2 iunie 2005 - O BOALA RARA cu transmitere sexuala (BTS), numita Lymphogranuloma Venereum (LGV) si-a facut aparitia printre barbatii homosexuali si bisexuali din America de Nord - in Canada si statul american Massachusetts, care au legalizat recent casatoriile intre homosexuali.
LGV este atribuita practicilor sexuale care au loc in timpul orgiilor organizate de homosexuali si bisexuali in baile publice. Boala este de asemenea asociata si cu consumul de droguri.
Un pacient din Boston i-a spus medicului său că probabil a contractat boala când era în vacantă în Brazilia. Această afectiune este endemică deja în America Latină, Africa si Asia de sud-est.
Începând din ianuarie, sase cazuri de LGV au fost descoperite numai în statul Massachusetts. “Nu am mai avut cazuri de LGV de ani de zile,” a afirmat dr. Alfred DeMaria, directorul statal pentru controlul bolilor transmisibile. Este categoric un semn al practicării sexului neprotejat si constituie o îngrijorare si în termeni de alte boli cu transmitere sexuala (BTS), inclusiv HIV. Acum, cred că am ajuns în punctul în care oamenii ar trebui să devină constienti.”
Ziarul canadian Globe and Mail a anuntat pe 1 iunie 2005 că în ultimele luni au fost diagnosticate 22 de cazuri de LGV, toate la bărbati homosexuali si bisexuali cu practici sexuale cu risc sporit.
LGV a fost practic necunoscută în tările dezvoltate până în 2003, când au fost descoperite cazuri în Olanda, la “turistii sexuali”. De acolo s-a răspândit în Belgia, Franta, Germania, Suedia, Marea Britanie si acum în SUA si Canada.
Potrivit ziarului canadian, “jumătate dintre cei infectati au practicat sexul anal neprotejat. Aceste persoane s-au angajat si în ingerarea anală de droguri.” Toti prezentau aceeasi tulpină a virusului identificată în Olanda.
Potrivit expertilor în BTS, LGV sporeste sansele de contractare si răspândire a HIV si hepatitei si produce un herpes care facilitează pătrunderea infectiilor în circuitul sanguin.
Este interesant de mentionat ca in octombrie 2004, Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA (CCB) lansase o avertizare către responsabilii cu sănătatea publică cu privire la aceasta boală venerică ce se răspândea printre bărbatii homosexuali si bisexuali din Europa. CCB considera că este doar o chestiune de timp până ce afectiunea va ajunge si în Statele Unite.
In Europa, cazurile de LGV s-au înmultit dramatic în Olanda, tară unde în mod normal există mai putin de cinci cazuri pe an. În ultimele 17 luni, Olanda a înregistrat 92 de cazuri. Treizeci dintre acestea au apărut în 2003 si 62 în 2004.
Dintre cei 62 de bolnavi diagnosticati în 2004, toti erau albi; 23 dintre ei (77%) erau HIV pozitivi. Conform CCB, “alte constatări preliminare sugerează faptul că sunt prezente si alte boli cu transmitere sexuală si că majoritatea pacientilor avuseseră relatii sexuale ocazionale si sex anal neprotejat în ultimele 12 luni înainte de aparitia simptomelor.” LGV este asociată cu ulcerul genital si cu diverse afectiuni gastrointestinale.
Raportul complet al CCB este disponibil în numărul din 29 octombrie 2004 al publicatiei Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR): Lymphogranuloma Venereum Among Men Who Have Sex with Men - Netherlands, 2003 -2004. (Bogdan Mateciuc)






















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment