Dr. A. Dean Byrd*

IDEEA CA toate “tipurile de familie” sunt la fel de benefice sau sănătoase pentru copii nu are nici o bază stiintifică. De fapt, nu există exemplu mai bun decât cercetările extensive efectuate pe copiii crescuti în familii mono-parentale. Dovezile cele mai fiabile referitoare la copiii care cresc în familii mono-parentale (cel mai frecvent conduse de o mamă) arată că acesti copii au de trei ori mai multe sanse să aibă copii în afara căsătoriei, de două ori mai multe să abandoneze liceul, de 1,4 ori mai multe sanse să fie inactivi (fără educatie, fără slujbă) si de 2,5 ori mai multe sanse să rămână însărcinate la adolescentă (pentru fete). Pentru că cineva ar putea sugera că nivelul socio-economic scăzut al copiilor ar fi cel răspunzător pentru aceste statistici, aceste concluzii au fost formulate după ajustări corespunzătoare în functie de rasă, sex, educatia mamei/tatălui, numărul de frati/surori si loc de domiciliu (McLanahan & Sandefur, 1994) [pentru referinte vezi bibliografia la finele articolului, dupa ep. III, n. AM].

Poate, dacă urmărim mai departe aceste statistici, obtinem o altă imagine. La copiii născuti în afara căsătoriei, sansele lor de a trăi în sărăcie sunt de cinci ori mai mari decât cele ale copiilor care cresc în familii intacte. În plus, copiii proveniti din afara unei căsătorii au de 2-3 ori mai multe sanse să aibă probleme psihiatrice la adolescentă (Popenoe, 1996). Mergând mai departe cu aceste statistici, activitatea sexuală timpurie constituie un pericol sporit pentru sănătatea adolescentilor. Adolescentii reprezintă mai mult de 25% din totalul cazurilor de BTS (boli cu transmitere sexuală) în SUA. Femeile au de două ori mai multe sanse decât bărbatii să dobândească gonoree, chlamydia si hepatită.

Multe BTS generează un risc sporit pentru anumite tipuri de cancer, pentru infertilitate si pentru contractarea virusului HIV. În mod tragic, BTS sunt transmise de mame copiilor la nastere. Putem duce acest scenariu mai departe, incluzând date abundente legate de familiile cu un singur părinte, abuzul asupra copilului si violentă. Desi există cazuri în care copiii crescuti de un singur părinte se descurcă bine, aceste cazuri sunt mai degrabă exceptia decât regula. Dovezile prezentate de marea majoritate a copiilor crescuti în familii mono-parentale este foarte clară: acest tip de familie îi expune pe copii la riscuri substantiale (Popenoe, 1996).

A. Doi părinti de sex opus constituie o protectie pentru copil?

Nu există aspect mai bine fundamentat în literatura stiintelor sociale ca următorul: tinând cont de toate variabilele, copiii se dezvoltă cel mai bine atunci când cresc în familii cu o mamă si un tată căsătoriti. David Popenoe (1996) rezumă aceste cercetări astfel: “cercetările sociale nu sunt aproape niciodată categorice; totusi, în cei treizeci de ani de când lucrez ca cercetător social, rareori am ajuns să cunosc alte seturi de date în care ponderea dovezilor să fie atât de categorică într-un anumit domeniu: per ansamblu, pentru copii, familiile cu doi părinti sunt preferabile familiilor cu un singur părinte sau familiilor de adoptie” (pag. 176).

Copiii parcurg mai usor fazele dezvoltării, sunt mai fermi în identitatea lor sexuală si se descurcă mai bine; la scoală, au mai putine turburări emotionale si devin adulti mai maturi atunci când sunt crescuti de doi părinti de sex opus. Această concluzie, sustinută de o multitudine de studii efectuate în timp, demonstrează clar diferentele legate de gen în ceea ce priveste cresterea copiilor. Cu alte cuvinte, bărbatii si femeile contribuie în moduri diferite la dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Copiii cu doi părinti de sex opus sunt mai competenti (Baumrind, 1982). Cercetările au întărit în numeroase rânduri concluzia că educatia cea mai eficientă este cea care este mai expresivă si mai solicitantă (Baumrind, 1991). Educatia instrumentală, expresivă, le conferă copiilor un sentiment al comuniunii caracterizat prin includere si conectivitate, precum si instrumentul pentru independentă si individualitate.

Aceste contributii esentiale la dezvoltarea copilului sunt practic imposibile doar pentru un bărbat sau o femeie (Greenberger, 1984). Copilul învată despre relatiile bărbat-femeie prin modelul conferit de părintii săi. Relatiile parentale le oferă copiilor un model pentru căsnicie - cea mai plină de sens relatie pe care marea majoritate a oamenilor o vor cunoaste de-a lungul vietii lor.

Complementaritatea se poate observa din stilurile diferite de educare al mamei si al tatălui. Nu numai că stilurile tatilor sunt foarte complementare celor ale mamelor, dar cercetările arată si că în implicarea tatilor în viata copiilor este esentială pentru o dezvoltare optimă. De exemplu, complementaritatea este furnizată de mame care sunt flexibile, calde si afective, si de tatii care sunt mai directi, mai previzibili si mai constanti. Studiul lui Rossi (1987) a indicat că mamele pot întelege mai bine expresiile faciale ale copiilor, pot lucra cu gesturi delicate si pot alina cu vocea lor (pag. 113). Tatii tind să încurajeze mai mult manifestările deschise decât tandretea. Aceste roluri prezente în viata copiilor sunt esentiale pentru dezvoltarea ulterioară (Yogman, 1982).

Un studiu semnat de Marissa Diener (2002) la University of Utah a demonstrat că bebelusii (în vârstă de 12 luni) care au o relatie apropiată cu tatăl lor par mai rezistenti la stress decât ceilalti. Bebelusii care au avut o relatie bună cu tatii lor au folosit mai multe strategii interpersonale decât ceilalti. Concluzia autoarei are implicatii deosebite: “se pare că există ceva unic la tati, care le conferă copiilor oportunităti diferite de a-si regla emotiile” (Broughton, 2002 pag. Al).

Diferentele dintre bărbat si femeie apar în felul în care sunt tinuti copiii si în diferitele feluri în care mamele si tatii îi ating pe copii. Mamele folosesc atingerea fizică pentru a-l linisti sau alina pe copil. Când o mamă îl ridică pe copilul ei, ea îl aduce la piept, conferindu-i căldură, confort, sigurantă si protectie. Tatii folosesc atingerea fizică pentru a-l stimula sau stârni pe copil. Tatii au tendinta să-i tină pe copii la o lungime de brat în fata lor, să aibă contact vizual, să-l arunce pe copil în sus sau să-l strângă în brate astfel încât copilul priveste peste umărul tatălui. Shapiro remarcă faptul că fiecare dintre aceste “îmbrătisări paterne” comunică un sentiment de libertate (1994).

Clarke-Stewart (1980) a anuntat diferente în stilurile de joacă al mamelor si al tatilor. Mamele tind să se joace mai mult la nivelul copilului. Mamele îi oferă ocazia pentru a conduce jocul, pentru a fi responsabil, iar totul decurge în ritmul copilului. Jocul tatălui seamănă mai mult cu relatia profesor-elev. Jocul tatălui este mai dur, mai băietesc. De fapt, lipsa acestor “tăvăleli” apare ca disproportionată în trecutul băietilor care manifestă tulburări de identitate. În plus, Clarke-Stewart remarcă faptul că avantajele acestor jocuri mai dure se regăsesc în mai multe aspecte ale dezvoltării copilului, mergând de la controlul emotiilor la rezultate intelectuale si scolare. În mod interesant, jocul tatilor este legat de dezvoltarea formelor sociale de comportament si nu este corelat în mod pozitiv cu violenta si agresiunea, ci cu auto-controlul. Copiii care se iau la trântă cu tatii lor învată repede că a musca, a lovi si alte forme de violentă fizică sunt inacceptabile. Copiii învată cum să recunoască si să-si controleze anumite stări emotionale în contextul jocului cu tatăl, iar aceste jocuri le conferă copiilor ocazii pentru a recunoaste si a răspunde într-o manieră corespunzătoare la diferite stări de spirit (Cromwell & Leper, 1994).

Există diferente si în viziunea părintilor asupra disciplinei. Abordarea tatălui tinde către fermitate, reguli si principii. Abordarea mamei tinde spre mai multă interactivitate, implică mai mult compromis, mai multe ajustări în functie de dispozitia copilului si de context si este mai frecvent bazată pe o înţelegere intuitivă a nevoilor si emotiilor copilului la momentul respectiv. Gilligan (1982) a conchis că diferentele dintre abordările paternală si maternală asupra disciplinei provin din diferentele fundamentale dintre bărbati si femei în ceea ce priveste simtul lor moral. Bărbatii subliniază justetea, corectitudinea si datoria bazate pe regulir, în timp ce mamele subliniază întelegerea, simpatia, grija si ajutorul bazate pe relationare.

Contributiile esentiale ale mamelor la dezvoltarea sănătoasă a copiilor sunt de mult timp recunoscute. Nu există nici o teorie psihologică reputabilă sau studiu empiric care să nege importanta deosebită a mamelor în dezvoltarea normală a copiilor. Cercetările recente confirmă si importanta tatilor în procesul de crestere a copiilor. Studii cum ar fi cel realizat de Pruett (1987) au arătat că bebelusii de sase luni, ai căror tati se jucau frecvent cu ei, au înregistrat scoruri superioare la Testul Bailey privind Dezvoltare Mentală si Motrice. Parke (1981) a observat că acei copii ai căror tati au petrecut mai mult timp cu ei erau mai activi social si puteau face fata mai bine situatiilor de stress, în comparatie cu copiii relativ lipsiti de o interactiune substantială cu tatii lor. O a doua femeie nu poate juca rolul tatălui. De fapt, McLanahan si Sandefur (1994) au constatat că copiii care locuiau cu mama si bunica se descurcau mai prost la adolescentă, în comparatie cu cei care locuiau cu un singur părinte. Biller (1993) a concluzionat că bărbatii care fuseseră lipsiti de tată aveau acum sanse mai mari să recurgă la comportamente agresive, masculine, oarecum recuperatorii. Studiul său, bazat pe mai mult de 1.000 de surse separate, a demonstrat în mod repetat efectul pozitiv al tatilor asupra copiilor.

Pruett (1993) a sumarizat deosebita lucrare a lui Erik Erikson, unul dintre cei mai apreciati psihologi în domeniul dezvoltării, care a remarcat că mamele si tatii iubesc în maniere diferite. Iubirea tatilor este caracterizată prin instrumentalitate si mai multe asteptări, în timp ce iubirea mamelor este mai protectivă, mai expresivă si mai integratoare. Mamele au grijă de cei mici. Tatii îi supraveghează. Mamele sunt îngăduitoare. Tatii negociază. Tatii se concentrează pe relatiile extra-familiale, pe abilitătile sociale si pe legarea de prietenii. Adolescentii care au relatii bune cu tatii lor posedă abilităti sociale superioare, manifestă mai multă încredere si sunt mult mai siguri pe ei. Acolo unde există un tată în casă, sunt mai putine cazurile de relatii sexuale la adolescenti.

Care sunt consecintele lipsei tatălui? Alfred Masser, psihiatru la Northside Hospital din Atlanta, Georgia, a remarcat faptul că tot mai multi copii care solicită asistentă psihiatrică suferă de pe urma lipsei tatălui (1989). Blankenhorn (1995) a arătat că lipsa tatălui este cauza primară a declinului copiilor în societatea de azi, fiind asociată cu probleme sociale cum ar fi sarcini la adolescentă, abuz infantil si violentă casnică împotriva femeii.

Cercetările extensive desfăsurate în timp au dovedit categoric importanta mamelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Cercetările recente oferă dovezi clare privind importanta tatilor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Există dovezi la fel de suficiente si în ceea ce priveste consecintele lipsei tatălui si relatia dintre aceasta si dificultătile serioase din viata copiilor, dar si costurile pentru societate. Totusi, consecintele lipsei mamei sunt mai putin clare.

În ciuda dovezilor coplesitoare legate de importanta mamelor si a tatilor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, s-au făcut încercări în literatura de specialitate de a se estompa linia dintre sexe si de a pretinde că nici mamele si nici tatii nu sunt necesari pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Asemenea rapoarte sunt deseori legate de anumite agende ale activistilor de o culoare sau alta. Probabil cel mai îndrăznet articol din această categorie este cel apărut în revista Asociatiei Americane de Psihologie în 1999. În articolul intitulat “Deconstructing the Essential Father” (Demontarea importantei tatălui), autorii argumentau că “nici mamele si nici tatii nu sunt esentiali pentru dezvoltarea copilului si că rolul de tată poate fi jucat de oricine în cadrul oricărui tip de familie” (Silverstein & Auerbach, 1999, pag. 397).

În calitate de sustinători ai căsătoriilor între homosexuali, Silverstein si Auerbach îsi sustin ideile prin observarea…comportamentului animalelor. Cei doi au urmărit obiceiurile familiale la o varietate de maimute din America de Sud, pentru a-si sustine opinia că familiile de homosexuali ar putea produce rezultate pozitive la copii. “Această varietate de maimute arată că, în anumite contexte bioecologice, se pot obtine rezultate bune la copii cu tatii ca îngrijitori principali si cu o implicare limitată din partea mamelor. Exemplele umane ale acestei structuri îi includ pe tatii singuri… si familiile conduse de tati homosexuali” (pag. 400). Nu sunt sigur că modelele animale sunt modele bune pentru oameni. Spre meritul lor totusi, Silverstein si Auerbach prezintă următoarea declaratie: “Recunoastem că felul în care consultăm literatura stiintifică este legat de agenda noastră politică. Scopul nostru este acela de a genera initiative publice care să-i sustină pe bărbati în rolul lor de tati, fără discriminare la adresa femeilor sau a cuplurilor homosexuale. Suntem interesati si de a încuraja o politică publică care să sustină legitimitatea diverselor structuri familiale, în locul actualei politici care privilegiază familiile heterosexuale, cu doi părinti” (pag. 399). Mai departe, autorii declară: “Realizăm că unele dintre studiile pe care le cităm în sustinerea opiniilor noastre s-au putea să se dovedească a fi incorecte” (pag. 399). E demn de remarcat că autorii nu afirmă că binele copiilor ar fi unul dintre scopurile lor. De fapt, la o citire atentă, se poate vedea că articolul este mai mult tributar unui anumit activism decât stiintei. Faptul că un asemenea articol apare ca material principal în revista Asociatiei Americane de Psihologie demonstrează faptul că în acest caz, activismul a luat locul stiintei.

B. Cuplurile homosexuale si cresterea copiilor

Adoptia copiilor de către homosexuali a adus în centrul atentiei chestiunea cuplurilor de homosexuali si a cresterii copiilor. Până nu demult, grupurile de actiune au argumentat că a creste un copil într-un mediu homosexual nu numai că nu constituie nici un pericol pentru copil, ba chiar ar fi un mediu mai bun decât cel format din persoane de sex opus. Asemenea afirmatii sunt ilogice si contravin abundentei de studii. Totusi, drepturile civile ale cuplurilor de homosexuali, împănate cu o multitudine de cuvinte cu rezonantă gen tolerantă, diversitate si nediscriminare, par să nu fie preocupate de ce e mai bine pentru copil.

O analiză atentă a multor studii a furnizat niste date interesante, care relevă problemele acestor cercetări. Lerner si Nagai (2000), în excelenta lor analiză a studiilor, au conchis:

S-a emis ipoteza că părintii homosexuali pot creste copii la fel de eficient ca si părintii biologici căsătoriti. O analiză de detaliu a metodologiilor din cele 49 de studii prezentate în sustinerea acestei ipoteze arată că acestea prezintă serioase probleme de metodologie. Pe lângă problemele de metodologie, nici unul dintre aceste studii nu abordează adecvat problema afirmării ipotezei nule, a mărimii adecvate a esantionului si a non-corelării ilogice. (pag. 1)

Critica cercetărilor referitoare la părintii homosexuali realizată de Williams (2000) trage în esentă aceeasi concluzie. Totusi, Williams merge putin mai departe cu analiza cercetărilor realizate de Golombok, Spencer si Rutter (1983), si de Golombok si Tasker (1996), care i-au urmărit pe copiii unor părinti heterosexuali si ai unor lesbiene până la maturitate. El a remarcat că studiul de monitorizare a constatat că copiii lesbienelor aveau sanse mai multe si chiar se angajau în relatii homosexuale. Această constatare nu a părut prea interesantă pentru cercetători. Williams a constatat si alte omisiuni ale cercetătorilor care au derulat analize în aceste domenii. Huggins a identificat o diferentă de variabilitate a respectului de sine între copiii părintilor homosexuali si heterosexuali. Huggins nu a testat semnificatia, dar Williams a reanalizat datele si a constatat că diferentele erau semnificative. Williams a remarcat că Patterson a identificat, dar nu a comunicat, diferente similare. La fel, Williams a remarcat că Lewis a identificat dificultăti sociale si emotionale în viata copiilor părintilor homosexuali, dar aceste date nu apăreau comunicate în concluziile cercetătoarei.

Poate cel mai semnificativ studiu publicat în ultimii ani este cel al lui Stacy si Biblarz (2001). Stacy, fost profesor de Studii Sexuale la University of Southern California si actualmente profesor la New York University, a realizat o meta-analiză care a contrazis aproape 20 de ani de studii, afirmând că nu există nici o diferentă între copiii crescuti de cupluri homosexuale si cei crescuti de cupluri heterosexuale. Constatările acestor doi autori includ:

• Pe baza normelor sexuale culturale, fiicele mamelor lesbiene, în comparatie cu fiicele mamelor heterosexuale, se îmbracă, se joacă si se comportă într-o manieră atipică sexului biologic.
• Fiii mamelor lesbiene se comportă într-o manieră masculină mai putin traditională în ceea ce priveste agresiunea si jocul. Au tendinta să fie mai protectori decât băietii crescuti în familii heterosexuale.
• Unul dintre studii indică o proportie semnificativ mai mare de tineri crescuti de lesbiene, care s-au angajat în practici homosexuale (sase din 25) comparativ cu cei crescuti de mame heterosexuale (nici unul din 20).
• Copiii crescuti de mame lesbiene prezintă o probabilitate mai mare să se implice într-o relatie homosexuală.
• Fetele adolescente si tinere crescute de mame lesbiene sunt mai aventuriere dpdv sexual si mai putin caste comparativ cu fetele mamelor heterosexuale. Fiii sunt mai putin aventurieri dpdv sexual si mai casti decât cei crescuti de mame heterosexuale.

Stacy si Biblarz (2001) au declarat:

Fetele adolescente si tinere crescute de mame lesbiene par să fie mai libertine si mai putin caste… cu alte cuvinte, încă o dată, copiii (în special fetele) crescuti de lesbiene par să se depărteze de normele traditionale, în timp ce copiii crescuti de mame heterosexuale tind să respecte aceste norme. (pag. 171)

Studiul poate fi sumarizat astfel: mamele lesbiene tind să aibă un efect feminizant asupra fiilor lor si unul masculinizant asupra fetelor lor. Întrebarea care se pune este cât e de sănătoasă această respingere a rolurilor naturale? Nonconformismul sexual este probabil singurul factor din literatură care previzionează o viitoare homosexualitate. Într-adevăr, sunt putini factori asupra cărora atât Rekers si Hamer vad de acord, iar relatia dintre nonconformismul sexual si homosexualitate e unul dintre acestia. Rekers (1995) afirmă: “Nonconformismul sexual la copii poate fi singurul factor comun observabil asociat cu homosexualitatea” (pag. 300). Hamer (1993) declară:

Majoritatea homosexualilor au fost copii efeminati. În ciuda caracterului provocator al acestei afirmatii, asta indică dovezile. De fapt, aceasta e poate cea mai întemeiată, mai semnificativă si mai bine documentată concluzie din toată cercetarea privind orientarea sexuală si probabil din întreaga psihologie umană. (pag. 166)

Stacy si Biblarz (2001) au oferit o observatie interesantă:

Educatia planificată [lesbiană/bisexuală/homosexuală] oferă un veritabil ‘laborator social’ al diversitătii familiale în care cercetătorii pot examina nu numai dobândirea identitătii sexuale, ci si efectele relative asupra copiilor exercitate de genul si numărul părintilor, precum si implicatiile diferitelor rute biosociale către calitatea de părinte. (pag. 179)

Care este etica acestor experimente radicale?

(va urma)

————-
*Dr. Byrd este presedintele Fondului Thrasher pentru Cercetare si profesor de medicină la University of Utah, cu activitate în cadrul Ministerului Familiei si Medicinei Preventive si în cadrul Departamentului de Psihiatrie. În plus, dr. Byrd detine functia de director adjunct în cadrul Departamentului de Studii Familiale. Material preluat cu permisiunea University of Utah, S. J. Quinney College of Law, Journal of Law & Family Studies. Sursa: NARTH. Traducerea si adaptarea: www.homosexualitate.ro