AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


HOMOSEXUALITATEA – pacat sau virtute? (VI)

October 5th, 2007 · Comentati (7 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

[citeste episodul precedent]

DESPRE HOMOSEXUALI, IN CONTEXTUL LUMII CONTEMPORANE

evil_grin.jpgMotto: „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom 1, 25-27)

Câteva precizări

Nu credem că ar fi de folos să facem o analiză a tuturor luărilor de poziţie pe care, în ultimii ani le-am întâlnit la susţinătorii şi promotorii ideii – care încetîncet a căpătat consistenţă – homosexualităţii. Trebuie spus însă că această „îndeletnicire” ne este străină nouă creştin ortodocşilor români, cum de altfel le este străină tuturor creştinilor. Noi cunoaştem această anomalie sub numele de sodomie şi ştim, fără putinţă de tăgadă, că este pierzătoare de suflet. Ştim totodată, medicii certifică fără loc de îndoială, că homosexualitatea este o boală gravă, cu consecinţe deosebite pentru organism, pe de-o parte, şi pentru întreaga societate, pe de altă parte. Credem că aceste lucruri sunt evidente, cum evident devine faptul că oricine îşi propune să genereze acest flagel vrea răul său pieirea celui căruia îl dă.

Deşi lucrurile acestea sunt clare, deşi nu trebuie să fii nici doctor, nici învăţat, ci doar să ai minimul bun simţ al creştinului, pentru a şti clar aceste lucruri, iată că la nivel de stat, sau mai mult, la nivel mondial altfel se pun problemele. Iar noi, parcă paralizaţi, privim fără să ne vină să credem dar şi fără să intervenim la pregătirea sfârşitului nostru, de către specialiştii în economie, care se ocupă – iată! – mai mult de distrugerea sufletelor şi ruinarea trupurilor noastre, decât de redresarea economică. Dar să încercăm să pornim de la un capăt.


Pentru a putea să înţelegem acest fenomen al homosexualităţii şi care sunt urmările lui trebuie să ne familiarizăm cu câteva alte noţiuni aparent diferite. Fără îndoială că ar trebui un adevărat studiu pentru acest lucru. Noi însă vom încerca doar să descoperim care sunt motivele pentru care astăzi se face atât de multă propagandă relativ la libertatea de a fi homosexual – adică libertatea de a fi împotriva firii omeneşti, sau libertatea de a fi împotriva lui Hristos – şi, mai ales, care este scopul şi cine stă în spatele acestei propagande.

Noţiunea cea mai importantă care ar trebui definită şi clarificată este aceea de New Age, mişcare mondială cu o deosebit de mare putere. Vom încerca să trasăm câteva din liniile care definesc această mişcare pe plan mondial. Apoi vom reveni punctual la chestiunea homosexualităţii, care ne va apărea într-o lumină cu totul nouă.

Despre New Age sau înlocuirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu satan şi împărăţia întunericului

Ştim că ea nu apare sub forma unui grup compact, de sine stătător, ce poate identificat ca atare. Lucrul acesta reprezintă o problemă pentru cei ce vor să o evite sau să-i descopere prezenţa în diferitele segmente ale societăţii. Trăsătura fundamentală ce o face cu atât mai greu de identificat este starea de organizare difuză în care se găseşte, datorată în mare parte crezurilor ei de bază (sincretismului, panteismului, universalismului, etc.) la care ne vom referi mai jos.

Mişcarea New Age este o reţea, neînchegată ca structură, de indivizi şi organizaţii ce susţin o viziune comună a unei „noi ere a iluminării şi armoniei” (Epoca lui Aquarius), şi care împărtăşesc aceeaşi concepţie despre lume şi viaţă. Aceasta se întemeiază pe monism (totul este una), panteism (totul este Dumnezeu), şi un fals misticism. Pentru a fi un adept al Noii Ere nu trebuie neapărat să devii oficial membrul unui grup, sau să mărturiseşti nişte crezuri particulare. Mişcarea este extrem de diversificată şi cuprinde o mare mulţime de organizaţii cu interese diferite şi crezuri asemenea.

Din acest motiv, mişcarea nu poate fi categorisită cultică şi nici nu se poate defini prin denumirea sociologică de sectă. Un editor de carte New Age a spus: „Nimeni nu poate vorbi în numele întregii comunităţii New Age”. În timpul anilor ‘50 şi până la mijlocul anilor ‘60, mişcarea New Age era asemenea unui iceberg gigantic cu peste 90% din masa lui aflată încă sub apă. Încetul cu încetul acesta a ieşit tot mai mult la suprafaţă încât am ajuns în zilele noastre ca mişcarea să fie reprezentată masiv în literatură, în artă şi muzică, în cultura cinematografică, sau în învăţământ.

Membrii new-age

Comunitatea New Age poate cuprinde persoane ce provin din diverse domenii de activitate, cum ar fi, medicina holistică, ecologie, activism politic, învăţământ, yoga, astrologie şi multe, multe altele. Adepţi ai spiritismului, ocultismului, religiilor orientale, ai diverselor şcoli de filozofie, pot foarte uşor să se găsească sub umbrela generoasă a mişcării New Age şi în ciuda deosebirilor de convingeri să creadă că doar unită omenirea va putea să atingă noi cote ale cunoaşterii şi împreună să evolueze la o conştiinţă cosmică.

Deşi nu fiecare susţinător al Noii Ere subscrie la aceste crezuri, majoritatea pot fi identificaţi după următoarele aspecte:
a) Se inspiră din mai multe surse ale „adevărului”. Pentru ei acesta nu poate fi unic, personal şi abstract, ci relativ şi subiectiv.
b) Se simt confortabil atât în prezenţa Sfintei Scripturi cât şi a „Evangheliei Acvariene a lui Isus Hristos” de Levi Dowling, a revelaţiilor „profetului somnambul”, Edgar Cayce, sau a sfaturilor entităţii spirituale pe nume Ramtha, un războinic lemurian în vârstă de 35.000 de ani, canalizat în transă de J.Z.Knight.

Apariţia new-age

Unul dintre primii şi cei mai importanţi a fost transcedentalismul secolului al XIX-lea. Exponentul cel mai vizibil al acestuia a fost Ralph Waldo Emmerson (1803-1882). Emmerson şi transcedentaliştii au fost cei ce au pus bazele apariţiei şi formării mişcării New Age. Emerson a pretins că intuiţia este mai presus decât simţurile în descoperirea „adevărului” şi că Dumnezeu se poate revela omului prin intuiţia lui. El a susţinut că scopul religiei era o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu. Şi el a crezut că Dumnezeu a oferit revelaţie tuturor religiilor lumii.

Despre ei, Russell Chandler indica cum transcedentaliştii „au împrumutat din belşug din scrierile sacre ale religiilor orientale şi le croiesc în aşa fel încât să se potrivească spiritului american de autonomie şi autodeterminare, pregătind scena iluminaţilor New Age-ului ce se vor afla în centrul atenţiei cu 130 de ani mai târziu”.

Câteva trăsături ale mişcării New Age

Sincretismul religios
Mişcarea New Age este sincretistă, adică combină şi sintetizează învăţături şi principii religioase uneori complet contradictorii. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii şi le redefineşte sub forma acestei concepţii mistice despre lume şi viaţă: „Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii, şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi.”

Adepţii New Age nu oferă un devotament exclusiv unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, ei cred că Dumnezeu s-a revelat pe sine însuşi, dar nu numai ci s-a revelat şi în Buda, în Krishna şi o mulţime de alţi avatari. Că prin urmare, spun ei, Biblia nu poate face nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii.

Divinizarea umanităţii
Afirmaţia fundamentală a mişcării New Age este îndumnezeirea omului. Această perspectivă a fost adusă mai întâi in Renaştere. Ea apare acum din nou sub această formă. Crezul în divinitatea omului urmează celui în monism şi panteism pentru că dacă totul este una (monism) şi totul este Dumnezeu (panteism), atunci şi noi oamenii suntem Dumnezeu. Beverly Galyean afirma că, „odată ce noi începem să vedem că toţi suntem Dumnezeu, că avem atributele sale, cred că întreg scopul vieţii devine reasumarea dumnezeirii din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.”

Unitatea guvernării
Agenda politică a mişcării New Age este periculoasă în sine deoarece ea este bazată pe încrederea falsă avută în potenţialul uman şi nu în dependenţa de călăuzirea divină a unui Dumnezeu personal. Agenda politică a mişcării New Age mai este periculoasă deoarece nu recunoaşte valorile morale absolute întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Toate valorile ei morale sunt determinate cu subiectivitate. Totul este relativ. Relativitatea tuturor valorilor morale este de asemenea învăţată în şcoli prin intermediul unor programe de „clarificare a valorilor”, în realitate de modificare a lor. Iată ce recomandă guvernelor lumii organizaţia „The World Health Organization”, prescurtată WHO, prin reţeaua ei de oficii naţionale şi prin programul „Nations for Mental Health” ce doreşte să-l implementeze în fiecare ţară membra a O.N.U.:

Guvernele vor fi asistate să-şi formuleze, să implementeze, să monitorizeze şi să evalueze anumite politici de sănătate mintală… Politicile de sănătate mintală ar trebui să promoveze dezvoltarea optimă a sănătăţii mintale a populaţiei.

O mostră de „gândire nesănătoasă” pe care un asemenea program doreşte să o ajusteze la o nouă gândire ar fi următoarea:
Masele trebuie să înveţe să nu se mai vadă ca indivizi, ci ca parte a unui întreg mai mare, a unui grup, a unei comunităţi, a planetei.

Câteva dintre „clarificările” ce se promovează chiar acum în şcolile americane sună în felul următor:

- homosexualitatea n-a fost niciodată condamnată în Biblie.
- unii creştinii suferă de obsesia spiritului antihomosexual şi descriu în termeni negativi stilul de viata homosexual, dar el nu este decât un alt stil de viaţă, o altă preferinţă sexuală.
- elevii din şcoli trebuie învăţaţi să privească pozitiv homosexualitatea cât mai din timp posibil în procesul propriei lor explorării sexuale.
- oricine obiectează împotriva homosexualităţii este bigot, ignorant şi un poţential criminal (se face vinovat de „hate crime” un delict de ură), etc.

Agenda politică a mişcării New Age, în ce priveşte guvernul unic mondial, este periculoasă deoarece ea este întemeiată pe dorinţa omului de a obţine absolutul în acţiunea liberă a omului ca şi unică sursă de autoritate. Agenda politică New Age nu recunoaşte autoritatea unui Dumnezeu suveran şi omnipotent. Douglas Groothuis, un cercetator al mişcării, face urmatoarea observaţie: Conform agendei adepţilor New Age, trebuie pusă cărămida unui nou Babel care să proclame o (nouă) ordine a cărei unitate şi direcţie finală să fie opusă Creatorului (vezi Geneza 11:1-9). Entuziaştii noi ordinii mondiale au încercat să forţeze „teza apostată a unităţii şi egalităţii întregii umanităţi” pentru a construi o „ordine mondială unică şi a inaugura un paradis fără Dumnezeu” (Rushdoony, 1979). Asta este ceea ce susţinătorii New Age încearcă să realizeze în zilele noastre, iar tentativa lor este deopotrivă zadarnică.

Guvernul global ce reprezintă o parte a agendei politice New Age susţine nevoia unei forţe planetare de poliţie pentru asigurarea securităţii. Doar aceia ce se înscriu în concepţia monistă şi panteistă despre lume şi viaţă vor fi îngăduiţi să controleze această forţă poliţienească. Organizaţia „Planetary Citizens” (Cetăţeni Planetari) sponsorizează în prezent „Comisia Independentă asupra Alternativelor Mondiale de Securitate” care cuprinde numeroşi experţi în pace, dezarmare, şi sisteme de securitate ce vor crea „un sistem global de securitate, prietenos, credibil şi operabil”. Sursa acestei unităţi este relativ clară. Mulţi dintre cei ce sunt implicaţi în politica New Age se bizuiesc în mod evident pentru deciziile şi acţiunile lor pe revelaţii oculte. Spre exemplu, mulţi aderă la scrierile lui Alice Bailey.

Oprim aici scurtele precizări despre new age şi modul de organizare care ne are pe noi creştinii ortodocşi ca material de manevră. Credem că acum lucrurile s-au clarificat o dată mai mult în ce priveşte homosexualitatea. Fără discuţie că despre această organizare a „noii ere”, s-ar putea scrie cu mult mai mult, fenomenul fiind de o mare complexitate şi având adepţi între cei mai importanţi intelectuali ai omenirii, care nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât „cărturarii” din Evanghelie pe care îi ceartă şi îi mustră de multe ori Mântuitorul.

În România, Uniunea Europeană, prin Baroneasa Emma Nicholson, afirmă că problema discriminării homosexualităţii ne aduce ca stat pe ultimul loc al listei candidaţilor pentru integrarea în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte se condiţionează intrarea României în forurile europene ale „lumii civilizate” de acceptarea practicării unui păcat împotriva firii. Mai mult, ne spune că nu putem intra în Uniunea Europeană dacă nu suntem împotriva lui Hristos. Şi, culmea prostiei şi a satanismului, „noi” ne dorim cel mai mult să intrăm în această uniune. Astfel guvernul Năstase nu a mai stat mult pe gânduri şi a făcut tot ce trebuia făcut pentru a ne condamna în eternitate: a hotărât că homosexualitatea este un lucru normal în România, ca şi cum ar putea cineva să hotărască sau nu peste cuvintele Mântuitorului. În fapt noi ştim cine poate face acest lucru: dracu.

Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:13)

Dacă din punct de vedere socio politic lucrurile referitoare la practicarea homosexualităţii nu ar fi fost clare, din perspectivă creştin-ortodoxă lucrurile sunt cum nu se poate mai clare. Ortodoxia numeşte ca păcat împotriva firii homosexualitatea prin Sfânta Scriptură, iar Sfinţii Părinţi sunt neînduplecaţi în această privinţă. Astfel suntem puşi în faţa încă unei separaţii între stat şi Hristos – doctrina socio-politică antihristică a forurilor new age-iste găsesc loc în necredinţa noastră şi ni se strecoară în viaţa de zi cu zi – Emma Nicholson devenind mai importantă pentru noi decât însuşi Dumnezeu!

În ce priveşte legislaţia veche a Bisericii, în canoanele Sfinţilor Părinţi, „stricătorii de parte bărbătească”, cum îi numeşte Sfântul Vasile cel Mare (can.6) său „cei ce fac necuviinţă cu bărbaţii”, cum le zice Sfântul Ioan Pustnicul (can.10) sunt supuşi unor pedepse grele, ca excluderea de la împărtăşanie pe 18 sau 15 ani (can.4 Grigorie de Nissa, can.62 Vasile cel Mare), plus post cu ajunare şi mătănii (can.10 Ion Pustnicul).

În Pravila lui Vasile Lupu din 1646 („Carte românească de învăţătură…”, .Iaşi, 1648) se revine la pedepsele capitale din Vechiul Testament, prescriinduse că cei ce fac „lucru preste fire”, sodomie, adică „când se împreună neştine cu fiece obraz parte bărbătescă” (glv.39.zac.1), unii că aceştia, „sodomleanii nu se ceartă numai cu moartea, ce şi după moarte trupurile lor le bagă în foc de le ard” (glv.39.zac.2). Tot cu moarte se pedepsesc pentru împreunare „într-alt chip, iară nu cumu-i obiceiul muierilor” ca şi pentru lesbianism dacă plăcerea le-a fost deplină („aruncă sămânţa una la alta” (glv.39 zac.12). Aşadar Biserica, niciodată, nici tacit, n-a aprobat şi nu poate aproba o practică care se abate de la morală, care contravine unor texte scripturistice şi care încalcă prescripţii din legiuirile ei. Biserica nu numai că nu poate aproba homosexualitatea, ci, în conformitate cu învăţătura sa, nu poată decât s-o condamne.

Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre păgânii idolatri „care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului”, le spune Romanilor că tocmai din pricina acestor rătăciri şi căderi „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom 1, 25-27). Aici nu este vorba numai de căderea imperiului roman, grec sau american, ci de modul folosirii libertăţii dată omului de la Dumnezeu: în loc să crească spre o vieţuire în Hristos, se surpă în aceea a Antihristului. Nu întâmplător amploarea mişcării homosexualilor pentru acordarea unor nemaiauzite libertăţi, pentru „căsătorirea” lor, acceptarea unei ciudate „familii” al cărei rod sunt viermii cei veşnici, pentru considerarea lor în societate şi în faţa oricăror legi ca fiind „normali”, se petrece în acest sfârşit de veac numit cu mândrie de discipolii diavolului: „New Age”.

(publicat in Scara, Treapta a VII-a)

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Minoritati

7 responses so far ↓

  • 1 sharon // Oct 5, 2007 at 11:22 am

    sunt curios sa stiu daca este vre-o legatura intre poza si articol….
    se pare ca ne intoarcem la vremurile KU-KLUX-KLAN-ului

  • 2 altermedia_ro // Oct 5, 2007 at 11:53 am

    Fiecare vede in poza ce crede de cuviinta, sharon. Noi li vedem pe dracul.

    Nu inteleg insa legatura intre primul rand al comentariului si cel de-al doilea. Personal, cred ca dumneata esti un provocator si incerci sa procedezi aici la fel ca in alte spatii de discutie pe care le-ai distrus.

    Asta nu e bine.

  • 3 sharon // Oct 5, 2007 at 12:02 pm

    dupa cum s-ar putea de asemeni sa ma si confundati…
    legatura este socul neplacut -estetic si social-pe care il are cititorul,
    legatura este ca poza sugereaza deja raspunsul si mai ales arata o anumita cale de urmat….gresesc ??
    daca gresesc ,va rog argumentati.
    de asemeni pomeniti va rog in ce alte locuri ati vazut postarile mele.
    ca sa nu ramana cititorii cu impresii gresite.
    si in final…
    daca a avea o parere diferita de linia generala a acestui site sau de cei care cu consecventa adopta numai o anumita pozitie se numeste provocare…..???!!!
    sa avem pardon !!!

  • 4 cristian // Oct 5, 2007 at 8:26 pm

    Bun articolul. Aşa este, după cum spune, şi chiar mai mult de atât. Ce să-i faci, noi creştinii nu ne mai avem locul în lumea viitoare! Dar măcar cât suntem pe aici, să ţinem de învăţătura noastră şi să le-o arătăm şi altora. Nici nu vrea Dumnezeu mai mult de la noi.
    Va fi interesant de urmărit, cum va reacţiona Biserica (în frunte, iată, cu noul patriarh) în viitorul f apropiat vis a vis de problema homosexualităţii în statul românesc şi în cea a avortului liber. Şi mai sunt alte câteva teme, dar mai mici.

  • 5 Colors // Oct 6, 2007 at 7:52 pm

    Nu va reactiona … Nimic nu a impiedicat-o sa reactioneze nici pana acum. Biserica suntem noi, toti, ierarhi si simpli credinciosi, dar mai ales de la capii Bisericii se cerea o viata curata si marturisirea credintei chiar cu pretul vietii. Poporul i-ar fi urmat, dar astazi nu se va mai gasi ierarh sa marturiseasca pe Hristos, nu din teama ci pentru ca Biserica ca institutie dar si ca un intreg social a devenit mult prea lumeasca.

    Simple delaratii de presa “oficiale” nu arata decat cat de mult s-a transformat intr-o institutie birocratica. Se inalta biserici peste tot, ba chiar se inzestreaza ca niciodata, se cheltuie masiv, totusi fara o minune de la Dumnezeu, fie ea si fara voia noastra, vom deveni foarte curand “buni europeni”.

    Preotia este o taina de la Dumnezeu, dar al Duhului Sfant. Aceasta taina s-a transmis prin “punerea mainilor” peste cei alesi avand viata curata, destonici de a sluji Sfanta Liturghie. Astazi preotii fac o scoala si ies pe banda ca inginerii sau economistii.

    Fara duh si putere in cuvant multi dintre ei privesc preotia ca pe o profesie tocmai pentru ca nu au avut chemare. Nu este de mirare cat de mult ne-am scufundat in intuneric. Mai avem cativa calugari ici-colo, si aceia batrani si obositi.

    Toti stim Scriptura sau destui dintre noi, caci avem astazi cartile si mai mult ca oricand s-a vorbit de Dumnezeu si de calea spre mantuire. Ba si in America exista o efervescenta religioasa, macar ca sunt in ratacire. Si atunci ce lipseste? Ne lipsesc pastorii, iar cand ierarhia Bisericii nu va mai avea ce oferi, sfarsitul e aproape.

    Manastirile desi numeroase nu vor putea schimba tendinta tot mai accentuata de secularizare a societatii. Ba si ele se vor contamina incet-incet.

    Raspunsul pe care tu cristian il astepti este acesta: a venit vremea ca iarasi Biserica sa se innoiasca, nu prin alegerea patriarhului ci prin jertfa de sange. Acesta este crestinismul si prin aceasta s-a intarit Biserica lui Hristos.

    satana nu lupta pe fata decat daca va avea o majoritate critica si pana atunci o face in ascuns. Legile se vor vota pe tacute si otravirea populatiei cu deprinderi pacatoase va continua prin mass-media, sistemul de invatamant si in orice domeniu al vietii. Pas cu pas …

    Generatia de copii de astazi va produce definitiv ruptura cu traditia si trecutul Romaniei. Ei vor fi “agentii schimbarii”.

    Nu vom putea schimba mersul lucrurilor, dar cum spuneai, fiecare e dator sa pastreze credinta cea adevarata si sa-si duca viata conform cu aceasta, asa cum ne cere Hristos. Schimbarea o va face Dumnezeu si va fi dureros, iar cei care nu vor fi tari in credinta se vor pierde.

  • 6 Zob Gheorghe // Oct 8, 2007 at 12:21 am

    Trebuie să înţelegem abaterile de la reproducerea obişnuită ca un efort al speciei sau rasei.Acesta este un efort inconştient sub raportul cauzei reale.Diviziunea speciei sub raportul reproducerii este rezultatul efortului de perfecţionare naturală a speciei în vederea unei reproduceri mai eficiente.Reproducerea prin sexe a apărut după o experienţă naturală de multe milioane de ani in reproducere.Dacă îşi închipuie câţiva revoluţionari de catifea că pot echivala şi depăşi revoluţia reproducerii sexuate săvârşite de Natură după o atât de lungă experienţă atunci nu avem de cine să ne temem.

    Stimularea denaturării reproducerii poate să atingă nişte rezultate doar ca armă antiromânească şi doar temporar.Există un instinct al supravieţuirii în fiecare individ şi în fiecare neam şi rasă atât de viguros încât aruncă peste bord toate convenţiile umane neconforme cu Natura asigurând perpetuarea speciei şi rasei.Vedeţi şi dumneavoastră că individul este o existenţă efemeră dar rasa şi specia mai ales sunt mult mai durabile.

    Eu zic să avem incredere în instinctul natural al reproducerii bisexuate pe care am putea să o ameliorăm prin surprinderea prealabilă a tendinţelor pe care le are Natura pentru a-i ieşi în întâmpinare doar; de exemplu ştiind ce fel de indivizi umani vrea Natura.

    Este adevărat că specia umană prezintă grave deficienţe dacă o raportăm la necesităţile mişcării de ansamblu a Universului dar în nici un caz soluţiile de ameliorare a speciei umane nu sunt în putinţa sugacilor şi lingătoarelor.Sugacii şi lingătoarele nu sunt decât semne ale unei crize a speciei umane ce are nevoie de grabnică soluţionare.Soluţionarea trebuie să o căutăm în secretele mamei Natură adică cercetând concret şi precis unde vrea Natura să ajungă.

  • 7 senin // Oct 8, 2007 at 4:45 pm

    Eu am vazut cativa preoti tineri in .ro prin care chiar se manifesta har divin .. si nu i-am cautat mult asa ca sunt convins ca sunt mai multi oameni prin care se manifesta decat cred unii care vad ca iau anumite probleme la modul personal. Da, poate ca pentru un om e f greu sa rezolve aceasta problema a agresivitatii si cantitatii influentelor homosexualitatii in ziua de azi. Insa asta nu inseamna ca ajungem la afirmatii de genul ca viitorul e negru sau roz. Dupa cum si Zob uita ca specia umana nu cunoaste progresul prin icercari aleatorii in diverse directii precum o masa de planton ;)
    Ca sa ramana cometariul scurt vreau doar sa spun ca articolul [ac. parte] incepe cu Rom 1,25-27 insa ar fii bine de citit si 29-31 “Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.” .. caci degeaba spunem “eu nu fac acel pacat” daca in alte privinte faptele noastre nu se deosebesc.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree