Ionut Apahideanu [alte articole din rubrica Romania pe marea "tabla de sah"]

ÎN CURSUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE, într-o declaraţie preluată de agenţiile de ştiri, ministrul afacerilor eterne Mihai-Răzvan Ungureanu deplângea numărul mic de accesări pe situl MAE ale proiectului de lege privind românii de pretutindeni, proiect iniţiat de instituţia pe care o păstoreşte. Întâmplarea face ca între timp, urmare a anunţului încadrabil cel mult unei rubrici no comment al premierului referitor la retragerea efectivelor militare româneşti din Irak, discuţia pe marginea proiectului de lege amintit să fi intrat într-un con de umbră. Şi, ca un alt episod din seria talmeş-balmeşului legiferării în România, se cuvine reţinut că la Biroul Permanent al Senatului (Camera primă sesizată) a fost depus şi înregistrat încă de la începutul anului un alt proiect de lege având acelaşi obiect de reglementare – drepturile românilor de pretutindeni şi atribuţiile autorităţilor din România competente în materie, proiect iniţiat de trei deputaţi plus trei senatori ai PSD. Cum termenul indicat de ministrul de externe pentru dezbaterea proiectului MAE anunţatu-ni-s-a că ar fi de mai puţin de trei săptămâni, iar proiectul va fi supus dezbaterii şi adoptării în regim de urgenţă, având aşadar prioritate în raport cu proiectul social-democraţilor, o comparaţie obiectivă, nepartizană, „tehnică” a celor două proiecte pare la momentul de faţă cel puţin oportună, dacă nu chiar necesară.

Preambulul: identic, nefiind clar cine (MAE sau PSD) a aplicat metoda „copy-paste”.

Obiectul reglementării: identic în fond, anume drepturile „românilor de pretutindeni” şi respectiv atribuţiile autorităţilor competente în materie din România. Diferenţa, de formă, dar cu implicaţii mai mult decât serioase pentru drepturile categoriei de persoane sus-enunţate, constă tocmai în operaţionalizarea termenului „români de pretutindeni”:

- în proiectul MAE, aceştia ar fi „persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului cultural românesc” (art. 2(a));

- în reprezentarea iniţiatorilor parlamentari PSD, e vorba – oarecum “politically laden” – de “persoane de etnie română, precum şi [persoane] care aparţin filonului cultural românesc” (art. 1(a), sublinierea mea).

Sugestie preliminară pentru ambele tabere de iniţiatori: dacă uzul comun al sintagmei extrem de vagi “filon cultural românesc” este cauzat de dificultăţile operării cu acurateţe a distincţiilor [minoritate/comunitate] “culturală” / ”etnică” / ”lingvistică” / ”naţională” / ”religioasă”, distincţii altminteri clare studenţilor la Ştiinţe Politice încă din anii I-II de studiu, problema poate fi soluţionată extrem de simplu, aşa cum pe bună dreptate indica deputatul moldovean/român Vlad Cubreacov în comentariile sale pe marginea proiectului MAE; Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 ianuarie 2006 defineşte cu acuitate conceptul de “naţiune” şi se constituie într-un etalon arhisuficient şi precis. Acesta şi pentru că prevederile constituţional-legale din România au eşuat în a oferi definiţii clare, neinterpretabile şi complete ale ceea ce înseamnă “român” (pentru o comparaţie contrastivă, a se vedea cazul Ungariei şi al “maghiarilor”).

Principiile-fundament ale celor două proiecte: identice (recte al suveranităţii teritoriale, al bunei vecinătăţi, al reciprocităţii, pacta sunt servanda, respectiv al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi nediscriminării).

Scopul proiectului: în cazul MAE, acesta este structurat de 5 obiective (a se vedea art. 4(1)) – de la păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor de pretutindeni, la stabilirea cadrului instituţional şi juridic elaborat de statul român în sprijinul românilor de pretutindeni; proiectul PSD este sub acest aspect mult mai parcimonios, în art. 1(a), scopul fiind definit ca “menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor [a românilor de pretutindeni, n.n.] lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase”. Pe fond, acelaşi scop aşadar, doar cu mai multă polologhie în cazul MAE. Nihil nove sub sole.

Drepturile românilor de pretutindeni: ocupă 12 litere ale alin. (1) al art. 5 din proiectul MAE, întinzându-se de la dreptul de a beneficia gratuit în România în instituţii de cultură la dreptul de a studia în România, sau de la dreptul al sprijin financiar pentru editarea de publicaţii în limba română la dreptul la distincţii ale statului pentru promovarea valorilor culturale, sprituale şi ştiinţiice româneşti. Pe fond, proiectul social-democraţilor enumeră aceleaşi drepturi, cu două diferenţe.

a.) Într-o primă deosebire, proiectul PSD are meritul de a nu conţine prevederea aberantă a accesului gratuit al românilor de pretutindeni în instituţii de cultură publice şi private (vezi art 5(1)a. din proiectul MAE), ci doar în cele publice. Adoptarea prevederii în gândirea şi formularea proiectului MAE ar însemna faptic obligaţia oricărui ONG din România care desfăşoară activităţi culturale de a permite accesul gratuit (în continuarea nonsensului, întrebarea ar fi dacă, înainte de toate, ar putea solicita taxe de acces în clădire) al oricărei persoane care în baza legii şi-ar atesta calitatea de român. Câte prevederi din Constituţie şi din legile României ar fi încălcate rămâne greu de spus.

b.) Într-o a doua deosebire, de conţinut şi de relevanţă majoră, proiectul PSD prevede un drept în plus faţă de cele preconizate de MAE – anume [lit. j a art. 4(1)] “dreptul de a obţine vize gratuite pentru participarea la activităţi având ca scop menţinerea şi afirmarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, organizate în România”. Ipoteza unor eventuale constrângeri bugetare care să fi determinat “zgârcenia” ministerului şi omisiunea subsecventă a unui atare drept păleşte subit în lumina sumelor de 700.000 şi respectiv 500.000 euro alocate cu generozitate de MAE pentru doar două “acţiuni”, recte Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat (din 4-6 iunie a.c.) şi înfiinţarea Fundaţiei Publice Ungaro-Române “Gojdu”. La fel de adevărat, în opoziţie îţi vine parcă mai uşor să dai “indicaţii preţioase” asupra modului de administrare a bugetului de stat.

Condiţiile asociate drepturilor: dincolo de elementul comun celor două proiecte al întocmirii de către solicitantul drepturilor a unei declaraţii de asumare a identităţii culturale române (realizată, potrivit ambelor proiecte, la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular al României din statul de cetăţenie/reşedinţă), o a doua condiţie, recte “cunoştinţe[le] corespunzătoare de limba română” - una oricum formulată iarăşi vag şi lăsând din start loc arbitrariului, este abordată diferit de cele două proiecte de lege. În versiunea MAE, testarea urmează a se face la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular al României din statul de cetăţenie/reşedinţă, “cu sprijinul MAE / Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP) sau la sediul MAE/DRRP din cadrul Ministerului Afacerilor Externe” (art. 6(1)b). În versiunea celor 6 parlamentari social-democraţi, testarea ar urma să se facă la acelaşi sediu sus-menţionat, aceasta însă cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Cum asupra diferenţei dintre DRRP şi DRP – o problemă “spinoasă” şi de miză mare – voi reveni ulterior, mă mărginesc aici să subliniez o condiţie suplimentară prevăzută de iniţiatorii PSD – solicitantul drepturilor ar trebui să facă dovada calităţii “de membru al unei organizaţii reprezentative a românilor de pretutindeni, dacă există” (art. 5(1)c); deşi propunerea ar putea teoretic fi oportună, cert este că proiectul parlamentarilor omite să expună motivele pentru care apartenenţa la o asemenea organizaţie - se presupune că recunoscută ca atare tot de către MAE/DR(R)P – ar fi indispensabil.

Iar în acelaşi context, se mai cuvin aduse două observaţii: în primul rând, întorcându-ne la chestiunile financiare, proiectul PSD prevede suportarea costurilor de emitere şi transmitere către solicitant a adeverinţei de “român” din bugetul DRP, în timp ce omisiunea unei prevederi similare în proiectul MAE lasă să se înţeleagă că solicitanţii de drepturi vor suporta cheltuielile respective din propriul buzunar; în al doilea rând, proiectul ministerului stipulează că “datele cu privire al românii de pretutindeni vor fi păstrate de către Ministerul Afacerilor Externe cu respectarea legislaţiei în vigoare în materia protecţiei datelor personale”. Într-o remarcă uşor maliţioasă aş spune că utilitatea crescută a unei asemenea baze impresionate de date s-ar verifica extrem de convenabil într-o campanie electorală, atunci când cele 2-3 milioane de voturi ale cetăţenilor (şi) români din strănătate ar putea fi decisive.

Va urma