Dorin Suciu
Recent, am participat la o emisiune de televiziune al cărei subiect (penibil) a fost „dacă se justifică (!?) schimbarea denumirii străzii [din Targu Mures, n. red.] Călăraşi în cea de Kossuth.” La dezbatere a participat şi dl Mihály Spielman, istoric, care, în ciuda tuturor dovezilor istorice, l-a ridicat în slăvi pe autorul moral al etnocidului românilor transilvăneni şi a pus la îndoială cifra celor 40.000 de români ucişi în Transilvania în cursul Revoluţiei Ungare din 1948.
Doresc să-i relatez acestui domn o întâmplare. Cam în urmă cu un an, am întâlnit în redacţia ziarului Cuvântul liber un profesor de istorie pensionar, pe nume Vasile Nuţiu, care mi-a povestit întâmplarea cumplită în urma căreia familia sa a primit porecla „a Ştirbului”. În toamna anului 1848, stră-străbunicul său, Ioan Boaru Florea, din Caşva, sat de pe valea Gurghiului, a fost prins şi schingiuit de „echipa de vânătoare” condusă de secuiul József Jenei. I-au fost scoşi, pe rând, cu cleştele, toţi dinţii din gură pentru a-l face să mărturisească că intenţiona să plece la Reghin pentru a se alătura regimentului de grăniceri români din Bistriţa de sub comanda colonelului Urban.
„Stră-străbunicul meu avea 19 ani, l-au chinuit degeaba, pentru că nu era adevărat. L-au schilodit pe viaţă. De la el ni se trage porecla „a Ştirbului”, mi-a povestit dl Nuţiu. Mi-a mai spus că a făcut cercetări în satele de pe valea Gurghiului cu privire la crimele comise de „echipele de vânătoare” în martie şi aprilie 1849. Mi-a întins, cu o mână ezitantă, două pagini dactilografiate cu numele victimelor din Hodac şi Ibăneşti. Bărbaţi, femei, copii, bătrâni. Zeci de oameni fără apărare.
Ulterior, am găsit o listă asemănătoare, dar mult mai completă, în capitolul al VIII-lea, Revoluţia democratică de la 1848 – 49 din Transilvania a volumului Istoria Transilvaniei, editura George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.
Autorul capitolului, istoricul dr. Gelu Neamţu, arată că în luna mai 1895, ziarul „Magyarország” din Budapesta a publicat în numerele 121–131 un document care demonstrează clar că în Transilvania a avut loc o operaţie deliberată de exterminare a românilor. El nu provine din sursă românească, ci maghiară, fiind vorba de un memorandum al canonicul romano-catolic Ráduly, din Gyulafehérvár (Alba Iulia) care a redactat listele cu victime trimise lui de diverşi alţi preoţi. În „Magyarország” se preciza faptul că documentul a fost definitivat la 30 decembrie 1849, originalul fiind scris de mâna preotului romano-catolic, iar corecturile au fost făcute de un oarecare Macedonffi.
Din memorandumul canonicului catolic Ráduly, redăm doar listele cu victimele civile făcute de „echipa de vânătoare” a lui József Jenei la Ibăneşti şi Hodac. Este vorba de acelaşi Jenei care l-a schilodit pe stră-străbunicul lui Vasile Nuţiu „a Ştirbului”, în 1848 la Caşva.
În Ibăneşti, la 7 martie 1849,
„au fost omorâţi la podul satului următorii:
1) Fiul lui Petru Vasiica. I-au dus şi o vacă.
2) Bărbatul lui Nastasia Petru a lui Pintilie. I-au dus toate straiele. A rămas un orfan. Omorât la pod.
3) Todoran Mihăilă , omorât tot la podul satului, ca şi ceilalţi. Lasă o văduvă şi un orfan. Le-au dus 20 de oi şi toate straiele.
4) Soţul lui Palaghia Petru care a rămas cu un orfan schilăvit (de insurgenţi). Văduva nu are nimic. Li s-a jăfuit tot ce au avut – 8 vite mari şi toate straiele. Omorât la pod.
5) Gliga Leontie, omorât în 15 martie 1849. A rămas soţia Tinica cu 6 orfani. I-au dus 3 vite mari, un car ferecat şi straie ce au avut, tot.
6) Gliga Goria. Soţia Iioana a rămas cu 7 orfani. I-au jăfuit 2 cai şi toate straiele.
7) Todoran Onia, l-au omorât tot pe pod. Soţia Măria a rămas cu 4 orfani. Nu are avere. I-au dus straie.
8) Sfărmuş. Soţia Iioana a rămas cu un orfan. N-are nimic. I-au dus 2 oi şi straie ce au avut tot. Omorât tot la pod.
9) Gliga Vasilică. Soţia Dafina a rămas cu 2 orfani. I-au dus o vacă, straie ce au avut tot. Omorât tot la pod.
10) Mate Mihăilă. Schilav – împuşcat. N-are nimic. Vite i-au dus 2 boi şi o vacă. Straie, bucate ce au avut tot.
La final, preotul Dimitrie Cornea din Ibăneşti mai adaugă cu dramatică ironie: „Aceste omoruri toate s-au împlinit prin vitejii soldaţi ai lui Jenei, şi prin bizuitul lui Macskási Ferenc Longin”. Din scrisele sale rezultă că a fost vorba de o execuţie colectivă, din moment ce aproape toate omorurile s-au petrecut în acelaşi loc – podul peste Gurghiu – şi în aceeaşi zi: 7 martie 1849.
Situaţia din Hodac a fost mult mai tragică: tot la 7 martie 1849, în cursul aceleiaşi escapade a lui Jenei, şi tot la podul satului, au fost omorâţi 20 de bărbaţi, patru murind în alte împrejurări, iar unul a rămas „schilav” (mutilat). Spre deosebire de lista din Ibăneşti, în aceasta au fost trecute văduvele şi orfanii şi nu soţii ucişi.
Documentul arată situaţia îngrozitoare a celor rămaşi în viaţă, femei, copii şi bătrâni, jefuiţi de tot ce aveau, muritori de foame:
“1) Schilav, Farcaş Iion a lui Vasile lui Iacob împuşcat în 3 februarie. I-au dus 105 mierţe de bucate, şi banii socotindu-se cu straie cu tot, 550 fl.
2) Nicolici Stratona lui Toader a rămas cu 5 orfani. I-au dus 9 vite mari, 13 porci şi bucate şi straie toate.
3) Iacob Marie lui Petru au rămas cu 5 orfani. I-au dus bucate şi straie toate.
4) Popp Iioania a Sandului. I-au dus 2 vaci şi 4 porci, bucate şi straie ce au avut toate.
5) Farcaş Iioana a lui Iionu lui Simion Popi au rămas cu 4 orfani. I-au dus o vacă şi bucate şi straie ce au avut tot. Acestea au pătimit toţi la Mocsár în 3 februarie de escapada lui Jenei anul mai sus numit [1849].
6) Buzilă Nastasii a lui Dumitru au rămas 3 orfani. I-au dus un car şi plug şi bucate şi straie, tot ce-au avut şi un porc.
7) Farcaş Mărie a lui Vasilic Ileni au rămas cu 6 orfani. N-are nimic. I-au dus bucate şi straie tot ce au avut. Acest om s-a omorât în 13 zile martie din porunca lui Haneş din Glediu (Gledény).
8) Nicolici Iioana a lui Iion au rămas cu 6 orfani. I-au dus un bou şi o vacă, bucate şi straie tot ce au avut.
9) Iancoş Sie a lui Farcaş Iion Diac au rămas cu 2 orfani. N-are nimic. I-au dus 4 vaci şi 2 porci, bucate şi straie ce au avut tot.
10) Fejer Safta a Sandului rămasă cu 2 orfani. Şi 2 orfani i-au omorât cu numitul Fejer Sandu odată. Văduva n-are nimic. I-au dus 2 vaci şi un cal, bucate şi straie tot ce au avut.
11) Farcaş Nastasia a lui Vasile rămasă cu 2 orfani. N-are nimic. I-au dus o vacă, bucate şi straie ce-au avut tot. N-are cu ce trăi.
12) Popp Mărie lui Constantin au rămas cu 5 orfani. I-au dus 4 vaci, 25 de oi, 2 porci, bucale şi straie ce au avut tot.
13) Iacob Oniţă a lui Dumitru au rămas cu 3 orfani dintre care unul este schilav. I-au dus 4 vaci şi 2 boi, 7 cai, 50 mierţe de grâu, 100 de mierţe de ovăz şi 80 de mierţe de cucuruz şi straie tot ce au avut.
14) Iacob Iioana lui Vasilie a rămas cu 4 orfani. N-are nimic. I-au dus 2 boi şi bucate. Straie tot ce au avut.
15) Farcaş Măria a Petrionecului. N-are nimic. I-au dus o vacă şi 5 porci, bucate şi straie tot ce au avut.
16) Farcaş Paraschiva a lui Filip are 2 orfani. I-au dus o vacă şi 2 boi, bucate şi straie tot ce a avut.
17) Man Iioana a lui Vasilia Pinti au rămas cu 4 orfani. N-are nimic. I-au dus o vacă şi 25 de oi, porci 2. Bucate şi straie tot ce au avut.
18) Farcaş Nastasie care se ţinea numai prin osteneala unui prunc al ei, fiind mai dinainte văduvă, schilavă de o mână. Şi pruncul l-au omorât. Dânsa au rămas neputincioasă. N-are nimic. I-au dus o vacă, bucate şi straie ce au avut tot.
19) Popp Vasiica a lui Crăciun Iii. Are 5 orfani. Avere nimic. I-au dus o vacă şi 6 capre, bucate şi straie tot ce au avut.
20) Popp Sanda a lui Ştefan lui Gabor, n-are orfani. I-au dus o vacă, 9 oi, bucate şi straie tot ce au avut.
21) Frandeş Măria a lui Iion lui Simion, are 3 orfani. N-are nimic. I-au dus 2 boi, 3 vaci, 2 porci, bucate şi straie tot ce au avut.
22) Man Pelaghie a lui Man Iion a Pinti are 3 orfani. I-au dus 2 boi şi o vacă şi 4 stupi şi 12 oi, bucate şi straie tot ce au avut.
23) Popp Floare. Bătrână. I-au omorât pe feciuru care o ţine. Au rămas bătrână şi neputincioasă. N-are nimic. I-au dus o vacă, bucate şi straie tot ce au avut.
24) Man Alexandru. Schilav de mâini. N-are orfani. N-are nimic. I-au dus 4 vite mari, bucate şi straie ce au avut tot.
25) Farcaş Ilie a lui Vasilie lui Alexa. Schilav. Nu se poate ajuta să trăiască, n-are nimic. I-au dus 2 vaci, 4 porci, bucate şi straie ce au avut tot.De la al şaselea punct în jos, numiţii omorâţi, toţi au pătimit moarte la podu satului în 7 zile, martie 1849. Toţi prin escapada lui Jenei şi prin biztoşu lui, Macskási Ferenc Login şi Haneş maistorul.
Aceasta o adeverez cu propria-mi mână, preotul Hodacului Farcaş Ştefan, la 5 noiembrie 1849.”
Astfel de lucruri s-au petrecut în aproape toate cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş, din care fiecare al 10-lea a fost jefuit şi ars. Cele două documente atestă că media de 10 civili ucişi dintr-un sat românesc, avansată în numeroase lucrări de specialitate, nu este exagerată. Ceea ce face credibilă cifra de 40.000 de victime, menţionată nu numai de mitropolitul Andrei Şaguna, ci şi de lucrarea „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231.
Se împlinesc în aceste zile 160 de ani de la teribilul război civil declanşat în Transilvania de Revoluţia de la 1848. Ce au îndurat atunci românii poate fi considerat un veritabil genocid. Numeroase victime civile au avut însă şi saşii; nici cele ale maghiarilor nu au fost puţine. De aceea, îi rog pe toţi cei care citesc aceste rânduri ca în noaptea Învierii să aprindă o lumânare în amintirea lor. A tuturor.
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



(6 votes, average: 4.33 out of 5)























5 responses so far ↓
1 Vasile // May 18, 2009 at 10:41 am
Bandele de huni care, in ultimele secole, au ucis cu o salbaticie de neimaginat sute de mii de oameni nevinovati, atat romani, cat si evrei si chiar sasi, nu au actionat spontan, ci au facut-o ca urmare a unui program pus la punct de politicienii vremii care urmareau sa se descotoriseasca de populatia romana majoritara din teritoriile romaneste aflate sub ocupatie austro-ungara.
Acei ucigasi erau doar niste instrumente in mainile guvernantilor vremii.
Chiar si azi, cand se considera ca traim intr-o Europa unita, nu lipsesc accentele xenofobe cu incitari la ura interetnica in acest tinut romanesc – Transilvania.
2 Mina // May 18, 2009 at 2:21 pm
Genocidul maghiaro-hortist, savarsit in 41-45, in Transilvaia, a omorat jumatate de milion de romani.
Fenomenul, ca atare, nu a fost niciodata contabilizat , nici local, nici european..
Tribunalul de la Haga ar fi trebuit de mult timp sa intre in posesia documentatiei necesare..
De ce a avut loc aceasta obstructionare atipica? Pai in primul rand datorita KGB-lui, care a evitat sa-i fie darmat esafordul noii contructii din inima Romaniei – Regiunea Autonoma Maghiara, construita mai ales cu ajutorul celor 400.000 de etnici maghiari adusi din Ungaria in perioada sus pomenita..; a mai fost interesul Ungariei si , nu in ultimul rand, a mai fost interesul unei alte puteri, specializate in victimizare si holocaust..Pentru ca Romania se afla in planurile lor, ideea de a dezvalui lumii holocaustul romanilor din Transilvania a devenit una de neconceput..Cica am fi supusi unui proces de mutare a romanilor catre est. Luam Bsarabia si pierdem Transilvania sau parte din ea. Imaginati-va ca aici avem influente nu numai din sanul politrucilor, partidului unic, dar si a fostei Securitati si , mai nou, a actualului SRI, caci altfel nu se poate explica lipsa de preocuparea a unui organ mastodontic precum SRI-ul.
Ganditiva ca un popor, precum cel al Israelului, isi voteaza comisii de certificare a holocastului in Romania, in Parlamentul Romaniei, in conditiile in care suntem singura tara care a refuzat deportarea evreilor in WW2, acestia mai tarziu luand drumul Israelului..Doresc , de dragul banilor, sa impuna un holocaust acolo unde n-a fost, iar noi sa nu cutezam nici macar sa aducem lumii la cunostiinta un genocid real.
3 Vasile Guian // May 19, 2009 at 8:56 pm
Ori de câte ori citesc despre HOLOCAUSTUL românilor din regiunea ocupată de bolşevici şi de unguri, mă îngrozesc gândindu-mă la acei LAŞI şi TRĂDĂTORI care ne conduc biata ŢARĂ, nu numai după trădarea de la 23 August 1944, dar şi înainte de război, când, parte din datoria acelor zişi conducători! era nu numai de a prigoni pe legionari, dar mai mult, ar fi trebuit ca să se umple bibliotecile oraşelor europene cu documente doveditoare la dreptul nostru asupra Transilvaniei şi Basarabiei şi, să dovedească lumii cruzimile hungarismului şi a bolşevismului contra românilor!!!.
După marea Unire care a fost adevărata dorinţă a românilor, fără prea mare efort al politicienilor!, care erau ameţiţi de un rege degenerat şi dezertor, care ar fi trebuit spânzurat pentru dezertare din faţa inamicului!!!
la fel de ameţiţi şi de “gloria” lui Titulescu, care voia să deschidă hotarele ţării trupelor bolşevice
în caz de război!!! Acei politicien s-au pus în slujba străinilor, prigonind pe cei mai buni români!!! fără ca să le pese de suferinţa
românilor care au trăit sute de ani sub jugul străin!!!.
Ungurii, la rândul lor, din 1919 au muncit cu tot devotamentul, împrăştiin literatura lor mincinoasă că, Ardealul ar fi “leagănul lor!” iar talmudiştii!!! care şi după 1918 au rămas stăpânii Basarabiei, prin influienţa lor la Paris şi Londra, care avea la cheremul lor toată gaşca de “conducători români!” n’au făcut niciun efort de a înştinţa străinătatea despre suferinţa şi drepturile românilor!!!…
În era comunistă, “timpul tovărăşiei” deh, eram tovarăşi!!! dar după lovitura de stat din Decembrie 1989, bieţii români, şi-au întors şi obrazul celălalt, lăsând pe aceiaşi comunişti să pună mâna pe putere!!!.
Singurul care i-a pus pe unguri cu botul pe labe a fost, din câte am văzut eu în 1970, Ceauşescu!!! Am fost atunci prin toată transilvania şi, nu m-am izbit de nici-o expresie: “nemtudo romeniabo” sau cum se spune!. Dar în 1990, când ei s-au declarat făcătorii revoluţiei, au uita să mai vorbească româneşte, şi prin puternicul lor lobby, au inundat bibliotecile din streinătate cu puturoasa lor propagandă!!!
Ce fac politicienii noştri astăzi!?!?!? Ei, idioţii, se fălesc că suntem în uniunea europeană alături de vecina noastră Ungaria!!!.
De aşa vecini să aibe parte numai duşmanii noştri….
Tamburus
4 Judex // May 19, 2009 at 10:48 pm
Pedeasupra mai vor sa ajunga si-n guvern,in parlament,cu toate ca au cetatenie dubla(vezi visele unuia ca Naty Meir).Deci pe deoparte ungurii cu UDMR,la mijloc tiganii,iar la celalalt pol perciunatii.He,he…….frumos viitor!
5 Doctorul // May 26, 2009 at 8:03 am
Este plina istoria de marturii asupra urii manifestata de maghiarime la adresa romanilor ardeleni, chiar inainte de asazisa revolutie a lui Laios Koshut si altii ca el. De mirare este pozitia monarhiei Austriei, care cu tot sprijinul romanilor, ei au fost aceia care au promovat pe maghiari la conducerea imperiului austro-ungar de la 1867, data de la care a inceput imbogatire nu numai a Austriei, in special Viena, dar si Buda-Pesta (asa este corect, deoarece Buda si Pesta au fost doua cetati dacice, a se vedea cate localitati Buda si derivatele ei sunt in Romania).
Bineinteles ca toate aceste acte de un barbarism nemaintalnit in istorie au fost inspirate de conducerea bisericii catolice, incepand cu asa zisele cruciade, de fapt expeditii platite de bancheii din Venetia in cardasie cu papalitatea.
Leave a Comment