AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)


Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989

March 15th, 2010 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Marius Mioc [blogul lui Marius Mioc] [articolele acestui autor]

În cadrul serialului despre revoluţie, în 4 martie 2010 ziarul “Adevărul” publică, sub semnătura lui Cristian Delcea şi Mihai Voinea, declaraţia generalului Mihai Palaghia “Turiştii sovietici erau din forţele speciale ale URSS” (linc). Acesta povesteşte că, în dimineaţa de 25 decembrie 1989, a oprit lîngă Slatina o coloană de 12 maşini. „Opt dintre acestea erau maşini Lada, toate albe. Restul aparţineau unor jurnalişti englezi şi francezi care au precizat că s-au alăturat coloanei în mod întîmplător pe teritoriul României”.

Ziarul “Adevărul” explică mai departe:
Negăsind arme în maşini, Palaghia nu i-a reţinut pe sovietici. Aceştia au plecat din Slatina, la ora 11.00, spre Bucureşti. „În raport am scris, şi îmi asum asta, că respectivii sovietici pe care i-am reţinut timp de şase ore făceau parte din forţele speciale ruseşti! Lumea se întreabă cum erau din forţele speciale dacă nu aveau arme. Răspunsul e că nu călătoreau niciodată cu arme la ei. Aveau puncte prin ţară de unde le luau şi după ce îşi făceau treaba le duceau înapoi”, a explicat Palaghia.

Este neclar de ce cetăţenii sovietici din acele maşini sînt consideraţi ca aparţinînd forţelor speciale, dar asupra jurnaliştilor engleji şi franceji din aceeaşi coloană nu este lansată aceeaşi bănuială. Doar s-a vorbit de forţe atît din Est cît şi din Vest care ar fi complotat în decembrie 1989. Să fie de vină corectitudinea politică, care la ora actuală nu mai îngăduie acuzarea celor din Vest? Oare cît va mai trece pînă cînd un Jean Luis Calderon, Danny Huwe şi alţi occidentali omorîţi sau răniţi la revoluţie vor fi declaraţi şi ei membri ai forţelor speciale?

Să recapitulăm faptele concrete: Atît în cazul Slatina, cît şi în cazul Brădeşti, au fost oprite cîteva maşini cu turişti sovietici (la Brădeşti chiar s-a tras asupra lor – linc). Mai există şi alte cîteva asemenea cazuri, precum vestiţii 3 turişti ai miliţianului Bejan (linc), şi alţi 3 sovietici văzuţi de căpitanul Ruşeţ, şeful miliţiei din Caransebeş, despre care tot ziarul “Adevărul” a informat (linc), uitînd însă să spună că la Caransebeş, în decembrie 1989, s-a deschis focul asupra populaţiei exact de către miliţia căpitanului Ruşeţ, fiind omorîtă o persoană şi rănite multe altele (linc). Cei împuşcaţi la Caransebeş au fost – absolut toţi – cetăţeni români. Nici un sovietic n-a fost printre ei. Oare de ce ziarul “Adevărul”, care cere atît de zgomotos “adevărul despre crimele din 1989″, dacă tot tratează subiectul Caransebeş, nu pomeneşte nici un cuvinţel despre cei care efectiv au tras în populaţie – miliţienii români – dar preia cuvintele unui asemenea miliţian despre sovieticii pe care i-a văzut prin zonă, şi despre care nu poate să spună de fapt nimic concret care să-i lege de revoluţia din 1989? Ar fi prea evident că povestea cu sovieticii este răspîndită exact de cei care au interesul să ascundă pe adevăraţii criminali din 1989, care sînt români?

Fapt este că în decembrie 1989, asupra nici unui cetăţean sovietic depistat în România nu s-a găsit armament. Deasemenea, nici un asemenea cetăţean n-a fost depistat incitînd populaţia, îndemnînd la revoltă. La Timişoara, unde au fost 978 de arestaţi în revoluţie, nici unul dintre ei nu era cetăţean sovietic. În ciuda zvonurilor că invazia de turişti sovietici era formată doar din tineri atletici, dezvăluirile presei arată că în cazurile discutate cam jumătate dintre cei depistaţi erau femei. Adică, normal pentru simpli turişti, anormal pentru ipoteza unor KGB-işti aflaţi în misiune de luptă.

Trebuie să te cheme Grigore Cartianu ca să scrii: “episodul Brădeşti, prezentat de „Adevărul” în aceste zile, confirmă că zecile de mii de „turişti” cu paşaport pe care scria „CCCP” lucrau din greu să-l „emane” pe fiul cominternistului Alexandru Iliescu”. La Brădeşti au fost depistaţi 15 turişti sovietici. 15 turişti sovietici înseamnă 15 turişti sovietici, nicidecum 15000 sau 50000. A pretinde că depistarea a 15 sovietici (şi mai putem număra, ca Pristanda, încă vreo 20-30 în alte cazuri) confirmă existenţa unei invazii de zeci de mii înseamnă a avea grave probleme cu logica. Cine l-a ajutat pe “fiul cominternistului Alexandru Iliescu” să emane ca şi conducător al revoluţiei este iarăşi cunoscut: Teodor Brateş, care-l prezenta la TVR ca pe fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot” (linc), Cico Dumitrescu, Sergiu Nicolaescu, Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu ş.a. Niciunul dintre aceştia nu era turist sovietic. În sediul CC sau la TVR, unde se făceau jocurile politice în 22 decembrie 1989, s-au perindat o mulţime de cetăţeni, dar aceştia erau români, nu sovietici. Deci, chiar presupunînd prin absurd că în România mişunau zeci de mii de turişti sovietici, cîtă vreme aceştia nu pot fi regăsiţi în punctele cheie unde s-a hotărît viitorul politic al ţării, prezenţa lor e nerelevantă.

Fiindcă în nici un caz nu s-au găsit arme asupra sovieticilor, s-a lansat teoria că sovieticii “nu călătoreau niciodată cu arme la ei. Aveau puncte prin ţară de unde le luau şi după ce îşi făceau treaba le duceau înapoi”. Aşadar, ziarul “Adevărul” consideră că pe teritoriul României, la peste 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice, sovieticii dispuneau de depozite de armament de la care să ridice arme şi apoi să le returneze. Totul – fără a fi niciodată prinşi în flagrant. Unde este localizarea acestor depozite, cum de n-au fost depistate de autorităţile ceauşiste? Dar în cei 20 de ani trecuţi de la revoluţie s-a descoperit măcar unul din aceste depozite? Sînt întrebări fireşti dar care nu sînt puse de ziariştii de la “Adevărul”. De unde ştie un ziarist de la “Adevărul” faptul că un cetăţean sovietic este de fapt caghebist aflat în misiune de luptă? Din faptul că respectivul cetăţean respiră!

Un alt factor neluat în seamă este situaţia din URSS în decembrie 1989. Majoritatea populaţiei României este ignorantă în ceea ce priveşte situaţia din URSS de pe vremea lui Gorbaciov. Astfel se explică uşurinţa cu care sînt luate în serios teorii despre faptul că Gorbaciov n-ar mai fi suportat independenţa lui Ceauşescu şi ar fi pus la cale înlăturarea acestuia, trimiţînd zeci de mii de caghebişti în România ca să realizeze această operaţiune. Un asemenea lucru ar fi fost contrar întregii politici a lui Gorbaciov, care retrăsese trupele sovietice din Afganistan, se pregătea să le retragă din celelalte ţări comuniste est-europene (unde n-au intervenit deloc în evenimente) şi, tot în aproximativ aceeaşi perioadă, declara că este de acord cu dreptul la independenţă a republicilor sovietice unionale (vezi “Adevărul” din 13 ianuarie 1990). Nu a fost doar o declaraţie demagogică – s-a văzut asta în 1991, cînd URSS s-a destrămat. Oricum, declaraţia lui Gorbaciov a constituit la momentul respectiv o încurajare pentru toţi cei care lucrau în favoarea independenţei popoarelor subjugate din Uniunea Sovietică. URSS avea şi grave probleme interne la acea vreme. Armenii şi azerii se măcelăreau între ei, Gorbaciov fiind incapabil să-i oprească. Care ar fi logica ca Gorbaciov să accepte independenţa republicilor din însăşi URSS, dar să nu accepte independenţa României? Care ar fi logica ca Gorbaciov să trimită zeci de mii de speţnaz în România, dar să-i lase pe cetăţenii sovietici din Armenia şi Azerbaigean să se măcelărească între ei?

În 1990 eu însumi eram un fan al ideii de destrămare a Uniunii Sovietice (după ce, în decembrie 1989 fusesem un fan al ideii de răsturnare a lui Ceauşescu), motiv pentru care am publicat în ziarul “Literatura şi Arta” din Chişinău din 10 mai 1990, un articol în care îmi spuneam părerea despre paşii care trebuie urmaţi pentru dobîndirea independenţei Republicii Sovietice Moldoveneşti (linc). Asemenea dezbateri se desfăşurau liber în însăşi interiorul URSS, doar ignoranţii îşi închipuie că Gorbaciov nu tolera tendinţele de independenţă ale României, acceptînd însă tendinţele de independenţă ale Ţărilor Baltice, Ucrainei, Republicii Moldova sau republicilor sovietice din Caucaz. Dar ignoranţi despre spaţiul (fost) sovietic sînt majoritatea românilor, de aceea pot fi manipulaţi pe acest subiect.

Mai citeşte:
- Mi-e milă de caghebişti (video)
- Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
- Mircea Druc: Cînd am venit la Bucureşti m-a şocat teama patologică faţă de ruşi
- Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
- Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (6 votes, average: 4.33 out of 5)
Loading ... Loading ...


Tags: Istorie alternativa · Mass-media/Cenzura · Opinii

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree