Mihai Tociu

În data de 27.02.2008 a avut loc încă un “eveniment” în enclava ţigănească din nordul satului Sinteşti, comuna Vidra, judeţul Ilfov: ţiganii din două clanuri s-au bătut şi s-au împuşcat în plină stradă, ziua în amiaza mare, până i-au despărţit jandarmii, 12 dintre ei ajungând la spital.

Subiectul fiind fierbinte, Robert Turcescu realizează pe postul de televiziune “Realitatea”, în seara aceleiaşi zile, o emisiune în direct, de la locul faptei, cu discuţii in stradă. Din întâmplare, cunosc destul de bine realitatea din Sinteşti, după ce mi-am petrecut o bună parte din ultimii ani în acea zonă, astfel încât reflectarea evenimentului m-a interesat cu atât mai mult.

Primele bănuieli cu privire la direcţia în care avea să o ia emisiunea au apărut încă de la prezentarea invitaţilor: din partea ţiganilor, Turcescu a adus artileria grea, recte deputatul partidului “Partida Romilor pro-Europa” – Nicolae Păun, împreună cu reprezentantul societăţii civice ţigăneşti- Vasile Ionescu şi consilerul judeţean-William Oaie, iar din partea românilor un primar efemer şi câţiva ţărani “de la coarnele plugului”.

Speranţa localnicilor români din Sinteşti că, în sfârşit, s-a găsit cineva care să facă cunoscut ţării întregi neputinţa autorităţilor statului faţă de anarhia din enclava ţigănească a fost spulberată chiar de la începutul emisiunii de Turcescu însuşi, care a deturnat subiectul, fără nici o explicaţie, în discuţii generalizate despre relaţiile dintre români şi ţigani! Şi acestea sunt importante, dar ce are a face una cu alta? În loc să răscolească toate conflictele similare anterioare rămase în coadă de peşte şi să-i toace mărunt-mărunt pe toţi miniştrii de interne post-decembrişti, Turcescu o dă cotită şi ne prezintă o lume idilică, care ocazional iese în evidenţă datorită unor obiceiuri ancestrale, neînţelese de nişte majoritari invidioşi şi plini de prejudecăţi, dar care, luaţi la întrebări, sunt nevoiţi să recunoască că nu au ce să le reproşeze ţiganilor. Asta să fie “realitatea”?

Ca dovadă că nu, încep prin a da răspunsul la prima dintre întrebările pe care Turcescu le-a evitat: românii din Sinteşti au toate motivele să creadă că şi acest eveniment va fi muşamalizat, ca toate celelalte, iar până la următorul este doar o chestiune de timp. Justificarea poliţiei şi a procuraturii va fi aceeaşi: ţiganii nu depun plângere unii împotriva altora dar, ca să nu se spună că nu “iau măsuri”, le vor da câteva amenzi simbolice pentru murdărirea spaţiului public cu tuburi de cartuşe, cam cât primeşte cineva care aruncă un chiştoc pe stradă.

Nici despre cheltuielile medicale ale impuşcatilor nu s-a vorbit, de parca ar fi firesc ca acestea sa fie acoperite de cei care cotizează ca proştii la bugetul asigurărilor sociale. Ca unul care o face, eu aş fi vrut ca banii cheltuiţi cu extragerea gloanţelor din ţigani să fi fost economisiţi, iar medicii care i-au operat să-şi văzut de treabă mai departe cu copiii bolnavi sau care şi-au rupt din joacă vreo mână sau picior. De ce să nu fie scoase gloanţele pe cheltuiala celor care le-au tras?

În ziua următoare emisiunii lui Turcescu, ştirile de la “Realitatea” au anunţat triumfalist că “ţiganii din Sinteşti îşi plătesc impozitele şi nu mai fură curent, deci s-au civilizat”! De fapt, mesajul pe care au încercat să-l transmită a fost că impresia generalizată că ţiganii fură curent a rămas doar un stereotip fără acoperire şi ca a venit timpul să reevaluăm şi celelalte păreri preconcepute pe care le avem despre ei. Oare?

Postul “Realitatea” trebuie contrazis din nou, de data asta cu menţiunea că un adevăr spus pe jumătate este o minciună: e adevărat că ţiganii din Sinteşti nu mai fură curent, dar asta pentru că nu mai pot să o facă, deoarece RENEL-ul a desfiinţat reţeaua de 220 volţi din enclavă şi a înlocuit-o cu una de 6.000 volţi! La fiecare câteva case, RENEL-ul a instalat în vârful unui stâlp de curent de două ori mai înalt decât unul pentru români câte un transformator care coboară tensiunea la 220 volţi şi contoare care se citesc prin telecomandă pentru fiecare casă în parte, aşa că cel puţin deocamdată îi opreşte o barieră tehnologică să fure, dar pentru cât timp?

Ce au evitat să discute şi Turcescu şi cei de la “ştiri”, a fost dacă vreunul dintre ţiganii care au furat curent timp de ani de zile, în văzul oamenilor, al RENEL-ului şi al poliţiei, a păţit ceva, sau cine a plătit paguba imensă facută iluminatului public din Vidra, ori cu ce bani s-a înlocuit reţeaua de 220 cu cea de 6.000 de volţi şi de ce consideră dumnealor că aceasta este modalitatea de civilizare a ţiganilor.

În privinţa impozitelor pe care postul Realitatea vrea să ne facă să credem că ţiganii şi le plătesc, asta trebuie aflat de la garda financiară şi de la SRI, nu de la primarul PNL, care depinde de voturile ţiganilor ca peştele de apă. Mai mult, să nu ne îndoim că şi Turcescu ştie că, în România, graniţa dintre clasa politică şi lumea interlopă cu greu mai poate fi identificată, aşa că dacă vrea să afle “realitatea”, va trebui să facă un efort mai mare decât o şuetă în mijlocul străzii.

Metoda lui Turcescu a fost experimentata cu succes in istorie

În emisiunea sa, Turcescu a mimat echidistanţa şi a vrut să ne facă să credem că a oferit şi românilor localnici ocazia să-şi spună părerea despre convieţuirea cu ţiganii. Este adevărat ca oamenii au avut ocazia să vorbească, însă nu oricum, ci chiar în faţa celor care îşi pot găsi de lucru oricând în faţa porţii lor, pe unde le mai ies şi soţia, şi copiii. Evident, Turcescu a mizat pe faptul că e aproape imposibil să-ţi învingi instinctul de conservare.

Această metodă de interviu a fost experimentată cu succes şi de nazişti, când reprezentanţii Crucii Roşii inspectau lagărele de concentrare şi îi intervievau pe deportaţi. Cine avea ceva de spus era invitat să o facă în sistemul folosit de Turcescu, adică cu voce tare, în faţa tuturor, privind în ochii comandantului lagărului!

Ce înseamnă viaţa împreună cu ţiganii, în absenţa lui Turcescu?

Este aşa de normală, încât românii care locuiesc de generaţii în Sinteşti îşi vând casele ţiganilor, unul după altul. Nici un alt investitor, bucureştean, italian, englez sau orice altceva nu a cumpărat o casă acolo, în afară de ţigani. Este ca un val care înaintează constant, cu câteva case în fiecare an, pe ambele sensuri ale drumului, şi toţi localnicii se întreabă îngrijoraţi unde se va opri.

Este adevărat ce au spus românii selectaţi de Turcescu, că nu au avut conflicte cu ţiganii, dar şi mai adevărat este că atunci când se duc la câmp să-şi culeagă recolta, nu le zic nimic ţiganilor care numai ce au suit-o în căruţă şi stau în vârful ei şi râd de el. Da, în aceste condiţii românii nu au probleme cu ţiganii. Dacă însă un ţigan stă ostentativ în mijlocul drumului şi românul claxonează, atunci ţiganul vine, deschide uşa maşinii în care se află şi soţia, şi copilul, şi-i dă un pumn în cap, în timp ce alţi 10 se strâng în jurul maşinii - se poate spune că nici ţiganii nu au probleme cu românii. De altfel, şi statisticile poliţiei arată clar lipsa conflictelor. Numai că realitatea, cea pe care Turcescu a evitat să o prezinte, este că imensa majoritate a românilor şi-au pierdut complet încrederea în poliţie şi în lege când vine vorba de conflictele cu ţiganii şi nici măcar nu mai depun plângeri.

Transportul în comun a ajuns o oroare din cauza mirosului, a gălăgiei, a consumului de alcool şi a obiectelor pe care ţiganii le cară, mergând până la ţevi de irigaţii! Turcescu îşi va mări sigur audienţa dacă va organiza următoarea emisiune în autobuzul de Sinteşti, călare pe trei radiatoare de camion şi cu un cârlig de rufe pe nas. La trecerea prin ţigănie, autobuzul va aştepta şi câte un sfert de oră dacă doi ţigani îşi opresc maşinile pe cele două sensuri de mers şi au o discuţie între ei. Dacă va avea noroc, se va găsi unul care să arunce cu o piatră sau cu puţină benzină pe autobuz, aşa, în glumă.

Când ţiganii au înmormântări, îşi aleg groapa cea mai din faţă din cimitirul satului şi negocierea se face după principiul “tu nu poţi refuza să vinzi iar eu plătesc cât vreau”. Astfel, dintr-un cimitir banal cu câţiva ani în urmă, acum a ajuns ca de la stradă să se vadă un zid înalt cât uşa de monumente din marmură neagră, în spatele căruia stau dosite crucile albe şi mici ale românilor.

Când au nunţi, timp de trei zile îşi instalează cortul pe şoseaua judeţeană şi îl ancorează cu scoabe bătute bine în asfalt. Lasă loc numai cât să se strecoare o maşină, care de multe ori trebuie să o ia şi pe lângă, dacă ţiganii decid să-şi înşire mobila în mijlocul drumului: şifoniere, canapele, oglinzi, fotolii, mese de sufragerie cu scaune cu tot etc.

Şi pentru că drumul este public, el este folosit şi pentru şofatul jeep-ului de copiii care împlinesc 10 ani, şi pentru spălatul covoarelor, şi pentru depozitarea motoarelor şi a echipamentelor electrice mari cât casa din care recuperează cuprul. Pentru dezmembrarea acestora se foloseşte flexul, cel care aruncă trombe de scântei, sudura electrica şi flacăra deschisă cu acetilenă, fără nici un fel de protecţie pentru eventualii trecători, care trebuie să treacă printre muncitori beţi, acoperiţi de funingine şi decoltaţi la maieu şi în şlapi de plajă.

Ocupaţia de colector de metale neferoase, atât de faimoasă în enclava din Sinteşti, include şi arderea în aer liber a camioane întregi de cabluri electrice până rămâne numai cuprul. Asta se face în câmp deschis, în general duminica, dar şi de Paşte şi de Crăciun, iar fumul dens de plastic ars se vede la zeci de kilometri distanţă. Pompierii sunt demult imuni, iar comisarul Borondel de la Garda de mediu Ilfov s-a remarcat deja în “colectivitate” prin poveştile duioase despre importanţa unui aer curat pentru caii care pasc liberi lucerna localnicilor. Inspectorii pentru protectia muncii urmează să vină în Sinteşti imediat ce termină de verificat lungimea unghiilor la dactilografele de pe Calea Victoriei, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă este copleşit de verificarea legalităţii contractelor de muncă de la firmele ţiganilor.

Ţiganii însă ştiu că singurul care are motive să se teamă este soldatul din bronz de pe monumentul din mijlocul comunei!

Care a fost scopul lui Turcescu?

Prin modul în care şi-a construit emisiunea, dl. Turcescu a dat impresia că a urmărit să îngroape într-o maree de pălăvrăgeală tocmai miezul problemei, prezentându-l ca şi cum ar fi lipsit de importanţă. Este faptul ca timp de 200 de ani, de la prima atestare documentară, nu a existat picior de ţigan în localitatea Sinteşti, iar de când s-a aşezat acolo primul, cu mai puţin de 30 de ani în urmă, au ajuns sa fie aproape 3.000 de ţigani, mai numeroşi decat românii. Şi încă mai vin, şi încă se mai înmulţesc!

De când se ştiu ei, ţiganii care au venit în Sinteşti erau nomazi şi erau goniţi de localnici din toate locurile în care încercau să se aşeze. Aşa cum spun documentele istorice, ţiganii au fost respinşi nu numai de români, ci şi de unguri, şi de germani, şi de toate statele europene care, timp de sute de ani, au făcut tot posibilul să le oprească migrarea spre vest.

Breşa au făcut-o când un primar din Vidra le-a dat, aparent din motive umanitare - dar oamenii vorbesc multe, acordul de a se aşeza în nordul satului Sinteşti, care la acea vreme era teren agricol aparţinând sătenilor. Fenomenul a fost indiscutabil favorizat şi de toleranţa sinteştenilor, care s-au mulţumit să vorbească pe la colţuri, aşa cum de altfel fac şi acum, în loc să ia atitudine.

De exemplu, multe dintre palatele ridicate de ţigani au fost construite abuziv pe pământul localnicilor, fără a avea acte de proprietate pe teren, timp în care la conducerea primăriei au fost aleşi primari de la toate partidele, dar nici unul nu a considerat necesar să promită în campaniile electorale că va aplica legea la sânge şi pentru ţigani.

În schimb, în sprijinul ţiganilor, pentru a convinge primăria să facă derogări de la lege şi să le facă acte pentru terenurile pe care ţiganii deja îşi construiseră palatele, şi-au făcut timp şi au venit în enclavă miniştri şi parlamentari, deopotrivă români şi străini.

În sprijinul ţiganilor, pentru a-i forţa pe români să le primească copiii în şcoala construită efectiv de mâinile sinteştenilor cu 50 de ani în urmă şi care este mai mică dacât oricare dintre palatele ţiganilor, au venit inspectori, consilieri şi ong-uri obraznice care i-au bombardat pe profesori cu seminarii de multiculturalism şi toleranţă.

În sprijinul ţiganilor a venit şi statul german, care le-a plătit nişte aşa zise despăgubiri, enorme, dar nu pentru că Germaniei i-ar păsa de ţigani, ci pentru a-i sedentariza într-un loc departe de occident, unde guvernul Franţei să îi aducă înapoi în avioane charter şi să-i momească să rămână acolo dându-le bani pentru ferme şi case.

Despre toate acestea şi despre faptul că fenomenul Sinteşti reprezintă un model în miniatură al întregii ţări a evitat să vorbească Robert Turcescu în emisiunea sa. La asta se adaugă şi faptul că nu a menţionat nimic despre teama generalizată a românilor de a-şi exprima sincer opiniile despre ţigani. Pentru acest motiv, consider că Turcescu s-a facut de bila… maro.