AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


Anchetă generală! Urmează arestările?

January 23rd, 2009 · Comentati (5 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Savatie Bastavoi

Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţii, nu mai era demult un secret faptul că telefoanele sînt ascultate, poşta electronică citită şi, la nevoie, orice informaţie stocată. Nu era un secret nici faptul că agenţiile de telefonie aveau contracte obligatorii cu securitatea să stocheze convorbirile şi să le ofere, în caz de necesitate, organelor acreditate. Aceste “organe” sînt împuternicite prin lege să intercepteze convorbirile telefonice, lucru practicat de orice securitate din lume. Scandalurile cu interceptările “neautorizate” a convorbirilor telefonice în cazul unui oarecare ministru au confirmat că, de fapt, în România de azi orice convorbire este întregistrată şi stocată, risipind astfel mitul dreptului la intimitate şi la libertate în care majoritatea credea cu naivitate îndărătnică.

Aşadar, la ce bun Legea 298/2008 care obligă agenţiile de telecomunicaţii precum şi furnizorii de internet să contabilizeze şi să stocheze toate informaţiile private? Această lege, care este de-a dreptul înfiorătoare, deoarece transformă România într-un lagăr în care oamenii vor începe iar să vorbească în parole şi prin semne, ca în timpul terorii comuniste, a fost propusă, în mare grabă şi panică, de fosta guvernare pe data de 18 noiembrie 2008, chiar în zilele în care publicam pe internet primul proiect al Campaniei Pentru Recunoaşterea Genocidului Anticreştin în România Comunistă. Conincidenţă? Vremea va arăta.

Auzind de această lege, primul lucru la care m-am gîndit nu a fost acela că de acum nu voi mai putea comunica, deoarece nu mă sinchisesc să-mi dau pe faţă tot ce gîndesc şi scriu. M-am gîndit că o lege ca aceasta, care nu este altceva decît instaurarea unei stări de urgenţă la nivelul întregii ţări, adică o alertare a securităţii care, iată, se pare că suspectează pe absolut toţi cetăţenii şi oaspeţii României de uneltiri contra “sistemului”, este, de fapt, începutul unei anchete generale. Începînd de mîine, fiecare român, dar absolut fiecare, intră în ancheta unui proces care durează toată viaţa.

Guvernanţii paranoici, speriaţi de proprii cetăţeni, nu mai cred nici măcar de faţadă într-un stat bazat pe respect şi încredere, ci anunţă un stat miliţienesc. Dacă pînă acum, informaţiile “operative” stocate de securitate doar contribuiau la urmărirea suspectului, ele neputînd fi folosite în proces, deoarece legea interzice violarea intimităţii cetăţeanului, acum orice sms şi orice discuţie pe messenger va putea fi probă într-un eventual proces. Dacă statul român a recurs la o lege ca aceasta, prin care întreaga viaţă a cetăţeanului se transformă într-o permanentă colectare de probe împotriva lui însuşi, înseamnă că trebuie să ne aşteptăm într-un viitor poate nu chiar atît de îndepărtat la un nou val de arestări.

Legalizarea interceptării convorbirilor şi a corespondenţei private poate avea doar acest unic scop, deoarece, repet, şi pînă acum convorbirile erau stocate (e drept nu prin lege, ci prin contract cu fiecare firmă de telefonie sau internet). Aşa că, fraţi români, începînd de mîine, aveţi dreptul să nu vorbiţi, deoarece orice cuvînt va putea fi folosit împotriva voastră.

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (12 votes, average: 4.92 out of 5)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Noua Ordine Mondiala · Opinii

5 responses so far ↓

  • 1 point // Jan 23, 2009 at 2:41 pm

    E o zicala romaneasca “frica pazeste pepenii”.
    Omul trebuie sa stie de frica, altfel nu poate fi manipulat si dominat. Fie ca traieste cu frica de pedeapsa lui Dumnezeu, fie ca traieste cu frica de pedeapsa legii, omul nu este liber, nu traieste liber atat timp cat se teme de ceva. Cred ca in permanenta poporul roman – fiindca de asta ne ocupam aici, si in alte tari se asculta tel., se verifica e-mail, etc.- trebuie sa se teama de ceva, sa nu aiba capul limpede ca sa vada realitatea, sa gandeasca. Este liber hindusul care traieste in mizerie, se purifica in Gangele infectat de cadavre si porcarii, se roaga si-si traieste spiritualitatea fara sa-l intereseze nimic altceva. Atata timp cat traim intr-o societate laica, civilizata, care ne pune la dispozitie mijloacele pentru a studia, cultiva, munci, distra, calatori, intr-un cuvant trai, trebuie, vrand-nevrand, sa ne supunem. Suntem liberi sa protestam cat dorim, nimeni nu ne impiedica, doar e libertate si democratie, dovada acest site unde va exprimati liber asa cum n-o faceti intre colegi sau in fata sefului. Dar niciodata protestele Bisericii si credinciosilor vor schimba societatea, legile ei. Biserica Catolica este mai puternica decat cea Ortodoxa si nu a putut impune in tarile occidentale decat ceea ce au vrut guvernele. Cei care vor sa traiasca intru Hristos, in credinta, o pot face, nimeni nu-i opreste, nimeni nu-i persecuta. La fel cei de alte religii, desi lideri mulsumani care se bucura de toate conditiile unei tari occidentale indraznec sa condamne, sa judece, modul de viata capitalist fara a fi arestati sau pedepsiti. Se tem crestinii de Fiara, de Apocalipsa, de judecata de apoi, problema lor. Credinta lor. Nimeni nu-i aresteaza fiindca blameaza ateismul, catolicismul, guvernul, societatea de consum, etc. Nu-mi este frica ca-mi inregistreaza convorbirile azi (mi le-au inregistrat si cand traiam in tara si atunci chiar puteam sa intru la puscarie daca ziceam ceva de comunism), pot sa critic guvernul in presa si sub semnatura, nu ma aresteaza nimeni. De acord, nu este just sa fii ascultat, filmat, vigilat, dar in toate tarile exista serviciu secret si cetatenii habar n-au ce fac “securistii”, habar n-au ca sint ascultati sau filmati cu o camera ascunsa.

    “Aşa că, fraţi români, începînd de mîine, aveţi dreptul să nu vorbiţi, deoarece orice cuvînt va putea fi folosit împotriva voastră.”

    Asa ca, traiti in continuare cu frica, frati romani:)

  • 2 Daniel // Jan 23, 2009 at 8:25 pm

    Iaca….. timpul marturisirii a venit! Fiecare sa spuna ce, si cum, are de spus. Se-nregistreaza si se pune de fata! Hartia de turnesol. Imi pare tare rau ca nu mai este printre noi Parintele Nicolae (Steinhardt), care spunea la un moment dat in Jurnalul Fericirii, ca pe anchetatori (sau cel putin pe anchetatorii de felul acesta) trebuie sa-i minti fara jena. Sa-i sfidezi in fata. Ce sfat ne-ar fi dat oare…? Oricum, pentru noi crestinii, mare lucru nu s-a schimbat. Sau, n-ar trebui sa se schimbe. S-a schimbat numai dimensiunea “universului concentrationar” acu’ nu-i numai in celulele “politice”, e peste tot. Daca in revistele la moda scrie ca “suntem ceea ce mancam” drept-crestinul e ceea ce cugeta,face si bineinteles vorbeste. Vorba maicii mele “Vorbeste-ti vorba” si asi zice eu, ca daca tot e sa dau cu subsemnatu’ atunci sa dau pentru “un ceva” de-al meu nu o facatura de-aiurea, oricat de comoda ar fi. Cu Dumnezeu inainte! Doamne ajuta!

  • 3 romanul // Jan 24, 2009 at 1:09 pm

    Aceasta realitate, a ascultarii si inregistrarii convorbirilor, pleaca de la prezumtia de vinovatie. Asta inseamna ca toti sintem potentiali vinovati, teroristi, hoti, etc…..chiar daca pentru 6 luni. ADIO LIBERTATE!

  • 4 Liana I. // Mar 11, 2009 at 2:52 pm

    “E o zicala romaneasca “frica pazeste pepenii”.
    Omul trebuie sa stie de frica, altfel nu poate fi manipulat si dominat. Fie ca traieste cu frica de pedeapsa lui Dumnezeu, fie ca traieste cu frica de pedeapsa legii, omul nu este liber, nu traieste liber atat timp cat se teme de ceva. ”
    Unde nu da Bunul Dumnezeu sa traim toti cu frica de Dumnezeu ??! Nu numai ca ne-am simti liberi…..ci am “zbura” liberi……

  • 5 gattaca // Mar 12, 2009 at 4:33 am

    point este corect, sa ne fereasca D-zeu de ziua cind vom fi liberi, cind statul protector ne va lasa fara politie, armata, ca sa nu mai vorbesc de energie, apa, papica. Cit timp trebuie sa va mai spunem ca sintem dependeti total si aceasta dependenta trebuie asumata. Acum nimeni nu se mai teme de proteste, petitii, manifestatii pentru ca ele sint dovada “democratiei” in care traim. Ele sint generate tot de Ei pentru ca in timp descurajaza cetateanul cinstit care mai crede ca se poate schimba ceva. O sa va obisnuiti si cu asta! NU se poate schimba nimic fara majoritate! Ei stiu asta si mai stiu ca pentru orice schimbare trebuie timp, timp in care Ei pot sa migreze. Viitorul este societatea militarizata, da, veti accepta si chiar veti cere voi cind veti vedea atrocitatile puse la cale si lasate sa “curga”. Neavind alta solutie de supravietuire va veti alatura fortelor aliate.
    Nu prin proteste, petitii si manifeste se rezolva criza actuala ci prin munca. Fiti exemple pentru ceilalti si ceilalti va vor urma. Pe vremea mea preotul muncea pamintul, invatatorul la fel, primarul il cunosteam si il salutam pe strada. Erau respectati nu numai pentru ceea ce spun ci si pentru ceea ce fac.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree