“Lumea toată e o scenă si toti bărbaţii şi femeile sunt actori…” (William Shakespeare)

PUTEREA TELEVIZIUNII e, de departe, cel mai mare pericol care ameninţă azi poporul englez. Contrar a ceea ce mulţi englezi patrioti îşi imaginează, televiziunea este mult mai periculoasă felului nostru de viaţă şi cultură decât imigraţia, integrarea rasială, avortul, homosexualitatea, incestul, drogurile, corectitudinea politică şi ambiţiile trădătoare ale eurofililor. Şi aceasta pentru că televiziunea este folosită pentru a promova toate aceste lucruri imorale.

Televiziunea e pentru noi mult mai periculoasă decât cărţile, ziarele şi revistele, pentru că are un efect hipnotic şi ne invadează uşor casele şi conştiinţele. A citi o carte sau un ziar cere un oarecare efort şi inteligenţă, pe când televiziunea nu cere un astfel de efort. E gata făcută să atragă atenţia şi să influenţeze pe majoritatea oamenilor care gândesc cel mai puţin şi pe cei mai trândavi membri ai societăţii noastre.

În ultimii câţiva ani, BBC TV şi ITV [1] au fost folosite din ce în ce mai mult ca să vândă viciul, perversiunea şi violenţa, şi ca să condiţioneze atitudinile morale ale telespectatorilor. Au avut un mare succes în acest sens, şi prin influenţa lor nefastă, muţi dintre concetăţenii noştri au fost reduşi la nivelul unor roboţi fără raţiune. Acest lucru a fost realizat cu acordul tacit al politicienilor, care au folosit televiziunea ca să-şi gâdile ego-urile apărând pe ecran cât mai des posibil. Îşi aminteşte cineva de ultima dată când un politician s-a plâns de prostiile gratuite care apar noaptea pe ecrane?

Efectul tulburător al televiziunii este că mulţi oameni trăiesc azi într-o lume de pură ficţiune. Televiziunea a devenit o fantasmagorie a zilelor noastre. Acest scenariu îi afectează chiar şi pe liderii noştri politici. După cum notează Peter Hitchens [2] în “Abolirea Marii Britanii” – o analiză strălucită a stării ţării noastre, publicată anul trecut – Tony Blair şi W. Hague [3] au dat amândoi declaraţii în legătură cu închiderea pur ficţională a unui personaj din filmul Coronation Street [4] difuzat de ITV; dl. Blair a zis: “E clar pentru toată lumea care are ochi că Deirdre Rachid este nevinovata şi ar trebui eliberata”.

Păcat că dl. Blair nu extinde aceeaşi simpatie şi faţă de dl. Tony Martin care se stinge în închisoare pentru că l-a împuşcat mortal pe hoţul care i-a spart casa. Dl. Hague a spus ca toată naţiunea este preocupată de Deirdre Rachid. Fireşte, nici dl. Blair, nici Hague nu sunt destul de proşti ca să creadă în aceasta, dar amândoi sunt destul pregătiţi să îi subscrie dacă se gândesc că merită câteva voturi la viitoarele alegeri. Cu toate acestea, poate dl. Blair chiar se simte bine in această lume imaginară – la urma urmei, propria lui soacră vitregă a fost celebră pentru rolul ei din Coronation Street, Elsie Tanner.

Nemiloasa profeţie

În capitolul intitulat “Triumfuri ale micului ecran”, dl. Hitchens îsi incepe cartea cu un citat dintr-o scrisoare scrisă de T. S. Elliot ziarului The Times în 1950: “nu găsesc decât nelinişte si teamă în efectele sociale ale acestui mijloc de petrecere a timpului si mai ales în efectul exercitat asupra copiilor”. Cu toate că Elliot nu a prevăzut întreaga extindere a pericolului pe care televizorul l-ar avea asupra copiilor, grija lui în legatură cu efectele ei se vede a fi fost intuită corect. Incapacitatea multor copii si adolescenţi din ziua de azi de a citi şi scrie sau chiar de a vorbi fluent, e o consecinţă directă a unei copilării petrecută in faţa unui ecran Tv sau jucându-se pe computer. După cum spune Hitchins: “copiii de doi-trei ani priveau la Tv 18 ore pe săptămână, iar 80% din acest timp fără un adult lângă ei.” În astfel de situaţii cum mai pot copiii stăpâni vorbirea sau să interacţioneze cu alţi oameni? Mai e de mirare că astfel de copii abandonaţi de părinţi in faţa televizorului, pe care Hitchens îl numeşte “serviciul naţional de prostire a minţii”, cresc si ajung alienaţi dacă nu chiar monştri? Cum pot lucrurile să stea altfel dacă guvernul foloseşte tactici financiare si pun taxe care le împiedică pe mame să mai stea acasă şi să se ocupe de copii. Evident că guvernului I-ar conveni ca mamele să meargă la lucru şi asfel Tv-ul să aibă rolul de a creşte copiii în locul părinţilor.

Efectul asupra vieţii de familie si moravurilor naţiunii

Tv-ul hrăneşte astfel o generaţie de oameni dependenţi de televizor, unii dintre ei, în încercările lor de a depăşi violenţa de pe ecran, devenind ei înşişi violenţi. Totuşi, nu are un efect negativ numai asupra copiilor. Mulţi adulţi, de asemenea, sunt corupţi de influenţa ei dăunătoare. Aceste efecte distructive au 3 aspecte.

În primul rând, ele înăbuşă conversaţia normală din familie şi comuniunea din familie, inhibând astfel fluenţa tinerilor şi generând dispreţ faţă de lege şi ordine. În al doilea rând, ele promovează violenţa, perversiunile şi limbajul urât – telespectatorii sunt dăruiţi noaptea cu un exces de sex explicit, violuri în grup, comportament homosexual şi cuvinte vulgare.

În al treilea rând, ele îi împuternicesc pe producatorii Tv motivaţi politic să le spele creierele oamenilor cu dogmele lor anti-britanice şi pro-internaţionaliste. Propaganda de stânga, zilnic tulburată de cei care doresc impunerea televiziunii, nu este limitată la programele prezente, iar telespectatorii atenţi încep să recunoască aceleaşi trăsături în multe reclame TV. După cum scrie Jean Raspail în “Tabăra Sfinţilor”: Ştiţi că în zilele noastre, în publicitate numai stînga are vînzare.”

În afară de agendele lor politice şi carierele lor personale, producatorii Tv sunt în principal preocupaţi de un lucru: aprecierea audienţei. A rămas un mister pentru mine de ce BBC e interesat să intre competiţie cu companiile ITV, cînd venitul său e garantat de taxele de televiziune. Totuşi, în străduinţele lui de a atinge cea mai bună audienţă, si BBC şi ITV satisfac cele mai de jos instincte ale oamenilor şi chiar cele mai mari perversiuni. Multe din piesele şi “filmele siropoase” (pe care Hitchens le numeşte „Periferii ale Minţii”) au ca teme principale: violul, avortul, incestul, SIDA, homosexualitatea, pedofilia, încrucişarea între rase şi dependenţa de droguri.

Apărînd inserarea acestor teme în filmele lor, producătorii spun: “Dar asta-I viaţa reală; se întamplă”. Da, aşa e; dar câte din ele se întâmplă pentru că oameni slabi la minte şi uşor de influenţat sunt manipulaţi prin a fi tentaţi să-I întrecă pe actorii care iau parte la această saga sordidă. Şi nu se poate nega că rolurile jucate de unii actori par a se repeta în vieţile lor personale. Vieţile personale ale aşa numitelor “staruri”şi “celebritaţi” (majoritatea, daca n-ar fi televiziunea, ar rămâne non-entităţi) lasă de dorit. Într-adevăr, multe dintre ele rămân străine publicităţii.

O imagine deformată

Deşi eu nu sunt un telespectator înfocat, puţinul la care privesc mă convinge că dacă nu se face ceva foarte curând pentru a controla conţinutul programelor Tv, oamenii noştri vor pierde orice simţ al moralităţii şi al decenţei şi vor căpăta o viziune deformată asupra adevărului în legătură cu ce se întâmplă cu adevărat în lume. E o ironie faptul că, într-o vreme când aproape orice e acceptat la Tv, singurul lucru care e strict interzis este vorbirea liberă.

Patrioţi destul de întreprinzători care susţin că imigrarea continuă şi prezenţa persoanelor care caută azil au un efect distructiv asupra ţării noastre sunt destul de rar, atunci când sunt, prezentaţi la ştiri şi nu sunt aproape niciodată invitaţi să-şi exprime părerea asupra problemelor programelor Tv. Dacă cei care apar în piese şi filme siropoase sunt cu adevărat patrioţi, atunci ei sunt zugrăviţi permanent ca oameni blegi, needucaţi sau criminali fără minte.

În perioada de început a televiziunii poetul Olivier St. John Gogarty s-a referit cu dispreţ la televiziune ca la “acea căldare cu cărbuni din colţ”, şi a sugerat să fie aruncată. Poate că avea dreptate. Dacă am avea cu toţii ideea să ne aruncăm Tv-urile la cel mai apropiat container, I-am putea lipsi pe cei are incearcă spălarea creierelor de un instrument care le dă o putere imensă şi influenţă. Şi ar fi mai bine pentru ţara noastră.

—
Note:
[1]. principalele retele TV cu sediul in Marea Britanie
[2]. cunoscut jurnalist britanic, reporter si editorialist pentru Daily Express si Mail on Sunday. Cartile sale Abolirea Marii Britanii (1999) si Scurta istorie a crimei (2003), critica schimbarile din societatea brtianica de dupa 1960.
[3]. William Jefferson Hague, politician britanic conservator, parlamentar
[4]. “Soap opera” popular in Marea Britanie, difuzata de canalul ITV

---
Traducere, adaptare si adnotari de Altermedia dupa arhiva ziarului Spearhead, publicatie fondata si editata de John Tyndall, fondatorul Partidului National Britanic, mort in 2005.