AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)


Grindul Chituc în pericol

27/3/2008 8:00 am · Comentati (Nu sunt comentarii)

Mai multe organizaţii neguvernamentale contestă intenţia autorităţilor de a executa lucrări de consolidare în zona grindului Chituc din Delta Dunării. Societatea Ornitologică Română, căreia i s-au alăturat şi alte asociaţii şi fundaţii, consideră că lucrările vor afecta biodiversitatea şi echilibrul fragil al zonei, distrugînd habitatele, flora şi fauna caracteristice. SOR a lansat totodată o petiţie online prin care speră să adune cît mai multe semnături ale celor interesaţi de soarta Deltei Dunării.

Societatea Ornitologică Română, Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta”, Fundaţia Eco Pontica, Organizaţia „Mare Nostrum” Constanţa, Organizaţia S.E.O.P.M.M „Oceanic Club”, WWF - Programul Dunăre-Carpaţi şi Organizaţia „Salvaţi Vama Veche” contestă intenţiile Companiei Naţionale „Apele Române”, Direcţia Apelor Dobrogea – Litoral de a executa lucrările de consolidare şi protecţie a litoralului pe sectorul Nord-Midia, care includ şi consolidarea drumului de acces de pe Grindul Chituc, parte componentă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD). Aceste organizaţii au înaintat o scrisoare de protest domnului ministru Korodi Attila (Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile), prin care solicită luarea de urgenţă a măsurilor necesare pentru stoparea lucrărilor de consolidare şi a oricăror altor lucrări prevăzute în proiectul Apelor Române.

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, organizaţie neguvernamentală, societate pentru studiul şi protecţia păsărilor şi a mediului înconjurător, a lansat în data de zece martie o petiţie adresată Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Companiei Naţionale „Apele Române” Direcţia Apelor Dobrogea – Litoral pentru Stoparea lucrărilor de consolidare de pe Grindul Chituc (petiţia poate fi semnată online pe adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie/stopati_lucrarile_de_consolidare_de_pe_grindul_chituc-p22830044.html.
GRINDUL CHITUC este parte integrantă a RBDD, declarată de Comisia MAB-UNESCO Patrimoniu Universal Natural şi Cultural şi include o succesiune de cordoane, dune costiere tipice, lacuri orientate pe o direcţie oblică pe linia actuală a ţărmului având o dispoziţie în evantai. Conform Hotărârii de Guvern nr. 248/1994, grindul cuprinde zona cu regim de protecţie integrală (2.300 ha) situată în nord, zona tampon şi zona economică. Grindul Chituc se evidenţiază printr-o ornitofaună deosebit de bogată, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, însumând până în prezent 296 specii de păsări, aproximativ trei sferturi din ornitofauna ţării. Importanţa zonei pentru avifaună este binecunoscută, aceasta fiind deosebit de importantă pentru multe specii de păsări care iernează aici, precum şi o zonă de migraţie pentru sute de mii de păsări.

De asemenea, această zonă este importantă pentru herpetofaună. Dintre amfibieni, pe grind sunt prezente 6 specii, 4 din ele fiind strict protejate şi de interes conservativ prioritar. Dintre reptile sunt prezente 6 specii, toate fiind ocrotite prin legislaţia naţională.

Proiectul Companiei Naţionale „Apele Române”, Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral presupune realizarea unor lucrări de refacere/completare a digului pe porţiunea Gura Portiţa – Chituc, precum şi lucrări de completare la drumul de acces de pe grindul Chituc, inclusiv în zona cu regim de protecţie integrală.

Organizaţiile neguvernamentale de mediu consideră că aceste lucrări vor acţiona negativ asupra biodiversităţii fragile a gindului Chituc distrugând habitatele, flora şi fauna caracteristice. Consolidarea drumului la dimensiunile propuse de către Direcţia Apelor Dobrogea – Litoral (6 m lăţime şi 1,3 m înălţime, conform datelor prezentate şi discutate la dezbaterea publică pentru studiul de impact asupra mediul, din data de 26 februarie 2008, de la Mihai Viteazu, judeţul Constanţa) nu se justifică. Această lucrare va permite pe viitor dezvoltarea unor activităţi economice secundare cu repercursiuni profunde asupra biodiversităţii grindului.

De asemenea, atragem atenţia asupra posibilităţii existenţei unui interes direct între persoanele/grupuri de interese care posedă terenuri în zonă (în condiţiile în care pe grindul Chituc nu a existat niciodată un titlu de proprietate) şi consolidarea/construirea drumului de acces prevăzut să fie realizată prin proiectul propus de către Apele Române. Din cauza presiunilor acestor grupuri de interese şi prin construirea unui asemenea drum public cu acces necontrolat, există pericolul iminent al dezvoltării haotice ce va determina, prin efectele cumulate ale unor acţiuni, distrugerea unui fond genetic inexistent altundeva în România.

Lucrările de consolidare propuse în cadrul proiectului nu ţin cont de trecutul istoric al zonei (actualul complex lagunar Razelm-Sinoie reprezintă vechiul golf marin Halmyris) şi de faptul că eroziunea este un proces hidrologic natural şi determină o serie de procese de succesiune, iar în acest caz particular eroziunea poate fi considerată un factor cu efect de restaurare pentru asociaţiile şi speciile caracteristice zonei lagunare.

Conform proiectului neexecutarea lucrărilor va produce un dezastru ecologic. De fapt, dezastrul ecologic real a avut loc prin închiderea comunicării naturale de la Portiţa (Periboina) şi a construirii unor canale de comunicare a lagunelor cu Dunărea. Schimbările intervenite în chimismul apei, prin procesul de îndulcire au determinat dispariţia sau reducerea drastică a unui număr însemnat de asociaţii fitocenologice şi a unor specii de plante şi animale specifice.

În acelaşi timp, ARBDD prevede prin Planul de Reconstrucţie a Deltei Dunării „Lucrări pentru îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în zona Sinoie-Istria-Nuntaşi”. În cadrul Masterplanului se specifică: „Institutele de cercetare cu activitate în Complexul Razelm-Sinoie propun ca lacul Sinoie să capete funcţiunea de dinaintea anului 1970 – respectiv să redevină lagună salmastră.

Ţinând cont de faptul că două instituţii ale statului, Compania Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, intenţionează să desfăşoare în zona Grindului Chituc două proiecte ale căror obiective sunt contradictorii, considerăm că Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile în calitate de finanţator al proiectelor trebuie să reanalizeze situaţia şi să acţioneze în consecinţă. Deoarece este vorba de bani publici, pentru evitarea unei duble finanţări de la bugetul de stat, organizaţiile de mediu consideră că trebuie finanţat proiectul ARBDD cu efecte benefice asupra biodiversităţii fragile a Grindului Chituc.

Atragem atenţia că Grindul Chituc face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru care există o serie de prevederi legale naţionale privind ocrotirea şi conservarea biodiversităţii (Legea 82/1993, HG 248/1994, HG 367/2002, H.G. 1284/2007, M. 776/2007, OUG 202 /2002 (MO 965/ 28.12.2002)), precum şi numeroase convenţii internaţionale (Convenţia de la Berna, Convenţia de la Bonn, Directiva Păsări şi Directiva Habitate), la care România a aderat.

Conform legii, în zona strict protejată, singura activitate permisă este cercetarea în baza autorizaţiei emise de administratorul zonei, iar în zona tampon sunt permise, în plus, valorificarea resurselor naturale prin metode tradiţionale.

dr. MARIANA CAZACU
Danube Casework Officer
Societatea Ornitologică Română

Tags: Mediu/Sanatate

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment