Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, 2002
| Acţiunile antiromâneşti, 1989-1990 Acţiunile antiromâneşti, 1991
Acţiunile antiromâneşti, 1992-1993 Acţiunile antiromâneşti, 1998-1999 2002 Ianuarie Luna este dominată de probleme legate de eliberarea legitimaţiei de maghiar, de apropierea recensământului populaţiei şi de semnarea protocolului de susţinere, în continuare, în Parlament dintre PSD şi UDMR. 4 ianuarie – Etnicii maghiari se interesează de procedura legală pentru obţinerea legitimaţiei de maghiar. 11 ianuarie – Premierul Adrian Năstase cere prefecţilor să nu permită înfiinţarea, în teritoriu, de birouri pentru eliberarea legitimaţiilor de maghiar. 24 ianuarie – Au loc tratative PSD-UDMR. Preşedintele UDMR, Bela Marko, declară că, la cele 21 de centre teritoriale deschise de UDMR pentru consiliere şi formularea cererilor în vederea obtinerii legitimatiilor de maghiar, se prezintă zilnic 1.000-1.500 de persoane. 29 ianuarie – Se semnează Protocolul de colaborare PSD-UDMR, prin care UDMR obţine tot ce a cerut: retrocedare de bunuri şi imobile, înfiinţarea unor facultăţi şi licee numai în limba maghiară, separarea etnică şcolilor, folosirea liberă a simbolurilor altor state, obligativitatea cunoaşterii limbii maghiare de către poliţişti etc. Februarie Luna este dominată de acţiuni pentru pregătirea recensământului populaţiei, în care UDMR se implică în mod deosebit pentru a determina pe ceangăi să se declare maghiari, şi de comentarii, luări de cuvânt, conferinţe de presă pe tema protocolului de colaborare încheiat între PSD-UDMR.
3 februarie – La şedinţa Consiliului Reprezentanţilor UDMR la Târgu Mureş, senatorul Verestoy Attila declară că el nu are nevoie de documente care să dovedească că este maghiar. 6 februarie – Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti acceptă procesul introdus de PRM prin care se solicită desfiinţarea UDMR. 9 februarie – Primarii din localităţile Sânmărtin şi Sâncrăieni, judeţul Harghita, sunt amendaţi cu 30 respectiv 25 milioane de lei de către Prefectura Harghita pentru că în birourile lor nu sunt expuse stema şi tricolorul României, ci harta Ungariei Mari, între graniţele căreia este inclusă şi Transilvania. 15 februarie – La Teatrul Naţional din Târgu Mureş se declanşează o grevă ca urmare a trecerii instituţiei din subordinea Ministerului Culturii în cea a Consiliului Judeţean Mureş şi a neplăţii salariilor. Exasperat, liderul sindical, actorul Nicolae Cristache, declară: „…Poate guvernul maghiar ne va ajuta, preluându-ne într-o formă sau alta”. 20 februarie – Liga Transilvania-Banat, organizaţie care militează pentru federalizarea României, sub masca autonomiei locale, iese din anonimat şi începe organizarea unor conferinţe de presă. 21 februarie – Pentru a combate intenţiile de declarare cu ocazia recensământului a ceangăilor drept maghiari, asociaţia romano-catolicilor „Dumitru Mărtinaş” dă un comunicat prin care arată că ceangăii nu sunt altceva decât români de religie catolică. Martie Dat fiind frustrarea pe care o resimt românii ardeleni ca urmare a semnării protocolului de colaborare PSD-UDMR, Partidul România Mare introduce la Senat o moţiune simplă semnată de 36 senatori PRM intitulată „Abandonarea Transilvaniei”. 13 martie – Preşedintele Ion Iliescu îl graţiază pe unul dintre asasinii colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis în centrul oraşului Târgu Secuiesc, în 22 decembrie 1989, după numai 253 de zile de privare de libertate. 15 martie – La Cluj-Napoca, în paralel cu maghiarii care sărbătoreau cu steaguri rosu-alb-verde ziua naţională a Ungariei, primarul Gheorghe Funar, secretar general al Partidului România Mare, este sărbătorit, cu ocazia aniversării a 10 ani de când conduce capitala Transilvaniei, de către populaţia municipiului şi conducerea Partidului România Mare în frunte cu Corneliu Vadim Tudor. 25 martie – La Primăria din Târgu Mureş, se primesc telefoane de ameninţare cu bombe din partea unor etnici maghiari, motivate de neinscripţionarea bilingvă a numelui străzilor. Anul 2001 ——— continuare |
| EPILOG Faptele sunt întotdeauna grăitoare. Schiţa cronologică a activitătii UDMR (1989-2002) evidenţiază, fără putinţă de tăgadă, că UDMR este o organizaţie cu faţadă democratică şi europeană, dar cu un cod dublu şi activităţi care-i contrazic declaraţiile, fiind, practic, o centrală care urmăreşte destabilizarea Statului Român, condiţia lui de stat naţional şi, nu în ultimă instanţă, dezmembrarea lui.Este suficient să citim declaraţiile unor membri de seamă ai UDMR, ca şi ale altora mai puţin importanţi, să parcurgem documentele publice, pe care le-au tipărit şi semnat în Ţară sau străinătate, pentru a înţelege că UDMR este continuatoarea vechilor organizaţii şovine antiromâneşti, ca EMKE, în secolul XIX, sau ca acelea de extremă dreaptă din Ungaria totalitară dintre cele două războaie mondiale, care a fost un factor destabilizator în Europa Centrală şi un duşman făţiş al Statului Român.Discursul UDMR este tot cel vechi, revizionist şi agresiv, vizibil sau brutal antiromânesc, în ciuda unor formule de împrumut preluate din vocabularul noilor democraţii occidentale.O realitate indiscutabilă este, însă, că UDMR a ştiut să lucreze cu personalităţi ş instanţe politice occidentale, obţinând de la ele influenţarea politicii Statului Român, reuşind, printr-un joc politic dublu, de declaraţii democratice moderne, pe de o parte, şi de fapte din sfera extremismului, pe de alta, să câştige teren pentru minoritatea maghiară şi dezideratele ei. E vorba de un lobby extern persistent şi tenace. Imaginea de export, pentru Europa, este cea democratică, cealaltă faţă, cea reală, pe care o văd românii în Harghita şi Covasna sau la tribuna Parlamentului, este dispreţuitoare faţă de norme europene şi primitivă.Totodată, UDMR a reuşit să se impună, ca aliat, datorită ignoranţei culturale şi istorice a unor politicieni români, iar, din cauza duplicităţii şi trădării altora, să ajungă chiar la guvernarea României.UDMR şi-a impus, treptat, sărbătoarea naţională, 15 martie 1848, autorităţilor româneşti, deşi revoluţia maghiară a pătruns mai târziu în Transilvania şi a fost duşmănoasă faţă de idealurile româneşti şi europene, ucigând peste 40.000 de români. UDMR a reuşit, totodată, să scoată parţial de sub autoritatea Statului Român două judeţe, Harghita şi Covasna, prin presiuni politice, lobbyextern, acte legislative capitularde şi ticăloase pe toate planurile. UDMR este în 2002 un organism politic susţinut de Guvernul României, care urmează directivele Budapestei.Politica UDMR în România este o politică prioritară pentru guvernul Ungariei, deoarece miza Transilvaniei a rămas pentru politicienii unguri mereu o miză simbolică, la fel de importantă precum Coroana Sfântului Ştefan.Partidul România Mare, preşedintele său, Corneliu Vadim Tudor, şi revista România Mareau monitorizat tot timpul acţiunile de destabilizare, ostile statului român iniţiate de UDMR, considerând că românii şi maghiarii pot duce o viaţă paşnică în Transilvania, fără instigările acestei Uniuni animate de idealul anacronic al „Ungariei Mari“ şi al supremaţiei ungureşti.Această Carte Neagră a UDMR, perfectibilă, vrea să fie un avertisment pentru toţi românii, pentru elita politică şi culturală din România.UDMR ca partid politic neînregistrat, ca partid parlamentar, este o organizaţie ilegală, care supravieţuieşte prin ignoranţa şi complicitatea celor care trag foloase de pe urma ei. Aidoma tuturor organizaţiilor teroriste, UDMR trebuie să fie scoasă în afara legii până nu va fi prea târziu şi până ce starea de spirit pe care a creat-o şi o întreţine nu va provoca un conflict major în zonă, conflict de care Europa civilizată n-are nevoie. |
Martie 2002
***
SĂ COMPLETĂM CARTEA NEAGRA A U.D.M.R.
Această monitorizare a acţiunilor antiromâneşti comise de U.D.M.R., din decembrie 1989 pînă în martie 2002, a fost postată şi menţinută pe Internet pînă prin 2003. Apoi, din motive necunoscute nu a mai fost continuată. Analiza conţinutului textului şi unele declaraţii publicate în revistele Partidului România Mare ne determină să credem că această CARTE NEAGRĂ A U.D.M.R. a fost realizată şi publicată de către P.R.M. Între timp, cele mai multe previziuni enunţate în acel text s-au adeverit, iar alte nenumărate acţiuni periculoase pentru România au fost realizate cu deplină uşurinţă fără să fie contracarate în nici un fel de către autorităţile îndrituite ale statului.
U.D.M.R. a fost adusă la Putere de către odioasa Convenţie Democrată, iar C.D.R a fost adusă la Putere de către liderii P.D.S.R. Aceştia au fost sfătuiţi, în mod ocult în Occident, să cedeze Puterea pentru, pe de o parte, a se mima democraţia demonstrată prin alternanţa la Putere, devenită, astfel, realitate prin cîştigarea alegerilor de către C.D.R. în noiembrie 2006 şi, pe de altă parte, pentru a se compromite Opoziţia prin accederea la Putere şi exercitarea ei în mod incompetent, ştiindu-se că C.D.R. nu dispune de specialişti – chiar dacă se lăudase cu „cei 15.000 de specialişti“ – care să conducă România altfel decît pe direcţia iniţiată de P.D.S.R., ex-F.D.S.N., ex-F.S.N.: adică la fel de fraudulos şi de slugarnic faţă de organismele internaţionale occidentale, ruinînd şi mai rapid economia României şi înfeudînd-o organizaţiilor financiare transnaţionale! De altfel, un diplomat al unei Mari Puteri (a se citi: Mari Putori) şi-a informat şefii, prin februarie 1997, cum că el are impresia că guvernanţii (adică liderii P.D.S.R.) au vrut să cedeze Puterea! În acest sens pledează inclusiv comportamentul de atunci al lui Teodor Meleşcanu. Într-adevăr, să ne amintim că, în vara lui 1996, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, venit dintr-o vizită oficială făcută în S.U.A., a declarat presei că „este nevoie de schimbare“. Prin aceasta, el recunoştea, implicit, că primise misiunea de la „Marele Licurici“ să pregătească psihologic opinia publică în vederea alternanţei la Putere şi, prin această pregătire, chiar să uşureze accederea Opoziţiei la Putere, pentru că îi încuraja pe alegătorii nedecişi să voteze „schimbarea“. Ca expresie a „schimbării“ avea să năpîrlească şi el şi să treacă din „barca“ P.D.S.R. într-un partid pe care şi l-a confecţionat, repejor, singur, numit „Alianţa pentru România“ (ApR). Schimbarea a ce şi în ce?! A echipei de la guvernare şi în mai bine?! Da de unde! Avea să revină la conducerea ţării clicocraţia care sărăcise poporul în intervalul 1990-1996, şi care, ajungînd în minoritate după alegerile parlamentare din 1996, avea să se unească – în vederea guvernării – exact cu inamicul de pînă mai ieri, U.D.M.R.! Iar traseistul Teodor Meleşcanu, după ce partiduleţul său a sucombat, avea să migreze la P.N.L. – adică avea să facă slalom de la stînga la dreapta, ca dovadă că doctrinele partidelor sunt doar o faţadă demagogică şi că toate partidele ajunse la Putere nu formează, toate, decît cleptocraţia, care are o singură „doctrină“: jefuirea banului public!
Astfel, dacă pînă acum cîţiva ani, P.D.S.R., ex-F.S.N. – devenit, între timp, P.S.D. – deţinea recordul de longevitate la guvernare în aceste două decenii de tranziţie criminală, acest record îl deţine acum U.D.M.R., care a fost mereu la guvernare din 1997 pînă acum. Acest lucru a devenit posibil deoarece U.D.M.R., deşi nu este partid politic, este cîrja pe care s-a sprijinit orice partid care a acces la guvernare şi care, neputînd să guverneze singur, a făcut alianţa „contra naturii“ cu U.D.M.R. Exemplul cel mai elocvent este chiar P.D.S.R., care, revenind la conducerea ţării după alegerile parlamentare din toamna anului 2000, a făcut alianţă cu U.D.M.R. „duşmanul de pînă ieri“ – cum remarcase, ironic, prin ianuarie 2001, un reporter de la B.B.C.
Toate partidele care au guvernat ţara sunt partide trădătoare şi jefuitoare, formând cleptocraţia descrisă în articolul „Aţi votat cleptocraţia?! Aţi rămas cu sărăcia!“ De aceea, trebuie pedepsite ca atare. De altfel, chiar cînd U.D.M.R. nu a fost la guvernare oficial (în intervalul 1990-1996), ea a guvernat inclusiv în acei ani – aşa cum am mai relevat, între timp, în multe articole – prin şantajul permanent exercitat asupra guvernanţilor, iar aceştia, ca să pară „europeni“, au făcut, permanent, concesii care sunt inadmisibile într-o ţară occidentală, ca Franţa, Germania, Anglia sau chiar Grecia. Trebuie să ne trezim şi să ne dumirim că, de 20 de ani, România a fost, practic, guvernată de U.D.M.R. şi, în esenţă, de Ungaria! Prin propaganda şi acţiunile sale, U.D.M.R. nu face decît să-şi îndeplinească, prin „politica paşilor mărunţi“, obiectivele hungariste stabilite după Trianon şi aplicate, cu ajutorul Germaniei hitleriste şi al Italiei fasciste, îndeosebi prin Dictatul de la Viena, redictat de Ungaria, via U.D.M.R.
În fond, prin faptul că U.D.M.R. nu este partid politic, înscris în registrul partidelor politice, prezenţa ei în Parlament şi în guvern este ilegală şi, ca atare, toate legile votate de Parlament şi toate ordonanţele şi hotărîrile guvernamentale sunt ilegale şi, esenţial, antiromâneşti! Un exemplu peremptoriu de politică antiromânească îl constituie toate legile şi hotărîrile – legiferate în principal de C.D.R., dar şi de P.S.D. – de aplicare criminală a politicii restitutio in integrum, prin care s-a reinstituit horthysmul în Ardeal şi prin care, în genere, a fost distrusă economia României. Un alt exemplu de lege antiromânească, antinaţională şi antistatală este recentul proiect de lege propus de doi U.D.M.R.-rişti – şi susţinut, pe „ultima sută“ de către guvernul Boc 5 doar pentru a nu cădea guvernul – privind desfiinţarea Arhivelor Centrale ale României.
Referitor la acest proiect legislativ, renumitul istoric Dinu C. Giurescu a declarat: „Eu cred că nu îşi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă legea este adoptata şi de Camera Deputaţilor, înseamnă ştergerea memoriei, odată ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Naţionale (…) Dacă le-aş propune în S.U.A. să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington D.C. la diferiţii emitenţi din S.U.A., eu cred că ar spune că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite“. Dar renumitul istoric greşeşte cînd presupune că „nu îşi dau seama oamenii“ – adică parlamentarii şi guvernanţii – „de catastrofa pe care o pregătesc României“. Îşi dau seama, dar o fac deliberat, ca să facă noi concesii fasciştilor din U.D.M.R., ca să se menţină, toţi, la Putere.
De aceea este necesară o revoluţie autentică, românească, în interesul românilor şi care să lichideze toată clasa politică parvenită, îmbogăţită prin jefuirea ţării, cu concursul xenocraţiei care conduce România!
Colonel (r.) Vasile Zărnescu
(4 votes, average: 4.00 out of 5)
Loading ...
1 response so far ↓
1 Thalex // Dec 26, 2011 at 8:10 am
Nasterea Domnului cu bucurii!
PS:
Existä si o Carte Neagrä a PCM – Actiuni Antiromânesti în Moldova de Est, sau astea nu ne intereseazä, neavând potential exploziv si neputând fi exploatate de inamicii României?
Încolo, încep sä cred ca si Burebista a pierit tot în urma unui complot pus la cale de UDMR, respectiv ca Bastus a fost în realitate ungur.
Ba mai mult: am ajuns, citind colectia de cugetäri ale lui V@sile sä mä întreb dacä nu cumva si tov. Nicolae C. (distrugätorul satului românesc si al agriculturii prin cooperativizare fortzatä) nu a fost si el neam de secui.
Leave a Comment