Nota AM: Multumim respectuos Editorului publicatiei romanesti New York Magazin pentru permisiunea de a reproduce integral acest articol/scrisoare aparat/a in nr. 564/2.04.2008 al prestigioasei publicatii a diasporei romanesti din SUA.

Istorie cu jumatati de masura la Institutul Cultural Romān New York

Stimate domnule editor Grigore L. CULIAN,

Mć numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Artć Teatralć si Cinematograficć Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romānia, īndeosebi la Televiziunea Romānć. Actualmente, īmi continui activitatea la studioul meu de film, “Kiro Studio International”, cu sedii īn Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, īn calitate de grafician, ilustrator
si pictor.

In data de 20 martie 2008 a avut loc, la Institutul Cultural Romān din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romānia din perioada celui de-al Doilea Rćzboi Mondial. La aceastć manifestare a participat si o delegatie din Romānia, remarcāndu-se prezenta d-lui general Mihai Ionescu, directorul Muzeului Holocaustului din Bucuresti. Pentru cć adevćrul istoric a fost prezentat unilateral si subiectiv, am avut o interventie pe care, īn cazul cć o considerati pertinentć, vć rog sć o publicati īn ziarul Dvs. Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment.

Cuvintele sunt traduse din limba englezć, deoarece la ICR din New York este īncć interzisć folosirea limbii romāne!

Doamnelor si Domnilor,

Continuare »

Marius Mioc [articolele acestui autor]

După intrarea Romāniei īn Uniunea Europeană autorităţile noastre au primit poruncă de la Bruxeles să se preocupe de reciclarea “ecologică” a deşeurilor. Pentru a acoperi costurile acestei reciclări s-a introdus “taxa verde”: o sumă care acoperă costul colectării, tratării, reciclării sau transmiterii spre reutilizare a echipamentelor electrice şi electronice, după cum explica Elena Dumitru, specialist din Ministerul Mediului. Ne cam ustură la buzunar această taxă dar, fiind vorba de un scop nobil - ocrotirea mediului īnconjurător -, nu ne plīngem.

Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, are īnsă o iniţiativă: Să se dea din bugetul statului cīte 50 de euro tuturor celor care vor cumpăra frigidere, aparate de aer condiţionat sau maşini de spălat noi, renunţīnd īn acelaşi timp la cele vechi. Există programul “rabla” pentru autoturisme, hai să existe unul asemănător pentru frigidere, maşini de spălat sau aparate de aer condiţionat!

Adică: cu o mīnă Statul īncasează “taxa verde” ca să penalizeze poluatorii ăştia care cumpără produse electronice şi electrocasnice, iar cu altă mīnă oferă subvenţii pentru aceleaşi produse. Se īncurajează astfel īnlocuirea cīt mai deasă a acestor aparate cu altele noi, spre beneficiul producătorilor de profil, a căror lobby a fost eficient!

Chestia n-are nimic de-a face cu ocrotirea mediului īnconjurător. Cel mai ecologic e să produci cīt mai puţine deşeuri, să foloseşti acelaşi frigider/televizor cīt mai mult, dacă se strică o piesă să īnlocuieşti doar piesa aia, nu să arunci tot aparatul.

Măsura propusă de Vosganian are totuşi o logică: Ministerul Mediului şi-a luat angajament la Bruxeles cu privire la cīte tone de deşeuri va fi capabil să recicleze “ecologic”. Ca să-şi īndeplinească planul, romānii trebuie stimulaţi să producă cīt mai multe deşeuri. Cu cīt mai multe deşeuri se produc, cu atīt mai multe se pot recicla ecologic. Mediul īnconjurător are de suferit, se cheltuie şi bani aiurea dar nu contează - trebuie raportată la Bruxeles īndeplinirea planului la reciclări ecologice. E vorba aici de angajamente internaţionale asumate de Statul Romān.

Cum s-a arătat īntr-un articol din “Romānia Liberă”, ţara noastră are o “ţintă de colectare” de 4 kg de deşeuri electronice de persoană. Conform angajamentelor asumate de Romānia cu reprezentanţii UE, vor trebui colectate de la populaţie circa 88.000 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (calculatoare, monitoare, televizoare, frigidere, maşini de spălat etc.). “Aceste ţinte nu sīnt facultative, sīnt obligatorii, iar nerespectarea lor poate avea drept consecinţă penalităţi plătite de statul romān”.

Statul tradiţional dă ajutoare celor săraci. Statul modern ia impozite de la cetăţeni ca să aibă de unde da ajutoare şi bogaţilor, care-şi cumpără aparate de aer condiţionat. Nu e vorba aici de protecţie socială sau de mediul īnconjurător. Īn Uniunea Europeană statul este un scop īn sine, pentru birocraţi faptul īn sine de a rula nişte bani şi a hotărī cum să se cheltuie aceştia e mai important decīt problemele concrete care se doresc rezolvate cu acei bani.

Planul de colectare convenit cu UE e la kilogram, n-au importanţă caracteristicile tehnice ale aparatelor. Apelez la cititorii cu conştiinţă civică să-şi cumpere aparate cu cīt mai multe kilograme, astfel īncīt, atunci cīnd le vor arunca, Statul să fie ajutat să-şi respecte angajamentele internaţionale asumate. E vorba de felul cum naţia noastră va fi văzută īn Europa, să fim patrioţi!

Marius Mioc [articolele acestui autor]

Lupta contra discriminării este una din cauzele nobile īn numele căreia Statul toacă banii contribuabililor. Pe līngă plīngerile la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cetăţenii discriminaţi au la īndemīnă şi plīngerile īn instanţă.

O categorie care s-a implicat puternic īn lupta īmpotriva discriminării este cea a magistraţilor. Aceşti īmpărţitori ai dreptăţii nu puteau rămīne nepăsători cīnd văd nedreptate īn jurul lor. Īn 2007, īn urma mai multor acţiuni īn justiţie iniţiate de magistraţi, Statul a plătit acestora 1000 miliarde lei vechi pentru diferite sporuri salariale.

Caracteristica acestor procese este că magistraţii care le judecau deveneau apoi beneficiari ai drepturilor cīştigate īn instanţă de colegii magistraţi reclamanţi.

Codruţa Kovesi, procurorul general al Romāniei, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de această situaţie īn şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din februarie 2008, spunīnd că e nedemn pentru un magistrat să ceară īn instanţă drepturi precum “tichete de masă, litru de lapte, CASCO la maşină, spor pentru contractul colectiv de muncă”.

Nemulţumirea Codruţei Kovesi nu pare să fi avut efect asupra colegilor. Ziarul “Adevărul” din 2 aprilie 2008 ne informează că “īn urmă cu două săptămāni, instanţa supremă a stabilit că magistraţii şi personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% din salariul brut, reprezentānd sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică. Astfel, statul va fi nevoit să scoată din vistierie sute de milioane de euro.”

Pe līngă acest proces deja rezolvat de Īnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un nou proces a fost recent deschis de magistraţii şi grefierii de la Judecătoria Cornetu, prin care se cere spor de calculator de 15%, retroactiv din octombrie 2006, şi trei zile de concediu anual suplimentar. “De acest spor beneficiază personalul auxiliar de la instanţa supremă, salariaţii din Ministerul Justiţiei şi din sistemul sanitar, precum şi angajaţii din industria chimiei şi petrochimiei. “Nu există nicio īndoială că acest spor ni se datorează, fiindcă unei părţi a salariaţilor i s-a acordat fără să existe vreo diferenţă īntre activităţile noastre, or, legea este aplicabilă tuturor, īn mod egal”, susţin petenţii, arătīnd că se simt dis­criminaţi”.

Īn sprijinul cererii se invocă Directiva Europeană 1990/270/CEE care īnsă nu spune nimic despre vreun spor salarial, ci doar despre faptul că “folosirea zilnică a ecranului de vizualizare trebuie să fie īntreruptă periodic prin pauze, care să reducă suprasolicitarea īn faţa ecranului de vizualizare”. Din cīte ştiu, judecătorii nu trebuie să stea mereu īn faţa calculatorului. Ei mai trebuie să participe la şedinţele de judecată unde să asculte părţile, să citească conţinutul dosarelor (de aia primesc spor de condiţii grele - praf), să mai facă cīte o cercetare la faţa locului (dacă s-ar lua īn serios Codul Civil). Consultarea legislaţiei nu e obligatoriu să se facă pe internet, există cărţi şi colecţii de Monitoare Oficiale īn bibliotecile instanţelor şi se presupune că judecătorii cunosc deja legislaţia. Doar o mică parte din timpul de lucru al judecătorilor constă īn redactarea sentinţelor īn faţa calculatorului. Nimic nu-i īmpiedică să facă pauze īn care să desfăşoare alte activităţi, respectīnd astfel Directiva Europeană.

Invocarea discriminării s-ar putea face şi invers, anume salariaţii din sistemul sanitar sau din industria chimică s-ar putea plīnge că au salarii şi concedii mai mici decīt magistraţii şi că sistemul de calcul al pensiei īn cazul lor e diferit faţă de cel al magistraţilor. Probabil īnsă că ar pierde procesele, căci cei care le-ar judeca ar fi magistraţi.

Īn ciuda insistentei gargare anti-discriminare care ni se serveşte īn ultima vreme, discriminarea se poate observa īn viaţa de zi cu zi. De notorietate este de pildă situaţia din īnvăţămīntul universitar romānesc, unde dacă vrei să te angajezi, ar fi bine să fi rudă de profesor universitar.

Pentru cetăţeanul obişnuit, lupta politic-corectă īmpotriva discriminării nu īnseamnă decīt bani cheltuiţi din impozitele sale, fără vreun efect practic.

Marius Mioc [articolele acestui autor]

“Posesorii de maşini non-Euro ar putea fi siliţi să renunţe la ele pīnă la sfīrşitul anului 2011, potrivit unei reglementări europene aflate īncă īn stadiu de proiect”, ne anunţă “Cotidianul”.

Īn Romānia, 2,9 milioane de autoturisme, adică 60% din maşinile aflate īn circulaţie, sīnt non-euro, după aprecierea ministrului mediului Attila Korodi. Sub pretext că acestea poluează prea mult mediul īnconjurător se doreşte interzicerea circulaţiei acestora. Forţele politice euroisterice aflate la guvernarea Romāniei susţin această măsură, deşi deocamdată, la nivelul Uniunii Europene aceasta este doar un proiect (cu mari şanse de aprobare, ce-i drept, ţinīnd cont de stofa din care sīnt făcuţi politicienii europeni).

Ecologismul este doar unul din pretextele folosite pentru promovarea Statului Maximal. Populaţia este mai lesne manipulată cīnd i se vorbeşte despre idei nobile, cum ar fi salvarea planetei. Constat eficacitatea lobbyului făcut de firmele multinaţionale producătoare de autoturisme, interesate să-şi vīndă producţia. Īn scopul eliminării producătorilor mai mici de pe această piaţă, şi normele de poluare se schimbă frecvent: după euro 1 a venit euro 2, 3 şi 4. Dacă īn 2011 vor trebui eliminate maşinile non euro, peste alţi cīţiva ani standardele se vor ridica şi vor fi interzise şi alte tipuri de maşini. Demagogia ecologistă neglijează īnsă un fapt: poluarea pricinuită de producerea iar apoi casarea autoturismelor. De la transformarea minereului de fier īn autoturism pīnă la transportarea maşinilor vechi la cimitirele de maşini, sīnt o mulţime de activităţi poluante. N-ar fi mai lesne să apărăm natura prin micşorarea producţiei de autovehicule, nemaiobligīnd proprietarii să schimbe maşinile vechi? Ar fi, dar “băieţii deştepţi” din Uniunea Europeană, de la cei din industria producătoare de autovehicule pīnă la cei specializaţi īn reciclarea ecologică a carcaselor de maşini vechi ar avea de suferit.

Dacă planurile discutate de conducerea Uniunii Europene se vor materializa, posesorii maşinilor “necorespunzătoare ecologic” vor trebui să-şi cumpere maşini noi, constatīnd din proprie experienţă ceea ce Altermedia a susţinut de mult: Uniunea Europeană ustură la buzunar. Iar dacă guvernul va finanţa de la buget casarea maşinilor vechi şi acordarea unor compensaţii proprietarilor (ceea ce deja se face prin programul “Rabla”), atunci pe noi toţi, romāni plătitori de impozite şi taxe, ne ustură la buzunar.

De citit, pe aceeaşi temă:
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (1)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (2)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (3)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (4)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (5)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (6)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (7)

Marius Mioc [articolele acestui autor]

De cīteva zile “Evenimentul Zilei” duce o campanie legată de cīinii fără stăpīn. Se vorbeşte despre “teroarea” pe care maidanejii o răspīndesc īn sufletele bucureştenilor şi s-au prezentat cīteva cazuri concrete de persoane muşcate de cīini.

Pentru toţi cetăţenii muşcaţi de cīinii vagabonzi, vom pune tunurile pe primării. Au avut obligaţia legală de a rezolva problema, au avut chiar şi bani - zeci de milioane de euro -, dar le-au interesat doar şperţurile. Īncepem cu cazul profesoarei de desen hăcuite de un maidanez. O vom susţine īn intenţia ei de a da īn judecată Primăria Capitalei, oferindu-i, gratuit, asistenţă juridică. Vrem să fie despăgubită pentru că pătimeşte din cauza indolenţei unor funcţionari. Şi mai vrem să creăm un precedent juridic, astfel īncīt fiecare muşcătură de maidanez să fie plătită scump de somnoroşii pripăşiţi prin primării, scrie “Evenimentul Zilei” din 26 martie 2008.

Problema funcţionarilor puturoşi şi uneori şperţari din primării este reală, īnsă nu are vreo legătură specială cu cīinii vagabonzi. Afirmaţia “Evenimentului Zilei”, că acei funcţionari care nu s-au ocupat de rezolvarea problemei vor plăti pentru asta e pur demagogică. Dacă demersul juridic sprijinit de “Evenimentul Zilei” va avea succes, Primăria vă plăti despăgubirile din banii contribuabililor, adică din banii noştri ai tuturor. Somnoroşii pripăşiţi prin primării nu vor plăti nimic.

Īn ultima vreme presa promovează stăruitor expresia greşită de “cīini comunitari”, sugerīndu-se că aceştia sīnt proprietatea comunităţilor. Codul Civil prevede răspunderea proprietarului unui animal pentru pagubele pricinuite de acesta, şi pe asta se bizuie demersul juridic al “Evenimentului Zilei”. Este īnsă greşit să se pretindă că respectivii cīini aparţin primăriilor. Ei sīnt cīini fără stăpīn, iar orice lege sau hotărīre judecătorească care ar īmproprietări primăriile cu aceşti cīini trebuie respinsă.

Īntregul demers al “Evenimentului Zilei” porneşte de la concepţia Statului-Dădacă, care are obligaţia să ne rezolve toate problemele şi pe care să-l īnvinuim de toate necazurile apărute. Da, e plăcut să ai pe cine da vina cīnd ai vreun necaz, dar e mai bine ca fiecare să-şi asume răspunderea pentru propria-i persoană. A te feri de cīinii agresivi este parte din antrenamentul de viaţă obişnuit al fiecărui orăşean. Aceşti cīini sīnt de multă vreme parte a ecosistemului urban din Romānia. A stabili o răspundere legală a autorităţilor pentru ei e o inovaţie juridică care nu va aduce nimic bun. Cu cīt mai multe răspunderi vor fi stabilite prin lege pe seama autorităţilor, cu atīt mai multe impozite vom plăti. Nimic nu e gratis.

Īntr-adevăr, primăriile dispun de zeci de milioane de euro luate din banii cetăţenilor, dar un precedent juridic prin care priorităţile de cheltuire a acestor bani sīnt stabilite de judecători, nu de autorităţile alese prin vot democratic, este dăunător. Sīnt sute de probleme de rezolvat de către primării, trebuie lăsaţi cei investiţi cu īncredere de către alegători să hotărască cum şi īn ce ordine le rezolvă. Răspunderea pentru nerezolvarea problemelor trebuie să fie strict electorală, nu juridică. Nu-ţi place cum a rezolvat primarul problema cīinilor vagabonzi, asfaltărilor, spaţiilor verzi sau circulaţiei - soluţia este să nu mai votezi acel primar, nu să dai īn judecată primăria pentru a obţine bani nemunciţi.

Ţīnţarii, datorită bolilor transmise prin īnţepătura lor, provoacă probleme mult mai grave decīt cīinii. Anual, īn īntreaga lume, 2-3 milioane de oameni mor ca urmare a īnţepăturilor de ţīnţari (numărul unu īn topul speciilor primejdioase pentru om rămīne totuşi omul). Dacă precedentul juridic dorit de “Evenimentul Zilei” va izbuti, aşteptăm cu interes următorul precedent - obţinerea de despăgubiri de la primărie de către cineva care s-a īmbolnăvit după ce a fost īnţepat de ţīnţari. Se ştie doar - primăriile au īn sarcină şi efectuarea lucrărilor de dezinsecţie. Breasla avocaţilor ar fi īncīntată de asemenea precedente!

Nicusor Gliga

PROBLEMA cea mai delicata a tranzitiei, dusa la bun sfarsit prin saltul in imperiul libertatii adica in UE, a fost (si este inca) eradicarea limbii de lemn. Atacul acestei redute, vechi de cca.50 de ani, s-a dus (si se duce) pe trei fronturi:

a) Infuzia substantiala de englezisme, multe necesare, altele trendy pentru ca este cool sa fii in ton cu moda, iar unele de-a dreptul uzurpatoare. De ce ups! si nu hop! ? De ce oau! in loc de oo! sau oho! ?

b) Limbajul de mahala, multa vreme tinut in limite rezonabile si prezent in doze anodine, a erupt castigandu-si, gratie mass-media, drept de cetate. Expresii ca: “baiat de baiat “, “marfa”, “a ţepui”, “ a sari la beregata”, “a se lua in sāni cu”, “naşpa” etc., injuraturile de dulce, sunt folosite, precum “Orbit” si “Tic tac” pentru o respiraţie proaspătă, de largi pături ale populatiei, democratic, fara retinere, indiferent de varsta, de educatie, de sex si de apartenenta politica. Au aparut si termeni noi precum “ mānărie” (masinatiune, joc de culise) si “furăciune” (furt, hotie) utilizate mai ales de catre si pentru VIP-uri. Aceste doua cuvinte trebuie urgent introduse in DEX deoarece exprima sui-generis esenta vremurilor pe care le traim: masinatiuni si hotii!

c) De sus, din ambianta bibliotecilor, personalitati toba de carte selecteaza din dictionare termeni livresti si-i arunca pe piata pentru a contracara supraoferta vulgului, dar fara sorti de izbanda. “ Emascularea” d-lui Adrian Nastase a fost un esec, motiv de bascalie. Nici “crapulosul”* d-lui H.R.Patapievici ( vezi “ scopuri crapuloase” in Solidaritatea in rau , analiza politica din EvZ, 15 martie 2007) nu a rupt inima targului. Prin valentele fonetice, “crapulos” pare mai mult un antidot la “ emasculare”.

In final stau si ma intreb daca nu cumva odioasa limba de lemn este inlocuita cu mai multe limbi, tot de lemn, dar din cele mai diverse esente, puse alandala.

Tortura la care este supusa limba romana este o … mānărie crapuloasă!

* crapulos,-oasa = hotesc, talharesc, desfranat, scarnav ( din franuzescul crapuleux,-euse)

Marius Mioc [articolele acestui autor]

Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului Romāniei, prin glasul şefului său, dl. Adrian Ciocanea, a venit cu o nouă propunere de īmbunătăţire a vieţii cetăţenilor: introducerea unei taxe pentru centralele de apartament.

Prin această taxă se mai rezolvă o problemă a romānilor: centralele de apartament, care consumă gaz metan şi emit bioxid de carbon, sīnt prea ieftine. Luīndu-se măsuri fiscale care să scumpească aceste centrale se luptă īmpotriva īncălzirii globale. “Cum ar putea fi taxat un emiţător de CO2, cum este un cetăţean care are o centrală de apartament? El este debranşat de la un CET, care este plătitor de impozite şi taxe pentru a face faţă cerinţelor de mediu”, se frămīntă Adrian Ciocanea.

CET-urile emit şi ele bioxid de carbon, iar cetăţeanul care-şi cumpără centrală este şi el plătitor de impozite şi taxe (inclusiv TVA la gazul metan īn continuă scumpire), dar un impozit suplimentar nu strică niciodată. Mai ales pentru cauze nobile. Statul Maximal nu ia impozite decīt pentru cauze nobile, precum foamea de bani a birocraţilor, inclusiv a celor care se ocupă de ocrotirea mediului īnconjurător şi care, dacă nu există probleme, le născocesc, căci trebuie să-şi justifice salariile. Ar trebui pusă o taxă şi pe respiraţie, căci şi prin respiraţie se emană bioxid de carbon. Cetăţenii mai robuşti să plătească mai mult, căci consumă mai mult aer.

Nu ştiu cum se va rezolva problema celor care şi-au instalat deja centrale, ei cum vor fi taxaţi? O lege care să oblige la obţinerea aprobării prealabile pentru orice aparate care emană bioxid de carbon (centrale de apartament, aragaze, sobe), după modelul controlului armelor şi muniţiilor, ar fi o soluţie. Dacă aprobările vor trebui reīnnoite periodic, avem deja asigurate locuri de muncă pe termen lung pentru cei care dau aprobări. Elemente lipsite de spirit civic ar putea īncerca să fraudeze sistemul, refuzīnd declararea corectă sau reīnnoirea la timp a aprobărilor. Nu-i nimic, vom avea locuri de muncă şi pentru echipe de control. Nu se va īmpovăra bugetul statului, căci totul se va autofinanţa din taxe de autorizare şi amenzi aplicate! Iacă aşa scade şomajul şi creşte PIB-ul!

Repetatele scumpiri ale gazului metan se īnscriu şi ele īn nobila misiune de educare a romānilor īn spirit ecologic. S-au scumpit gazele ruseşti, dar mai era o problemă: Romānia are şi zăcăminte proprii, care acoperă 60% din necesar. Tot Uniunea Europeană, săraca, e cea care, spre binele nostru şi al mediului īnconjurător, ne impune să scumpim gazele din producţia internă. Īnainte de aceste scumpiri a fost nevoie de privatizarea reţelelor de gaz metan ale Romāniei, astfel īncīt profiturile din creşterea preţurilor să intre īn buzunarul investitorilor străini, din ţări prietene, membre UE.

De citit, pe aceeaşi temă:
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (1)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (2)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (3)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (4)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (5)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (6)

Mihai Tociu

Īn data de 27.02.2008 a avut loc īncă un “eveniment” īn enclava ţigănească din nordul satului Sinteşti, comuna Vidra, judeţul Ilfov: ţiganii din două clanuri s-au bătut şi s-au īmpuşcat īn plină stradă, ziua īn amiaza mare, pānă i-au despărţit jandarmii, 12 dintre ei ajungānd la spital.

Subiectul fiind fierbinte, Robert Turcescu realizează pe postul de televiziune “Realitatea”, īn seara aceleiaşi zile, o emisiune īn direct, de la locul faptei, cu discuţii in stradă. Din īntāmplare, cunosc destul de bine realitatea din Sinteşti, după ce mi-am petrecut o bună parte din ultimii ani īn acea zonă, astfel īncāt reflectarea evenimentului m-a interesat cu atāt mai mult.

Primele bănuieli cu privire la direcţia īn care avea să o ia emisiunea au apărut īncă de la prezentarea invitaţilor: din partea ţiganilor, Turcescu a adus artileria grea, recte deputatul partidului “Partida Romilor pro-Europa” – Nicolae Păun, īmpreună cu reprezentantul societăţii civice ţigăneşti- Vasile Ionescu şi consilerul judeţean-William Oaie, iar din partea romānilor un primar efemer şi cāţiva ţărani “de la coarnele plugului”.

Speranţa localnicilor romāni din Sinteşti că, īn sfārşit, s-a găsit cineva care să facă cunoscut ţării īntregi neputinţa autorităţilor statului faţă de anarhia din enclava ţigănească a fost spulberată chiar de la īnceputul emisiunii de Turcescu īnsuşi, care a deturnat subiectul, fără nici o explicaţie, īn discuţii generalizate despre relaţiile dintre romāni şi ţigani! Şi acestea sunt importante, dar ce are a face una cu alta? Īn loc să răscolească toate conflictele similare anterioare rămase īn coadă de peşte şi să-i toace mărunt-mărunt pe toţi miniştrii de interne post-decembrişti, Turcescu o dă cotită şi ne prezintă o lume idilică, care ocazional iese īn evidenţă datorită unor obiceiuri ancestrale, neīnţelese de nişte majoritari invidioşi şi plini de prejudecăţi, dar care, luaţi la īntrebări, sunt nevoiţi să recunoască că nu au ce să le reproşeze ţiganilor. Asta să fie “realitatea”?

Ca dovadă că nu, īncep prin a da răspunsul la prima dintre īntrebările pe care Turcescu le-a evitat: romānii din Sinteşti au toate motivele să creadă că şi acest eveniment va fi muşamalizat, ca toate celelalte, iar pānă la următorul este doar o chestiune de timp. Justificarea poliţiei şi a procuraturii va fi aceeaşi: ţiganii nu depun plāngere unii īmpotriva altora dar, ca să nu se spună că nu “iau măsuri”, le vor da cāteva amenzi simbolice pentru murdărirea spaţiului public cu tuburi de cartuşe, cam cāt primeşte cineva care aruncă un chiştoc pe stradă.

Continuare »

Marius Mioc [articolele acestui autor]

Registrul Comerţului jupoaie firmele este o concluzie la care a ajuns şi Ministerul pentru IMM-uri. “Romānia trebuie să se alinieze la codurile CAEN europene, motiv pentru care firmele sīnt obligate să schimbe aceste coduri. Registrul Comerţului taxează firmele care īşi schimbă codurile ca şi cīnd companiile ar face acest lucru benevol”, se indignează ministrul Ovidiu Silaghi, care propune Guvernului o iniţiativă de a reduce nivelul taxelor de acest tip.

Este doar unul din multele exemple de birocraţie inutilă pe care aderarea la normele europene o impune Romāniei. După ce au fost obligate să-şi īnregistreze la Registrul Comerţului toate tipurile de activităţi desfăşurate conform codurilor CAEN, acum firmele sīnt obligate să facă noi acte, căci clasificarea CAEN s-a schimbat. Costurile impuse firmelor le suportăm īn final noi, cetăţenii, căci īn preţul produselor şi serviciilor pe care le cumpărăm este inclus şi costul birocraţiei.

Ovidiu Silaghi, ca orice fruntaş al Partidului Naţional Liberal, acţionează conform ideologiei Statului Maximal. Statul a creat o problemă prin impunerea codurilor CAEN şi apoi schimbarea acestora, tot Statul intervine pentru ajutorarea īntreprinzătorilor prin reducerea taxei, fie numele Statului binecuvīntat! Dar taxele nu sīnt decīt o parte din problemă. Pregătirea corectă a actelor necesare la Registrul Comerţului, plata consilierului juridic care explică cum trebuie īntocmite actele, convocarea AGA care să aprobe noile coduri CAEN, plata secretarei care īntocmeşte dosarul de īnregistrare şi īl depune la Registrul Comerţului şi tot ce īnseamnă birocraţie internă īn cadrul firmei este pentru īntreprinzători o povară deloc neglijabilă (dar neglijată de guvernanţi). O parte din īntreprinzători, īn special cei mici care n-au bani să angajeze consilier juridic care să-i ţină la curent cu toate schimbările apărute, vor neglija să facă schimbările necesare. Bucuria birocraţilor, care vor avea motiv legal să-i sancţioneze!

Soluţia optimă este desfiinţarea completă a codurilor CAEN şi a obligaţiilor de a īnregistra prealabil tipurile de activitate economică desfăşurată pe baza unei clasificări birocratice (aflate īn continuă “īmbunătăţire”). Aceste coduri CAEN, prin care activităţile economice sīnt īmpărţite īn 272 grupe şi 615 clase, nu ajută cu nimic la dezvoltarea economiei romāneşti, ele sīnt doar un pretext pentru a da de lucru unor birocraţi. Statisticile īntocmite pe baza acestei clasificări nu sīnt esenţiale şi oricum nu sīnt corecte, căci multe firme īnregistrează activităţi pe care nu le desfăşoară efectiv, tocmai pentru a evita nevoia īntocmirii altor acte dacă-şi vor diversifica activitatea. Statul ar trebui să se limiteze doar la a verifica dacă firmele īşi īnregistrează īn contabilitate veniturile şi plătesc corect impozitele.

De citit, pe aceeaşi temă:
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (1)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (2)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (3)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (4)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (5)

Marius Mioc [articolele acestui autor]

O vorbă īnţeleaptă spune: “Dă-mi Doamne seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi īnţelepciunea să deosebesc aceste două situaţii”. Aşa ar trebui să gīndim noi romānii īn problema independenţei Cosovo. Īn actuala situaţie internaţională cauzată de apariţia pe harta Europei a Cosovo, īn dispreţul principiului inviolabilităţii graniţelor, ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi romānii este propriul interes naţional.

Īn 2005, cīnd pentru mine cel puţin era deja limpede că independenţa Cosovo e doar problemă de timp, am publicat pe altermedia articolul “O comparaţie greşită: Cosovo-Transnistria”. Arătam acolo marea greşeală pe care o fac politicienii romāni, īn frunte cu preşedintele Băsescu, făcīnd comparaţii īntre situaţia din Transnistria, teritoriu īn care romānii sīnt grupul etnic majoritar, şi situaţia din Cosovo.

O altă greşeală frecvent īntīlnită zilele astea, chiar din partea unor autodeclaraţi apărători ai intereselor romāneşti, este de a compara situaţia din Cosovo cu cea din Ardeal. De īnţeles asemenea comparaţii din partea unor politicieni unguri, dar de neīnţeles din partea celor romāni.

S-ar putea scrie o listă lungă de deosebiri īntre Cosovo şi Ardeal. Amintesc doar că majoritatea populaţiei din Ardeal e romānească şi nu doreşte separatism, iar după īncheierea Tratatului de Pace din 1947, īn urma celui de-al doilea război mondial, n-au existat confruntări interetnice importante (episodul din 1990 de la Tīrgu Mureş nici pe departe nu se compară ca amploare cu neīntrerupta stare de conflict din Cosovo, existentă de la destrămarea Imperiului Turcesc).

Una din primejdiile care apar īn acest moment este ca, īn cancelariile occidentale, să se răspīndească părerea că o situaţie similară cu cea din Cosovo există şi īn unele teritorii romāneşti. Īn actuala conjunctură, nepotrivită mi se pare iniţiativa unor romāni americani de a organiza o petiţie către preşedintele SUA īmpotriva recunoaşterii independenţei Cosovo. Dacă petiţia ar fi conţinut doar protestul īmpotriva independenţei Cosovo, n-ar fi fost nimic rău. Īnsă fraze precum “politica actualei Administraţii de la Washington, prin impunerea şi susţinerea independenţei enclavei Cosovo, parte a Serbiei, stat suveran, este un precedent foarte periculos şi cu urmări foarte neplăcute pentru Romānia”, sīnt de-a dreptul iresponsabile. Care sīnt acele urmări neplăcute nu se explică (nici nu există, drobul de sare n-a căzut īncă). Funcţionarii administraţiei americane, din care doar o mică parte sīnt capabili să găsească Transilvania pe hartă, probabil nici nu se gīndeau că Romānia face parte din ţările cu “grave probleme etnice”, a cărei integritate teritorială e discutabilă. Petiţia sus-pomenită prezintă īn faţa autorităţilor americane, ca un lucru cert, un fapt neadevărat - existenţa īn Romānia a unor probleme etnice comparabile cu cele din Cosovo. Este exact ceea ce lobbyul separatist maghiar īncearcă să convingă autorităţile americane de multă vreme şi fără succes. Acum, aceste teorii greşite primesc un plus de credibilitate prin efortul, bine-intenţionat dar nătīng, al unui mic grup de romāni americani.

Este naivă ideea că guvernul SUA se va răzgīndi īn ceea ce priveşte recunoaşterea independenţei Cosovo ca urmare a petiţiei menţionate. Probabil administraţia de la Washington a mai primit cīteva sute de petiţii, atīt īmpotriva cīt şi īn favoarea independenţei Cosovo. Felul cum a fost alcătuită petiţia este īnsă profund greşit - ajută la promovarea unor comparaţii de care noi, romānii, n-avem nevoie. Să-i lăsăm pe alţii să facă asemenea comparaţii, dar să nu le dăm apă la moară. Afişarea cu ostentaţie a fricii că, īn urma precedentului Cosovo, şi Romānia poate pierde teritorii, nu este īn interesul naţional romānesc.

Cīt despre Cosovo, este un teritoriu disputat īntre sīrbi şi albaneji, nu văd de ce noi, romānii, ne-am implica emoţional īn această problemă.

Ciprian Blidaru

Declararea independenţei Kosovo i-a făcut pe liderii extremişti maghiari, prin aceştia īnţeleg atāt UDMR, cāt şi Consiliul Naţional Secuiesc, să repete şi mai apăsat obiectivul anunţat deja de cāţiva ani de zile: autonomia. Nuanţările īn cazul tipului de autonomie dorit, culturală sau de care o mai fi, nu reprezintă altceva decāt praf īn ochi.

Orice īnceput de autonomie īnseamnă un bulgăre de zăpadă aruncat la vale, care va produce avalanşa raptului teritorial. Īn loc ca lucrurile să fie privite īn faţă, romānii, care mai de care mai mari specialişti īn drept internaţional, fac ce ştiu ei cel mai bine: dezbateri interminabile şi polemici. Un neam tare polemic pare să fie poporul acesta romānesc, dar asta doar īn sucul lui propriu. Īn plan extern ne pierdem orice dram de combativitate. Nu este şi cazul UDMR-ului, care, prin liderul său, Marko Bela, le-a făcut cunoscută ambasadorilor Uniunii Europene poziţia fermă de susţinere a independenţei provinciei Kosovo.

Legat de viitorul UDMR la guvernarea ţării, nu au existat deocamdată decāt proteste individuale ale unor lideri politici ai PNL, Ludovic Orban, Radu Cāmpeanu şi Norica Nicolai. Cu toate acestea, īn continuare sunt mulţi aceia care spun că UDMR-ul nu ar trebui scos de la guvernare pentru a nu-i provoca şi mai tare pe liderii maghiari. Prin această atitudine laşă, noi singuri recunoaştem că, la o adică, dacă i-am supăra mai tare pe liderii maghiari, nu am avea nici o şansă īn faţa autonomiei lor. Pe lāngă această debilitate politică mai apare şi calculul pragmatic al guvernului Tăriceanu, care se bizuie pe aliaţii săi unguri. Cum romānii nu pot fi aliaţi īntre ei, pentru că mereu se bagă dracul la mijloc, suportăm consecinţele laşităţii şi ale compromisurilor date de dezbinarea noastră continuă. Nu ne rămāne decāt să facem talk-show-uri, īn care unii īşi continuă cursurile de drept internaţional īn faţa poporului-student şi să criticăm reacţiile naţionaliste romāneşti ale unora, īndemnānd la calm şi temporizare.

Continuare »

Ion Coja

Zilele trecute am avut ocazia – şi de data asta n-am mai ignorat-o, de a răsfoi revista Realitatea Evreiască, chiar cu riscul de a da din nou de poza lui Aurel Vainer pe fiecare pagină. O revistă chiar şi aşa plăcută, alertă, cu materiale bine scrise, mai ales atunci cānd nu mă īnjură decāt aluziv şi numai pentru cunoscători. Deşi am dat īn judecată revista, mă bucur ca prostul atunci cānd, destul de des, dau īn cuprinsul ei peste lucruri deosebit de interesante, cum au fost, bunăoară, cele, deloc puţine, despre Mihail Sebastian şi mai ales semnate de acesta. Mi-aş fi dorit, cu prilejul centenarului Sebastian, să aflăm mai multe şi din surse sigure despre moartea marelui brăilean. Pe un bun cunoscător al subiectului l-am auzit vorbind despre un asasinat, un foarte probabil asasinat, iar nu accident de circulaţie… Nu! Nu de legionari asasinat, ci dimpotrivă, aş putea spune. …Dar mai departe nu mai zic nimic căci nu am nici o competenţă sau măcar vreo informaţie mai acătării. Şi intru direct īn subiectul acestor rānduri: marele rabin Menachen Hacohen. Nu ştiu mai nimic despre Eminenţa Sa, nimic mai mult decāt am spus deja, deloc puţin : că este mare rabin! Şi că īn numărul 287(1087) al Realităţii Evreieşti a publicat un text extraordinar de important pentru naţionalistul de mine şi alţii eiusdem farinae… De teapa mea, adică!

Textul se intitulează Victoria Macabeilor – o victorie a monoteismului. Victoria macabeilor, adică victoria unor evrei, īn urmă cu vreo două milenii şi mai bine, cānd au avut a se confrunta cu primejdia de a-şi pierde nu libertatea sau viaţa, ci ceva mult mai de preţ: religia şi cultura proprie, identitatea spirituală etnică, unică şi inconfundabilă. Aceasta a fost miza confruntării cu grecii lui Antiohus Epifanes, īntr-un soi de reeditare a confruntării inegale cu un nou Goliath. Īl citez pe Marele Rabi Menachen Hacohen: “Macabeii au demonstrat prin lupta lor că popoarele au dreptul nu numai la libertate fizică, ci şi la cultură şi religie proprie. Că nu există globalizare culturală.” Repet fraza magică : “nu există globalizare culturală.” Cu sensul – pe care īmi permit să-l fac mai desluşit, că nimeni nu are dreptul să ţintească la o globalizare culturală a planetei noastre, o globalizare a stilurilor, a mentalităţilor, a weltanschaung-urilor ce s-au decantat după milenii de istorie a fiecărui popor. Această policromie spirituală, stilistică, culturală, aceste acorduri simfonice, la care fiecare neam participă cu un sunet şi un răsunet propriu, numit īndeobşte «specific naţional», este avuţia cea mai de preţ a omenirii. Ea trebuie sporită şi, mai ales, păzită şi salvgardată dinaintea tentaţiei diavoleşti de a o minimaliza pānă la aneantizare. Cum aneantizată ? Prin globalizare!, precizează Marele Rabin.

Continuare »