Bogdan I. Stanciu

NU STIU ALTII cum sunt, dar eu – eu cred cu tarie ca orice om, cat o fi el de “public”, are dreptul sa moara in pace, fara sa-i propteasca nimeni camera de filmat in gura. Si mai cred ca, dupa moarte, in afara de “odihneasca-se in pace” si cele crestine ale pomenirii, un comportament moral din partea celorlalti presupune respect, moderatie si decenta, in nici un caz spectacole mediatice pe spinarea decedatului.

De patru zile, toata mass-media nu vorbeste de altceva decat de moartea sefului Bisericii Catolice. Ba a murit, ba nu a murit; ba sunt sperante, ba nu sunt. Mai pastram putin emisia ca poate moare; ba, dam legatura in studio ca inca mai respira. Dar – vom reveni mai incolo, ca moare sigur!

O competitie tampita, indecenta. Care da mai mult, care trimite mai multi reporteri la Vatican; care scrie mai amplu si mai fara rost; care ia mai multe interviuri si pune mai multe intrebari idioate. Jurnalisti care altfel se ocupa cu reportaje zbierate de sub basii din discoteci si cluburi, numara prezervativele impartite la Valentine’s Day ori fac apologia homosexualitatii, dau acum ochii peste cap, descoperind brusc ce persoane pioase sunt si cat le doare ca a murit papa. Se imbraca in haine cernite, dar pana la urma nu e dracu’ asa de negru – “s-au scos” de o deplasare la Roma, eventual se poate organiza si o “bauta” dupa transmisiunea directa!

Poftim mostre de prostituare intelectuala in ziare si la televiziuni: “Papa cel Sfant”, “Papa cel mare”. Stati nitel: cine l-a facut sfant asa repede? Ca altii asteapta la coada de sute de ani! Ca sa nu mai spun ca expresia catolica consacrata, “Sfantul parinte”, este cel putin nepotrivita din gura unui ortodox. Papa este, pentru ortodocsi, seful Bisericii Catolice – si atat. Si inca una gogonata: “milioane de oameni isi plang idolul”. Pai, ori sunt crestini, ori au idoli!

Incet, isi face aparitia (tot prin intermediul presei) acea mitizare specifica de dupa moartea unei persoane publice. Imi aduc aminte ca in 1991 dupa moartea lui Freddie Mercury toti taranii intr-ale muzicii devenisera brusc “fani” Queen, si peste tot se vindeau casete si albume cu remixuri care mai de care mai bizare. Cum si papa stiu ca a lucrat la niste piese muzicale, e foarte posibil ca in scurta vreme sa ii auzim vocea fostului sef de la Vatican pe vreun cd impreuna cu un admirator proaspat convertit – poate chiar Snoop Doggy Dogg, de ce nu? Doar e nevinovat…

Semne de intrebare si oameni cu memorie (prea) lunga

Si ca sa facem noi nota aparte, va propun cateva momente de cugetare asupra urmatoarelor situatii, usor…bizare:

(Foto sus) Papa saruta Coranul. “La finalul unei audiente la Patriarhul Rafael I al Irakului, Papa saruta catea sfanta a musulmanilor, in semn de respect”. Iata un fragment din Coran: “Sunt 11 lucruri spurcate – urina, excrementele, sperma, oasele, sangele, ciinele, porcul, barbatul si femeia ne-musulmani si treimea.” Si mai departe: “cine crede in treime este spurcat precum urina si fecalele.”

(Foto jos) Papa primeste bincuvantarea unui pagan. E vorba de acel “ochi al lui Shiva” pe care hindusii si-l insemneaza pe frunte ca invocare a protectiei divine. Si iata acum ce spune Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea (anul 343): “Nu se cuvine a primi binecuvantarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decat binecuvantari.”

Nu sunt putin ciudate ipostazele de mai sus, pentru seful unei biserici crestine?

Sa fie clar: nu-mi propun sa denigrez un om care nu mai este printre noi. Cer doar putin echilibru. Sa nu exageram si sa nu consideram sfinti, una-doua, pe oricine.

Pledez pentru ca papa sa fie lasat in pace. A avut pacate si a gresit; a avut calitati si a facut lucruri bune. Ca orice om. Dumnezeu e drept, El le vede si le judeca pe toate – si judecata Sa va fi una, si pentru Vasile Gheorghe si pentru Carol Wojtila.

Cat despre mass-media: faceti putina liniste, a murit un om!

P.S.: mi-am petrecut multe vacante de neuitat in Ardeal, in frumoasa zona a Marginimilor Sibiului, acolo unde au trait cativa mucenici intru apararea ortodoxiei. Preotul Ioan Ioanes din Gales, langa Salistea Sibiului; preotul Ioan din Poiana Sibiului; preotul Moise Macinic din Sibiel si credinciosul Oprea Miclaus din Saliste. Toti acestia au suferit, in secolul XVIII, si au murit de mana autoritatilor habsburgice, care au incercat sa ii forteze sa treaca la uniatie (biserica unita cu Roma, greco-catolica).

Am vorbit in urma cu doua zile cu cineva de acolo si-am profitat de ocazie sa ii cer parerea despre acest circ mediatic. Si – ce sa vezi, ce “intoleranti”: chiar daca vremurile s-au schimbat si Biserica Catolica a renuntat la convertirea cu pusca, oamenii din partea locului n-au uitat inca martiriul celor mai sus pomeniti. Si nu cad deloc in extaz cand aud de papa.

Ii respecta pe catolici – si atat. Punct.