Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

“Si ridicandu-se in sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, invatator de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit sa-i scoata pe oameni afara putin,
Si a zis catre ei: Barbati israeliti, luati aminte la voi, ce aveti sa faceti cu acesti oameni.
Ca inainte de zilele acestea s-a ridicat Teudas, zicand ca el este cineva, caruia i s-au alaturat un numar de barbati ca la patru sute, care a fost ucis si toti cati l-au ascultat au fost risipiti si nimiciti.
Dupa aceasta s-a ridicat Iuda Galileianul, in vremea numaratorii, si a atras popor mult dupa el; si acela a pierit si toti cati au ascultat de el au fost imprastiati.
Si acum zic voua: Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca aceasta hotarare sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;
Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti, ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu.” - (Faptele Apostolilor, Cap. V, vers.34-39)

“Sunt multe siretlicurile diavolului, adica felurile în care încearca sa-i prinda pe cei nelucratori si trândavi. Trebuie sa le cunoastem foarte bine, ca sa ne ferim de capcanele pe care ni le întinde si de prilejurile de-a cadea în ispita si sa nu-i lasam nici o poarta deschisa. Limba noastra trebuie sa fie nesovaitoare, privirea dreapta si neclintita, iar sufletul curat si neprihanit; trebuie, de asemenea, sa veghem asa cum am veghea daca am sti ca o fiara salbatica sta gata sa ne atace si e pornita sa ne sfârtece. Aceasta este viclenia fara seaman a diavolului. Se straduieste sa-si raspandeasca învataturile pierzatoare fie adaugând ceva, fie scotand ceva, fie denaturand, fie interpretand gresit textul Scripturii. Aceasta este metoda diavolului. Îi scoate pe cei ce i se supun si asculta de el din hotarele ce ne-au fost date de Dumnezeu, pentru unele mai înalte, spune el.” – (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvânt la “Doamne, nu a omului este calea lui?” PGB 8A, 482. PG 57, 210-211)

“Acele începatorii si stapanii sunt din ceruri, dar acestea sunt de sub cer. Pe diavoli i-a numit stapanitori ai lumii, ca sa arate ca cerul nu este deschis pentru ei, ci neapropiat, si ca stapanirea lor tiranica se întinde numai in aceasta lume.” - (Despre Cel Nepatruns IV PGB 35, 122. PG 48, 730).

Invierea-un Adevar permanent

Inainte de a incepe ultima parte a disertatiei noastre, dati-mi voie sa dezbatem problema citatelor care insotesc expunerea de fata. Interesanta este reactia invatatului Gamaliel, unul dintre farisei, bun cunoscator al Legii Vechiului Asezamant, foarte probabil un simpatizant din umbra al noii invataturi, la fel precum Nicodim, cel ce venise noaptea la Iisus sau Iosif din Arimateea. Textele evanghelice ne lasa sa intelegem ca o importanta parte dintre somitatile Sanhedrinului iudaic aderasera la invatatura Mantuitorului Hristos, dar, intr-ascuns, de frica iudeilor, foarte conservatori si traditionalisti rigurosi. Cei care au imbratisat noua religie erau din tagma fariseilor, partida politica religioasa intemeiata dupa exilul babilonic, intr-o permanenta opozitie cu saducheii, dar deschisi spre nou, in spiritul Legii Vechiului Asezamant. Credeau in Inviere, invatatura despre ingeri, nemurirea sufletelor dupa moarte si viata de dincolo.

Inca din vremea propovaduirii Mantuitorului Hristos, dovezile scripturistice nou testamentare ne dezvaluie o permanenta curiozitate pe fata si din umbra, cu privire la activitatea lui Hristos: intreaba daca au o nelamurire, se cearta – aici cu intelesul de a lamuri o mare dilema-, intra in discutie cu Sfintii Apostoli, cu Mantuitorul sau participa si vad cu ochii lor minunile savarsite. In opozitie, saducheii si irodianii, cauta la randul lor sa se informeze, dar nu pentru a-si insusi invatatura, ci pentru a o denigra in ochii contemporanilor, de teama persecutiei romane, desi, autoritatile de ocupatie, in cauza, erau foarte tolerante in materie de religie, iar cei mari, precum sutasul Corneliu, primul dintre paganii convertiti la Crestinism, aveau o anumita simpatie fata de iudaism. Totusi, fariseii sunt adesea infierati de Mantuitorul Hristos. De ce? Prin procedeul chiastic sau de citire atenta a versetelor scripturistice printre randuri si intelese in duhul Sfintilor Parinti, aflam un indiciu: credinta lor formala, fara fond, de suprafata. Cu alte cuvinte, Hristos cauta sa le deschida ochii mintii dinlauntru. Oare intamplator, din randul fariseilor a fost ales Apostolul neamurilor, Pavel? Nu atat fariseii, cat mai ales saducheii, cei care nu credeau in Inviere, in nemurirea sufletelor si in invatatura despre ingeri, dar in schimb se mandreau cu descendenta sacerdotala din vremea lui Solomon, numele lor se pare ca a fost luat de la preotul Sadoc, au fost cei care au dorit eminamente moartea Mantuitorului, caci, dupa spusele marelui arhiereu Caiafa, unul dintre ei, era mai bine sa moara un om, decat tot poporul sa piara si sa vina romanii sa le ia tara si neamul.

Acesti saduchei l-au influentat in mare masura pe procuratorul roman Pilat din Pont in a lua cateva decizii destul de controversate, contrare dreptului roman, marind confuzia generala. Pilat vrea sa-L elibereze pe Mantuitorul si cade in extrema de a le elibera un criminal vestit, Barabas, al carui portret romantat este redat de scriitorul suedez Per Legerquist in romanul omonim. Erau cei mai porniti impotriva Mantuitorului si a invataturii Sale, ori, iata ca Gamaliel ii infrunta intr-un mod foarte diplomat, precum inaintasul sau Nicodim, completand parca depozitia acestuia, redata concis in Evanghelia dupa Ioan:

“A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut?
Ei au raspuns si i-au zis: Nu cumva si tu esti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
Si s-a dus fiecare la casa sa.” – Ioan, Cap. VII, vers. 50-53

Putem considera, fara a exagera cu nimic si pe buna dreptate ca primii detractori ai Invierii au fost saducheii de la Templu. Neexistand viata dupa moarte, nemurirea sufletului, ingeri si demoni, lingusitori ai administratiei romane, dorind sa-si traiasca doar viata terestra trecatoare, aveau tot interesul sa impiedice prin toate mijloacele raspandirea noii credinte intemeiata de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Suntem la fel indreptatiti sa credem ca fariseii au pactizat cu saducheii de “teama” romanilor, intemeiata pe ratiuni politice. Ei nu au inteles Imparatia Vesnica de Sus, confundand-o cu cea pamanteana.

C. Ipoteza inselaciunii

In adevaratul sens al definitiei, falsul nu apartine Antichitatii greco-romane sau, dupa caz, celei orientale, decat cu rare exceptii, din nestiinta sau din dorinta unor oameni de a imita pe altii, dar fara intentia de a distruge ce au lasat altii sau din orgoliu. De la Renastere si pana in zilele noastre, falsul este la moda: arta, muzica, scris sau, mai nou, falsurile informatice in diverse activitati subversive: denigrarea unei culturi, a unei vieti, instigarea unui popor contra altuia, furtul de valori imobiliare, bancare sau de alta natura. Falsul merge mana in mana cu furtul, minciuna si inselatoria, metode eficiente ale zilelor noastre, cand tehnologia de ultima ora poate zdruncina mintile cele mai credincioase. Al doilea citat, ce apartine Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolelui, este foarte sugestiv. Fiind autorul meu preferat, am considerat necesar sa lamuresc prin cuvintele sale argumentele de mai sus.

Ipoteza inselaciunii presupune ca ucenicii au venit noaptea si au furat Trupul Mantuitorului, in timp ce soldatii romani dormeau in postul de santinela. Detractorii coreleaza falsa ipoteza expusa cu cea a viziunii. Dar cum puteau oare acei oameni timorati de cele intamplate, Sfintii Apostoli si femeile mironosite, temandu-se de prigoana iudeilor, sa indrazneasca sa se apropie de Mormant, sa rastoarne piatra de intrare sigilata si sa fure Trupul Invatatorului lor? Si de unde atunci scoate James Cameron un mormant cu oase, daca cineva a furat Trupul? Vedeti cum se contrazice pe el insusi si ajungem la cel de-al doilea citat al Sfantului Ioan Gura de Aur?

Expeditiile bonapartiste din Egipt de la 1799 si descifrarea hieroglifelor de catre invatatul francez Champollion, vor conduce inevitabil la dezvoltarea unor stiinte speciale ale Istoriei, precum Arheologia, Egiptologia sau Qumranologia, ale cararor inceputuri se situeaza in secolul al XIX-lea, in Epoca Moderna, o era a curiozitatii si expansiunii civilizatiei europene spre alte taramuri. O data cu aceste discipline de cercetare practica, in teren, se dezvolta in paralel falsurile, inselatoriile si descoperirile mincinoase, deoarece Marile Puteri implicate, Societatile Regale si cele secrete s-au luptat tot timpul pentru suprematia uneia sau alteia dintre descoperirile de la fata locului, indiferent de locatia geografica in cauza: Mesopotamia, Palestina, Grecia Antica sau Italia. In ceea ce priveste Tara Sfanta, contactele cu Occidentul dateaza din vremurile indepartate ale Cruciadelor, dar despre o adevarata preocupare privind Locurile Sfinte ca sfera de cercetare, putem vorbi abia de la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar mai ales in Perioada Interbelica (1918-1939), cand, Palestina, “eliberata” de sub povara jugului otoman al Inaltei Porti, trece de la un stapanitor la altul, prin mandatarea Frantei si Angliei, in principal. Falsurile se multiplica si concurenta dintre aliati continua si pe domeniul arheologic. Statul Vatican, devine un alt competitor important. Emisarii sai au dreptul de a studia orice sit arheologic de pe cuprinsul Tarii Sfinte, insa ceea ce ne retine atentia: anumite descoperiri sunt trecute sub tacere, ca secrete de stat.

Pornind de la premizele de mai sus, intr-adevar, in vremea Mantuitorului Hristos, au existat, fireste, inmormantari similare, identice, conform legii mozaice de atunci, dar Patimile, Moartea si Invierea lui Hristos, pe care le-am intampinat cu bucuria launtrica necesara si pregatitoare oricarui crestin in vremea Postului Mare si nu numai, sunt marturii reale, adeverite, consemnate, care nu pot fi daramate de constiintele bolnave si senile ale unor oameni rataciti, precum James Cameron sau Dan Brown, care nu apartin nici unei religii, ci sunt liberi cugetatori, dupa cum declara printre randuri. Acesti detractori, fara Dumnezeu, aduc grave prejudicii celor trei mari religii monoteiste ale lumii: Mozaismul, Crestinismul si Islamismul. Ce incearca aceste minti diabolice? In primul rand sa semene discordie intre evrei si crestini, in principal, nu in ultimul rand intre evrei si arabi sau islamici. Profitand de situatia tensionata din regiune, actele lor detractoare inlesnesc pericolele si mai mult: atentate sinucigase, rapiri, morti violente sau expansiunea sectelor non-crestine. Trebuie sa va mai spunem, in incheiere, ca daca acestia ar fi avut dreptate macar pe jumatate, Crestinismul si Biserica nu ar fi dainuit peste doua milenii; de asemenea, ca evreii cauta si se informeaza pas cu pas despre Invataturile Mantuitorului, spre a se implini profetia marelui Apostol Pavel, Vasul Ales, cum ca evreii, in vremurile din urma vor reveni la adevarata credinta ortodoxa a Bisericii lui Hristos. Sfarsesc discursul meu prin a va dori ca bucuria fara margini a Invierii sa va inunde cu lumina ei casele, inimile si familiile dumneavoastra, sa va intareasca credinta si ochii dinlauntru, spre a intelege cele de Sus in rugaciune si convinsi de cele marturisite. Aici ma opresc din prelegerea mea de smerit seminarist, astaptandu-va cu drag la noi episoade sambata, pe Historia Universalis.

(Sfarsit)