Florian Bichir

Dependenta de televiziune, considerata afectiune psihologica, a devenit o maladie planetara
“Supradoza” de programe TV, iluzii ale realitatii, afecteaza echilibrul psihic si social

PENTRU MULTI DINTRE NOI, televizorul tine loc de seri petrecute cu familia, weekend-uri la iarba verde sau orele de joaca a copiilor. Cei mici au ajuns sa manince in sufragerie pentru a nu pierde ultimele seriale de aventuri, care sint mult mai palpitante decit batutul mingii pe maidan.

In lipsa de timp sau pur si simplu, de bani pentru alte distractii, romanii se aliniaza cuminti si supusi in fata regelui cu tub catodic. Televiziunea a devenit un drog pentru ca este singura alternativa de distractie pentru milioanele de romani. Saraci lipiti pamintului sau rupti de oboseala, romanii nu au timp, nici chef si nici energie sa se relaxeze in alt mod, preferind sa se lase bombardati de electroni sub plapuma de acasa.

Din cutia cu ecran de sticla din coltul camerei esti asaltat de lumi complet diferite, eroi si telenovele fara sfirsit. Pervers, tubul catodic suplineste lipsa de aventuri din viata noastra. Iti ofera cel mai mare drog: visul cu ochii deschisi.

In schimb, regele de sticla isi cere tributul sau. Unul scump, care deocamdata se vede doar in viata personala a unor romani, dar in citiva ani va caracteriza o societate sedentara, subjugata de informatiile TV, considerate adevaruri absolute. O societate in care oamenii isi vor lua televizorul in baie si poate chiar sub plapuma.

E clar ca, prin dependenta fata de televizor, lumea e conectata la o cutie magica care iti indeplineste orice vis, printr-o simpla apasare de buton. Ramine de vazut daca nu cumva minunata cutie nu a devenit o Cutie a Pandorei, care ne-a inghitit cu totul si ne stapineste, lasindu-ne senzatia ca pastram controlul…

Televizorul – substitut al izolarii reale

Dependenta de televiziune poate fi explicata apelind la trei teorii, arata prof. dr. Ioan Dragan – directorul Centrului de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare (C.S.M.N.T.C):

- teoria “utilizarii evazioniste” a televiziunii – cautarea relaxarii si a uitarii grijilor cotidiene; stimularea imaginarului si cautarea de solutii imaginare, iluzorii la probleme, frustrari si dificultati reale prin identificare cu situatii, eroi, staruri, personaje; nevoia de a te elibera de o realitate stresanta; evadarea din realitate intr-o lume diferita de cea din viata de fiecare zi si de rutina cotidiana;
- teoria dependentei de media – depindem de media ca sisteme de informatii vitale, care detin, gestioneaza si difuzeaza principalele resurse de informatii de care atirna viata, alegerile, deciziile individuale si colective si care, “supraveghind mediul” dinamic in care traim, ne dau repere pentru a intelege si a ne conecta la lume.
- teoria “sigurantei ontologice”, care spune, intr-un limbaj simplu, ca televizorul ne ofera deopotriva liniste si neliniste. Ne ajuta sa rezolvam, simbolic, ambiguitatile si incertitudinile cronice ale tranzitiei. Televiziunea detine o puternica semnificatie emotionala, fiind atit un factor perturbator, cit si unul linistitor, un furnizor de angoase si interogatii, dar si de securitate iluzorie, de incredere ca sansa poate ne va suride intr-o zi, un raspuns la cautarea si nevoia oamenilor de a gasi incredere in continuitatea propriei identitati si in caracterul constant si relativ previzibil al mediilor sociale si economice in care traiesc.

De la talkshow la telenovele

Transformata pina in decembrie ‘89 intr-un simplu instrument de propaganda, televiziunea a renascut ca si concept tehnic si instrument de informare, dar, la fel de curind, avea sa-si imbunatateasca si oferta de divertisment.

In lipsa de fonduri, televiziunea publica a fost nevoita sa improvizeze, iar cea mai la moda emisiune a devenit talkshow-ul. Sociologul Adrian Fronescu este de parere ca cel mai important atu al acestui tip de emisiune era reprezentat de lipsa concurentei. “Romanii de la acea vreme erau total lipsiti de informatii, si din aceste motive urmareau tot ce se petrecea la televizor… Exprimarea libera era considerata un adevarat act de eroism”, spune specialistul. Aparitia televiziunilor private a schimbat radical piata media din Romania, pentru ca acestea aduceau o noutate prin filmele pe care le propuneau in grilele lor de programe. Dintre aceste filme, telenovelele au devenit adevarate droguri, dind o forma de dependenta, din cauza ca ele prezinta povesti despre oameni simpli care intra in contact cu oameni foarte bogati si au sansa sa devina ca acestia”, explica Adrian Fronescu.

Lipiti de ecran

Televiziunile romanesti si industriile anexe, cum ar fi aceea a publicitatii, s-au dezvoltat continuu in tinara noastra societate pentru ca acestea sint poate principala sursa de informare a marelui public: 82 la suta din romani se uita la emisiunile informative de la jurnalele televizate. 56 la suta din romani sustin ca se informeaza despre mersul vietii politice la televizor, iar un top al celor mai urmarite programe, potrivit sondajelor, este urmatorul: stirile, filmele, muzica, emisiunile de jocuri si concursurile. De altfel, 60 la suta din conationalii nostri spun ca au foarte multa sau multa incredere in mass-media.

TV – un refugiu in lumea fanteziilor

Televiziunea a devenit, in timp, cel putin pentru unii dintre noi, un obiect al dependentei. Iar psihoterapeutul Olivia Mocanu vorbeste despre abuzul in cazul consumatorilor de televiziune ca despre o afectiune psihologica a zilelor noastre, una care se “inrudeste” cu dependenta de calculator, cit si cu cea de munca.

Din lipsa surselor financiare sau din comoditate, apelam la programul TV mult mai mult decit ar fi necesar pentru relaxare sau informare. “O facem pentru a ne ocupa timpul, pentru a fugi de singuratate, de noi insine sau de gindurile noastre, pentru a evada dintr-o relatie nefericita. In final, rezultatul e acelasi. Constienti sau nu, inlocuim realitatea cotidiana refugiindu-ne intr-o lume a fanteziilor, mai interesanta, mai bogata, mai condimentata”, spune Olivia Mocanu.

“Ca in orice dependenta, “drogul” se substituie unor nevoi de alta natura, iar limita dintre a consuma si a abuza e foarte vag definita”, precizeaza psihoterapeutul. In schimb, o emisiune de televiziune, oricit ar fi de bine realizata, nu poate prezenta o imagine completa a realitatii, ci doar una unilaterala, trecuta prin filtrul celor care o realizeaza.

Stapinul telecomenzii devine prizonierul ei

Televiziunea are un rol important in informarea noastra, in prezentarea unor productii artistice deosebite, merite pe care psihoterapeutul nu le contesta, dar atrage atentia ca petrecerea a mai mult de doua ore pe zi in fata ecranului nu poate fi decit daunatoare.

Prof. Florin Tudose spune ca exista riscul sa ne obisnuim sa culegem informatii de la televizor si sa renuntam la alte mijloace de informare.

Dupa ‘89, oferta s-a dezvoltat si s-a diversificat, astfel ca azi “fiecare are televiziunea lui”, cum spune profesorul, adica are de unde alege tipul de program pe care doreste sa-l urmareasca.

Fiecare este stapinul propriei telecomenzi si se poate intinde sub o plapuma de oferte, daca nu pe toate gusturile, pe foarte multe dintre ele. “Televiziunea exercita o atractie deosebita fata de alte media pentru ca se adreseaza atit ochiului, cit si urechii, dar noi avem nevoie si de realitati senzoriale. Privitul este o activitate pasiva, ba, mai mult, atentia acordata ecranului nu ne permite intretinerea unei relatii de interactiune nici macar cu persoanele de linga noi”, spune psihoterapeutul.

Generatii crescute de televizor

Copiii, in loc sa se joace in fata blocului, se uita in nestire la tot felul de programe, iar adultii isi limiteaza viata sociala dind tot mai multa atentie realitatii de pe sticla. “Televiziunea insensibilizeaza, tot prezentindu-ti imagini dure si comportamente, haideti sa le spunem neconformiste, daca nu chiar deplasate, deculpabilizeaza atitudini si gesturi”, intareste Florin Tudose argumentele pentru care copiii si tinerii ar trebui sa se uite mai putin la televizor.

Acesta atrage atentia ca avem deja de-a face cu fenomenul unei generatii intregi crescute de televizor, hranite cu imagini si modele indoielnice si a carei viata sociala se risipeste in defavoarea emisiunilor de tot felul.

Potrivit specialistilor, cele mai expuse categorii de public la microbul micului ecran sint cele fara posibilitati financiare, copiii, batrinii si femeile casnice. “In cazul copiilor, abuzul consumului poate fi explicat prin faptul ca ei sint cei mai influentabili si mai usor de captat si manipulat de catre producatorii media prin tehnici de crestere a audientei, iar in cazul populatiei virstnice, apelul acestora este explicabil prin nevoia de a evada din singuratate”, spune psihoterapeutul Olivia Mocanu.

Alte categorii afectate sint somerii sau femeile casnice, pentru care emisiunile de televiziune pot reprezenta un simulacru de viata activa.

Capcanele televizorului

Aparent inofensiv, televizorul are o putere distructiva enorma, iar cei care petrec mult timp in fata micului ecran se expun la riscuri a caror existenta, o data revelata, a iscat dezbateri furtunoase in lume.

Cronofagia. Chiar si emisiunile aparent nevinovate implica o latura negativa: pierderea timpului. Cumplite sint, in iresponsabilitatea lor, expresiile: “Imi pierd timpul cu… Mi-am omorit timpul cu…”.

Incultura. Ne cultivam prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultura pierzind timpul in fata micului ecran, ci citind carti, tocindu-si coatele. Televizorul cauta, fara succes, sa se substituie actului de cultura; mai mult, s-a observat ca interesul pentru carte dispare la copiii care isi petrec timpul in fata televizorului.

Manipulare afectiva. Studiile unor psihologi, sociologi si medici americani au aratat ca prin intermediul televizorului se transmit foarte usor sentimente negative: frica, uimire, ura, minie, pofta, groaza, aprindere trupeasca, … si foarte greu sentimente pozitive ca: dragoste, pace si liniste. Cadrul in care urmarim programele la televizor este foarte apropiat celui utilizat in hipnoza: privirea unui punct fix si pierderea fundalului, semiintuneric, derularea rapida a unor elemente neasteptate fara posibilitatea de a interpreta si analiza constient detaliul… Un simplu cadru dintr-o reclama poate avea in subconstientul nostru efecte secundare predeterminate. In timp se produce o simbioza intre om si televizor, in care insa primul este factorul pasiv, cel care primeste orice, fara nici un discernamint.

Dependenta de televiziune sau crizele de identitate

Televizorul este un risc pentru societate, crede sociologul Cristian Pantelimon: “Preocuparea de a umple intervalele harazite repausului a dat nastere mai multor industrii ale loisir-ului sau divertismentului. Cea mai ieftina este televiziunea. Televizorul este, pentru generatiile tinere care au deschis ochii (la propriu) in fata ecranelor, scoala, loc de distractie, familie chiar; pentru adulti, el este spatiul public in care pot dezbate chestiuni politice grave, circiuma unde pot petrece si uita de probleme, sala de spectacole in care nu au calcat sau cartile pe care nu au apucat niciodata sa le citeasca.

Dependenta de televiziune nu este o simpla obisnuinta. Puterea ei de a acoperi intr-o jumatate de ora spatii si epoci, pe care o viata de om nu le poate cuprinde, da spectatorului impresia ca este, la rindul sau, suspendat intr-o dimensiune superioara a existentei. Ca poate cunoaste, supraveghea si, de ce nu, chiar controla realitati din cele mai indepartate. Realitatea neputintei individuale este, in acest fel, camuflata abil sub dreptul la informare. Mai mult, notiunile de apropiere sau departare sint abolite, de vreme ce imaginile din Extremul Orient sau de pe Luna se amesteca laolalta cu cele filmate in mahalaua urbei. Toate devin egale si, in final, indiferente telespectatorului echidistant.

Si cum televizorul ofera oamenilor iluzia ca participa la viata, “asa cum e”, ferindu-i, in acelasi timp, de riscurile unei implicari reale, el ajunge sa-si formeze un public evazionist si anonim, pentru care duritatea existentei autentice este tot mai insuportabila. Fuga de realitate, anonimatul, izolarea, indiferenta, lipsa de initiativa sint numai citeva din consecintele dependentei de televiziune.

In plan social, aceste simptome se traduc atit in pierderea sentimentului de solidaritate, cit si in deschiderea unor posibilitati nebanuite de manipulare colectiva. In rindul copiilor si tinerilor consecintele sint si mai teribile, deoarece substituind modelele reale (parinti, dascali, prieteni mai mari) cu “imaginea” – atit de efemera! – a vedetelor, ei devin victimele confuziei valorilor sau, cum se numesc astazi, crizelor identitare”, mai sustine Cristian Pantelimon.