Episodul anterior…

ESTE COPYLEFT-UL “VIRAL”?

Licenţele copyleft sunt menţionate uneori ca licenţe copyright virale, deseori de către cei care simt că prin asta pot pierde, deoarece orice lucrări derivate dintr-o lucrare cu copyleft trebuie şi ele să aibă copyleft. În particular, lucrările cu copyleft nu pot fi incluse legal în lucrări care vor fi distribuită fără sursă, aşa cum sunt majoritatea produselor comerciale, fără permisiunea specifică din partea autorilor. Ca o consecinţă, folosirea lor în industrie este cel mai adesea limitată la uzul intern.

Termenul viral implică propagarea a ceva asemănător unui virus biologic în întregul organism de celule similare sau într-o specie de organisme similare. În contextul contractelor şi licenţelor care angajează juridic, viral se referă la orice, în special la orice lucru mimetic, care se propagă ataşându-se de altceva, indiferent dacă virusul în sine adaugă valoare lucrării individuale.

Susţinătorii copyleft-ului arată că analogia între licenţele copyleft şi viruşii de calculator este nepotrivită, pentru că viruşii de calculator infectează în general calculatoarele fără atenţionarea utilizatorului, căutând să producă pagube, în timp ce realizatorii lucrărilor derivate sunt conştienţi de licenţa copyleft asupra lucrării originale iar utilizatorii lucrării derivate pot beneficia de aceasta. Mulţi evită termenul viral din cauza acestor conotaţii negative.

Susţinătorii copyleft-ului au respins şi folosirea termenului viral datorită utilizării acestuia în drept, ceea ce nu este cazul. Eben Moglen, profesor de Drept la Columbia University şi consilier pentru Free Software Foundation, de exemplu, observă că GPL (vezi episodul precedent) este o licenţă, nu un contract. În plus, GPL declară că dacă apar lucrări derivate, acestea trebuie distribuite sub aceeaşi licenţă; ele pot fi folosite intern fără restricţii.

Microsoft şi alţii, descriind GPL ca fiind o “licenţă virală”, se pot referi şi la ideea că orice lansare a ceva nou sub GPL ar putea crea un efect în reţea de feedback pozitiv, în care în timp va exista o cantitate de coduri cu copyleft în creştere permanent. Reutilizarea Codului este un scop important în ingineria software care tinde să economisească efort prin folosirea de componente generice care există deja, pentru asamblarea rapidă a unui produs fezabil. Cei care lucrează la programe fără copyleft trebuie deseori să „reinventeze roata” pentru multe părţi din programele lor, pentru că masa softului gratuit fără copyleft este relativ redusă.

Acest lucru este deseori menţionat ca un dezavantaj al realizării de software fără copyleft. Mulţi consideră că licenţele copyleft sunt de dorit şi populare pentru lucrările puse la comun anume pentru că sunt virale şi se aplică tuturor lucrărilor derivate, care sunt astfel “infectate” de cerinţa de a reintegra schimbările considerate de dorit de către orice parte din aval. Această cerinţă este considerată importantă pentru că asigură condiţii de licenţiere uniforme şi liberul acces, făcând proiectele cu copyleft rezistente la o ramificare nenecesară întrucât toţi programatorii, ai lucrării originale sau ai celorlalte versiuni, pot folosi modificările lansate de ceilalţi. Modificările utile tind să se cumuleze, iar diferitele versiuni sunt întreţinute numai în măsura în care sunt utile.

Fără licenţa “virală”, versiunilor diferite li se pot aplica condiţii diferite, iar lucrările derivate pot fi controlate comercial de către părţi care le extind sau le traduc, ceea ce poate fi considerat ca unul dintre dezavantajele proiectelor “open source” fără copyleft. Se consideră că Linux nu a suferit de aceeaşi fragmentare ca Unix pentru că deţine un copyleft.

COPYLEFT APLICAT ÎN AFARA CONTEXTULUI LICENŢIERII DREPTURILOR DE AUTOR PENTRU SOFTWARE

Copyleft-ul a inspirat şi domeniul artelor (în special acolo unde se consideră că noţiunile tradiţionale ale proprietăţii intelectuale stingheresc creativitatea şi/sau cooperarea creatoare şi/sau distribuirea facilă a creaţiilor artistice), cu apariţia unor mişcări gen Libre Society şi case de discuri open-source. De exemplu, licenţa Free Art este o licenţă copyleft care se poate aplica oricărei lucrări artistice.

Licenţele copyleft pentru alte materiale decât softul includ licenţele Creative Commons ShareAlike şi licenţa pentru documentaţie gratuită GNU (prescurtat, GNU FDL, GFDL sau FDL). GFDL poate fi folosit pentru a aplica copyleft-ul lucrărilor care nu dispun de un cod sursă identificabil (în timp ce cerinţa GPL de a lansa codul sursă nu are sens atunci când codul sursă nu se distinge de codul compilat sau codul obiect sau codul executabil sau codul binar dintr-o lucrare). GFDL nu face distincţie între o “copie transparentă” şi o “copie opacă”, folosind o definiţie diferită de „codul sursă” şi „codul obiect” din GPL.

De remarcat că noţiunea de copyleft, pentru a avea sens, necesită într-un fel un loc unde copierea nestingherită şi ieftină este obişnuită (fişiere de calculator sau fotocopii, etc.) sau, cu alte cuvinte, un loc în care cineva poate da mai departe fără „a pierde” ceea ce dă (cum ar fi informaţiile): de exemplu, copyleft-ul este mai dificil de implementat pentru acele arte caracterizate prin producţia de obiecte unice, care nu pot fi copiate pur şi simplu – decât dacă există teama că originalul unic s-ar putea deteriora. Să ilustrăm aceasta printr-un exemplu: să presupunem că avem o expoziţie a unor picturi celebre, de exemplu unele dintre numeroasele copii şi lucrări derivate realizate de Andy Warhol pornind de la propriile creaţii, şi să presupunem că cineva care are acces la aceste picturi (fără a deţine drepturi de proprietate integrale asupra lor) decide să le „îmbunătăţească” cu nişte efecte grattage şi peinture brulée (fără a uita să-şi semneze contribuţiile cu un spray cu vopsea), atunci nu există nici o cale (legală) de a-l opri pe acest individ dacă el poate fi considerat deţinătorul unei licenţe copyleft integrale pentru aceste picturi.

[Nu sunt sigur dacă acesta e un exemplu bun şi nici nu ştiu dacă afirmaţia de mai sus cu copierea nestingherită şi ieftină e corectă. E posibil să ai un "copyleft integral" pe un obiect care nu-ţi aparţine. Desigur, aceasta poate stârni discuţii interminabile despre definiţii. Să presupunem totuşi că poţi avea într-un fel un "copyleft integral" asupra unui obiect care aparţine altcuiva. Deci, aşez pictura pe un perete. Am grijă să nu te poţi apropia fizic de ea şi nici s-o atingi. Ce poţi face? Faci cele mai bune copii posibile. Dacă asta înseamnă să angajezi un specialist scump, asta e. Nimic din definiţia copyleft-ului nu menţionează copii la preţ scăzut. Realizezi nişte lucrări derivate. Fotografii, video, etc. În cazurile cu care suntem obişnuiţi, ai aceea la originalul artistului? Nu îşi păstrează el originalele, făcând şi distribuind în schimb copii? Practic, tu îţi exerciţi drepturile de copyleft pe nişte copii?]

Acesta – şi alte exemple – pot arăta că copyleft-ul nu este piatra filosofală ultimă care ar rezolva definitiv toate aspectele legate de proprietatea intelectuală: în special în artă, care are şi o tradiţie a creaţiei ca proces solitar (alături de, dar destul de separat, de o tradiţie a creativităţii cooperative), “implicarea comunităţii” nu este întotdeauna de dorit.

Licenţele copyleft pentru artă sunt în general conştiente de aceste limitări, aşa că diferă de licenţele copyleft pentru software, de exemplu prin distincţia dintre lucrarea iniţială şi copii (unde anumite prevederi de copyleft esenţiale se aplică numai copiilor) şi/sau apelând la noţiuni care sunt mai puţin obiective de pus în practică (sunt mai degrabă declaraţii de intenţie), de pildă stipularea respectării copyleft-ului – în lumea programatorilor, însăşi implementarea copyleft-ului este respectul maxim pe care îl poate obţine cineva. Cu alte cuvinte: în artă, copyleft-ul trebuie să apeleze la noţiuni mai ample pricind drepturile autorilor, care sunt şi mai complexe (şi mai diferite de la ţară la ţară) decât legislaţia drepturilor de autor, vezi de exemplu drepturile morale, dreptul de autor, drepturile intelectuale şi Convenţia de la Berna pentru Protecţia Lucrărilor Literare şi Artistice.

De asemenea, sistemul de licenţiere share-alike Creative Commons, cum este Licenţe pentru Documentaţie Gratuită GNU, permite autorilor să folosească tehnice limitative în lucrarea lor iniţială, ferind unele părţi din creaţie de mecanismul copyleft-ului integral. Pentru GFDL, tehnicile standard de “exceptare” includ “secţiuni invariante”, etc.

Aceste tipuri de licenţe copyleft parţiale pot fi folosite şi în afara domeniului artelor: pentru GFDL, aceasta a fost şi intenţia iniţială, ea fiind creată iniţial ca un instrument pentru susţinerea documentaţiei softului (cu copyleft) – rezultatul este însă acela că poate fi folosită pentru orice tip de document.

Mulţi artişti aplică un copyleft pe lucrările lor înţelegându-se că cei care la copiază şi apoi le editează vor menţiona artistul iniţial. Aici însă există probleme – lucrarea artistului poate fi folosită împotriva voii lui, de exemplu o pictură standard poate fi folosită într-un poster rasist. Dacă artistul este menţionat, el va apărea ca asociat cu un grup sau o ideologie, împotriva voii sale. De asemenea, nu există nici o garanţie că va fi menţionat atunci când ar trebui.

Ideile tip copyleft sunt tot mai frecvent sugerate pentru patente (se face apel la legislaţia pentru patente, în locul legislaţiei drepturilor de autor), cum ar fi comunităţile open patent care permite folosirea gratuită a patentelor spre binele comunităţii, în anumite condiţii (cum ar fi renunţarea la dreptul de a solicita noi patente care nu deservesc comunitatea). Aceasta nu s-a realizat, parţial pentru că patentele sunt relativ scumpe de obţinut, în timp ce dreptul de autor se obţine gratuit.

Dat fiind că pentru majoritatea creaţiilor cu copyleft caracteristica de copyleft este garantată doar prin legea drepturilor de autor, mecanismele de patentare pot ameninţa libertăţile copyleft ataşate acestor creaţii atunci când legii patentelor i se permite să surclaseze copyrightul (sau să limiteze întrucâtva extinderea liberă a creaţiilor cu copyleft), ceea ce poate fi cazul pentru noile reglementări privind patentele realizate în Uniunea Europeană la începutul secolului 21 (vezi articolul despre Patentul Comunitar). Se pare că nu există un răspuns facil la aceste pericole, în timp ce se consideră că în general comunităţile care realizează produse cu copyleft nu dispun nici de resurse, nici de organizarea necesară pentru procedurile complexe ale patentării.

Totuşi, un răspuns organizat la aceste probleme pare să apară din locuri gen Groklaw. Şi IBM ar putea fi privită de comunitatea open source ca aliat, atunci când vine vorba de combinarea protejării tradiţionale a drepturilor de autor pentru creaţiile cu copyleft cu invenţiile patentate (vezi articolul IBM nu va pretinde patente pe kernelul Linux)

EXPLOATAREA COMERCIALĂ A CREAŢIILOR CU COPYLEFT

Pentru producţii artistice sau industriale, exploatarea comercială a creaţiilor cu un copyleft riguros dispune de reguli destul de diferite de exploatarea comercială tradiţională via Drepturi de Proprietate Intelectuală (DPI). Câteva proiecte de cercetare (printre care şi unele ale UE, de exemplu proiectul FLOSS), arată că pentru derula afaceri cu softul open source, ori aspectul de copyleft devine într-un fel neluat în seamă (de ex., obţinând bani din avantaje de know-how temporare), ori activitatea se dezvoltă exclusiv după un model de servicii şi/sau consultanţă aferent creaţiilor cu un copyleft efectiv. În general, venitul (exprimat în termeni financiari) este de aşteptat să fie mult mai mic într-o activitate tip “copyleft” decât într-una care încearcă să exploateze vânzarea de DPI. De exemplu, John Cage şi succesorii săi nu ar fi putut câştiga niciodată atâţia bani din vânzarea de muzică imprimată şi drepturi de difuzare publică a piesei de 4′33″ (ceea ce, din punct de vedere comercial este – ca s-o spunem exact – aer cald servit la temperatura camerei), plus implicarea în câteva litigii ocazionale, dacă nu ar fi fost la mijloc exploatarea tradiţională a PPI.

Într-un fel, poziţia competitivă a firmelor bazate pe produse industriale cu copyleft poate părea la prima vedere excesiv de slabă, ele neputând genera resurse financiare ample pentru cercetare şi dezvoltare de exemplu, nici să deţină exclusivitate pentru profiturile obţinute din rezultatele acestei cercetări şi dezvoltări: totuşi, s-a argumentat că copyleft-ul se referă la singurul mecanism capabil să concureze cu marii jucători de pe piaţă, care depind în mare parte de exploatarea financiară a DPI: vezi de ex. The Cathedral and the Bazaar, unde Eric Raymond, secondat de Linus Torvalds, susţine (printre altele, şi aici poate numai indirect) că puterea concurenţială a copyleft-ului poate sta în faptul că programatorii se simt mai implicaţi în creaţia lor (în timp ce există un sistem relativ simplu pentru a garanta că orice produs derivat viitor va menţiona contribuţia lor şi că le va fi accesibil), şi în faptul că implicarea suplimentară poate contribui la proiecte extensive (şi sincer, mai degrabă abstracte) cum ar fi realizarea kernel-ului unui SO.

Cu cuvintele lui Linus Torvalds, aici încrederea pare să fie problema centrală: deşi a aplicat un copyleft riguros pentru kernelul Linux, el îşi declară intenţia de a nu abuza (sau ascunde) niciodată informaţiile care au contribuit la el, Linus devenind astfel partenerul cel mai de încredere pentru mulţi contribuitori mici şi mari. A se vedea şi discuţia cu privire la utilizarea copyleft-ului pentru a evita ramificarea necontrolată, menţionată mai sus, care pare să fie un avantaj în procesul de dezvoltare al Linux. În fine, Linux-ul cu GPL ar deveni, mai mult decât orice alt SO open source, cum ar fi BSD UNIX, un concurent real pentru linia de sisteme de operare MS-DOS/Windows – ceea ce ar reprezenta o adevărată revoluţie.

Distribuitorii comerciali ai sistemelor bazate pe Linux (ca Red Hat şi Mandrake) ar putea avea suişuri şi coborâşuri în găsirea unei scheme (sau model de afacere) de succes pentru crearea de astfel de afaceri, dar în timp s-a arătat că e posibil să-ţi întemeiezi activitatea pe un serviciu comercial aferent unei creaţii cu copyleft. Un exemplu notoriu este Mandrake, care a fost una dintre primele companii care au reuşit la bursă după implozia unei mari părţi a pieţei IT la începutul secolului 21. Ei au avut succes şi în a convinge unele autorităţi să treacă la varianta lor de Linux.

Totuşi, în afară de câteva excepţii gen Debian, majoritatea distribuitorilor Linux nu îşi limitează activitatea la softul cu copyleft. Se pare că nu există nici un motiv real pentru care exploatarea serviciilor comerciale aferente creaţiilor cu copyleft să nu fie posibilă în firmele mici, ceea ce, ca şi concept de afaceri, nu este mai complex decât a face bani cu o reţetă “publică” de cafea – exploatată cu succes de mulţi patroni de coffee-shop-uri. Oricum, există câteva exemple de IMM-uri care au riscat în a-şi schimba activitatea de bază. UserLinux, un proiect creat de Bruce Perens, susţine dezvoltarea firmelor mici bazate pe softul gratuit (adică cu copyleft). UserLinux website prezintă câteva studii de caz şi poveştile de succes ale unor asemenea firme.

În artă, conceptul de “serviciu comercial aferent unei creaţii cu copyleft” este poate (şi) mai greu de pus în practică decât în domeniul dezvoltării software. Prestaţiile publice pot fi considerate ca una dintre puţinele posibilităţi de furnizarea a acestor “servicii”. În afara faptului că nu orice artist este un interpret înnăscut, în general un artist aşteaptă cel puţin respect pentru creaţia sa (fapt subminat într-un fel dacă aplicăm condiţiile de copyleft fără modificări, adică fără condiţiile suplimentare considerate implicite într-un context artistic “convenţional”, de ex. nu suprapui fredonatul tău peste sunetele produse de o orchestră de cameră la un concert – în timp ce aplicarea riguroasă a copyleft-ului pentru o lucrare fără a impune cerinţe suplimentare implică renunţarea la dreptul de a mai vedea modificările acelei lucrări ca fiind o lipsă de respect, atât timp cât se ştie cine realizează modificările). Condiţiile ce trebuie respectate de un artist într-o licenţă copyleft strictă comportă o sinceritate dură, comparabilă cu mesajul postat pe Wikipedia pe fiecare pagină de editare: “Dacă nu vrei ca textul tău să fie modificat fără milă şi redistribuit după bunul plac, atunci nu-l mai trimite.”

Deseori creaţiile artistice cu copyleft pot fi văzute ca având rol de publicitate (de susţinere), promovând alte creaţii cu copyright mai tradiţionale, ale aceluiaşi artist. Artiştii care optează pentru un copyleft fără compromis pentru întreaga lor creaţie artistică pot, pe lângă servicii şi consultanţă, să revină la un fel de patronaj (în general considerat ca limitând întrucâtva libertatea artistică, chiar şi atunci când este exercitat de stat, ca în unele ţări din nordul Europei), sau la alte surse de venit, nelegate de producţia lor artistică (şi care limitează şi timpul pe care ei îl dedică creaţiei artistice). Se poate afirma cel puţin că copyleft-ul în artă tinde să păstreze arta astfel produsă în afara arenei comerciale – lucru considerat de unii un obiectiv pozitiv intrinsec.

Unii artişti folosesc licenţe copyleft, cum ar fi licenţa de atribuire necomercială Creative Commons ShareAlike, care nu permit utilizarea comercială. În acest fel, ei pot alege să-şi vândă creaţiile fără a concura cu alţii care vând copii ale aceloraşi lucrări.

A SE VEDEA SI:

• Copyright
• Creative Commons
• Drepturi intelectuale
• Proprietatea intelectuală
• Norme de copiere
• Anti-copyright
• Fără copyright
• Domeniu public
• Share-alike
• Toate drepturile deversate
• Magnatune

LINKURI EXTERNE

Generale:
o Libre Society website
o FreeCulture.org
o The Electronic Frontier Foundation

Copyleft şi software:
o www.gnu.org: What is copyleft? (notă: deşi după aceea licenţele copyleft GNU s-au aplicat şi în alte domenii, acest articol este scris în principiu din perspectiva programelor de calculator)
o a Norwegian Copyleft Software website
o Copyleft Mexico website
o a European report (2000) — Raport ce include o secţiune despre posibilele modele economice pentru softul gratuit şi open source.
o Why Free Software’s Long Run TCO must be lower — O analiză economică a softului cu copyleft şi a pieţei software.
o Linus torvalds on commercial potential of Linux software (October 2004 interview)

Copyleft-ul aplicat creaţiei artistice:
o The Free Art licence
o Creative Commons website

Artişti muzicali care folosesc copyleft:
o MagnaTune – Casă de discuri care foloseşte copyleft-ul
o Mp3 by MuSiK

(Sfarsit)