Cateva consideratii in legatura cu „cazul” Tanacu

Bogdan I. Stanciu

PRESA ROMANEASCA cea atat de mult laudata a dat zdravan cu mucii-n fasole relatand despre nefericita intamplare de la manastirea vasluiana Tanacu. Pe langa cainii de pripas care latra (stipendiat) ori de cate ori au ocazia impotriva Bisericii, am fost intristat sa constat ca barbaria si primitivismul nu rezida in Biserica bimilenara, ci pandeste, cu fitilul pregatit, in pixurile colegilor.

Daca lumea a evoluat (zic unii) si instigarea la razboi prin presa, practicata in istorie de atatea ori, nu mai e permisa, merge fara probleme - si e chiar recomandata - asmutirea opiniei publice impotriva unor institutii oprite in gatul celor care-au inventat „casatoriile” intre sodomiti, „fericirea” consumului fara limite si spovedania calduta prin internet, la o bere. Orice ocazie e buna pentru asta!

De cativa ani tot auzim vorbindu-se despre coduri deontologice la care sa ciuleasca urechea, ori despre legi pe care sa le respecte ziaristul, si am senzatia ca toate sunt apa de ploaie. Chiar daca presa a adoptat, din spirit de mimetism fata de occident, cateva reguli poleite (nu le mai spunem la tigani - tigani, ci romi; pe handicapati ii numim acum persoane cu dizabilitati etc.), cu prima ocazie se repede fara sa stea pe ganduri sa desfiinteze un om despre care, in definitiv, nu are nici o idee daca e vinovat sau nu, si in general n-are nici o idee despre ce s-a intamplat acolo, pentru simplul motiv ca n-a fost de fata.

Si chiar daca ar fi fost, cum poate un jurnalist care crede ca manastirea e un loc unde se aduna neintelesii si frustratii, sa stie in ce mod mai presus de fire acesti oameni se ostenesc pentru noi, cei din lume? „Ritualuri periculoase in manastiri din Romania”, tipa un ziar. Cand specialitatea publicatiei tale sunt nudurile, ce cadere ai sa judeci ce e periculos sau nu la o manastire? Nu m-ar mira sa considere periculoasa si neigienica pana si Sfanta Impartasanie, pentru ca se da cu aceeasi lingurita „nesterilizata”…

Cine mai poate discerne adevarul dupa ce „organul de informare al poporului”, a uitat de regulile sale elementare? Ce s-a intamplat cu bunul simt jurnalistic, cu prezumtia de nevinovatie, cu obiectivitatea (in limite umane), cu moderatia in exprimare?

Nici documentarea la fata locului nu mai pare la moda pentru ziaristi. Iar cei care au incercat s-o faca n-au aflat se pare ca la o manastire nu dai buzna ca la Palatul Parlamentului. „Cum comentati, cum comentati,” striga un tantalau de reporter la o maicuta care fugea, in mod evident, de el, pentru ca asa primise porunca. Ce sa comenteze?

E bine ca ziaristii interesati-dezinteresat de moartea maicutei de la Tanacu, si care doresc sa isi faca meseria onest, sa stie ca in acest moment doar trei fapte sunt stabilite.

Unu, a murit un om.
Doi, preotul in cauza a fost oprit sa mai slujeasca si trebuie sa se supuna ordinului ierarhic si judecatii superiorilor biericesti, care va urma.
Trei, exista o justitie care isi va spune cuvantul.

Pozitia oficiala a BOR va fi comunicata abia dupa 10 iulie, iar eu o astept cu incredere si convins ca se va face lumina in acest caz.

Daca cineva doreste o parere avizata, atunci sa afle ca unul din marii duhovnici ai Romaniei - plecat dintre noi de ani, dar atat de prezent cu spiritul - pr. Ilie Cleopa, nu agrea „exorcizarile” asa cum le inteleg laicii astazi si in nici un caz cele demonstrative, in fata camerelor. El vorbea doar de Moliftele Sfantului Vasile si de dezlegari, nu de „exorcizari”.

Ar putea fi mai de folos cuvintele duhovnicului Moldovei decat cele ale nelipsitilor analisti, care ori n-au calcat vreodata intr-o manastire, ori au facut-o in „cheie occidentala” vizitand o comunitate de ciudati care traiesc fara teve cu plasma si cada cu hidromasaj.

Aria calomniei, care insoteste in acest moment ancheta despre moartea maicii Irina de la Tanacu poarta amprenta razboiului dus impotriva Bisericii, la care presa participa din plin. Datoria crestinului este sa nu se teama, si sa marturiseasca cu gura ceea ce crede cu inima: Biserica a fost fondata de insusi Hristos, si va dura pana la sfarsitul veacurilor, cand se va regasi biruitoare asupra tuturor dusmanilor ei – vazuti sau nu, cu pix sau fara.