SUPRAORDONANŢA ŞI SUBORDONATUL (3)

Episoadele 1 şi 2

Confirmarea istorică

Actuala agresiune criminală a Israelului contra Palestinei, în Fîşia Gaza, face necesară reproducerea rezumatului unui interviu luat profesorului Martin van Creveld de către Ramy Wurgaft, „Armatele sunt birocraţii care se pietrifică“, publicat în El Mundo (Spania), nr. 4379, 26 noiembrie 2001, pag. 10.

„Martin van Creveld, unul dintre istoricii militari cei mai apreciaţi din vremea noastră, este singurul autor străin ale cărui lucrări reprezintă lecturi obligatorii pentru ofiţerii armatei americane. (…) Însă Şcoala de Comandă a Statului Major (EMEM) din Israel, ţară în care locuieşte din 1950, şi-a închis porţile în faţa sa (…). Licenţiat al Universităţii Evreieşti şi al London School of Economics, precum şi autor al unui număr de 15 cărţi, acest profesor a urmărit, zi de zi, evoluţia războiului din Afganistan.

Î.: Cum evaluaţi, pînă astăzi, campania S.U.A. împotriva lui Ossama ben Laden?

R.: Ceea ce le lipseşte americanilor este inteligenţa tactică – cum să-I localizeze pe terorişti în ascunzătorile lor, un domeniu în care Israelul excelează. Din acest motiv, nu le-a mai rămas decît să măture fiecare centimetru din suprafaţa Afganistanului – 625.000 km pătraţi –, pentru a-l prinde pe ben Laden, care este foarte posibil să fi fugit în altă ţară.

Î.: Atentatele împotriva S.U.A. au căzut (…) ca un fulger într-o zi cu soare. Nu este prea mult să se ceară S.U.A. să modifice un gigantic aparat de război într-o singură zi?

R.: Metafora dvs. nu este valabilă în acest caz. Sunt 55 de ani de cînd se insinuează o nouă formă de conflict armat: nu războiul între două state, ci intervenţii, cum au fost cea a Franţei şi a S.U.A. în Vietnam, în Irak sau acum, în Afganistan. Sau ca intervenţia lui ben Laden în New York. Americanii nu au fost total străini de aceste schimbări, ca dovadă că şi-au redus forţele armate. Însă, în fond, armatele sunt nişte birocraţii. Iar birocraţiile tind să se pietrifice, conform intereselor lor parohiale. Criza apărută începînd cu data de 13 septembrie este o demonstraţie dramatică a schimbărilor pe care le expun (…).

Î.: Să ne deplasăm pe altă scenă: armata izraeliană este, oare, pregătită să înfrunte un război convenţional?

R.: Sincer vă spun, sper să nu se declanşeze un nou război, fiindcă, dacă se va întîmpla aşa, Israelul va suferi o înfrîngere zdrobitoare. Cei 34 de ani cît a durat ocuparea Palestinei au lăsat urme: soldatul izraelian nu mai este un soldat, ci, în cel mai bun caz, un agent de poliţie, expert în împrăştierea manifestanţilor. Şi este mare diferenţă între a lansa cartuşe cu gaze lacrimogene împotriva unei mulţimi şi a cuceri o poziţie fortificată. În orice confruntare, fiecare îşi adaptează formule de acţiune în funcţie de tipul de duşman pe care trebuie să-l înfrunte. În cazul izraelienilor, duşmanii au fost nişte copii cu pietre sau nişte bărbaţi cu arme rudimentare. Ce se va întîmpla cînd vor avea în faţă nişte militari adevăraţi, ca în războaiele de altădată? (…)

Î.: Atunci, înseamnă că actuala armată izraeliană, Tsahal, nu-şi va îndeplini rolul pentru care a fost creată…

R.: Este un fapt sigur că Israelul şi-a adaptat armata scenariului unui război viitor. De exemplu, dispune de avioane de avioane capabile să ajungă pînă în Iran; poate răspunde unui atac nuclear şi a acordat prioritate forţelor sale navale. Însă, aceste adaptări nu folosesc la nimic dacă spiritul soldatului este în declin. NU există instrumente exacte pentru a măsura moralul luptătorului, însă la soldatul izraelian se poate constata o tendinţă de fugă.

Î.: Atunci, înseamnă că prejudiciile aduse de intifadele succesive au fost mai profunde decît de vede la suprafaţă…

R.: Desigur. Din acest motiv, eu cred că, dacă Israelul nu va părăsi curînd teritoriile palestiniene, aceste teritorii vor sfîrşi prin a consuma Israelul. Acest nor de minciuni, cu care purtătorii de cuvînt militari şi civili au învăluit corosiv pe toate planurile“.

Prognoza lui Martin van Creveld s-a adeverit în Liban, în 2006, unde Israelul, chiar dacă a ruinat Libanul, practic, imagologic şi moral, a fost învins.

Fireşte, după opt ani de la apariţia acestui interviu, s-a mai instruit şi soldatul izraelian – înarmat pînă-n dinţi – în lupta contra palestinienilor, înarmaţi cu pietre şi, de curînd, cu cîteva rachete Katiuşa, din stocurile vechi de 50 de ani ale U.R.S.S. Oricum, în ceea ce priveşte luptătorii organizaţiei Hamas, este inexplicabail cum, în runda anterioară, trăseseră vreo 4.000 de rachete şi omorîseră doar vreo 20 de evrei: nu ştiau să tragă?! Erau proaste rachetele?! Atunci nu trebuiau să se apuce de tir, dacă nu erau instruiţi şi dotaţi cu armament modern!

Este evident că nu au nici o rachetă de tip Stinger, cu care erau dotaţi afganii cînd luptau contra trupelor sovietice şi le doborau avioanele şi elicopterele, deoarece Hamasul nu a doborît nici un avion izraelian. Acum, Hamas a reluat tirul, în aceleaşi dimensiuni „înapoiate“: atrag aiurea, omoară un evreu-doi, în timp ce, începînd din 27 decembrie 2008, aviaţia izraeliană omoară cu sutele, răniţii fiind cu miile; acum a intervenit şi armata terestră, care, la fel înainte, trage în tot ce mişcă, omorînd copii, femei şi bătrîni, nu doar luptători Hamas. De altfel, cum am arătat, aviaţia izraeliană a bombardat şi nava americană Liberty, trăgînd inclusiv în marinarii urcaţi în bărcile de salvare, a tras şi în trupele O.N.U., aşa că nu are nici o jenă să ucidă copiii şi femeile palestiniene. Ba, dimpotrivă, acestea sunt obiective prioritare, căci, omorîndu-le, reduc mai eficient rata de înmulţire a palestinienilor, îndeplinind mai rapid epurarea etnică – aceasta fiind obiectivul stabilit încă de David Ben Gurion, supranumit „Marele epurator“!

Deci, anticiparea lui Martin van Creveld că armata izraeliană ar putea fi învinsă într-un război s-ar putea să nu se realizeze în Gaza, fiindcă, în fond, cum releva tot Creveld, aici nu este vorba decît de o „intervenţie“, adică de un război unilateral: Armata Israelului, înarmată pînă-n dinţi cu armament ultramodern şi cu informaţii „la zi“, luptă contra unui fel de partizani, slab organizaţi (tocmai pentru că nu constituie o armată regulată) şi care sunt dotaţi cu armament învechit!

De asemenea, s-a schimbat perspectiva asupra evenimenelor petrecute între timp. Astfel, acum, e notorie convingerea întregii lumi – mai puţin a americanilor, în special a autorităţilor – cum că atacul 9/11 este opera clicii interne americane, a aşa-zişilor „şoimi ai războiului“, ipoteză făcută de Thierry Meissan încă la începutul lui 2002, în celebra sa carte 11 septembre 2001. L’EFFROYABLE IMPOSTURE (Ed. Carnot, Paris). Ea, această opinie, a fost demonstrată minuţios, cu acribie ştiinţifică, între timp, de cercetătorii oneşti şi obiectivi: anume, autoatacul 9/11 este pretextul confecţionat de această criminală clică războinică pentru a declanşa „războiul contra terorismului“, conform noii „strategii privind securitatea naţională“, elaborată anterior, dar lansată după 9/11, după cum dezvăluie cartea ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa (editată şi difuzată de Săptămâna Financiară).

De asemenea, Norman Finkelstein şi Noam Chomsky relevă că Israelul nu a respectat nici o rezoluţie a O.N.U. tocmai pentru că nu-l interesa realizarea păcii. Israelul este interesat doar de menţinerea stării conflictuale, pentru a ucide cît mai mulţi palestinieni, pentru a „curăţa terenul“ ca să ocupe mai uşor teritoriile pe care le rîvneşte de atîta vreme. Israelul aplică din 1950 – inclusiv acum, în actuala agresiune contra palestinienilor – ceea ce au legiferat S.U.A. prin Strategia pentru siguranţă naţională, publicată în septembrie 2002, imediat după 9/11, dar redactată anterior: „războiul preventiv“. Or, „războiul preventiv“ a fost principala culpă condamnată în procesul de la Nürnberg, ca fiind „crima supremă“ contra păcii şi omenirii (cf. Noam Chomsky, Intervenţii, Editura Vellant, 2007, pag. 41). Aşadar, Israelul este vinovat, încă de la crearea sa, de comiterea „războiului preventiv“ – deci, de crime contra păcii şi omenirii –, iar S.U.A., la fel, prin aşa-zisul „război contra terorismului“. «„Războiul preventiv“ nu reprezintă altceva decît un eufemism pentru agresiune după bunul plac», repetă, insistent, Chomsky (op. cit., pag. 84) – adică aşa cum procedează S.U.A., conform Strategiei pentru siguranţă naţională. În ultima sa carte, A PRETEXT FOR WAR, James Bamford enumeră şi episodul 9/11 printre pretextele de război!

Prin această retrospectivă, iese în evidenţă, o dată mai mult, slugărnicia absolut condamnabilă a guvernanţior români dovedită prin emiterea O.U.G. 31/2002, întrucît nu este întemeiată decît pe abuz şi comisă la comanda externă a S.U.A. şi Israelului. Elocvent pentru această stare de slugărnicie perpetuă este şi exemplul recent al unui nou politruc, Sever Voinescu, care, la o emisiune a postului Realitatea TV, din 5 ianuarie a.c., afirmase, şi el, sentenţios: „Hamas este singurul vinovat“ (sic). Apoi, tot la Realitatea TV, în emisiunea „Teroare vs terorism“, din 9 ianuarie a.c., pe la ora 22 şi 40 min, în pauza de după primul episod al filmului Persona non grata, „licheaua de serviciu“ a repetat aceeaşi idee: „Hamas-ul este singurul care trebuie condamnat!“ Această opinie a lui Sever Voinescu a fost susţinută, printre alţii, de un individ care, după faţa buhăită, părea un idiot – şi chiar mă întrebam de ce mi se părea că îl cunosc de undeva! –, dar, după cum aveam să citesc pe burtieră, se numea „Costin Georgescu, ex-director al S.R.I.“, care, cît a fost directorul S.R.I., fusese poreclit „Dom’ Mistrie“, fiindcă a condus S.R.I.-ul ca un dobitoc. Da, organizaţia Hamas este vinovată, dar nu pentru ceea ce cred Voinescu et comp., ci pentru că a tras, data trecută, circa 4.000 de rachete şi a omorît doar vreo 10-20 de evrei: trebuia să omoare 20.000 de evrei! Cu ce rachete trage?! Din alea din care se fac focurile de artificii? Nu ştiau liderii Hamas cu ce armament este dotată armata Israelului? Consilierii lor militari trebuiau să anticipeze că Israelul, aşa cum a făcut pînă acum, doar atîta aştepta – aşa cum în cazul ultimei agresiuni contra Libanului a găsit ca pretext de intervenţie dispariţia a doi soldaţi izraelieni!

Revenind la O.U.G. 31/2002 şi la modul cum a devenit lege, am relevat în studiul anterior, „Problema holocaustului (1)“, din care trebuie să redau fragmentul de mai jos.

«Lucrările parlamentare pe tema definirii „holocaustului“ în cadrul O.U.G. nr. 31/2002 au fost amânate, în mod interesat, până după marea escrocherie numită „revizuirea“ Constituţiei, care a fost comisă la (18-)19 octombrie 2003. Dar, cu această ocazie, P.S.D., partidul aflat la Putere atunci – sprijinit pe „inamicul de mai ieri“, U.D.M.R. – şi care emisese O.U.G. nr. 31/2002, împreună cu alte partide interesate, au introdus o şmecherie în Constituţia revizuită: articolul 75, referitor la aşa-zisa „aprobare tacită“, care prevede că o lege se aprobă automat dacă, odată pusă pe ordinea de zi, chiar dacă nu are loc discutarea ei în plen, timp de 30 (pentru legile organice, de mare importanţă) sau 60 de zile (pentru legile obişnuite). Or, prin această şmecherie, cei aflaţi la Putere pot promulga orice lege care le convine lor, deoarece pot tergiversa discutarea legii până trece termenul legal prevăzut de aşteptare, după care legea intră în vigoare, automat, prin aprobare „tacită“, deşi termenul corect este „măsluită“!

Aşa s-a întâmplat şi cu O.U.G. nr. 31/2002: prin faptul că nu s-au mai discutat în Parlament nici obiecţia senatorului Mircea Ionescu-Quintus şi nici ale altora, în baza „aprobării tacite“, ea a dobândit putere de lege, prin Legea nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în M. Of. nr. 377 din 3 mai 2006! Parlamentarilor le-au trebuit 4 (patru) ani ca să „lămurească“ noţiunea holocaustului, pe care au legiferat-o în legea de mai sus, prin care aduc şi unele modificări la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 31/2002».

Ca atare, O.U.G. 31/2002 constituie temeiul legal – dar ilegitim – al războiului axiologic dus de Israel contra României, acuzată neîntemeiat de holocaust, tot aşa cum „războiul preventiv“ este pentru S.U.A. pretextul începerii unui război contra oricărei ţări în care are ea interese, în special energetice: petrol, gaze, minereuri etc., Afganistanul şi Irakul fiind exemple „clasice“.

Prin revenirea la Putere a P.S.D. în alianţă cu P.D.-L. – realizînd forma oficializată şi organizată instituţional a cleptocraţiei –, România trebuie să se aştepte la ceea ce este mai rău, de aceea poporul trebuie să se pregătească de replica necesară.

10 ianuarie 2008

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu