Mihai Rapcea

Am citit cu indignare postarea privitoare la tentativa nereuşită de preluare a administririi Altermedia – România de către nişte “iluştrii necunoscuţi” imbecilizaţi de sloganuri cretinoide şi rasiste pe de-asupra.

Aş vrea sa insist un pic asupra temei rasismului, pentru că multă lume simte o aversiune făţişă faţă de ţigani sau alte “grupuri etnice”… ca să le spunem aşa.

Toată povestea cu rasismul devine monstruoasă dacă o iei ad literam, pentru că nimic nu poate fi mai rău decât o dogmă a supremaţiei cutărei sau cutărei rase.

Fără să fiu în mod deosebit preocupat de tema rasială, am fost forţat de împrejurări şi de profesie (în calitatea mea de avocat al autorilor unor articole aşa-zise “rasiste” din revista “Noua Dreaptă” – ce tratau subiectul pericolului ţigănesc şi al ţiganizării României) să mă informez şi să găsesc informaţiile corecte pe această temă.

Miza era importantă, fiind vorba de o plângere penală introdusă de către Rromani Criss împotriva liderilor Noii Drepte… pentru a mai justifica probabil niscava fonduri UE şi pentru a dovedi încă o data (dacă mai era nevoie, că “există rasism şi discriminare rasială” în România).

Postez în continuare un pasaj al apărării noastre, care a fost preluat ca atare de către instanţa de judecată în motivarea hotărârii de RESPINGERE a plângerii formulate împotriva liderilor NOII DREPTE. [Vezi aici articolul Noua Dreapta catre Romani Criss: “Ramane cum am stabilit!”].

“ Acuzele privitoare la „discursul rasist” presupus a fi promovat în materialele publicate sunt de asemenea neântemeiate, având în vedere faptul că, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (Ediţia 1998) definiţia cuvântului rasism este aceea de „Teorie social-politică care susţine inegalitatea biologică şi intelectuală a raselor umane.”

Nicăieri, în materialele puse în discuţie, ne se face referire la „rasele umane” ci doar la etnia rromă (ţigănească). Comunitatea etnică este definită în DEX ca fiind un „Grup uman de aceeaşi origine, limbă şi tradiţii culturale.”, fiind bine-cunoscut de altfel faptul că nu există o „rasă” ţigănească ci doar etnia ţigănescă. Această distincţie este importantă, întrucât discursul articolelor incriminate nu pune în discuţie „inegalitatea biologică şi intelectuală” specifică unui discurs rasist, ci doar anumite chestiuni ce ţin de tradiţiile şi obiceiurile culturale ale etniei ţigăneşti.

Propriu-zis, întregul discurs al articolelor incriminate este subscris raporturilor dintre valorile culturale şi morale specifice etniei majoritare, româneşti şi valorile subculturii etniei ţigăneşti.

Potrivit D.E.X., definiţia termenului de subcultură este aceea de „Cultură a grupurilor şi subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică.”, definiţia termenului cultură, fiind aceea de „Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.”

Aşa cum este în mod evident situaţia şi în cazul etniei ţigăneşti în raport cu etnia majoritară cu care aceasta convieţuieşte (indiferent că este vorba de majoritatea românească, franţuzească sau germană), sunt vizibile diferenţele dintre valorile culturale şi morale dintre aceste două grupuri umane.

Din păcate, multe dintre valorile culturale şi morale specifice subculturii ţigăneşti sunt de multe ori opuse ca sens valorilor culturale şi morale ce caracterizează majoritatea.

Căteva antiteze dintre cele două grupe de valori sunt de notorietate publică, şi au caracter general, putând fi întâlnite ca sursă a problemelor de intergare pe care etnia rromă le are peste tot în lume.

Fără ca articolele incriminate să aibă pretenţia unor studii sociologice, ele evidenţiază totuşi căteva chestiuni de notorietate publică, cum ar fi: infracţionalitatea ridicată în cadrul etniei ţigăneşti, comportamentul zgomotos, vulgar şi deranjant al membrilor ei în spaţiul public, tendinţa către agresiune a membrilor săi, refuzul adoptării şi respectării regulilor generale de comportament decent, etc.

Sursa acestor comportamente deviate în raport cu normele de comportament general se regăseşte în bagajul valoric al subculturii ţigăneşti, care constituie sursa acestor comportamente anormale.

Elementele valorice ale unei culturi sau subculturi se întrevăd cel mai uşor în bagajul folcloric al etniei respective, în conţinutul unor cântece, poveşti, legende, etc.

Modul specific de transmitere al acestor valori în cadrul etniei rrome (datorat talentului muzical nativ al membrilor săi) îl constiuie muzica ţigănească (astăzi asimilată în mare măsură curentului muzical numit manelism), ce constituie o radiografie sinceră a valorilor promovate şi acceptate de comunitatea ţigănească în ansambul ei.

Bagajul lingvistic sărac al versurilor manelelor şi mai ales mesajul social al acestora, de multe ori profund negativ din punct de vedere moral, a constituit şi constituie în continuare o sursă majoră de îngrijoare pentru toţi cei ce ţin la prezervarea valorilor sociale şi culturale specifice tradiţiilor native româneşti (respectul pentru autoritatea publică, hărnicia şi respectabilitatea mijloacelor de trai obţinute prin muncă cinstită, cultul muncii, bunul simţ ca manifstare a respectului pentru cei din jur, etc.).

Din păcate, asistăm la un transfer valoric negativ, prin intermediul manelelor, dinspre etnia rromă, către majoritatea românească, fapt de natură să deterioreze fondul moral şi cultural al culturii româneşti.

Scopul principal al asociaţiei noastre este păstrarea tradiţiilor culturale româneşti, fapt pentru care am căutat să atragem atenţia opiniei publice asupra pericolului reprezentat de preluarea fără discernământ a unor modele comportamentale şi a unor valori subculturale aflate de multe ori în opoziţie cu cele ale majorităţii.

Sunt încă proaspete în memoria colectivă dezbaterile ce au avut loc atât în Parlamentul României cât şi în discuţiile televizate pe această temă, unul dintre cei mai proeminenţi analişti ai acestor contradicţii valorice fiind dl. Senator George Pruteanu.

Toate aceste idei exprimate mai sus au fost popularizate prin mijloace licite, fără îndemnuri la discriminare, scopul nostru fiind sensibilizarea majorităţii cu privire la pericolul reprezentat de înlocuirea unor valori sociale cu alte „valori” cu caracter anti-social.

Asistăm cu îngrijorare la instalarea în sfera normalului a unor comportamente şi obiceiuri anormale, imorale şi, de ce nu, revoltătoare, neacceptate ca fireşti în nici o ţară civilizată.

Sub impactul mass-mediei, datorită frecvenţei cu care le întâlnim, am ajuns să privim aproape ca fireşti şi normale fenomene specifice etniei ţigăneşti, ca cerşetoria organizată a minorilor, cordonată de părinţi, cedarea de minori terţilor în vederea exploatării lor, prostituţia, vânzarea de copii, aservirea pentru datorii, cămătăria, promisiunea femeii şi darea ei în căsătorie, căsătoria copiilor, etc., aspecte întrunite în practica CEDO sub definiţia de „persoană de condiţie aservită”, constituită ca sinteză a situaţiilor de robie (fila 259 – Corneliu Bârsan – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole – Vol I).

Din această perspectivă, trebuie avute în vedere la analizarea conţinutului articolelor incriminate, dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare, precum şi cele ale legii speciale, referitoare la publicaţii. În acest sens, instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1974, care prevede în mod expres că „presa are datoria de a interveni în spirit critic, militant, pentru înlăturarea neajunsurilor şi stărilor de lucruri negative din orice domeniu de activitate, de a combate manifestările cu caracter antisocial, abaterile de la normele eticii şi echităţii …, de a dezvălui fenomenele dăunătoare societăţii … şi de a acţiona pentru înlăturarea lor”.

Potrivit art. 72 alin. 3 din aceeaşi lege, „Nu se consideră a aduce lezare critica obiectivă, principială şi constructivă, exercitată prin presă, în realizarea funcţiilor sale social-politice.”

Astfel, buna-credinţă a autorului unei publicaţii (ziarist, scriitor, etc.) atrage protecţia art. 10 al Convenţiei Curţii Europene, chiar dacă, în speţă, nu a fost făcută în mod complet (pentru toate informaţiile din cuprinsul articolului) dovada veridicităţii celor afirmate (cazul Radio France şi alţii vs. Franţa).

Sub acest aspect, Curtea Europeană a considerat că, într-o societate democratică, personalităţile publice se expun controlului permanent din partea cetăţenilor, şi, sub rezerva bunei-credinţe (ce nu poate fi pusă la îndoială în speţă), fiecare trebuie să poată atrage atenţia opiniei publice asupra situaţiilor pe care le consideră ilegale.

De asemenea, deşi comentariile din cuprinsul articolelor la adresa etniei rrome conţin fără îndoială critici foarte severe, acestea sunt pe măsura emoţiei şi indignării cauzate de faptele invocate în respectivul articol, Curtea stabilind în cazul De Haes şi Gijsels vs. Belgia, că art.10 nu protejează doar substanţa ideilor, ci forma în care acestea sunt exteriorizate, termenii mai duri utilizaţi de ziarist putând fi consideraţi cu siguranţă polemici.

Apreciem că articolele incriminate au ca trăsătură definitorie tocmai punerea în dezbatere publică, a unor fenomene dăunătoare societăţii, care aduc atingere economiei normelor generale de comportament şi implicit valorilor statului de drept.

Legea înţelege să protejeze în mod explicit acest gen de presă tocmai pentru a consacra în mod practic libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie consfinţite de art. 30 şi 31 din Constituţia României.

”

Concluziile vă las să le trageţi singuri. Se mai simte careva “rasist” ?