Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]
Zeci de afişe cu liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu pot fi văzute, de câteva zile, pe stâlpii din zona centrală a municipiului Suceava. Acestea au apărut săptămâna trecută, pentru a-i anunţa pe trecători de faptul că sâmbătă, 13 septembrie, s-au împlinit 109 ani de la naşterea lui Codreanu.
„Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahara populată. Cei aflaţi între cer şi pământ n-aveau nici un conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină”, sunt cuvintele, aparţinându-i lui Emil Cioran, scrise pe afişele lipite pe străzi, sub care tronează sloganul „Exemplul său, lupta noastră”!
La numărul de telefon lăsat pe afişe ne-a răspuns ieri o femeie. Ne-am arătat curioşi dacă sâmbătă, cu ocazia împlinirii celor 109 ani, la Suceava a fost organizată vreo manifestare.
Ea ne-a explicat că afişele nu au decât rolul de a atrage noi membri în organizaţia „Noua Dreaptă”, care îl are ca lider spiritual pe Corneliu Zelea Codreanu. Aceasta a spus că organizaţia are un sediu în municipiul Suceava, însă nu a dorit să precizeze şi locul unde poate fi găsită. A cerut să revenim cu un telefon, pentru a discuta despre cum putem deveni membri ai organizaţiei.
Tinerii naţionalişti, invitaţi să păşească sub un stindard de luptă
Organizaţia „Noua Dreaptă” s-a făcut oarecum cunoscută opiniei publice după ce a organizat manifestări de dezaprobare a paradelor gay organizate în capitală. Pe site-ul organizaţiei am aflat că „Noua Dreaptă” a luat fiinţă la începutul lui 2000, intitulându-se drept o mişcare naţionalistă, pusă în slujba cauzei româneşti.
„Toţi aceia care aveţi forţa şi entuziasmul unui angajament militant total, toţi aceia care sunteţi nerăbdători să păşiţi sub un stindard de luptă, aflaţi că alături de noi un loc e liber: al vostru! Dacă până acum aţi rătăcit fără folos, trebuie să ştiţi că o forţă nouă s-a ridicat. Prin activismul său, prin numărul în creştere de aderenţi, precum şi prin faptul că vine cu o bază juridică solidă şi cu o strategie organizatorică precis conturată, Noua Dreaptă reprezintă singura opţiune pentru tinerii naţionalişti”! este mesajul transmis celor care ar vrea să devină membri ai organizaţiei. Conform site-ului, „Noua Dreaptă” are filială şi la Suceava, al cărei preşedinte este Tudor Haidamac. Pe afişele din oraş este lăsat chiar numărul său de telefon, cel la care, ieri, a răspuns o femeie.
Corneliu Zelea Codreanu este un simbol al celor care au simpatii legionare. Născut în 1899, îşi începe ascensiunea în 1919, când aderă la Garda Conştiinţei Naţionale. În 1931 este ales deputat de Neamţ, în 1935 iniţiază Comerţul Legionar, întemeind apoi partidul Totul pentru Ţară, ca expresie a mişcării legionare. În mai 1938 este condamnat la zece ani de muncă silnică, fiind acuzat de ultragierea lui Nicolaie Iorga. În noiembrie acelaşi an este asasinat în timp ce era dus spre penitenciarul Jilava.
Sursa media: Monitorul de Suceava
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen





























10 responses so far ↓
1 barbu // Sep 18, 2008 at 1:58 am
propaganda fascista nu este interzisa de lege in Romania?
2 thalex // Sep 18, 2008 at 11:06 am
Interesant articol. Ce îmi lipseste (în general) din discursul despre Codreanu sunt (printre altele) aspectele etnice cu totul inedite legate de originea lui. Necunoasterea / -tematizarea chestiunii usureazä accesul nationalistilor -de-grotä la personaj, räpindu-i în acelasi timp acestuia din complexitate …
Subtratate rämân în subsidiar si o serie de întrebäri conexe, precum:
Dece (tocmai) Arhanghelul Mihail? În subsidiar: care e treseul istoric al cultului / venerärii Arhanghelului Mihail în lumea Europeanä?
Care sunt resorturile valului de articole de simpatie (adesea, fapt în sine uimitor, neconditionatä) din presa europeanä de dreapta de acum 3-4 ani despre Codreanu?
Si, în fine, cum am putea “obtine” un nou Codreanu?
Recomand (si) în acest sens studiul lui Armin Heinen (deosebit de bine documentat, desi scris din päcate dintr-un unghi stângist) accesibil în formä prescurtatä sub formä de lucrare de doctorat prezentatä la München în 1984 si tradusä, dupä stiinta mea si în limba românä prin bunävointa d-lui Liiceanu la Humanitas, spre finele anilor ‘90, în variantä (mai) lärgitä.
3 Vasile Guian // Sep 18, 2008 at 10:55 pm
Barbu. Mişcarea Legionară nu este o mişcare fascistă, ci este o Mişcare Pur Românească…
Thalex. Arhanghelul Mihail, pictura din biserica închisorii Văcăreşti, a impresionat atât de mult pe viitorii fondatori a-i Mişcării Legionare că, în Iunie 1927, ziua Sfântului Arhanghel, când s’a fondat Mişcarea, toţi au fost de acord cu acest nume.
Cum am putea ‘obţine’ un nou Codreanu!? Întrebarea dumitale este la fel ca şi cum ţi-ai pune întrebarea: cum am putea obţine un nou Hristos!!!
Pentru legiopnari, dragul meu, sau să spun că, pentru mulţi legionar, Corneliu Zelea Codreanu este considerat ca Hristosul României. Nimen nu a suferit pentru ţara lui cum Codreanu a suferit pentru Ţara Românească, iar dacă vei avea ocazia să citeşti poezia lui Gyr, Mormântul Căpitanului, ca om cinstit sufleteşte, nu se poate să nu te cutremuri de atâta credinţă pe care Codreanu a inspirat-o în legionarii lui… Şi dece C.Z.Codreanu, el trăieşte veşnic între legionarii lui!!!.
Tamburus
4 thalex // Sep 19, 2008 at 9:44 pm
@Tamburus:
aha … si patronul cärei täri e Arhanghelul Mihail? Unde (în ce zone si în ce culturi) a atins cultul pentru AM apogeul? Und weiter: wie hat die Mutter des LAM-Anführers mit Vor- und Mädchennamen geheißen? Und wo kam sie eigentlich her? Ansonsten kann ich Dir freilich nur höchst verbindlich versprechen, daß das ganze nur unter uns beiden bleiben wird …
d.l.i.l.c.
t.
5 barbu // Sep 20, 2008 at 1:59 pm
domnule V Guian,ma corectez:
“miscarea legionara este o miscare pur romaneasca dcu orientare fascista”
e clar de de trebuie interzisa prin lege si scoasa in afara ei ,scoasa din chioscuri si librarii?
Pentru a nu mai apare zvastica desenata pe cladirile Romaniei, Romanie care in marea majoritate s-a dezis de de salutul fascist ,de teroare si omucidere ca instrument de conducere
marea majoritate a romanilor ,cat ar fi ei de nationalisti nu se coboara la nivelul jigodiilor lui Codreanu care au pui si azi …din pacate.
6 thalex // Sep 20, 2008 at 6:10 pm
@barbu: päi dece sä nu mai aparä zvastica pe clädirile României?
Ce e aia “fascistä”, când e o miscare “fascistä”? Unde ai auzit cuvântul ästa urât, la Pokemon?
Si cum e aia cu jigodiile, cä nu prea am înteles?
7 Vasile Guian // Sep 21, 2008 at 7:44 pm
Este foarte greu să taci în faţa unuia care încearcă să scrie româneşte, atăcând martirii românilor şi insultând mai întreaga Ţară Românească, fără nicio ruşine!!! Acestuia care face umbră pământului sub numele de Barbu, a căpătat pe undeva o educaţie foarte săracă de care dumnealui este fgoarte mândru şi, doreşte să dea o educaţie şi românilor, cu, inferioritatea minţii sale. Nu are niciun rost să explici unui om de calitatea lui ce este fascismul, ce este zvastica
ce este naţionalismul, ce este marea dragoste de Ţară, că un om cu mica-i minte nu va înţelege. Sper însă, că va înţelege ce cred eu despre el!!!…
Tamburus
8 Vasile Guian // Sep 21, 2008 at 8:20 pm
THALEX:
Deci sunt căsătorit cu o Berlineză de aproape 54 de ani, eu nu vorbesc prea mult germana; dar, ce mi-ai scris pe limba germană, mi-a tradus soţia, care, ‘unde weiter’ mi-a spus că germana dumitale este foarte corectă, pentru care eu te felicit…
Acuma; venind la întrebarea dumitale, de care nu trebuie să ascund nimic românilor, pentrucă este foarte cunodscut că: MAMA CĂPITANULUI A FOST DE ORIGINĂ GERMANĂ, care a dat 7 copii Ţării Româneşte, dintre care trei au fost asasinaţi pentru credinţa şi lupta lor pentru mai binele Ţării lor, este o dovadă că: MAMA CĂPITANULUI A FOST ROMÂNCĂ…
Cu toată sinceritate îţi apreciez simţămintele…
Tamburus
9 thalex // Sep 21, 2008 at 8:33 pm
@Tamburus:
hei, bädie, dece sari ca ars, nici n-am vrut în fond sä spun altceva …
Sänätate!
t.
10 Vasile Guian // Sep 24, 2008 at 3:14 am
thalex.
M-ai înţeles greşit dragul meu; afost numai o informaţie care, este bine să fie cunoscută!.
Multă sănătate şi Dumitale…
Tamburus
Leave a Comment