Adrian Popovici [episod anterior si alte articole din rubrica Historia Universalis]

Motto: “Daca un individ este linistit din punct de vedere sufletesc, atitudinile si viziunile acelei persoane vor fi calme si linistite chiar si in conditiile unei mari agitatii.” (Tenzin Gyatso)
“Nicicand aceasta Anglie n-a fost si nu va fi cazuta la genunchii unui cotropitor trufas, decat cand ea l-a ajutat sa o doboare. Acum, cand domnii ei sunt intorsi acasa. Trei unghiuri ale lumii vie-n arme. Si vom tinea. De nimeni nu ne pasa cat Anglia -si ramane credincioasa” (Regele Ioan, William Shakespeare, Act.V, Sc.VII)

O poveste de cronica din vremuri demult apuse…

Nu stim in ce masura englezul veacului al XV-lea, de era om de rand, nobil sau rege, percepea conflictul civil asa dupa cum il definim astazi, cand disciplinele istorice de specialitate s-au diversificat si avem diferite nuantari conceptuale despre conflictele militare care au dominat planeta noastra in diferitele sale etape istorice. Dupa formele de manifestare in teren, conflictele militare cunosc mai multe categorisiri, dupa cum le-au stabilit analistii militari si au cauze foarte variate: razboaie de diversiune, ca de pilda loviturile de stat (Revolutia din Decembrie ‘89), razboaie conventionale, care se manifesta prin cucerirea unui stat de catre altul (Irak vs. Kuweit, invazia sovietica din Afghanistan, 1979), razboaie neconventionale, precum atacurile teroriste, razboaiele civile (Razboiul Civil din Spania), din care au facut parte si conflictele religioase europene din al XVII-lea veac (Noaptea Sfantului Bartolomeu 1572, Razboiul de 30 de ani), razboaiele de eliberare nationala (Romania in Primul Razboi Mondial) si de decolonizare (Mozambic 1969) si altele.

Este foarte greu sa incadram Razboiul Rozelor intr-una dintre categoriile expuse mai sus, deoarece aceste categorisiri au intrat in uzul specialistilor, incepand cu veacul al XIX-lea, data de la care disciplinele militare sau cele care se ocupa exclusiv de desfasurarea conflictelor in teren, se sistematizeaza. Razboiul Rozelor este prelungirea interna a lungului conflict de peste 100 de ani care se desfasura intre Anglia si Franta, de la 1337. Daca privim din acest unghi evenimentele din Anglia, putem intelege ceva mai usor politica nobililor din cele doua factiuni rivale la adresa unei monarhii, aparent intr-o stare de declin, in ceea ce priveste maniera executiva de conducere.

Exista insa mai multe metode de a cerceta un asemenea eveniment. Vom aplica in premiera, ca si colegii nostri de pe prestigiosul canal History Channel, teoria jocului in economie, dupa economistul de talie mondiala John Nash (vezi foto) laureat al premiului Nobel in 1994, cel care a devenit cunoscut si prin capodopera cinematografica A Beautiful Mind (2001,in regia lui Ron Howard), cu Russell Crowe, in rolul principal.

Razboiul Rozelor – tablouri in miscare (I)

Sa ne imaginam o clipa Anglia, precum o mare companie in pragul falimentului, condusa de un rege prea putin preocupat de chestiuni economice. Spun Anglia, deoarece din veacul al XVIII-lea si pana azi s-a incetatenit denominatiunea de Marea Britanie, dupa anexarile teritoriale ale Scotiei (1707) si Irlandei, iar din 1801, este cunoscuta sub denominatiunea oficiala de Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Un razboi purtat in afara tarii este pe jumatate pierdut daca nu se tine cont de factorul esential logistic. Logistica este stiinta aprovizionarii trupelor aflate in campanie pe front. Daca un soldat nu mananca si nu bea suficient sau nu i se acorda ratia alimentara zilnica, nu poate face fata conditiilor de pe front. Razboaiele secolului al XX-lea, devastatoare prin proportiile planetare, ne-au demonstrat aceste fapte. Sa fi devansat Razboiul Rozelor situatiile similare ale veacului trecut? Daca un “director” este incapabil sa conduca o corporatie, precum Henric al VI-lea regatul englez in veacul al XV-lea, subordonatii sai pe linie directa, managerii, vor lua masuri de salvare a situatiei. Uneori aceste masuri vor fi extreme. Un nobil englez din veacul al XV-lea era in mod cert mai bogat decat suveranul sau. Daca un asemenea nobil ar fi trait astazi, ducea un trai decent din conturile sale bancare, conducea un Ford Mondeo cu peste 200km/ora si isi regla afacerile cu telefonul mobil la ureche.

Campaniile militare din Franta mergeau prost pentru englezi…Aceasta stare de fapt a determinat convocarea de urgenta a Parlamentului, in toamna anului 1449, luna noiembrie. S-a adus in discutie obtinerea de provizii pentru frontul francez, fara a se ajunge la un rezultat concludent. Sesiunea sa se va prelungi pana in ianuarie 1450, cu rezultate derizorii, pe fondul dezastrelor militare din Franta, de care a fost invinuit Ducele de Suffolk, favoritul regelui. Regele a incercat in disperare de cauza sa-si salveze favoritul, dar o conspiratie bine ticluita din umbra, l-a vizat direct pe duce in timp ce acesta se ducea in exil. A fost prins si omorat pe drum. Situatia devine fragila. Va aduceti aminte ce rol au managerii intr-o firma aflata in pragul falimentului? Sa-si demita directorul, imi spune cineva. Exact, John-un prieten fictiv-sa-si demita directorul, ii raspund.

Un anume John Cade, din comitatul Kent, se revolta contra nobililor rau famati din comitat, asa dupa cum am vazut in episodul precedent. Ocupa Londra pentru cateva zile. Au loc lupte izolate, incaierari de strada, i-am zice noi astazi. Uite un lucru de care pot sa profit, daca as aduce putina ordine in regat-gandi probabil ducele de York, locotenent general in Irlanda.

York isi cere drepturile prin reinstaurarea ordinii in regat. Obtine foarte putin, caci regele Henric al VI-lea isi da seama de ceea ce se petrece in umbra. Ducele de Somerset, un prieten al favoritului Suffolk, il inlocuieste pe acesta in functia de consilier regal principal. Sir William Oldhall, un prieten apropiat ducelui de York este ales Speaker spre a calma spiritele, o politica machiavellica, tipica Evului Mediu. Daca privim in mare, conflictul rozelor ne apare nu ca un razboi civil clasic, ci mai degraba ca o reglementare de conturi internobiliare spre salvarea unei monarhii in agonie, de fapt, am zice noi, a factorilor destabilizatori. Nu a fost o revolta spre rasturnarea regimului monarhic, cum gresit rezulta la o tratare sumara a faptelor. De fapt, York dorea sa mentina ordinea interna in conditiile dezastrelor militare engleze de pe frontul francez, mai ales cea din 1453 de la Castillon, care ne retine in mod deosebit atentia. In iulie 1453, la Castillon, John Talbot, conte de Shrewsbury este infrant iremediabil in provincia franceza Gasconia. Este momentul in care, Razboiul Rozelor porneste in regatul de peste Canal.

Inca de la inceputul anului 1452, anticipand un esec al puterii regale, ducele de York aduna o armata spre a-l putea infrunta pe Somerset. Dar, intervine moralul trupelor regale convocate la Blackheath, spre a-l infrunta pe York la Dartford. Se pare ca acel esec din Franta, amintit mai sus, a determinat Parlamentul sa-l aleaga pe York ca Lord Protector. Regele, distrus moral de dezastrul de pe continent, cade in boala numita de specialisti schizofrenie catatonica. Probabil ca de aici i s-a tras porecla de Henric al VI-lea cel Nebun sau Madman, in engleza.

Nobilii englezi nu sunt dispusi sa piarda din autoritate si isi vor regla conturile in continuare, caci partea franceza submina autoritatea regala din Anglia, prin domnia reginei Margaret d’Anjou. Ea devine din ce in ce mai autoritara dupa anul 1453, cand i se naste un fiu, Edward, iar Henric al VI, desi isi revine in mod miraculos la inceputul anului 1455, cade in plasa reginei, care incearca sa devina regent, inca din 1454, motivele fiind clare. Ea isi face un aliat pretios in favoritul regal Somerset. In sfarsit, ducelui de York ii ajunge ca autoritatea sa sa-i fie compromisa de catre o frantuzoaica venita de peste Canal. Este un om ambitios, intocmai precum un manager de firma din exemplul de mai sus. L-am vedea azi, urcandu-se la volanul unei masini sport si ducandu-se direct sa-si infrunte inamicii, in mod deschis, pe fata. Nu este contra lui Henric, caci ii este supus ca slujbas al regatului, ci doar vrea sa-l inlature pe tradatorul de Somerset, caruia ii va aplica o lectie dura, in Batalia de la St. Albans, din 22 mai 1455. Are doi suporteri, intocmai ca pe arenele gigant din Premiere League, Neville, conte de Salisbury si Warwick, conte, fiul sau. Mi-am adus aminte de un film la moda, rulat si la noi, imediat dupa Revolutie, la un an sau doi, Destinul familiei Howard. Ei bine, scenariul filmului este la fel de dinamic ca si povestea pe care am inceput sa v-o spun, doar ca exista o diferenta: englezul de azi se infrunta in competitii sportive, cel din scenariul meu, isi regleaza conturi de familie. A reusit oare si in ce masura? Ma opresc sambata aceasta aici cu disertatia mea. Va astept la un nou episod!

(Va urma)