John Michael Greer *

APROPIATUL “APOGEU al petrolului” este determinat de factori geologici, nu politici, insa consecintele declinului productiei globale de petrol nu pot fi intelese in afara contextului politic, atat la nivel global, local sau personal. La nivel global, evenimentul politic esential al epocii “peak oil” il reprezinta declinul – si posibil prabusirea catastrofala – Imperiului american.

Cuvantul “imperiu” nu este la moda in vremurile noastre, acesta fiind motivul pentru care cei care sprijina Imperiul American pretind ca acesta nu exista, iar cei care ii critica existenta, in mod automat il considera mai rau decat orice alta alternativa. Aceste doua viziuni nu pot fi decat respinse. Atunci cand SUA mentin garnizoane militare in mai mult de 100 de tari si in acelasi timp mentin o stare de fapt in care 5% din populatia globului – cetatenii americani – consuma circa o treime din resursele umanitatii si din productia industriala, este imposibil sa se discute onest despre situatia internationala fara a folosi cuvinte ca “imperiu”. De asemenea, este cel putin ipocrizie – atunci cand nu e vorba de simpla prostie – in a afirma ca politica externa americana este o lupta dezinteresata pentru a aduce democratia in lume, de dragul democratiei.

Cu toate acestea, a prezenta Imperiul American drept cel mai rau dintre toate lucrurile posibile, asa cum fac unii intelectuali radicali de stanga, este o tragica eroare. Daca Germania nazista sau Uniunea Sovietica, de exemplu, ar fi capatat puterea globala pe ruinele Imperiului Britanic, rezultatele ar fi fost mult mai grave, iar cei care isi mai pot exprima astazi opiniile critice ar fi sfarsit in lagarele de concentrare sau in gulagurile siberiene. Fireste, lipsa unui imperiu global de orice tip ar fi o stare de lucruri de dorit, dar atata timp cat exista ambitia unei natiuni de a exploata pe altele asa ceva este practic imposibil de realizat.

Imperiile au aparut atunci cand transportul a evoluat suficient pentru a permite unei natiuni sa aiba un impact semnificativ asupra altora. Incepand cu secolul 15, cand transportul maritim a devenit global, aceste imperii au capatat dimensiuni globale. Iar dupa 1945, cand si-a ingenuncheat cei doi rivali – Germania si Anglia – si a reusit sa-l tina in frau pe al treilea, Rusia, SUA au stabilit un imperiu global. Indiferent daca Imperiul American a fost rezultatul oportunismului, al accidentului, al necesitatii sau al unui plan deliberat, ceea ce conteaza este faptul ca el exista, iar daca nu ar fi existat, s-ar fi gasit alta natiune care sa-si atribuie un asemenea rol. Deci, fie ca ne place, fie ca nu, America reprezinta metropola unui imperiul global – si asta va insemna probabil o mare nenorocire pentru cetatenii americani in deceniile care vin.

Aceasta nefericire provine partial din natura sistemelor imperiale, deoarece vointa de imperiu reprezinta un drog autodistructiv. Dezechilibrul balantei economice impusa statelor cliente, chiar daca e foarte profitabila pentru clasa politica imperiala, zdruncina economia metropolei prin invadarea pietelor sale de catre bunuri ieftine importate. De asemenea, sistemul financiar este pervertit de tributurile primite de la statele cliente (vezi de exemplu, petrodolarii) si incapabil sa-si revina in cazul cand asemenea tributuri se diminueaza sau dispar. Cetatenii imperiului din afara clasei politice, devin – dupa cum a remarcat A.J.Tonybee in cartea “Un studiu de istorie” – un proletariat intern, alienat de sistemul imperial care ii aduce o falsa prosperitate. In acelasi timp, proletariatul exterior – popoarele statelor cliente, ale caror munca asigura economia imperiala dar care nu castiga aproape nimic in schimb – raspund la exploatarea lor printr-o spirala crescanda de violenta care se muta de la crima la terorism si de la terorism la razboi deschis.

Pentru a face fata pericolelor gemene reprezentate de dizidenta interna si de insurgenta externa, statul imperial trebuie sa aloce fractiuni tot mai mari din resursele sale catre fortele politienesti si militare. Declinul economic, neincrederea populara si cresterea presiunii la granite, transforma statul imperial intr-un carapace fragila de soldati, spioni si birocrati care incearca sa mentina o societate aflata in cadere libera. Cand aceasta coaja se rupe – si asta se va intampla sigur, mai devreme sau mai tarziu – nu mai exista nimic in interior care sa opreasca implozia.

Acest proces poate fi oprit, dar numai printr-o politica deliberata de retragere din Imperiu. Raspunsul Marii Britanii in fata apusului ei imperial este instructiv; in loc sa se agate cu dintii de Imperiul ei si sa se lasa astfel tarata la fund, Marea Britanie a preferat alianta cu puterea in crestere, SUA, permitand coloniilor sale independenta sau trecerea sub tutela SUA. Astfel, Marea Britanie a reusit sa isi mentina sistemul politic si economic aproape intact. Comparati acest proces cu cazul Spaniei, care a avut cel mai mare Imperiu de pe Pamant in secolele 16 si 17. In secolul 19, Spania ajunsese una dintre cele mai sarace tari ale Europei, macinata de crize economice si de razboaie civile si incapabila de a influenta in vreun fel politica europeana de atunci. Factorul dominant care a dus la aceasta prabusire l-a constituit prabusirea imperiului sau colonial. Nu e o intamplare faptul ca Spania a inceput sa-si revina abia dupa ce ultimele sale colonii au fost preluate de SUA in urma razboiului hispano-american.

Privita in aceast lumina, politica americana din ultimul sfert de veac a fost una contraproductiva prin incercarea ei de a mentine cu orice pret zilele glorioase ale Imperiului. Imperiul American s-a sprijinit pe trei fundatii – 1.imensele resurse minerale ale SUA, in primul rand, rezervele uriase de petrol; 2.capacitatea industriala vasta si 3.o politica externa dominata de Doctrina Monroe, care presupunea o distantare fata de problemele “Lumii Vechi” si o concentrare doar asupra Americii Latine. Cu aceste trei fundatii solide, SUA au putut interveni decisiv in cele doua razboaie mondiale si de asemenea au putut sa lanseze o expansiune imperiala dupa 1945 care i-a oferit dominatia efectia asupra celei mai mari parti a globului.

Insa, deja in 1980, impactul economic al imperiului slabise economia industriala americana – iar procesul nu a facut decat sa se accelereze de atunci. De asemenea, factorul nou si decisiv al declinului productiei petroliere americane si-a spus cuvantul. O politica nationala rationala ar fi fost atunci o retragere din Imperiu si cedarea unor prerogative catre Europa Occidentala refacuta, de asemenea, creearea unor aliante economice si militare cu tari cum ar fi Brazilia si China, iar pe plan intern, trecerea catre un
stil de viata mai putin energofag (inclusiv adoptarea pe scara larga a energiilor alternative) ceea ce ar fi dus printre altele si la revigorarea industriei si agriculturii nationale si ar fi apropiat in acelasi timp populatia de clasa politica, prin stabilirea unor obiective comune.

Realitatile politicii americane, au facut insa imposibil un asemenea plan. Intr-o societate in care competitia intre grupuri elitiste de a cumpara putere politica prin mituirea unor sectoare cat mai largi ale electoratului – ceea ce este de fapt “democratia liberala” – posibilitatea de retragere din Imperiu a fost stopata de clasica dilema a prizonierului. Orice grup de elita care dorea sa puna in fata avantajele pe termen scurt in fata supravietuirii nationale pe termen lung, putea prelua puterea, asa cum de altfel au facut-o republicanii lui Reagen in 1980, prin reafirmarea proiectelor imperiale si restaurarea avantajelor aduse de catre tributurile externe. Din acest motiv, mai ales dupa 2000, clasa politica americana – incluzand aici atat asa-zisii “liberali” cat si conservatorii – lupta pentru supravietuirea Imperiului American global prin toate mijloacele. Dupa cum spunea vicepresedintele Dick Cheney, “modul de
viata american este nenegociabil”.

Acesta politica ar fi dezastruoasa chiar in lipsa factorului numit “peak oil”. Nici un imperiu, chiar in cele mai bune timpuri ale sale, nu-si poate permite politici care sa isi indeparteaza aliatii, crescand in acelasi timp prezenta militara externa, facandu-i pe adversarii sai sa-si uite disensiunile intre ei si destabilizand in acelasi timp ordinea politica mondiala. Politica externa americana a reusit sa faca toate acestea in ultimii ani, in timp ce capacitatea efectiva de a face fata consecintelor declinului resurselor si a dezindustrializarii generata de globalizare s-a evaporat. O adevarata reteta pentru dezastru!

Apogeul petrolului este insa cea mai proasta carte din pachet, si in momentul de fata, e o carte care poate fi jucata doar in detrimentul SUA. Putini oameni isi dau seama ca fiecare aspect al Imperiului American – de la retelele comerciale care aduc bogatii in America de la statele cliente si pana la sistemul militar care ii permite sa-si trimita trupele oriunde in lume – totul depinde de existenta unui petrol ieftin si abundent. Ca prima natiune care si-a exploatat sistematic rezervele de petrol la scara langa, SUA au navigat spre victorie in cele doua razboaie mondiale pe o mare de petrol, intelegand ca modul de a castiga un razboi este acela de a folosi mai multa energie decat partea adversa. Acest lucru a fost posibil in prima jumatate a secolului 20, cand America era cel mai mare producator si exportator de petrol. Insa a devenit problematic incepand cu anii 1970, cand productia de petrol americana
a intrat in declin, SUA devenind tot mai dependente de importul de petrol. Apogeul global al petrolului va completa acest proces, facand modelul imperial energointensiv american sa devina imposibil de sustinut.

Cum se va desfasura efectiv acest proces, e greu de ghicit. Ceea ce e ingrijorator e ca, probabil, va avea o componenta militara substantiala. Dependenta totala a armatei SUA de tehnologia ei energo-intensiva se poate transforma usor intr-o sabie cu doua taisuri, iar investitiile nesabuite – atat economice cat si intelectuale – intr-un model de razboi care si-a dovedit succesul in trecut, poate reprezenta o eroare fatala in noile conditii care fac un asemenea model anacronic. Orice student in istorie stie ca popoarele
fiecarei epoci tind sa supraestimeze soliditatea propriilor societati, si sunt luate prin surprindere cand fundatiile incep sa se clatine. Cei care traiesc astazi in SUA se pot astepta la un drum foarte aspru in viitor…

* Sursa: Energy Bulletin. Traducerea si adaptarea N. Grigorescu