Cândva, toleranţa era definită ca fiind recunoaşterea şi respectarea credinţelor şi practicilor celorlalţi, chiar fără a le împărtăşi. Toleranţa implica deseori suportarea cuiva sau a ceva care era displăcut.

Iată că definiţia de astăzi a toleranţei este foarte diferită. Acum, o persoană “tolerantă” vede toate valorile, credinţele, stilurile de viaţă sau pretenţiile de adevăr ca fiind egale. Această mutaţie de limbaj este descrisă elocvent de Josh McDowell şi Bob Hostetler în cartea The New Tolerance.

Acolo unde domneşte această nouă toleranţă, nu poate exista nici o ierarhie a adevărului şi nici standarde pentru a discerne între mai multe pretenţii de adevăr. Poziţia fiecăruia trebuie apreciată şi considerată la fel de valabilă. Aceasta pentru că noua toleranţă consideră toate pretenţiile de adevăr ca fiind simple opinii – nu absoluturi care transcend timpul şi culturile, ci idei create şi condiţionate cultural.

După acest standard nou, orice sistem de credinţe care pretinde a fi transcendent şi absolut – emiţând pretenţii de adevăr care nu sunt calificate ca relative din punct de vedere al timpului, locului şi persoanei – este considerat “intolerant”. Într-o societate care relativizează absolutul şi respinge existenţa unei legi naturale înscrise în inima omului sau existenţa unei naturi umane intrinseci, nu poate exista decât o singură virtute universală – toleranţa – şi aceasta implementată cu o fervoare demnă de o religie.

Această situaţie pare a fi o reminiscenţă a limbii “noi” din cartea lui George Orwell, 1984. Printre alte tactici orwelliene aplicate astăzi avem şi etichetarea oricărui dezacord sau obiecţii ca “fobie” – vezi “homofobie“.

Profesorul de filosofie J. Budziszewski a făcut unele observaţii interesante privind virtutea toleranţei. Adevărata toleranţă implică o apreciere corectă a situaţiilor când este cazul să acceptăm lucruri pe care le dezaprobăm. Totuşi, după noua definiţie distorsionată, toleranţa implică altceva decât o apreciere sănătoasă – ea implică “neutralitate”, ceea ce înseamnă suspendarea oricărei judecăţi. Conform cărţii din 1999 a dr. Budziszewski - The Revenge of Conscience (Răzbunarea conştiinţei) – neutrul trebuie să folosească unul dintre cele trei sofisme:

1. Sofismul cantitativ: “Cu cât poţi tolera mai multe idei şi comportamente, cu atât eşti mai tolerant.”

2. Sofismul sceptic: Cea mai bună bază pentru toleranţă este să eviţi a avea convingeri ferme despre un subiect; astfel, “cu cât te îndoieşti de mai multe, cu atât eşti mai tolerant.”

3. Sofismul apologetic: Dacă nu poţi să nu ai convingeri ferme, atunci cel mai tolerant lucru de făcut este “să-ţi păstrezi convingerile pentru tine”. Nu trebuie să le discuţi cu alţii şi nici să nu acţionezi în virtutea lor.
Însă “neutralitatea”, remarcă dr. Budziszewski, nu este niciodată practicată consecvent. Ea este mai degrabă folosită ca o armă pentru demoralizarea oponenţilor. “Şi cel care este neutru are propriile convingeri”, arată el. Acestea sunt convingeri privind lucrurile despre care neutrul crede că trebuie tolerate – de exemplu, comportamentul sexual aberant.

Chiar şi ACLU (American Civil Liberties Union – Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile), chipurile un apărător al tuturor libertăţilor civile, susţine anumite tipuri de drepturi şi ascunde cauze negative – cum ar fi dorinţa de a trece de la homosexualitate la heterosexualitate – redefinindu-le ca “prejudecăţi”.

Însă adevărata toleranţă, afirmă dr. Budziszewski, nu poate să însemne să acceptăm orice comportament. Nu înseamnă a accepta afirmaţii false într-o dezbatere sau să acceptăm violul; nu înseamnă a fi neutri faţă de orice lucru, pentru că “nu există loc neutru în univers”. În schimb, adevărata toleranţă înseamnă să decidem să acceptăm anumite lucruri rele de dragul unui bine superior. Nu putem însă să evităm să luăm decizii despre esenţa acelor lucruri rele sau bine.

Sursa