Gwynne Dyer *

INCA TRAIM din avantajele “Revolutiei Verzi”, dar impactul acesteia este tot mai mic an dupa an. Situatia alimentara globala reprezinta un echilibru instabil, in care productia abia face fata cererii, iar productia de cereale nu poate acoperi o crestere a populatiei umane. Insa populatia umana va creste oricum, iar productia de cereale pentru consumul uman este amenintata de trei factori diferiti: cresterea animalelor pentru carne, incalzirea globala (si declinul petrolului) si, nu in ultimul rand, productia de biocombustibili.

De 6 ani consecutivi, omenirea produce mai putina mancare decat consuma. Acesta problema a fost “rezolvata” prin consumarea stocurilor acumulate in ani mai buni, dar nu e nici o indoiala ca problema e grava. Din 1999, stocurile de cereale pe plan global s-au redus la jumatate: daca in 1999 ele puteau hrani lumea pentru 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile. Aceasta perioada este mult sub nivelul unei minime sigurante alimentare, si de asemenea nu exista nici un semn ca aceasta tendinta se va schimba in curand. Si daca nu se va schimba, atunci intr-un anumit moment, nu foarte departe in viitor, vom ajunge la crize alimentare permanente. Preturile la mancare vor sari in aer si foarte multi oameni vor muri literalmente de foame.

Miracolul care ne hraneste pe noi si intreaga generatie actuala se numeste “revolutia verde”: agricultura intensiva mecanizata, folosirea pe scara larga a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor, care a permis triplarea productiei cerealiere intre 1950 si 1990 in timp ce suprafata cultivata nu a crescut cu mai mult de 10% in acelasi perioada. Populatia globala e mai mult decat dublul a ceea ce era acum o jumatate de secol, astfel ca traim cu mai putin de jumate din suprafata de teren de care aveau nevoie bunicii nostri. Insa acesta a fost un miracol unic, si s-a terminat. De la inceputul anilor 1990, practic, productia cerealiera s-a plafonat pe plan global. Populatia globala insa continua sa creasca, chiar daca mai incet decat cu o generatie in urma. Oricum, va trebui sa gasim mancare pentru a hrani o alta Indie si China peste 50 de ani. Si nimeni nu are idee cum am putea face asta. Dar productia cerealiera este amenintata de factori actuali.

Unul dintre acestia este folosirea tot mai mare a cerealelor pentru productia de carne, un proces foarte ineficient: e nevoie de 11 si 17 calorii de mancare (cereale in primul rand) pentru a produce o calorie de carne de vaca, porc sau gaina. Productia de carne a crescut de 5 ori din 1950 pana azi. Anual, sunt sacrificate 5 miliarde de vite si porci si peste 40 miliarde de gaini si e nevoie de peste o treime din productia de cereale pentru a le hrani in prealabil.

Un alt factor amenintator este incalzirea globala. Ea reprezinta de fapt cauza principala pentru scaderea productiei de cereale de la 2.68 miliarde de tone in 2004 la 2.38 miliarde in 2005. Anul acesta se prevede o productie chiar mai redusa de doar 1.98 miliarde de tone! O parte din vina o au perioadele tot mai mari secetoase; dar secetele sunt strans legate de degradarea climatica. De asemenea, cresterea temperaturii influenteaza direct productia cerealiera - estimari actuale arata ca pentru o crestere de un grad celsius peste temperatura optima, productia poate scadea pana la 10%. In SUA de exemplu, anul 1994 a fost un an record in productia de porumb - 8.4 tone/ hectar - dar acest raport a scazut semnificativ de atunci.

Nu in ultimul rand, biocombustibilii. Ideea pare eleganta: pe de-o parte, avem un inlocuitor “regenerabil” pentru petrol iar pe de alta parte, dioxidul de carbon eliminat prin arderea biocombustibililor este absorbit de cresterea plantelor (necesare pentru a-l produce). Deci procesul nu creste procentul de dioxidul de carbon din atmosfera. Si ar fi chiar bine, daca terenurile pe care le folosim pentru a creste biocombustibilii nu ar putea avea si alte intrebuintari - ceea ce insa in general nu e cazul. De exemplu, in sud-estul Asiei, principala forma de biocombustibil o reprezinta uleiul de palmier. Dar palmierii sunt crescuti pe suprafete acoperite alta data de paduri. Oxigenul e sacrificat pentru a hrani masinile. In SUA, datorita unei politici guvernamentale de subventionari generoase, a explodat industria producatoare de alcool din porumb. Astfel, mancarea e transformata in combustibil: cantitatea de alcool etilic necesara pentru a face plinul unui SUV reprezinta de fapt cantitatea necesara de a hrani o persoana pe timp de un an.

O solutie partiala ar fi aceea de a redirectiona o parte din productia de cereala destinata cresterii animalelor catre hranirea oamenilor. Pe de alta parte, actuala tendinta de scadere a productiei cerealiere se va accelera, atat din cauza incalzirii globale cat si a declinului productiei de petrol (ceea ce va face tot mai problematica utilizarea pe scara larga a pesticidelor, ingrasamintelor si masinilor agricole). Iar biocombustibilii (prezentati drept o “solutie” la criza petroliera) incurca si mai mult lucrurile. Nu au trecut decat doua sute de ani de cand un numar tot mai mare de tari a reusit sa evite foametele endemice. Se pare ca aceasta stare de lucruri nu va mai dura mult.

* Gwynne Dyer este jurnalist britanic independent. Articolele sale sunt publicate in 45 de tari. Sursa: Energy Bulletin.net. Traducerea si adaptarea N. Grigorescu