RĂZBOIUL PENTRU TRANSILVANIA (2)

Trevor N. Dupuy

Episodul întâi aici

POTENŢIALUL MILITAR AL ROMÂNIEI

România a ieşit din cel de-Al Doilea Război Mondial cu o bază industrială modestă, care s-a dezvoltat foarte mult sub regimul comunist instaurat în 1947. Industria petrolieră, concentrată la Ploieşti şi de-a lungul coastei Mării Negre, produce 34 la sută din necesarul de ţiţei şi 54 la sută din necesarul de gaze naturale. De asemenea, s-au dezvoltat puternic şi alte ramuri industriale, incluzînd metalurgia, construcţiile de maşini, industria chimică, industria textilă şi agroalimentară.

Tradiţia industrială a permis României din perioada lui Ceauşescu să creeze o importantă industrie de apărare. Această dezvoltare, cauzată în parte de dorinţa lui Ceauşescu de a limita influenţa sovietică şi a Pactului de la Varşovia, a fost ajutată de investiţii vestice şi de acorduri de producere pe bază de licenţă, încheiate cu unele companii industriale occidentale.

România produce majoritatea tancurilor din dotarea sa, vehicule blindate şi artilerie (în general după model sovietic). Acestea includ TR-80 (o variantă a lui T-55), TAB-77 (bazat pe BTR-70 sovietic), TAB C-79 şi TAB-71. România produce, de asemenea, propriile sale nave de luptă, variind în mărime de la nave de patrulare, la distrugătoare. Întreprinderea de construcţii aviatice CIAR a realizat avionul de luptă uşor ORAO, în cooperare cu fabrica iugoslavă SOKO şi a încheiat o convenţie de cooperare cu „Aerospaţiale“ din Franţa pentru construirea unor variante modificate ale elicopterelor ALOUETTE III şi PUMA, sub denumirea de IAR-316 şi IAR- 330, în fabrici româneşti. De asemenea, CIAR produce avioane uşoare, utilitare şi de antrenament.

Forţele armate româneşti vor fi organizate după modelul celor ale foştilor aliaţi din Tratatul de la Varşovia. Vor fi 163.000 de persoane active în forţele armate, dintre care 107.500 militari în termen servind 12 luni în trupele de uscat şi aviaţie, şi doi ani în marină. Armata de uscat va dispune de 126.600 de ofiţeri şi soldaţi, organizaţi în patru armate. Vor fi două divizii de tancuri şi opt divizii de infanterie mecanizată. Dintre acestea, cîte o divizie de tancuri şi una de infanterie vor fi în capacitate de luptă deplină categoria A, o divizie de tancuri şi trei de infanterie motorizată vor fi din categoria B (50-75 la sută din capacitate), iar restul de divizii vor fi din categoria C, respectiv 25 la sută din capacitate. Unităţile vor fi completate cu 178.000 rezervişti care vor fi pregătiţi timp de cîteva săptămîni pentru unităţile de categoria B şi circa trei luni pentru unităţile de categoria C.

Pe lîngă cele 10 divizii, armata de uscat va dispune de trei brigăzi de vînători de munte, două regimente de artilerie, cinci regimente de artilerie antitanc, două brigăzi de rachete SCUD, patru unităţi de paraşutişti, patru brigăzi antiaeriene şi trei regimente dotate cu rachete SAM, tip SA-6. Armata de uscat va fi destul de bine echipată, dar o bună parte din tehnica de luptă va fi îmbătrînită sau ieşită din uz. Dintre cele 2.800 de tancuri, 1.000 vor fi din cel de-Al Doilea Război Mondial (T-34), iar 414 TR-580 S (o versiune modificată a lui T-10 sovietic), 757 vor fi T-55, 30 de tip T-72 şi 556 de tip TR-80. Vor fi peste 400 de tunuri de asalt din Al Doilea Război Mondial, din care 326 tip SU-76 şi 84 SU-100, precum şi cîteva SU-152. Vor fi circa 127 maşini de luptă pentru infanterie tip MLI-84, bazate pe autovehiculul sovietic BMP-1 şi aproape 2.600 de tip APC, dintre care 156 de tip TAB-77, bazat pe BTR-70, 387 TAB-C 79 şi 1.912 TAB-71, bazat pe BTR-60PB. De asemenea, vor exista şi cîteva MTLB, BTR-60 şi BTR-50.

Inventarul de artilerie este mare, dar o mare parte din echipament datează din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ba încă există şi piese cehoslovace din 1939. Armata română dispune doar de o mînă de autotunuri, circa 500 lansatoare de rachete multiple, toate produse pe plan intern. Inventarul mortierelor este de asemenea mare, cuprinzînd 50 piese de 160mm, 12 piese de 240mm, sute de piese de 120 şi 82mm. De asemenea, există 32 lansatoare de rachete tip FROG-7 şi 18 de tip SCUD. Armamentul antitanc, destul de mare, dar cam vechi, include: 400 rachete AT-1 SNAPPER şi AT-3 SAGGER, 300 de piese de 57 şi 85mm, 12 piese de 100mm. Armamentul de apărare antiaeriană cuprinde 400 tunuri de 30mm, 37mm, 57mm, 85mm şi 100mm, precum şi rachete de tip SA-6 şi SA-7 (140 SA-6).

Marina militară va cuprinde 9.000 de luptători şi o rezervă de 6.000 oameni. Bazele militare vor fi la Mangalia şi Constanţa, precum şi pe Dunăre, la Brăila, Giurgiu, Tulcea şi Sulina. Navele marinei includ: un submarin DIESEL electric din clasa KILO, de producţie sovietică; un distrugător, patru fregate, patru corvete de tip POTI, de producţie sovietică, alte nave mai mici: şase vedete purtătoare de rachete tip OSA, 42 vedete torpiloare, 40 dragoare de mine, 33 nave de patrulare, dintre care 21 pentru rîuri, cît şi 10 nave auxiliare. În marină acţionează, de asemeni, 2.000 persoane din apărarea de coastă, dotate cu 10 baterii de artilerie de coastă, o baterie antiaeriană şi un regiment de infanterie marină creat la mobilizare.

Aviaţia cuprinde 28.000 ofiţeri şi soldaţi, cărora li se pot adăuga 19.500 de rezervişti la mobilizare. Ea are în dotare 370 avioane de luptă, dintre care: 60 MIG-17, 50 IAR-93 ORAO, 45 MIG-23 şi 185 MIG-21. Totodată, mai are în dotare: 37 nave transportoare, 180 nave uşoare şi elicoptere capabile să transporte 1.700 de luptători la un singur transport. De asemenea, aviaţia mai posedă 165 aeronave de antrenament, dintre care 15 IAR-93 şi 15 MIG-21 pentru pregătirea de luptă. De asemenea, sub comanda aviaţiei, există circa 20 de baterii dotate cu 135 de lansatoare pentru rachete tip SA-2. Tabelele 1 şi 2 prezintă situaţia comparativă a forţelor:

TABELUL 1

UNGARIA: ORDINEA DE LUPTĂ

Armata maghiară: general Ferenc Gyula

Componenţa: două brigăzi de tancuri, o brigadă de artilerie, o brigadă de apărare antiaeriană, o brigadă artilerie antitanc, un batalion aeropurtat;

- Corpul întîi de armată: general Imre Esterhazy: brigada întîia tancuri, brigăzile 8, 11, 18 şi 21 de infanterie motorizată; o brigadă de artilerie, un batalion de cercetare şi un batalion de apărare antiaeriană;

- Al doilea corp de armată: general-locotenent Peter Nyers: brigada a noua de tancuri, brigăzile 15, 19, 51 şi 59 de infanterie motorizată, o brigadă de artilerie, un batalion de recunoaştere şi apărare antiaeriană;

- Al treilea corp de armată: general-locotenent Laszlo Karoly: a patra brigadă de tancuri, brigăzile 17, 47, 71 şi 74 de infanterie motorizată, o brigadă de artilerie, un batalion de cercetare şi apărare antiaeriană.

- Aviaţia militară: general-locotenent Istvan Berend.

TABELUL II

ROMÂNIA: ORDINEA DE LUPTĂ

- Forţele armate române: general Atanasie Stănculescu

Dotarea armatei: regimente de vînători de munte, 22, 23 şi 24; brigada de paraşutişti nr. 25 şi 27, brigăzile de artilerie 15 şi 17, brigăzile antiaeriană 31 şi 33, brigăzile SAM 30, 32 şi

- Divizia a 4-a tancuri: general-locotenent Ion Tanasie

- Divizia a 6-a tancuri: general-locotenent Victor Maniu

- Divizia a 7-a infanterie motorizată: general-locotenent Petre Rădulescu

- Divizia a 9-a infanterie motorizată: general-locotenent Radu Caposu

- Divizia a 17-a infanterie motorizată: general-maior Ion Cornelescu

- Divizia a 18-a motorizată: general-maior Vasile Tufescu

- Armata a treia: general Titel Mihăilescu

Diviziile a patra şi a şasea tancuri, a 7-a şi a 18-a infanterie motorizată

- Aviaţia militară: general-locotenent Ionel Cîmpeanu.

Cifrele sunt aproximative.

* Cifrele referitoare la potenţialul României nu includ cele 4 divizii de infanterie motorizată din Categoria C, care nu erau gata de luptă pînă la 1 noiembrie.

+ Aceste cifre nu includ lansatoarele de rachetă din poziţiile fixe, nici rachetele SA-7 şi SA-14.

(Continuare în episodul următor)