Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Acum circa patru decenii, ziaristul George Pişcoci-Dănescu a emigrat în Franţa, a obţinut cetăţenia franceză şi a realizat o frumoasă carieră intelectuală şi publicistică, înfiinţând Librăria Antitotalitară Românească din Paris şi singura din Franţa. În urmă cu 13 ani, ziarul Adevărul i-a luat apărarea relatând despre vandalizarea ei şi agresarea sa violentarea de către o bandă de derbedei, sub privirile protectoare ale poliţiştilor francezi. Motivul? Românul George Pişcoci-Dănescu tocmai lansase, în 16 iulie 1996 Miturile fondatoare ale politicii israeliene – faimoasa lucrare a cunoscutului filozof francez marxist Roger Garaudy, devenit, între timp, antimarxist şi antiholocaustic. Or, Justiţia franceză a reinventat delictul de opinie şi l-a condamnat pe octogenarul – la acea vreme – Garaudy la puşcărie. Un istoric francez se lamenta, nu demult, că Franţa fusese cobaiul Europei în materie de revoluţii. Între timp, pe locul lui Napoleon, De Gaule, Pompidou, a venit un individ ca Sarkozy – ceea ce atestă decăderea Franţei. Această decădere explică şi maltratarea colegului nostru George, care, deşi are dublă cetăţenie, româno-franceză, nu este apărat nici de Franţa, nici de România. Căci, dacă agresorii derbedei din Franţa erau sionişti, cei care-l maltratează în România sunt magistraţi şi poliţişti!

Redăm mai jos situaţia care i s-a înscenat.

La Înalta Curte de Justiţie urma să se judece, în dosarul nr. 524/35/2008, cele trei plîngeri penale ale d-lui George Pişcoci-Dănescu contra comisarului Gheorghe Sava, şeful Biroului A.E.S.T. (Arme, Explozibili, Substanțe Toxice) din Inspectoratul de Poliție Bihor. Aceste plîngeri au fost depuse, în 2008, la Parchetul Curții de Apel Oradea. Obiectul plângerilor a fost, în principal, percheziția abuzivă şi ilegală executată de un comando de aproximativ 30 de poliţişti, sub conducerea comisarului Gheorghe Sava. Cinci sau şase dintre aceşti poliţişti erau mascați şi înarmați cu automate Kalașnikov. Toată această dezvoltare neobişnuită de forţe fusese pusă în funcțiune de un magistrat al Tribunalului Bihor care a semnat, la data de 19 septembrie 2006, un ordin de percheziție domiciliară la casa lui George Pişcoci-Dănescu, numită „Casa Verde“, din Munții Apuseni. De remarcat că între semnarea ordinului de percheziție domiciliară şi trecerea la executarea efectivă a acesteia nu au trecut mai mult de 15-20 de minute. Unde mă aflam el atunci şi pe ce se întemeia acest ordin de percheziție?

În acel moment, se afla în chiar Parchetul Oradea, unde îl asista, în calitate de translator, pe cetățeanul elveţian René-Louis Berclaz, coproprietar al „Casei Verzi“, care, în lipsa lui din ţară, aflându-se singur la „Casa Verde“, primise vizita unui necunoscut, francez – care, ulterior, s-a dovedit a fi un agent provocator al poliţiei.

Al cărei poliţii? Probabil al poliţiilor franceză, română şi elvețiană, reunite într-o acțiune de intimidare la scară europeană. Francezul în chestiune comisese, pare-se, o tentativă de asasinat contra amantei sale, motiv pentru care poliția franceză îl avea la mână. Sosirea lui la „Casa Verde“ nu se explică altfel. În acest caz se pune, însă, întrebarea: ce avea poliţia franceză cu George Pişcoci-Dănescu? Ce avea poliţia franceză sau elveţiană cu René-Louis Berclaz?

Poliţia franceză îl avea de mult la ochi pe ziaristul român, încă de pe vremea scandalului Roger Garaudy, pornit din minuscula sa editură-librărie din Paris. Miturile fondatoare ale politicii israeliene şi celelalte cărţi ale lui Garaudy, care i-au urmat, au constituit unul din marile evenimente editoriale mondiale din ultima decadă a secolului XX. Cei 15 ani care au trecut de la apariţia cărţii lui Garaudy au fost ani de continuă eroziune a mitului hhholocaustic, care, lansat în urmă cu cîteva zeci de ani, permisese implantarea – din pământ, din iarbă verde – a statului Israel în pământul locuit şi sfințit de secole de poporul palestinian. Se înțelege, astfel, cine şi de ce îi „purta sâmbetele“.

De altfel, între 1995 şi 1999, împotriva librăriei sale din Paris şi a lui personal fuseseră comise mai multe atentate teroriste, toate revendicate de organizațiile paramilitare jidoveşti BETAR şi TAGAR, din subordinea MOSSADULUI.

Elvețianul René-Louis Berclaz este autorul unor importante lucrări şi articole de istorie modernă şi contemporană, dedicate în special ultimului Război Mondial. Opiniile lui despre acest război nu sunt calate pe teoriile convenţionale ale învingătorilor. Dimpotrivă. El este un contestatar deschis al așa-numitului „Holocaust“, pe care îl consideră o invenție a serviciilor secrete şi de propagandă britanice, franceze, americane şi sovietice în scopul umilirii şi distrugerii definitive a Germaniei învinse, în scopul implantării statului Israel pe pământul național al poporului palestinian.

Se înţelege că şansele de succes ale acţiunii lor şi ale altor istorici, cercetători şi ziarişti contemporani oneşti şi obiectivi aveau, în timp, destule şanse de succes. Zădărnicirea acțiunii lor de demascare a unor mituri şi minciuni istorice era suficient de importantă pentru a justifica implicarea unor servicii secrete, a mafiei polițienești euro-jidovești. În fond, era şi este vorba, în continuare, de o acțiune-tip a POLIŢIEI POLITICE A GÂNDIRII la nivelul comunităţii europene. Se înţelege, astfel, de ce anumite poliţii din Europa erau şi sunt, încă, cu ochii pe „Casa Verde“.

Toate aceste poliţii îşi doreau şi căutau un pretext spre a pătrunde şi a percheziţiona „Casa Verde“, mai ales biblioteca acesteia, cu atât mai mult cu cât în aceeaşi clădire îşi are sediul Fundația „Adevăr şi Dreptate“. Aceasta, deşi, din lipsă de mijloace, nu face mare lucru, totuşi, prin simpla ei existenţă, provoacă temeri prin ceea ce se crede că ar plănui, că ar pregăti. Pretextul ideal de percheziţie a fost găsit uşor: elvețianul era cunoscut în ţara lui ca pasionat trăgător de tir sportiv. Avea câteva arme, toate legale din punctul de vedere elveţian, devenite, între timp, mai mult sau mai puţin legale şi din punctul de vedere românesc.

Aşadar, Tribunalul Bihor a emis autorizația de percheziţie domiciliară a casei lui pe baza unei suspiciuni de deținere de arme, respectiv de complicitate la deținere de arme. Toate bune şi frumoase. Cei 25 sau 30 de poliţai, unii dintre ei înarmaţi ca la război, nu au căutat şi, în orice caz, nu au găsit nici o armă. Au răscolit, însă, biblioteca şi arhiva sa personală, de unde au confiscat şi chiar furat o mulțime de lucruri: cărţi, ziare, reviste, scrisori personale, inclusiv scrisori ale unor laureați ai Premiului Nobel, cu care Librăria Românească Antitotalitară din Paris a fost în contact vreme de ani de zile. Evident, asta atestă că poliţiştii veniseră la „Casa Verde“ pentru cu totul altceva, nu pentru arme. Fapt este că, vreme de un an după această percheziție, d-l George Pişcoci-Dănescu a fost în continuare urmărit pentru deţinere ilegală de arme. Abia în septembrie 2007, la un an după percheziție, anchetatorii au catadicsit să îl scoată de sub urmărirea penală pentru deținere şi complicitate la deţinere de arme de nimicire în masă. Cum s-a ajuns la armele de nimicire în masă? Simplu. Printre prietenii săi francezi, englezi sau americani, unii sunt fizicieni de mare calibru internațional, care, cu diverse ocazii, l-au invitat la unele reuniuni de specialişti în tot felul de probleme nucleare. În astfel de ocazii oamenii discută seara, la un pahar, despre alte pobleme decât cele nucleare. Tema preferată în cadrul unor astfel de reuniuni a fost, vreme îndelungată, următoarea: cum a fost şi cum poate fi inventat şi impus un holocaust care nu a avut loc niciodată. În septembrie 1992, de exemplu, d-l George Pişcoci-Dănescu a ţinut un ciclu de conferințe pe această temă, la Predeal, în cadrul unui simpozion organizat pe banii N.A.T.O. pentru descoperirea creierelor interesante din fostele ţări comuniste. Bineînțeles, la acest simpozion, organizat oficial de Facultatea de Fizică Bucureşti şi de Centrul de Cercetări Nucleare de la Măgurele, au participat mulți profesori şi cercetători români, din fostele ţări comuniste, dar şi din Occident. Oficial, el era acreditat pe lângă o personalitate franceză, deşi lucra, de fapt, pentru un personaj englez deţinător al Premiului Nobel. Toţi aceşti oameni aveau situaţii eminente în ţările lor. Preferau, însă, ca anumite lucruri să le discute în România, la adăpost – credeau ei! – de microfoanele democrate din Vest!

În ciuda cantității impresionante de manuscrise şi de alte materiale confiscate, Poliția şi Procuratura Bihor nu au reușit, încă, să îl pună cu adevărat sub acuzare. De fapt, d-l George Pişcoci-Dănescu nu făcuse nimic ilegal. Percheziţia lor, însă, confiscarea de bunuri, faptul de a fi fost împiedicat să îşi exercite dreptul său de proprietate asupra anumitor bunuri, de a-i fi împiedicat activitatea editorială şi scriitoricească, toate acestea sunt ilegale şi speră să obțină condamnarea celor care îl persecută pe nedrept – probabil, la instigarea a unor cercuri mafiote şi polițienești din Occident. Neputând să îl acuze, dar nedorind să-şi recunoască vinovăţiile, persecutorii săi au decis să trimită în Elveția tot ce au confiscat din casa lui. Pentru aceasta au făcut ei cum au făcut şi, pe lângă René-Louis Berclaz, au mai găsit încă un elveţian. Acesta, un anume Alexandru Rawiller, a venit în decembrie 2007 să petreacă Sărbătorile Crăciunului în Apuseni, cu pritenul lui, Berclaz, d-l George Pişcoci-Dănescu fiind din nou la Paris. Bineînțeles, Alexandru Rawiller a venit şi el cu un laptop, care i-a fost confiscat. Cu un al doilea elvețian „în traistă“, persecutorii săi sperau să obțină fără probleme extrădarea dosarului în Ţara Cantoanelor, ceea ce ar fi reprezentat pentru ei o foarte bună scăpare şi acoperire a incompetenței lor de poliţişti ai gîndirii şi de magistraţi ai abuzului. De ce magistraţi abuzivi şi polițişti ai gândirii? Pentru că ceea ce i se reproşează, cu jumătate de gură, fără să se pronunțe contra lui o inculpare şi un rechizitoriu, este, de fapt, o „Crimă de Gândire“. De la arme s-a ajuns la a i se „reproșa“, fără a fi, totuşi, inculpat oficial, ceea ce s-a găsit pe două sau trei din cele patru (cinci cu al lui Rawiller) computere. Fără să se mai ştie bine care computer al cui era, s-au găsit pe acestea peste 200 de manuscrise mai mici sau mai mari, în diverse limbi şi faze de elaborare. Este vorba de lucrări ştiinţifice interesând filosofia, medicina, ştiinţa alimentaţiei sau nutriția, filosofia, literatura, antropologia şi, desigur, istoria – inclusiv şi, mai ales, istoria revizionistă. Într-un cuvânt, anchetatorii incompetenţi au sfârşit prin a-şi prinde propriile urechi în cursa pe care i-o pregătiseră.

Începând cu mai-iunie 2007, faimosul dosar de cercetare „penală“, mărindu-se, între timp, la peste 2000 de pagini, a ajuns pe rol la Tribunalul Bihor din Oradea. Cu mare efort – grație participării cu plată a unor cercetători ştiinţifici din diverse institute din jurul Academiei Române, între altele, pe cât se pare, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ –, magistraţii şi poliţaii gândirii din Oradea au reuşit să traducă aproximativ 0,02 la sută din manuscrisele şi lucrările ştiinţifice consacrate.

Publicând peste 400 de pagini de Bucătărie şi Nutriţie revizionistă şi în perspectivă, încă pe atâta de Bătrâneţe Verde, revizionistă şi ea, d-l George Pişcoci-Dănescu, adică principalul persecutat din ultimii ani ai POLIŢIEI GÂNDIRII din Bihor, România, a publicat, efectiv, aproximativ 2 la sută din lucrările ştiinţifice abuziv confiscate de nişte idioţi cu ifose şi cu arma la şold! Cu privire la caracterul lor ştiințific, cei competenţi se vor pronunţa într-o zi.

Deocamdată, însă, un lucru este sigur: dacă ar fi fost să fie după Tribunalul Bihor, toate cele confiscate din casa şi munca lui (din munca, mai ales, a multor autori faţă de care este legat prin secretul editorial, precum preoţii prin secretul spovedaniei sau medicii prin secretul medical) ar fi luat drumul Elveției.

În ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a emis o sentinţă de pomină în acest sens. Sentinţa respectivă a fost contestată de George Pişcoci-Dănescu în Apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea.

În cadrul acestui Apel a ieşit, din ce în ce mai mult, caracterul POLITIC şi de CRIMĂ DE GÂNDIRE al întregii înscenări. În momentul de faţă, dosarul este pe rol la Curtea Constituțională, în faţa căreia d-l George Pişcoci-Dănescu contestă atît constituţionalitatea O.U.G. 31/2002, cât şi a altor două legi de aplicare a acesteia.

În paralel cu dosarul principal, dosar politic, pe rol la Curtea Constituţională, a deschis acţiune penală contra comisarului Gheorghe Sava, tartorul principal în întreaga înscenare, om care are şi „succese în muncă“ la activul lui: 1) în urmă cu şapte sau opt ani, a împuşcat mortal un cetăţean pe stradă (un om, se pare, urmărit de poliție; totuşi, om); 2) în cadrul unor partide vânătoreşti de pomină, ambiționează să bată recordurile cinegetice ale lui Ceauşescu; 3) ultima ispravă datează de câteva săptămâni, când a împuşcat un partener de vânătoare ilegală, pe raza Ocolului Silvic Ceaica, Bihor. S-a descurcat, însă, 4) şi a trecut accidentul pe seama beizadelei. Or fi fiind astea infracţiuni?! Comisarul Sava are şi beizadea, ca orice vânător ce se respectă, după modelul Ceauşescu, Kim Ir Sen şi Ben Gurion. Plângerea sa penală contra comisarului Gheorghe Sava nu a fost admisă de Curtea de Apel Oradea. Nimeni nu se aştepta la altceva. Mafia poliţistă şi judiciară orădeană este, se pare, pe locul doi pe ţară!

Întrucât Curtea de Apel Oradea nu i-a admis plângerea penală contra comisarului-mili-ţian Gheorghe Sava, a depus recurs la Înalta Curte de Justiţie. În ziua de 5 februarie 2009 a fost prima judecare a recursului, în cadrul căreia a cerut ca la dosarul cauzei de pe rol să fie ataşat întregul dosar de cercetare penală, cel pe care poliția gândirii spera să îl expedieze în Elveția. Următoarea şedinţă la Înalta Curte de Justiţie va fi pe 5 martie.

Domnule vice-prim-ministru Dan Nica, să sperăm că veţi rămâne, până atunci, şi în noua funcţie de ministru de Interne, ca să aveţi timp să-l daţi afară pe mafiotul comisar mili-ţian Gheorghe Sava. Reamintim că, în Socialism, „ţian“-ul era unitatea de măsură a inteligenţei. Faptul că mintea lui Gheorghe Sava măsoară doar un mili-ţian nu-l absolvă de vinovăţie. Aşteptăm să-l pedepsiţi exemplar şi să-l daţi afară din Poliţie, ca să aibă timp să mai pună şi el mâna pe carte!