Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa vă invită, în data de 31 octombrie 2007, ora 17:30, la o nouă activitate derulată în cadrul proiectului „Impactul şi efectele televiziunii şi internetului asupra elevilor şi parinţilor” (IETI).
În sala ”Miron Bibu“ a colegiului, se va desfăşura seminarul dezbatere, intitulat Homo Videns, moderator Iulia Gheorghe, director publicitate la TV Neptun Constanţa, asistent universitar la Universitatea “Andrei Şaguna”, scriitor.
La această primă sesiune a proiectului IETI din anul şcolar 2007-2008, au fost invitati să participe elevi, cadre didactice, precum şi directorii şcolilor şi instituţiilor partenere din Constanţa: Colegiul Tehnic „Tomis”, Grupul Şcolar „C.A. Rosetti”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Arhiepiscopia Tomisului.
Activitatea interactivă va fi precedată de vernisajul Expoziţie-Concurs de Afişe IETI. Lucrările elevilor, coordonaţi de profesorii Marieta Besu şi Constantin Grigoruţă, vor fi expuse în Galeria de artă a Colegiul Naţional „Regina Maria”. Va fi prezentat, totodată, şi un album cu lucrările elevilor. Expoziţia, itinerantă, va putea fi vizitată, în luna noiembrie, şi în celelalte şcoli implicate în proiect.
Persoana de contact:
Prof. Victoria Dorobanţiu
Mob: 0723069706 / Tel/fax: 0241-636859
Email : octombrie_2005 @ yahoo.com
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



























7 responses so far ↓
1 bobic // Oct 31, 2007 at 7:03 pm
http://www.evenimentul.ro/articol/stingeti-televizorul-si-veti-face-economii-de-doua-milioane-de-euro.html
Nu stiu daca ajungi sa castigi chiar 2 mil. de Euro, dar macar 1% si tot ar fi ceva.
2 Ich_Will // Oct 31, 2007 at 11:31 pm
Sa va zic cum m-am lasat eu TOTAL de televizor. Mai intii mi-am propus sa ma las si mi-am redus ratia zilnica. Apoi am inceput sa cercetez stirile alternative si nu numai stirile, ceea ce mi-a provocat repulsie din ce in ce mai mare fata de main streem si la un moment dat, pe acest fond, mi-a cazut in mina cartea “Efectele televiziunii asupra mintii umane” de Virgiliu Gheorghe, volumul I, Ed. Evanghelismos. Am deschis-o, am rasfoit-o, am constat ca omul este extrem de bine documentat si le spune pe bune, dupa care mi-am zis: dat fiind ca nu sunt (spre rusinea mea) o amatoare de lectura, doar n-oi fi nebuna sa citesc aproape 500 de pagini doar ca sa ma las de televizor. Ma las direct, gata, m-ai convins domnule autor. De atunci televizorul este pentru mine doar un obiect de pe care sterg praful si nimic mai mult.
Nu pot renunta la el ca obiect, deoarece vreau sa pastrez aparenta “normalitatii” mele. De aceea, sint nevoita sa platesc in continuare taxa radio-TV. Dar in rest, voie buna. De cind am renuntat la teve sint un alt om si nu glumesc. (e drept ca din cauza asta, acum nu stiu ce cauta afisele electorale cu Becali si Stolojan prin oras, dar o banuiala tot am eu ;)
3 Ich_Will // Oct 31, 2007 at 11:33 pm
Pentru circotasi: main stream
4 sharon // Nov 1, 2007 at 3:58 pm
D-na Ich_Will,va invidiez.
Cum ma invidiaza pe mine colegii si prietenii ca m-am lasat de fumat.
Am castigat si bani,am castigat si sanatate.
Televizorul face parte din relele necesare.
De ce este rau ? Pentru ca intr-un fel este o spalare a creerului,altfel nu s-ar bate magnatii sa puna mana pe el.
De ce este necesar ?
Pentru comoditatea in care ne complacem,pentru a vedea filme si teatru fara a mai iesi din casa ,pentru a primi stirile pe care altii le “ansambleaza” pentru noi !
Cat priveste internetul ,este un adevarat virus.
Eu stau in fata calculatorului 6-8 ore pe zi si nu sunt mandru de asta .
Dar este un viciu,un viciu ca si jocul de carti,pariurile,tigara sau bautura..
5 Ich_Will // Nov 1, 2007 at 7:10 pm
Domnule Sharon, eram sigura ca veti comenta acest mesaj al meu. De data asta ati fost extrem de subtil, dar tot m-am prins :)))))))))))))))) Ma tentati cu frumusetea marului oprit.
Din pacate pentru sanatatea mea, nu imi plac merele. De fapt le-am detestat dintotdeauna. Insa spre linistea Dvs., va informez ca folosesc alte metode de a gusta cultura, informatie, inclusiv relaxare. Deci teveul nu mi-e nici pe departe necesar.
Felicitari pentru ca v-ati lasat de fumat. Desi sa nu uitam ca, facind exceptie cazurile de sporire sufleteasca (duhovniceasca, asa cum zicem noi), suma viciilor ramine mereu constanta ;)
6 Harkonnen // Nov 2, 2007 at 12:47 pm
Calitatea slaba a programelor si atmosfera comerciala (consumista as zice) m-au facut ca in ultimii ani sa ma uit cel mult o ora pe saptamina la TV.
Prefer oricind o carte buna (chiar e-book), stirile le citesc pe Internet, iar in ceea ce priveste filmele preferate, le pot viziona oricind pe PC (nu ma deranjeaza monitorul de 17″).
In schimb, asa cum spune Ich_Will, suma viciilor e constanta: petrec 12-16 ore pe zi in fata computerului. Cel mai mare efort: deplasarea de la PC la dulapul cu CD/DVD-uri. :-))))
7 Ich_Will // Nov 2, 2007 at 3:12 pm
In legatura cu cartea de care v-am spus, am gasit astazi din intimplare un link unde exista o prezentare succinta a ei:
http://www.dervent.ro/scrieri.php?cID=scrieri-art-Ortdx&rID=scrieri-art-Ortdx-EFECTELE_TELEVIZIUNII&show=true
Leave a Comment