte riposte, destul de derizorii – trebuie s-o recunoaştem, unui embargou sălbatic impus de Israel, de un an şi jumătate, unui milion şi jumătate de rezidenţi ai Fâşiei Gaza, inclusiv femei, copii, bătrăni, cu colaborarea criminală a Statelor Unite dar şi a Europei.

 

Trebuie spus şi repetat: nu este vorba, aşa cum încearcă unii să explice tuturor celor care au memoria scurtă şi selectivă, un act de auto-apărare, mult timp întârziat, în faţa unei agresiuni palestiniene pe care nimic n-o justifică. Ehud Barak o mărturiseşte fără problemă, sunt luni de zile de cât armata israeliană se pregătea să lovească “entitatea teroristă” denumită Gaza. Cum explica pertinent Richard Falk, raportorul special la ONU despre drepturile omului în teritoriile ocupate, atunci când se defineşte ca “entitate teroristă” o zonă populată de un milion şi jumătate de fiinţe omeneşti, se intră în logica genocidului.

 

Ca şi atacarea Libanului în 2006, agresiunea israeliană se înscrie în războiul global permanent şi preventiv al strategilor neo-conservatorilor de la Tel Aviv, şi încă pentru câteva luni, la Casa Albă. Aşă cum numele ei o indică, această strategie este preventivă, şi nu are nevoie de niciun pretext imediat şi tangibil: occidentul democratic ar fi ameninţat de către un inamic global identificat la început cu “terorismul internaţional”, apoi cu “terorismul islamist” pentru a deveni în cele din urmă Islamul pur şi simplu.

 

“Şocul civilizaţiilor” a lui Huntington nu este descrierea realităţii politice internaţionale, ci cadrul ideologic al strategiei ofensive a neo-conservatorilor americani şi israelieni, aşa cum a fost ea elaborată în comun încă din a doua jumătate a anilor ’80. În această strategie de război, ameninţarea islamică a înlocuit ceea ce fusese pericolul comunist în timpul războiului rece: un inamic global care justifică un război global.

 

Dacă bombardamentul criminal din Gaza se bucură în Israel de o susţinere consensuală, dacă stânga instituţională, şi îndeosebi partidul Mereţ, şi-a contopit vocea firavă cu orchestra războinică dirijată de Ehud Barak, este tocmai pentru că împărtăşeşte această viziune a lumii care face din Islam o ameninţare existenţială ce trebuie în mod imperativ neutralizată înainte de a fi prea târziu.

 

La oroarea crimei, trebuie adăugată abjecţiunea unor motivaţii imediate: în mai puţin de două luni se vor derula în Israel alegeri generale, şi victimele palestiniene sunt de asemenea argumente electorale. Martirii atacului israelian împotriva Gazei sunt obiectul unei concurenţe mediatice între Ehud Barak, Ţipi Livni şi Ehud Olmert, pe tema intransigenţei în brutalitate. Criminalul de război care dirijează Partidul Muncitoresc, sau mai degrabă ce-a rămas din el, se lăuda în această dimineaţă că a câştigat patru puncte în sondaje. Dincolo de cinismul fără limite care trochează 350 de victime palestiniene inocente pentru câteva zeci de mii de voturi, Barak face demonstraţia, încă o dată, a miopiei sale politicianiste, pentru că oricât s-ar strădui el în bestialitate, şi în ciuda tuturor eforturilor sale, nu va parveni niciodată să-l depăşească pe Benjamin Netanyahu, alegătorii preferând întotdeauna originalul în locul copiei. Cu atât mai mult cu cât şeful războiului se găseşte azi confruntat cu aceeaşi problemă ca şi cel care a transformat războiul din Liban în fiasco israelian, o problemă binecunoscută tuturor celor care au iniţiat războaie coloniale: cum să-l termine? “Ne oprim după ce terminăm treaba”, anunţă el cu aroganţa şefuţilor. Dar când va fi terminată “treaba”? Când populaţia din Gaza şi Cisiordania va accepta să capituleze în faţa visurilor colonialiste ale liderilor israelieni şi să-şi limiteze aspiraţiile naţionale la un “stat palestinian” redus la vreo zece rezervaţii izolate unele de celelalte şi înconjurate de un zid? Dacă aceasta este “treaba” pe care speră Barak s-o poată realiza, poporul israelian trebuie atunci să fie gata de un război care nu va fi doar extrem de lung, ci fără sfârşit. Şi dacă statul evreiesc este bine înarmat pentru războaie-fulger (blitz krieg, în germană), mai ales atunci când sunt duse din avion, intră rapid în criză imediat ce este vorba despre o cursă de anduranţă în care palestinienii, ca toate celelalte popoare victime ale opresiunii coloniale, sunt maeştri.

 

Aşa se explică faptul că în mai puţin de o săptămână după ce a început, şi în ciuda declaraţiilor triumfaliste ale politicienilor şi ale militarilor, ambianţa începe deja să se strice în Israel. Sâmbăta trecută, la câteva ore după bombardarea Gazei, ceva mai mult de câteva mii de persoane, ne manifestam spontan mânia şi ruşinea. Vom fi mai mulţi sâmbăta asta, vom cere sancţiuni internaţionale împotriva Israelului şi aducerea lui Ehud Barak & Co. în faţa unei curţi de justiţie internaţională. Sunt sigur de asta.

 

Michel Warschawski este purtătorul de cuvânt al Centrului de Informare Alternativă.

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Nici un vot încă)
Loading ... Loading ...

Tags: Noua Ordine Mondiala · Orientul Mijlociu

18 responses so far ↓

  • 1 sharon // Jan 10, 2009 at 12:37 am

    v-a venit oare idee ca “carnajul” se face cu biletele aruncate din aer in care se avertizeaza populatia ca se bombardeaza o anumita casa sau depozit de arme,sau ca “carnajiul” se face cu luptatorii Hamas-pe merit-si nu cu populatia civila…
    dar ce sa faci daca vajnicii luptatoi hamas se ascund in spitale,in scoli si trag de acolo…??????

  • 2 Radu Iliescu // Jan 10, 2009 at 5:14 pm

    Da? Le aruncati biletele? Si ce pot face locuitorii? Sa iasa si sa se duca unde? Dintr-un loc al lagarului de exterminare Gaza in alt loc al lagarului de exterminare Gaza?

    Heil Israel!

  • 3 Thomas Lewin // Jan 13, 2009 at 5:35 am

    D-le Radu Ionescu,
    V-am lasat sa va construiti o tara ca soarele sfant de pe cer.Am plecat ca sa nu mai imputim aerul Romaniei cu prezenta noastra.Lasati-ne in pace si vedeti-va de soarele d-vstra.

  • 4 Thomas Lewin // Jan 13, 2009 at 5:55 am

    Imi cer scuze-m-am adresat,de fapt,d-lui Iliescu .
    Hamasul riposteaza de opt ani cu rachete derizorii,care pana acum au lovit zeci de scoli si de gradinite.Este adevarat ca politicianismul are prea multe de spus in Israel si vocea lui scartaita zgarie urechea.Se intampla si in alte parti.s-ar fi ajuns de mult la o rezolvare a problemelor in partea aceasta a lumii daca Iranul nu ar nutri ambitii imperialiste,care se conjuga cu poftele islamiste.Sa spunem ca,in aplauzele unei bune parti a omenirii oripilate de carnagiul din Gaza,Israelul va fi distrus.Ce se va intampla dupa aceea?Pentru Hitler Cehoslovacia nu a fost decat un aperitiv.Oare numai Israelul trebuie blamat pentru moartea unor inocenti in Gaza?O jumatate de adevar nu are nimic de-a face cu adevarul.

  • 5 Thomas Lewin // Jan 13, 2009 at 6:08 am

    Sute de israelieni au murit in exploziile declansate de militanti Hamas in autobuze si in restaurante.In Haifa,tanara care a detonat centura cu explozibil in restaurantul Maxim,a luat mai intai pranzul langa grupul de copii care sarbatoreau ziua de nastere a unuia dintre ei.Cine stie,daca nu era flamanda,i-ar fi prevenit ..

  • 6 Thomas Lewin // Jan 13, 2009 at 6:33 am

    D-le Warschawski,
    ??????????????????????????????????
    Ce solutii propuneti pentru oamenii de rand din Israel,dupa ce Barak & Co. vor fi adusi in fata judecatorilor?

  • 7 Thomas Lewin // Jan 13, 2009 at 6:49 am

    D-le Warschawski,
    Incerc,dar nu reusesc,sa-mi imaginez un alter-ego palestinian al D-stra,demonstrand in Gaza,impotriva militantilor sinucigasi si deplorand moartea elevilor din autobuzul nr, 37 din Haifa.

  • 8 creuciuc // Jan 13, 2009 at 5:08 pm

    hopa,jidanii isi dau mina,la porcii astia genocidul e legalizat,pe planeta il fac putin mai voalat si la nenorocitii aia neinarmati,barbar ca doar bani de la popoarele idioate infiltrate de gunoaiele astea cel mai sus politic curg mereu pt ucigasii aia in uniforma.`Imperialismul`Iranului si alte diversiuni bai acesta,voi sinteti cea mai blestemata semintie si cea mai belicoasa,vine el si rindul vostru,prea v-o cautati.Se trezesc ele popoarele,bai…Si mars de pe siturile astea renegatilor 1DAC

  • 9 cristian // Jan 13, 2009 at 6:20 pm

    Eu stau şi mă gândesc, că evreii de pe site-ul AM (comentatorii) vor ca palestinienii (Hamas) să nu-i mai scuipe cu rachete, să nu-i mai încurce cu sinucigaşi, Iranul să fie desfiinţat mai mult sau mai puţin. Şi dacă s-ar ajunge în această situaţie, atunci mă (şi îi) întreb: ce se va întâmpla cu restul de palestinieni din Israel şi din jurul lui? Veţi fi mulţumiţi că aceia vor sta cuminţi în spatele zidului? Că vor primi evtl fărmiturile de la ospăţul vostru?

  • 10 puiu30 // Jan 13, 2009 at 9:29 pm

    Constat cu stupoare ca comunitatea internationala nu stie sa ia nici o atitudine sau masura in fata celei mai imputite natii care exista la ora actuala pe suprafata pamantului.Ei ii numesc teroristi pe palestinieni pt faptul ca raspund cu aceiasi moneda cu care sunt tratati de jidani.Dupa capul si mintea acestor imputiti care nu merita sa traiasca pe fata pamantului ar trebui ca toata lumea sa le fie slugi si sa le cada la picioare iar daca un stat cum este iranul poate sa detina si el arme sa se apere contra lor este catalogat ca stat terorist .daca cat de curand vor primi replica care o merita de fapt de la palestinieni sa nu se mire pt ca tot acest conflict si l-au cautat singuri.pot sa fie convinsi de lucrul acesta pt ca cu toata supradotarea in armament si in spionaj care viseaza ca o detin hamasul va avea grija sa primeasca cu varf si indesat inapoi crimele si bataia de joc care au facuto.o natie de 2 lei,hitler poate sa le fie ucenic.sincere condoleante familiilor palestiniene care au avut de suferit si sufera in continuare datorita acestor neonazisti.

  • 11 ANCA // Jan 14, 2009 at 7:18 am

    De ce trebuie sa suportam toate aceste minciuni?
    Dragilor, lumea este condusa de ei, televiziuni, ziare ,banci,etc …
    Unde sa auzim ca defapt in tot acest timp au fost ucisi in jur de 10 israelieni si sute de palestinieni?
    In totdeauna vom auzi fel de fel de scuze .La sfarsitul acestui razboi vom auzi aceleasi cuvinte si anume ca nu poporul israelit e vinovat cum deja cineva scrie mai sus.
    Mda…Saracii de israelieni…Vor iesi iar curati si nepatatii din toate acestea .

  • 12 JUST ME // Jan 14, 2009 at 2:59 pm

    [Comentariu sters de administratori cu mentiunea: Limbaj inacceptabil]

  • 13 sharon // Jan 14, 2009 at 7:19 pm

    just me
    vorbeste gura fara tine sau ai habar de ce zici???

    o sa ai o surpriza…evreii traiesc de 5758 de ani,nu au disparut din istorie,nu si-au pierdut limba,nu si-au schimbat obiceiurile,l-au dat pe Isus lumii ca sa ai la ce sa te inchini dupa zamolxes….etc…..etc….

    asa ca ciocul mic,esti inca tanar pe lumea asta…

  • 14 sharon // Jan 14, 2009 at 7:21 pm

    PS
    Altermedia nu crede ca “poate” aici este vorba de instigare,de limbaj xenofob,de ura si de tot ce contravine conduitei unui site corect si obiectiv ?????????

  • 15 altermedia_ro // Jan 14, 2009 at 8:42 pm

    cum-necum, sharon are dreptate de data asta. Nu ca Altermedia ar fi obiectiva, dar totusi respectivul comentariu intrece cu mult limita acceptabilului.

  • 16 puiu30 // Jan 14, 2009 at 10:42 pm

    Vad ca mai nou orice comentariu care se face la adresa evreilor ,sa nu spun jidanilor ca poate o sa li se para jignitor sau ofensator ,nu este postat pe site.Poate va doare faptul ca se spun unele adevaruri si asta va irita sau va deranjeaza?
    Pt sharon

  • 17 puiu30 // Jan 14, 2009 at 10:51 pm

    sharon daca tot spui ca l-au dat pe isus lumii ca sa aiba la ce se inchina de ce l-au rastignit pe cruce? poate de aceea primesc ceea ce primesc in ziua de azi

  • 18 Aquarius // Jan 18, 2009 at 9:34 pm

    Voi evreii sunteti tare smecheri si abili! Mincinosi si manipulanti fara masura, gen Rockfeller si aliatii ! Degeaba se discuta pe site-ul asta, pentru ca unii zic adevarul iar altii mint! Iar toti sa zica minciuni este imposibil, precum imposibil este ca toti sa sa spuna adevarul! Concluzia: nu mai dati cu bata in balta in ceea ce priveste Gaza!

Leave a Comment