Atacul este îndreptat, de fapt, împotriva ortodoxiei, considerată neadaptată cerinţelor lumii moderne, retrogradă şi mai nou medievală şi barbară şi vizează culpabilizarea şi timorarea monahismului

Silviu Aroneţ

CONFORM DICŢIONARULUI explicativ al limbii Române a exorciza înseamnă „a pronunţa cuvinte magice, a oficia o slujbă pentru a goni diavolul” (DEX – Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984), iar exorcizare, reprezintă „acţiunea de a exorciza şi rezultatul ei; pretinsa eliberare de diavol prin rugăciuni, descântece, etc. (ibid.). Ori tocmai aceasta a făcut părintele Daniel, a încercat să-l scoată pe diavol cu puterea rugăciunii, a unor slujbe şi rugăciuni care se fac în asemenea situaţie; legarea demonizatei s-a făcut datorită comportamentului violent al acesteia.

De fapt atacul este îndreptat împotriva ortodoxiei considerată – de prea multă vreme – neadaptată cerinţelor lumii contemporane, retrogradă şi mai nou medievală şi barbară. De asemenea acţiunea concertată a presei, scrise şi audio-vizuale, vizează culpabilizarea şi timorarea monahismului, „armata în negru”, în faţa căreia a tremurat şi comunismul, o altă forţă demonică, ce urmărea globalizarea - ideologică - a lumii.

Astfel, media a ridicat piatra şi a aruncat-o împotriva Bisericii, intrând în contradicţie cu învăţătura Mântuitorului, care atunci când i-a fost adusă spre judecată femeia adulterină a spus: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei” (Ioan 8. 7). Ceea ce nu ştiu respectivii jurnalişti, sau nu vor să ştie, este faptul că acesta nu este un subiect de presă clasic, iar rezolvarea acestui controversat caz nu trebuie căutată la psihiatru, în sistemul legislativ, sau în lumea văzută. Rezolvarea se află în Sfânta Evanghelie, în slujbele de vindecare a îndrăciţilor (Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu, Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, etc.), iar trecerea la cele veşnice, în asemenea cazuri face parte din iconomia lui Dumnezeu, necunoscută nouă oamenilor şi care poate conduce la mântuirea celui în cauză.

Astfel, din Sfânta Evanghelie aflăm că demonizatul din ţinutul Gadarenilor era legat în lanţuri şi obezi, pe care le rupea: „…şi nimeni nu putea să-l lege nici cu lanţuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile şi le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească;” (Marcu 5. 3-4); „… şi-l păzeau legat în lanţuri şi-n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu.” (Luca 8. 29). Iisus Hristos nu critică faptul că îndrăcitul era legat şi nu condamnă comunitatea pentru practici inumane (umanismul ca şi concept avea să apară mult mai târziu, în vremuri de cădere duhovnicească) şi îl vindecă cu puterea rugăciunii. Tot din Sfânta Evanghelie aflăm despre un îndrăcit pe care diavolul îl arunca în apă şi în foc şi care nu putea fi vindecat decât prin post şi rugăciune (Matei 17. 14-21; 38-42), adică prin exorcizare.

Scrierile Sfinţilor Părinţi şi Patericul abundă de mărturii despre îndrăciţi şi exorcizări, însă vom trece peste acestea şi ne vom opri mai aproape de zilele noastre, la mărturia Părintelui Cleopa Ilie, care descrie vindecarea unei femei demonizate la Mormântul Mântuitorului, din Ierusalim:

„În anul 1974, când am fost la Ierusalim cu mai mulţi Părinţi, am văzut o minune care s-a făcut cu Sfânta Cruce, în Biserica Sfântului Mormânt. Au adus o femeie îndrăcită venită din Cipru. Cu ea erau mama ei, mama soacră şi bărbatul ei. Când au băgat-o în biserică era legată cu lanţuri de mâini şi de picioare. Din cauza lanţurilor i se vedeau oasele şi ca să nu-şi rupă mâinile au pus sub lanţuri nişte cârpe (subl. noastră).

Avea părul încâlcit, ochii roşii în cap, ca la câini turbaţi. Şi când a intrat în biserică era atâta lume. Necheza ca şi caii, boncănea ca taurii, bătea cum câinii, urla ca lupii, orăcăia ca broaştele, croncănea cum corbii, şuiera ca şerpii, vai de mine! (…) Această femeie fusese la toate bisericile mari din Grecia, la mănăstiri, la Sfintele moaşte şi nu s-a tămăduit. Şi a zis unul: Du-o la Ierusalim, la mormântul Domnului, că acolo ori moare ori se tămăduieşte!, că aşa-i acolo”. (Ne vorbeşte Părintele Cleopa 12, Mănăstirea Sihăstria 2002, pag. 139-140).

În cazul respectiv femeia demonizată s-a vindecat şi s-a întors sănătoasă la familia ei, nu înainte de a povesti cum s-a vindecat de înfăşurarea diavolului:

„Şi i-au dat drumul şi i-au spălat mâinile şi picioarele, erau numai sânge de la lanţuri. (…). Şi pe urmă, când a ajuns în biserică a întrebat-o patriarhul:
- Silvano, ce s-a întâmplat când te-ai atins de crucea Domnului? Când te-ai vindecat ţii minte?
- Când s-a atins crucea Mântuitorului de fruntea mea am văzut o mână de pe cruce care s-a pogorât pe capul meu. Şi când s-a pogorât, eu eram înfăşurată cu şapte balauri. Şapte balauri groşi în jurul meu. Toţi stăteau cu capetele în gura mea şi mă muşcau. Când s-a atins Crucea lui Hristos, s-au desfăşurat toţi şi au zburat şi s-au făcut foc şi nu i-am mai văzut” (Id. ib. P. 141-142)

Minunea a fost consemnată în condica în care se notează vindecările făcute de Sfânta Cruce la Mormântul lui Hristos, încheiate cu proces verbal în faţa martorilor oculari.

Lupta cu diavolul se poartă cu arme specifice, chit că acestea pot fi înţelese sau nu de mireni, indiferent ce poziţie sau calificare au ei. Posibil ca Părintele Daniel Corogeanu să fi şi greşit însă nu este în puterea noastră să-l judecăm şi să-l condamnăm, mai ales în probleme care depăşesc puterea de înţelegere omenească.

Arătam mai sus că atacul este de fapt îndreptat împotriva ortodoxiei, care nu se lasă „modernizată”, nu acceptă imoralitatea lumii contemporane şi se opune atacurilor „stăpânitorului lumii acesteia”. Mai mult monahismul, mai concret întărirea acestuia şi influenţa, tot mai mare pe care o are asupra creştinilor şi a tineretului în special, zădărniceşte, în parte eforturile de îndrăcire a oamenilor, de care nici media nu este străină. Biserica şi monahismul trebuiau supuse oprobiului public, într-un fel de procese publice de genul celor staliniste. Astfel, cazul Părintelui Daniel, de la Tanacu a servit perfect intereselor unor cercuri antiortodoxe şi antihristice de a pune la zid ortodoxia şi avem suficiente motive să credem că această luptă este doar la început…