AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


Referendumul maghiar, declarat ilegal de Academia Romana

February 23rd, 2007 · Comentati (9 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

COMUNICAT al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice şi Institutul de Sociologie ale Academiei Române, privind „referendum-ul” Consiliului Naţional Secuiesc

În virtutea îndatoririlor sociale şi al competenţei lor sociologice, Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice şi Institutul de Sociologie ale Academiei Române îşi exprimă prin acest comunicat punctul de vedere privind problema autonomiei pe criterii etnice pusă de către aşa-numitul Consiliu Naţional Secuiesc (CNS) prin recentul „referendum” derulat în localităţi din trei judeţe din România:

Din punct de vedere constituţional:

- Referendum-ul este o instituţie a statului reglementată prin legi speciale şi printr-o deontologie riguroasă. Ca orice altă instituţie a statului, referendum-ul nu poate fi utilizat în afara voinţei statului, şi dincolo de căile specifice de acces la exerciţiul său. Oricine se foloseşte de instituţia referendum-ului în afara voinţei statului se face vinovat de lovituri aduse integrităţii statului însuşi;

Din punct de vedere legal şi al credibilităţii datelor colectate (al strângerii „semnăturilor”):


- problema pusă de către CNS este ilegală căci ideea de autonomie locală pe criterii etnice este neconstituţională;

- procedura declanşată de către CNS se situează în afara principiului juridic elementar potrivit căruia o probă colectată în afara cadrului legal nu poate fi folosită formal;

- pretenţia că referendumul este doar consultativ este absurdă. Dacă este referendum, e reglementat legal, dacă nu, este cel mult un sondaj de opinie. Însă nici condiţiile administrative nici cele ştiinţifice în care s-a colectat informaţia nu prezintă siguranţă datorită presiunilor informale, de natură „morală”, exercitate asupra respondenţilor, printr-o campanie cvasipolitică şi media, centrată exclusiv pe necesitatea autonomizării regiunii. Este greu de spus dacă s-a înţeles şi cum s-a înţeles mesajul privind autonomia de către populaţie, mai ales în mediul rural.

harta_mhc.png
Hartă a arealului din estul Transilvaniei locuit compact de secui (Wikipedia)

Din punct de vedere istoric, politic şi etnic:

- acest „referendum” este fără obiect, din moment ce pretenţia de fond, anume că minoritatea maghiară nu s-ar bucura de drepturile prevăzute prin Actul de fundamentare al României Mari, prin Rezoluţia de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, este contrazisă de realitate. Astfel, în acord cu primul punct al amintitei Rezoluţii, minoritatea maghiară se bucură în prezent de „deplină libertate naţională”, în sensul că „se poate instrui, administra şi judeca în limba sa proprie”, se bucură „de reprezentare în corpurile legiuitoare şi [se află] la guvernarea ţării”, având o pondere politică care adesea condiţionează echilibrul politic intern. Limitându-ne numai la problema administraţiei locale, sesizăm că aceasta este controlată în prezent aproape exclusiv de către reprezentaţi ai populaţiei majoritare maghiare, chiar şi acolo unde, prin lege, ar trebui să existe şi reprezentanţi ai minorităţii române, care este, astfel, lipsită de dreptul de administrare prevăzut tocmai de Rezoluţia de la 1 Decembrie 1918;

- în acelaşi timp, raportarea insistentă a iniţiatorilor „referendumului” la Declaraţia (Rezoluţia) de la Alba Iulia – Act care stă la baza Statului Român unitar modern – este în contradicţie cu afirmaţiile lor publice repetate că nu sunt dispuşi să recunoască tocmai principiul întemeietor al statului român, anume caracterul său naţional, unitar şi indivizibil.

- tot în ceea ce priveşte obiectul „referendumului” – anume autonomia pentru populaţia maghiară, constatăm pedalarea excesivă pe teza identităţii dintre „minoritatea secuiască” şi „comunitatea naţională maghiară”, care este o inexactitate şi care pune într-adevăr, în pericol, identitatea culturală a etniei secuilor;

- autonomia pe criterii etnice ar însemna pentru populaţia română a regiunii consacrarea statutului de minoritate neglijată social, economic şi politic, mai ales că aceasta n-a constituit „obiect de consultare” al „referendumului” în nici un fel.

Din punct de vedere economic:

- se promovează mitul Secuimii ca „mică Elveţie” care „trebuie lăsată să se pună în valoare”. Zona în cauză este una dintre cele mai sărace din ţară, caz în care autonomia ar fi de facto finanţată de celelalte regiuni. Mitul „emancipării economice” se bazează astfel pe o judecată de tip politic incorectă în condiţiile în care iniţiatorii autonomiei pe criterii etnice sunt dezinteresaţi total de problemele sociale, economice care afectează România, în ansamblu. Concepţia economică a autonomiei etnice, atât cât a fost exprimată, este centrată pe potenţialul local „nepus în valoare”. Însă nu este clar de ce până acum acest potenţial nu a putut fi pus în valoare în condiţiile în care interesele maghiare sunt cât se poate de bine reprezentate la nivelul autorităţilor locale.

Din punct de vedere geopolitic:

- noua filosofie a relaţiilor internaţionale, de după anii ’90, arată că, acolo unde nu există tensiuni deosebite între etnii etc., soluţia autonomiei regionale creează comunităţi conflictuale, prin accentuarea diferenţelor. Noile drepturi câştigate nu vor diminua revendicările faţă de centru, treptat putându-se ajunge la ameninţări severe la adresa statului, de regulă, în favoarea altor structuri statale (nou create sau de aiurea).

Asociatia Civic Media - mai multe detalii la www.civicmedia.ro

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Minoritati

9 responses so far ↓

  • 1 boboc // Feb 23, 2007 at 5:19 pm

    Daca observam bine harta ce ne este prezentaata, si gindim: CITI ROMANI AU FOST CU FORTA MAGHIARIZATI-schimbare de nume, limba, economic, social si politic- ESTE O RUSINE CA AM DAT VOIE ACESTEI POPULATII, IN TARA NOASTRA, SA FACA CEEA CE EI AU VRUT.
    astazi sint cei ce dau lovituri pe la spate, romanilor, pe strada, in case, in scoli, in tribunale, peste tot.

    LOVITURA SE STAT SE NUMASTE CEEA CE VOR EI. ANTICONSTITUTIONAL.
    trebuie dati afara din tara.
    daca asta s-ar intimpla in orice alta tara din occident, asa s-ar desfasura lucrurile si ar fi scandal mare.

    da

  • 2 boboc // Feb 23, 2007 at 5:21 pm

    este o rusine. trebuie dati afara din tara.

    prin lege, tot omul ce comploteaza impotriva statului din care face parte ori este in inchisoare ori este expulzat.

    este ANTICONSTITUTIONAL CEEA CE EI FAC.

    deci trebuie sa cerem masuri severe.

  • 3 Jericho // Feb 23, 2007 at 8:55 pm

    @boboc
    “LOVITURA SE STAT SE NUMASTE CEEA CE VOR EI. ANTICONSTITUTIONAL.
    trebuie dati afara din tara.” Vor fi dati afara daca parlamentarii ar accepta votul uninominal propus de Basescu, nu variantele lor. Astfel ungurii vor fi in imposibilitatea de a mai intra in parlament, cu atat mai putin in guvern. Nu vor mai avea reprezentativitate. De ce crezi ca se screm atata la auzirea introducerii votului uninominal?

  • 4 miriam // Feb 23, 2007 at 9:36 pm

    @boboc

    Spriritul civic al cetatenilor din tarile occidental-europene este insutit mai dezvoltat decit al cetatenilor din Romania. In ciuda legislatiei permisive cu privire la minoritati, reactia lor este, de obicei, promta cind minoritatile cer drepturi mai mari decit ale majoritatii.

    La noi nu numai ca sintem obisnuiti sa tacem si sa inghitim, dar se considera ca jignesti si calomniezi pe cei minoritari daca faci remarci de bun simt in privinta comportamentului lor antiromanesc.

    Interdictiile vin chiar din partea autoritatilor statului, care fara a se baza pe textul vreunei legi, considera ca aceste monoritati au fost suficient de marginalizate pe timpul comunismului, pentru a avea acum voie sa ni se suie in cap…
    Pestele de la cap se impute, nu-i asa, si cine le “pupa poponetul” celor puternici trebuie sa joace dupa interesele lor meschine si antinationale.
    Doar n-or vrea sa spuna chiar ei acum ca nu stiau ce prevede Constitutia referitor la referendum.

  • 5 Sauron // Feb 24, 2007 at 12:19 am

    Uitam ca varianta “sa-i dam afara din tara” nu este posibila deocamdata…
    Acum traim intr-o Europa si o lume hipertoleranta unde suntem obligati prin lege si suntem dresati sa acceptam imigrantii, minoritatile oricum si orice ar face ele! Trebuie sa le dam drepturi(eventual mai multe decat noi) si sa-i exoneram de anumite obligatii! Si trebuie de avut in vedere si expresia “toti suntem egali indiferent de natie, religie, rasa, cultura etc.”(suna a comunism nu?) care trebuie sa o invatatam si sa o inghitim!
    Eu stiam ca Dumnezeu a creat oamenii sa fie diferiti unul de celalalt la nivel de fiecare individ!….da pai la nivel de rasa, cultura etc.!!!

    Asa ca, din nefericire dragii mei, in loc sa dam afara din tara personaje nocive s-ar putea sa primim chiar mai multi!

  • 6 Deceneu // Feb 24, 2007 at 2:28 am

    Harta din imagine este conforma cu anul 1992, dupa cum scrie acolo.Intre timp foarte multi romani au fost fortati sa plece de acolo. Statul a asistat impasibil la drama lor.Politicienii de la Bucuresti au fost intotdeauna surzi la drama romanilor minoritari in Harghita si Covasna.O slabire a actiunilor ungurilor poate ar fi desfintarea celor doua judete si impartirea lor catre judetele limitrofe, o reimpartire administrativa a zonei.

  • 7 Tamburus // Feb 25, 2007 at 4:38 am

    Boboc. Ai perfectă dreptate, dar eu merg şi mai departe. Nenorocirea pe care o văd astăzi în Transilvania, se datoreşte TRĂDĂRII politicienilor noştri şi, mi-e ruşine s’o spun, dar aici mai este şi BUNĂTATEA ROMÂNULUI pe care chiar Iorga a numito prostie!. Personal nu pot înţelege dece VATRA ROMÂNEASCĂ care este “activă” pe acolo, dece nu pune mâna pe bâtă să dea oagărilor o lecţie cum scrie la carte!. Trebuie doar o grupă de oameni bine organizată şi puşi la activitate! Şi în scurt timp vom vedea rezultate dorite. Dacă Ceauşescu a putut să-i facă pe unguri să ştie unde trăiesc, eu nu văd dece dela lovitura de stat încoace, încă nu s’a găsit un “conducător” care să’l imite pe Ceauşescu!!! Probabil că a conduce ţara cu ajutorul duşmanilor este mai important decât trecutul, prezentul şi viitorul Ţării Româneşti!!! Probabil că bâta ar trebuii mai întâi întrebuinţată pe spinarea TRĂDĂTORILOR care pretinde că mai sunt încă români!!! Şi, când mă gândesc la trecut, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult cred că, în comparaţie cu ce-am avut de la lovitura de stat încoace, Nicolae Ceauşescu ar fi mai preferat ca român decât putregaiul de azi!!!..
    PĂCAT CĂ AM ACCEPTAT TRĂDARE DIN 89 PENTRU NEMERNICIA CONDUCĂTORILOR DE AZI!!!… Iar dacă cineva mă va crede că aşi fi un cine ştie ce marxist; păi s’o spună pe faţă, că am şi eu răspuns pentru ei…

  • 8 Deceneu // Feb 25, 2007 at 10:13 pm

    Pt Tamburus.(Midh…,Ont.,V.G.?)

  • 9 Tamburus // Feb 27, 2007 at 7:11 pm

    Deceneu. Sună pe dl. Norocel la
    0723 503109

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree