Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia universalis]

N.a.: Prezentul articol nu este o reclamă de succes adusă romano-catolicismului sau o glorificare a prozelitismului apusean, de care noi orientalii ne plângem de la 1054 până astăzi. El se doreşte a fi o caracterizare istorică a unui personaj important din galeria Bisericii Romano-Catolice.

ÎN ANUL 1491 vedea lumina zilei la Loyola, in Ţara Bascilor cel ce avea să fie “stâlpul de foc” al Bisericii Apusene, Sfântul Ignatius de Loyola, fondatorul “temutului” ordin iezuit. S-a născut intr-o familie nobilă, fiind ultimul din cei treisprezece fii ai lui Beltran Ibanez de Onaz si ai Marinei Sanchez de Licona, stăpânii castelului Azpeitia, o bijuterie arhitectonică în pitorescul ţinut alpin al bascilor.

Conform uzanţelor vremii, copilul a fost trimis în lume pentru a-şi desăvârşi mai întâi educaţia, apoi spre a-şi alege o carieră diplomatică sau militară. În anul 1506, orfan de ambii parinţi, se afla deja la Arevalo, în compania ministrului de finanţe al regelui Ferdinand Catolicul, Juan Velazquez de Cuellar, ca paj al acestuia. Se afirmă îtr-o epocă de prosperitate pentru regatul Spaniei, al cărui renume se va extinde peste mări, în Lumea Noua, în urma expediţiilor incununate de succes ale amiralului Cristofor Columb. Către anul 1515, moştenind domeniile părinţilor săi defuncţi, este acuzat de delicte grave comise în timpul carnavalului orăşenesc de la Azpeitia. Nu ştim cum s-a finalizat procesul, dar, doi ani mai târziu, după moartea primului său protector, Juan Velazquez de Cuellar, Ignatius se stabileşte la castelul lui Antonio Manrique, duce de Najera şi vicerege de Navarra, unde va rămâne pâna la 26 de ani.

Ambiţii rivale vor împinge regatul spre un război nedorit cu puternicul vecin de la răsărit, Franţa. La asediul oraşului fortificat Pamplona, Ignatius este grav rănit de un obuz, scos din luptă şi nevoit să se retragă în oraşul său natal, Loyola, pentru a-şi reface forţele. În timpul convalescenţei va începe să citească. Neavând la îndemână cărţile care descriau romanţat faptele de arme din vremurile Reconquistei, atât de gustate în epocă de către tineretul provincial, Ignatius va citi cu patos două lucrări celebre: Viaţa lui Hristos de Ludolf Certozinul şi Leggenda aurea sau Vieţile Sfinţilor de Jacob de Varazza. Cu siguranţă că ele îi vor schimba percepţiile despre lumea războinică din jur. Va fi influenţat de înaintaşii săi, Sfântul Dominic şi Sfântul Francisc de Assisi.

Urmând pilda altor semeni, după obiceiurile vremii, pe deplin refăcut după perioada convalescenţei Ignatius va incepe în anul 1522 un pelerinaj la locurile sfinte din Spania: Aranzaza (sanctuar situat langa localitatea sa natală, Loyola) şi la Montserrat (nu departe de Barcelona) unde se va spovedi la abaţia benedictină. De aici, porneşte spre Manreza în rugăciune şi penitenţă. Tot acum începe să compună Exerciţiile spirituale, prima sa operă. La râul Cardoner primeşte „o mare lumină”…, experienţă din care iese profund transformat. Un an mai târziu, în 1523, soseşte la Roma, chiar de Duminica Floriilor, cu gândul de a pleca mai departe spre Ţara Sfântă, nu înainte de a fi binecuvântat de însuşi suveranul pontif, Papa Adrian al VI-lea. De la Veneţia merge spre Ţara Sfântă. Vizitează Ierusalimul, Sfântul Mormânt, Betania, Betleem, Iordanul, Muntele Măslinilor, şi ar fi dorit să se oprească în acele locuri, dar trebuie să renunţe la proiectul său deoarece Superiorul Franciscanilor îi interzice.

Se reîntoarce la Veneţia, merge la Genova şi de aici se îmbarcă spre Barcelona, unde începe, la vârsta de 33 de ani, să studieze gramatica limbii latine. Urmând exemplul tinerilor nobili de atunci, se va înscrie la renumita universitate hispanică de la Alcala, în anul 1526, frecventând cursurile de filosofie şi teologie.În jurul său se formează deja primul grup de prieteni si ucenici: Calixt de Sa, Juan de Arteaga, Lope de Caceres şi un anume Jean de Reynald, francez de neam.N emulţumit probabil de calitatea cursurilor, doreşte să se transfere împreună cu cei patru prieteni, la cea mai mare universitate a timpului, Salamanca, fară succes însă…

Va lua calea exilului francez şi, în anul 1528 se va stabili la Paris, unde va rămâne până în 1535, obţinându-şi doctoratul în filosofie. Alături de alţi prieteni printre care: Francois Xaveriu, Salmeron, Rodriguez, captivaţi fără îndoială de ideile sale înalte, va face un jurământ de castitate şi sărăcie la 15 august 1534, în capela de pe colina Montmartre. Ignaţiu şi tovarăşii lui se oferă Papei, conform jurământului de la Montmartre. Papa Paul al III-lea acceptă oferta lor şi ca o primă misiune îi trimite să faca cateheză tututor copiilor din şcolile Romei. Ignaţiu celebrează prima sa liturghie în noaptea de Crăciun a anului 1538 în capela Naşterii Domnului din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acelaşi suveran pontif aprobă verbal un an mai tarziu, Formula noului Institut, iar la 27 septembrie va lua fiinţă Societatea lui Iisus prin decretul pontifical : “Regimini Militantis Ecclesiae”. Urmează perioada de ascensiune a ordinului, cu precadere dupa 1541, an in care Ignaţiu este ales cu unanimitate de voturi, la 8 aprilie, Superior General al Societăţii. Cere o nouă votare, precedată de trei zile de rugăciune. La 13 aprilie este confirmată alegerea lui Ignaţiu, care după şase zile acceptă. La 22 aprilie Ignaţiu şi tovarăşii lui merg în pelerinaj la cele şapte biserici din Roma, şi fac profesiunea solemnă în Bazilica Sf. Paul în afara zidurilor.

Către 1544, Ignatiu va redacta Constituţiile, ulterior admiţând în Ordin fraţi coauditori după acceptul Papei Paul III-lea prin documentul Exponi nobis. În 1553, Ignatius de Loyola îşi va redacta memoriile la îndemnurile fraţilor săi din Ordin. Vor fi cunoscute sub numele de Autobiografia. Grav bolnav, este obligat să se retragă intr-o casă de pe colina Aventino, apoi îşi va schimba domiciliul lângă capela Sfintei Fecioare a Străzii, unde va deceda în plină glorie la 31 iulie, anul de graţie 1556. Vor trece alţi ani până ce, în anul 1622, intr-o solemnă celebrare în Bazilica San Pietro, Papa Grigore al XV-lea îl va sanctifica pe Ignatiu de Loyola, părintele iesuiţilor.Se cuvine să atragem atenţia cititorilor că emisarii ordinului iezuit s-au răspândit în toată lumea, inclusiv la Porţile Orientului, având adeseori un rol hotărâtor în luarea unor decizii politice importante.

În secolul al XVIII-lea, Mişcarea Iluminati, care a reuşit să dărâme din temelii credinţa omului în Dumnezeu prin raţiunea luciferică, a neutralizat şi puterea ordinelor monastice apusene, inclusiv cel iesuit. Ameninţate din exterior de prozelitismul sectar, cele două mari Biserici, de Răsărit şi de Apus, au ajuns la diferite formule de dialog si reconciliere. (N. a. : alte articole de gen au fost publicate deja in Candela-Revista de Teologie si Cultura a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. Exemple: Originile crestinismului in Tarile Nordice, Noaptea Sfantului Bartolomeu -Portrete in epoca, Henric al IV-lea si Edictul de la Nantes, etc.)