[citeste episodul precedent]

DESPRE HOMOSEXUALI, IN CONTEXTUL LUMII CONTEMPORANE

Motto: „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom 1, 25-27)

Câteva precizări

Nu credem că ar fi de folos să facem o analiză a tuturor luărilor de poziţie pe care, în ultimii ani le-am întâlnit la susţinătorii şi promotorii ideii – care încetîncet a căpătat consistenţă – homosexualităţii. Trebuie spus însă că această „îndeletnicire” ne este străină nouă creştin ortodocşilor români, cum de altfel le este străină tuturor creştinilor. Noi cunoaştem această anomalie sub numele de sodomie şi ştim, fără putinţă de tăgadă, că este pierzătoare de suflet. Ştim totodată, medicii certifică fără loc de îndoială, că homosexualitatea este o boală gravă, cu consecinţe deosebite pentru organism, pe de-o parte, şi pentru întreaga societate, pe de altă parte. Credem că aceste lucruri sunt evidente, cum evident devine faptul că oricine îşi propune să genereze acest flagel vrea răul său pieirea celui căruia îl dă.

Deşi lucrurile acestea sunt clare, deşi nu trebuie să fii nici doctor, nici învăţat, ci doar să ai minimul bun simţ al creştinului, pentru a şti clar aceste lucruri, iată că la nivel de stat, sau mai mult, la nivel mondial altfel se pun problemele. Iar noi, parcă paralizaţi, privim fără să ne vină să credem dar şi fără să intervenim la pregătirea sfârşitului nostru, de către specialiştii în economie, care se ocupă – iată! – mai mult de distrugerea sufletelor şi ruinarea trupurilor noastre, decât de redresarea economică. Dar să încercăm să pornim de la un capăt.

Pentru a putea să înţelegem acest fenomen al homosexualităţii şi care sunt urmările lui trebuie să ne familiarizăm cu câteva alte noţiuni aparent diferite. Fără îndoială că ar trebui un adevărat studiu pentru acest lucru. Noi însă vom încerca doar să descoperim care sunt motivele pentru care astăzi se face atât de multă propagandă relativ la libertatea de a fi homosexual – adică libertatea de a fi împotriva firii omeneşti, sau libertatea de a fi împotriva lui Hristos – şi, mai ales, care este scopul şi cine stă în spatele acestei propagande.

Noţiunea cea mai importantă care ar trebui definită şi clarificată este aceea de New Age, mişcare mondială cu o deosebit de mare putere. Vom încerca să trasăm câteva din liniile care definesc această mişcare pe plan mondial. Apoi vom reveni punctual la chestiunea homosexualităţii, care ne va apărea într-o lumină cu totul nouă.

Despre New Age sau înlocuirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu satan şi împărăţia întunericului

Ştim că ea nu apare sub forma unui grup compact, de sine stătător, ce poate identificat ca atare. Lucrul acesta reprezintă o problemă pentru cei ce vor să o evite sau să-i descopere prezenţa în diferitele segmente ale societăţii. Trăsătura fundamentală ce o face cu atât mai greu de identificat este starea de organizare difuză în care se găseşte, datorată în mare parte crezurilor ei de bază (sincretismului, panteismului, universalismului, etc.) la care ne vom referi mai jos.

Mişcarea New Age este o reţea, neînchegată ca structură, de indivizi şi organizaţii ce susţin o viziune comună a unei „noi ere a iluminării şi armoniei” (Epoca lui Aquarius), şi care împărtăşesc aceeaşi concepţie despre lume şi viaţă. Aceasta se întemeiază pe monism (totul este una), panteism (totul este Dumnezeu), şi un fals misticism. Pentru a fi un adept al Noii Ere nu trebuie neapărat să devii oficial membrul unui grup, sau să mărturiseşti nişte crezuri particulare. Mişcarea este extrem de diversificată şi cuprinde o mare mulţime de organizaţii cu interese diferite şi crezuri asemenea.

Din acest motiv, mişcarea nu poate fi categorisită cultică şi nici nu se poate defini prin denumirea sociologică de sectă. Un editor de carte New Age a spus: „Nimeni nu poate vorbi în numele întregii comunităţii New Age”. În timpul anilor ‘50 şi până la mijlocul anilor ‘60, mişcarea New Age era asemenea unui iceberg gigantic cu peste 90% din masa lui aflată încă sub apă. Încetul cu încetul acesta a ieşit tot mai mult la suprafaţă încât am ajuns în zilele noastre ca mişcarea să fie reprezentată masiv în literatură, în artă şi muzică, în cultura cinematografică, sau în învăţământ.

Membrii new-age

Comunitatea New Age poate cuprinde persoane ce provin din diverse domenii de activitate, cum ar fi, medicina holistică, ecologie, activism politic, învăţământ, yoga, astrologie şi multe, multe altele. Adepţi ai spiritismului, ocultismului, religiilor orientale, ai diverselor şcoli de filozofie, pot foarte uşor să se găsească sub umbrela generoasă a mişcării New Age şi în ciuda deosebirilor de convingeri să creadă că doar unită omenirea va putea să atingă noi cote ale cunoaşterii şi împreună să evolueze la o conştiinţă cosmică.

Deşi nu fiecare susţinător al Noii Ere subscrie la aceste crezuri, majoritatea pot fi identificaţi după următoarele aspecte:
a) Se inspiră din mai multe surse ale „adevărului”. Pentru ei acesta nu poate fi unic, personal şi abstract, ci relativ şi subiectiv.
b) Se simt confortabil atât în prezenţa Sfintei Scripturi cât şi a „Evangheliei Acvariene a lui Isus Hristos” de Levi Dowling, a revelaţiilor „profetului somnambul”, Edgar Cayce, sau a sfaturilor entităţii spirituale pe nume Ramtha, un războinic lemurian în vârstă de 35.000 de ani, canalizat în transă de J.Z.Knight.

Apariţia new-age

Unul dintre primii şi cei mai importanţi a fost transcedentalismul secolului al XIX-lea. Exponentul cel mai vizibil al acestuia a fost Ralph Waldo Emmerson (1803-1882). Emmerson şi transcedentaliştii au fost cei ce au pus bazele apariţiei şi formării mişcării New Age. Emerson a pretins că intuiţia este mai presus decât simţurile în descoperirea „adevărului” şi că Dumnezeu se poate revela omului prin intuiţia lui. El a susţinut că scopul religiei era o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu. Şi el a crezut că Dumnezeu a oferit revelaţie tuturor religiilor lumii.

Despre ei, Russell Chandler indica cum transcedentaliştii „au împrumutat din belşug din scrierile sacre ale religiilor orientale şi le croiesc în aşa fel încât să se potrivească spiritului american de autonomie şi autodeterminare, pregătind scena iluminaţilor New Age-ului ce se vor afla în centrul atenţiei cu 130 de ani mai târziu”.

Câteva trăsături ale mişcării New Age

Sincretismul religios
Mişcarea New Age este sincretistă, adică combină şi sintetizează învăţături şi principii religioase uneori complet contradictorii. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii şi le redefineşte sub forma acestei concepţii mistice despre lume şi viaţă: „Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii, şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi.”

Adepţii New Age nu oferă un devotament exclusiv unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, ei cred că Dumnezeu s-a revelat pe sine însuşi, dar nu numai ci s-a revelat şi în Buda, în Krishna şi o mulţime de alţi avatari. Că prin urmare, spun ei, Biblia nu poate face nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii.

Divinizarea umanităţii
Afirmaţia fundamentală a mişcării New Age este îndumnezeirea omului. Această perspectivă a fost adusă mai întâi in Renaştere. Ea apare acum din nou sub această formă. Crezul în divinitatea omului urmează celui în monism şi panteism pentru că dacă totul este una (monism) şi totul este Dumnezeu (panteism), atunci şi noi oamenii suntem Dumnezeu. Beverly Galyean afirma că, „odată ce noi începem să vedem că toţi suntem Dumnezeu, că avem atributele sale, cred că întreg scopul vieţii devine reasumarea dumnezeirii din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.”

Unitatea guvernării
Agenda politică a mişcării New Age este periculoasă în sine deoarece ea este bazată pe încrederea falsă avută în potenţialul uman şi nu în dependenţa de călăuzirea divină a unui Dumnezeu personal. Agenda politică a mişcării New Age mai este periculoasă deoarece nu recunoaşte valorile morale absolute întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Toate valorile ei morale sunt determinate cu subiectivitate. Totul este relativ. Relativitatea tuturor valorilor morale este de asemenea învăţată în şcoli prin intermediul unor programe de „clarificare a valorilor”, în realitate de modificare a lor. Iată ce recomandă guvernelor lumii organizaţia „The World Health Organization”, prescurtată WHO, prin reţeaua ei de oficii naţionale şi prin programul „Nations for Mental Health” ce doreşte să-l implementeze în fiecare ţară membra a O.N.U.:

Guvernele vor fi asistate să-şi formuleze, să implementeze, să monitorizeze şi să evalueze anumite politici de sănătate mintală… Politicile de sănătate mintală ar trebui să promoveze dezvoltarea optimă a sănătăţii mintale a populaţiei.

O mostră de „gândire nesănătoasă” pe care un asemenea program doreşte să o ajusteze la o nouă gândire ar fi următoarea:
Masele trebuie să înveţe să nu se mai vadă ca indivizi, ci ca parte a unui întreg mai mare, a unui grup, a unei comunităţi, a planetei.

Câteva dintre „clarificările” ce se promovează chiar acum în şcolile americane sună în felul următor:

- homosexualitatea n-a fost niciodată condamnată în Biblie.
- unii creştinii suferă de obsesia spiritului antihomosexual şi descriu în termeni negativi stilul de viata homosexual, dar el nu este decât un alt stil de viaţă, o altă preferinţă sexuală.
- elevii din şcoli trebuie învăţaţi să privească pozitiv homosexualitatea cât mai din timp posibil în procesul propriei lor explorării sexuale.
- oricine obiectează împotriva homosexualităţii este bigot, ignorant şi un poţential criminal (se face vinovat de „hate crime” un delict de ură), etc.

Agenda politică a mişcării New Age, în ce priveşte guvernul unic mondial, este periculoasă deoarece ea este întemeiată pe dorinţa omului de a obţine absolutul în acţiunea liberă a omului ca şi unică sursă de autoritate. Agenda politică New Age nu recunoaşte autoritatea unui Dumnezeu suveran şi omnipotent. Douglas Groothuis, un cercetator al mişcării, face urmatoarea observaţie: Conform agendei adepţilor New Age, trebuie pusă cărămida unui nou Babel care să proclame o (nouă) ordine a cărei unitate şi direcţie finală să fie opusă Creatorului (vezi Geneza 11:1-9). Entuziaştii noi ordinii mondiale au încercat să forţeze „teza apostată a unităţii şi egalităţii întregii umanităţi” pentru a construi o „ordine mondială unică şi a inaugura un paradis fără Dumnezeu” (Rushdoony, 1979). Asta este ceea ce susţinătorii New Age încearcă să realizeze în zilele noastre, iar tentativa lor este deopotrivă zadarnică.

Guvernul global ce reprezintă o parte a agendei politice New Age susţine nevoia unei forţe planetare de poliţie pentru asigurarea securităţii. Doar aceia ce se înscriu în concepţia monistă şi panteistă despre lume şi viaţă vor fi îngăduiţi să controleze această forţă poliţienească. Organizaţia „Planetary Citizens” (Cetăţeni Planetari) sponsorizează în prezent „Comisia Independentă asupra Alternativelor Mondiale de Securitate” care cuprinde numeroşi experţi în pace, dezarmare, şi sisteme de securitate ce vor crea „un sistem global de securitate, prietenos, credibil şi operabil”. Sursa acestei unităţi este relativ clară. Mulţi dintre cei ce sunt implicaţi în politica New Age se bizuiesc în mod evident pentru deciziile şi acţiunile lor pe revelaţii oculte. Spre exemplu, mulţi aderă la scrierile lui Alice Bailey.

Oprim aici scurtele precizări despre new age şi modul de organizare care ne are pe noi creştinii ortodocşi ca material de manevră. Credem că acum lucrurile s-au clarificat o dată mai mult în ce priveşte homosexualitatea. Fără discuţie că despre această organizare a „noii ere”, s-ar putea scrie cu mult mai mult, fenomenul fiind de o mare complexitate şi având adepţi între cei mai importanţi intelectuali ai omenirii, care nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât „cărturarii” din Evanghelie pe care îi ceartă şi îi mustră de multe ori Mântuitorul.

În România, Uniunea Europeană, prin Baroneasa Emma Nicholson, afirmă că problema discriminării homosexualităţii ne aduce ca stat pe ultimul loc al listei candidaţilor pentru integrarea în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte se condiţionează intrarea României în forurile europene ale „lumii civilizate” de acceptarea practicării unui păcat împotriva firii. Mai mult, ne spune că nu putem intra în Uniunea Europeană dacă nu suntem împotriva lui Hristos. Şi, culmea prostiei şi a satanismului, „noi” ne dorim cel mai mult să intrăm în această uniune. Astfel guvernul Năstase nu a mai stat mult pe gânduri şi a făcut tot ce trebuia făcut pentru a ne condamna în eternitate: a hotărât că homosexualitatea este un lucru normal în România, ca şi cum ar putea cineva să hotărască sau nu peste cuvintele Mântuitorului. În fapt noi ştim cine poate face acest lucru: dracu.

Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:13)

Dacă din punct de vedere socio politic lucrurile referitoare la practicarea homosexualităţii nu ar fi fost clare, din perspectivă creştin-ortodoxă lucrurile sunt cum nu se poate mai clare. Ortodoxia numeşte ca păcat împotriva firii homosexualitatea prin Sfânta Scriptură, iar Sfinţii Părinţi sunt neînduplecaţi în această privinţă. Astfel suntem puşi în faţa încă unei separaţii între stat şi Hristos – doctrina socio-politică antihristică a forurilor new age-iste găsesc loc în necredinţa noastră şi ni se strecoară în viaţa de zi cu zi – Emma Nicholson devenind mai importantă pentru noi decât însuşi Dumnezeu!

În ce priveşte legislaţia veche a Bisericii, în canoanele Sfinţilor Părinţi, „stricătorii de parte bărbătească”, cum îi numeşte Sfântul Vasile cel Mare (can.6) său „cei ce fac necuviinţă cu bărbaţii”, cum le zice Sfântul Ioan Pustnicul (can.10) sunt supuşi unor pedepse grele, ca excluderea de la împărtăşanie pe 18 sau 15 ani (can.4 Grigorie de Nissa, can.62 Vasile cel Mare), plus post cu ajunare şi mătănii (can.10 Ion Pustnicul).

În Pravila lui Vasile Lupu din 1646 („Carte românească de învăţătură…”, .Iaşi, 1648) se revine la pedepsele capitale din Vechiul Testament, prescriinduse că cei ce fac „lucru preste fire”, sodomie, adică „când se împreună neştine cu fiece obraz parte bărbătescă” (glv.39.zac.1), unii că aceştia, „sodomleanii nu se ceartă numai cu moartea, ce şi după moarte trupurile lor le bagă în foc de le ard” (glv.39.zac.2). Tot cu moarte se pedepsesc pentru împreunare „într-alt chip, iară nu cumu-i obiceiul muierilor” ca şi pentru lesbianism dacă plăcerea le-a fost deplină („aruncă sămânţa una la alta” (glv.39 zac.12). Aşadar Biserica, niciodată, nici tacit, n-a aprobat şi nu poate aproba o practică care se abate de la morală, care contravine unor texte scripturistice şi care încalcă prescripţii din legiuirile ei. Biserica nu numai că nu poate aproba homosexualitatea, ci, în conformitate cu învăţătura sa, nu poată decât s-o condamne.

Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre păgânii idolatri „care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului”, le spune Romanilor că tocmai din pricina acestor rătăciri şi căderi „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom 1, 25-27). Aici nu este vorba numai de căderea imperiului roman, grec sau american, ci de modul folosirii libertăţii dată omului de la Dumnezeu: în loc să crească spre o vieţuire în Hristos, se surpă în aceea a Antihristului. Nu întâmplător amploarea mişcării homosexualilor pentru acordarea unor nemaiauzite libertăţi, pentru „căsătorirea” lor, acceptarea unei ciudate „familii” al cărei rod sunt viermii cei veşnici, pentru considerarea lor în societate şi în faţa oricăror legi ca fiind „normali”, se petrece în acest sfârşit de veac numit cu mândrie de discipolii diavolului: „New Age”.

(publicat in Scara, Treapta a VII-a)