AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
romanism

Peste 5.000 de persoane au cerut interzicerea cianurii pe www.faracianura.ro

September 4th, 2007 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Email This Post Print This Post

cyanide.jpgCampania de susţinere a iniţiativei legislative de interzicere a cianurii în minerit în România a Coaliţiei „România fără Cianuri” a devenit în ultimele luni una dintre cele mai importante mişcări de mediu din ţara noastră. Cu peste 5.000 de voturi pe site-ul www.faracianura.ro în sprijinul interzicerii cianurii în minerit în România, este evident că românii îşi doresc un mediu mai curat şi mai sănătos, iar Parlamentul României, prin Camera Deputaţilor, ar trebui să respecte această dorinţă, votând DA în luna septembrie. Un prim pas a fost făcut în cadrul Comisiei juridice care a dat aviz favorabil acestei propuneri legislative săptămâna trecută.

Pe lângă cele peste 5.000 de voturi de pe site-ul campaniei, mai există susţinători ai acestei iniţiative legislative printre politicieni, dar şi printre personalităţi ale vieţii publice. Pe site-ul www.faracianura.ro există liste cu „Susţinătorii”, Deputaţi sau Senatori care au şi-au declarat sprijinul, dar şi cu „Nepăsătorii”, cei care consideră că interzicerea cianurii nu este o prioritate pentru România, în ciuda deselor incidente în care este implicată această substanţă. Şi alte nume ar trebui să se adauge pe cele două liste în curând, Deputaţii fiind invitaţi de Coaliţia „România fără Cianuri” să îşi declare poziţia faţă de această iniţiativă legislativă până pe 7 septembrie, numele lor urmând să apară pe una dintre liste.

Campania de susţinere şi site-ul www.faracianura.ro au fost lansate de Coaliţia „România fără Cianuri”, o iniţiativă a societăţii civile ce urmăreşte interzicerea cianurii în minerit pe considerente sociale, economice şi de mediu, susţinând astfel propunerea Senatorilor Peter Eckstein Kovacs (UDMR) şi Gheorghe Funar (PRM). Coaliţia are la bază un grup de iniţiativă format din Terra Mileniul III, Fundaţia pentru Parteneriat, Greenpeace CEE, Liga Pro Europa, Mare Nostrum, Clubul Ecologic Transilvania şi Asociaţia Transilvania Verde, împreună cu alte 20 de organizaţii neguvernamentale din întreaga ţară care acţionează pentru protecţia mediului. (informatii de presa furnizate de Coalitia “Romania fara cianuri”)

Tags: Mediu/Sanatate

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment