Adrian Popovici[alte articole din rubrica Historia Universalis]

Visul nu este o revelatie. Daca un vis il lumineaza pe visator, nu cel ce sta cu ochii inchisi este cel care face descoperirea, ci cel cu ochii deschisi si suficient de lucid incat sa-si poata aduna gandurile.- Michel Leiris
Filozofia este lupta impotriva farmecelor inteligentei noastre cu ajutorul limbajului..- Ludwig Wittgenstein
Norocul te viziteaza o data in viata-proverb armean
Nu am bogatii, decat numai gandurile mele. Si totusi ele reprezinta destula bogatie pentru mine-Sara Teasdale

In care cortina coboara peste Lumea Veche si Soarele rasare peste cea Noua

I. Despre o poveste cu mult talc din batrani graita…

Cei care studiaza mult timp cufundati in carti, micsorati spatial in catedralele bibliotecilor, ajung sa fie numiti pe drept sau pe nedrept soareci de biblioteca. Pana ce eroii nostri vor face cunostinta cu realitatile din Lumea Noua, incercand sa dea de urmele Marelui Mogul, am sa va iau cu mine intr-o biblioteca veche, unde vom gasi cheia care va dezlega enigma Drumului spre Indii si de ce acesta era atat de ravnit in epoca. Sa mergem! Locul pare intunecat si maldare de carti prafuite zac in nestire pe rafturile patinate din lemn de mahon. Comori inestimabile stau sa fie descoperite rand pe rand…

Dar, dintre toate aceste comori scripturistice, ma voi apleca asupra uneia, prafuita de vreme, lucrarea englezului Henry Yule, The book of Ser Marco Polo the venetian, carte frumos ilustrata, aparuta la Londra, in 1913, cu putin inainte de inceperea Marelui Razboi, intr-o epoca frumoasa si romantica, ca si lumea in sine, de atunci.

O gravura imi retine atentia. Intr-o incapere intunecata, doi oameni practica un dialog mut, dar foarte real, in temnita rece si umeda din inchisoarea genoveza. Sa tot fi fost anul 1298…Dar sa vedem ce fac cei doi colegi de temnita. Ca si azi, detinutii din toate timpurile se dedau la multe indeletniciri ciudate, ca sa alunge plictiseala detentiei, asta daca nu le vine ideea nastrusnica sa evadeze…Ori, iata ca unii dintre ei reusesc sa evadeze prin puterea mintii, dincolo de ziduri si gardieni. Si, ei reusesc sa faca lucruri formidabile, ca si cei doi amici ai nostri. Sa-i urmarim ce anume fac.

Unul pare a fi secretar. E binecunoscutul Rusticello de Pisa, un renumit povestitor al ciclului Cavalerilor Mesei Rotunde si prizonier celebru. El scrie ce aude din gura venetianului Marco Polo, un om calatorit prin lumi nenumarate si astfel, in inchisoarea Cetatii din Genova, se naste o opera de capatai, Cartea minunilor lumii, cu o dedicatie unica pentru Carol de Valois, fiul lui Filip cel Indraznet, comite d’Anjou, Maine si Perche. Ne vom opri acum asupra povestitorului, un om in floarea varstei, destul de bine facut, cu parul castaniu, usor grizonat si ochi albastri ca apele Mediteranei. Se tragea dintr-o familie de negustori vestiti din marea metropola a Venetiei si era giuvaergiu, ca si Niccolo si Maffeo, tatal si unchiul, pe care calatoriile de afaceri, i-au dus departe, in partile Rasaritului….Sa ascultam povestea…

Drumurile comertului i-au purtat in marea cetate a Constantinopolului, inca mandra la acea vreme, iar de aici, s-au imbarcat pe o corabie, la 1261, ajungand pe Marea Neagra pana in Crimeea, unde afacerile italiene erau prospere si competitiv-concurentiale intre puterile rivale Genova si Venetia. Un neam de-al lor, Andrea, tinea o factorie prospera la Soldaia. De aici, venetienii nostri s-au avantat pana spre tinuturile tataresti cu triburile lor de sub conducerea hanului Barkai, pe Volga…Asia se afla in fata cat vedeai cu ochii.

Dar iata ca acest puternic Barkai a fost atacat de fratele marelui han Kubilai, Hulagu. Acesta se comporta foarte bine cu venetienii nostri si bucuros ii primi la curtea sa; ba mai mult, le-a permis sa insoteasca o “ambasada” la fratele sau Kubilai, tocmai in centrul Asiei, in indepartata Mongolie…Si, ei calatorira mai departe, peste stepe si deserturi, infruntand primejdii in necunoscuta si inospitaliera Asie, pe care doar Imperiul Tarilor si mai apoi cel Bolsevic, au putut s-o domine. Si, inca cum!

Veni si vremea sa-l cunoasca in persoana pe marele Kubilai Han, unde au fost bine primiti. Si, hanul se interesa de Europa in multe amanunte, ii chestiona apoi despre Papa si despre credinta lor cea crestineasca. Ii intreba apoi de Imparat (imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana-N.A.), de regi si popoare, din Apus si pana la Volga. Hanul era curios nevoie mare…Voia sa stie in amanunt cultura, religia si obiceiurile europeanului, care se afunda incet in ignoranta.Cei doi negustori, incarcati cu daruri erau si purtatorii unei scrisori prin care Kubilai Han cerea Papei sa-i trimita o suta de invatati in cele sapte arte liberale, iar, daca acestia il vor convinge de superioritatea Crestinismului Roman, el si intreaga curte a sa se vor converti de indata. Pare o legenda…Asa sa fi fost? Trecura anii, poate 15 batuti pe muchie, si negotul familiei Polo devenea prosper si banos, o afacere demna de vrednicii cetateni ai orasului lagunelor. Contactele comerciale sporisera si, Niccolo si Maffeo, erau mai tot timpul plecati spre Levant si Orient.

Anul 1271 aduse pe tronul roman pe pontiful Grigore al X-lea, un om deschis spre nou si “fratii” iar pornira la drum cu scrisori de raspuns catre marele Kubilai…Dar, de data aceasta cei doi erau insotiti de un tanar visator, Marco, fiul lui Niccolo, in etate de numai 17 ani. Ce inseamna aceasta varsta? O varsta a visarii, a cautarii de sine. Intr-una din zile, fugind de aspra iarna boreala, vad intr-un bar, la o masa, un tanar care ii seamana; si multe povestea. Iata un “Marco Polo” ii zic colegului de breasla (autorul este ziarist la un cotidian local, N.A.). La aceasta varsta putini tineri au sansa lui Marco, sa vada minunata lume, frumoasa planeta albastra. Ori, iata ca tanarului nostru i s-a dat aceasta sansa. Sa-l urmam! Acum, o sa trasam un drum imaginar pe o harta si voi lua de pe un alt raft al bibliotecii un Atlas geografic general…

Calatoria si-au inceput-o la Laiazza (Ajas) in Golful Alexandretta. Au mers apoi spre partile Armeniei si Turcomaniei, precum oarecand argonautii lui Iasson in cautarea Lanii de Aur. Desigur, tanarul Marco va fi fost vrajit fara indoiala de salbaticia si frumusetea acelor peisaje, cu Muntii Taurus si Ararat, cel pe varful caruia se aseza lin corabia patriarhului Noe dupa Potop. Vazu Iviria sau Georgia cea nesupusa ca si azi, cu oameni darji, razboinici neinfricati in calea puterilor straine…Trecu apoi pe la Portile cele de Fier, Der-Bend si se pogora la Mossul, apoi ajunsera cei trei la Baghdad, frumosul oras al califilor, acolo unde, nota Marco Polo, salasluia califul tuturor sarazinilor din lume. Nu stim cat au poposit in impunatorul, pe atunci, Baghdad, dar si-au continuat periplul spre Rasarit, tragand la Kerman. Traseul celor trei Polo a urmat in linii mari fie stravechiul Drum al Matasii, fie calea Cuceritorului Alexandru cel Mare, dupa cum vom vedea in continuare…Ei aveau sa se intalneasca cu lumi si fenomene noi, inlantuite intr-un intreg asiatic, prea putin cunoscut pana atunci europenilor inchistati in tiparele Evului Intunecat.