Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

“A trai” si “a fi erou” sunt doi termeni care se exclud unul pe altul”-Edward A. Murphy

“Complexitatea armelor este de obicei invers proportionala cu IQ-ul celor care le folosesc.”-(idem)

“E mai bine sa fii norocos pe campul de lupta decat sa fii foarte bun” (ibidem)

Putina geografie politica si teoria faliilor tectonice din Balcani (II)

Astazi ne vom continua prelegerea, reconfigurand harta politica a Europei Central-Sud-Vestice, cu cativa ani inainte de izbucnirea Marelui Razboi (1914-1918), luand ca punct de reper perioada premergatoare, 1899-1914. Ma voi opri sa aruncam o privire peste Austro-Ungaria. Ce este de fapt Austro-Ungaria sau mai bine spus ce a fost si ce s-a dorit sa fie la un moment dat? Ce state compuneau Dubla Monarhie si de ce s-a disolutionat in urma Primului Razboi Mondial, rezultand Cel De-al Doilea Razboi Mondial? Si ca sa ne lamurim in privinta gigantei monarhii pe care o tranziteaza zilnic mii de europeni in drumul Est-Vest, Nord-Sud, in calatorii de bussines sau in cautarea de locuri de munca, daca ne referim la romanii nostri, este de ajuns sa aruncam o privire peste Europa Centrala si de Sud-Vest, asa cum arata astazi, doar ca vom face abstractie la 1899, potrivit hartii alaturate, de aceste state unindu-le sub un sceptru puternic, aparent invulnerabil, dar subred in interior, enumerandu-le: Cehia si Slovacia, Elvetia, Austria, Ungaria (1867),Transilvania si Bucovina,Croatia si Dalmatia, Galitia (in Polonia de azi), Bosnia si Hertegovina, ultima anexata la Imperiu in 1878.

Acest masiv conglomerat de popoare si natiuni, puternic la suprafata, avea mari carente politice care in cele din urma l-au distrus de la interior spre exterior, asa dupa cum avea sa sesizeze carturarul roman Aurel C. Popovici la 1906, prin publicarea lucrarii Statele Unite ale Austriei Mari, la Leipzig. In viziunea sa, expusa pe larg in cuprinsul cartii, o sinteza a monarhiei Habsburgice la inceput de secol XX, plina de convulsiuni, colapsul colosului dualist se datora tocmai momentului crearii Dublei Monarhii la 1867 si alunecarea cercurilor conducatoare vieneze sub influenta nefasta a ungurilor, care creau probleme natiunilor din imperiu, ca si in ziua de astazi, dar la o alta scara. Cartea cu pricina a vazut lumina tiparului in 1997, cu zece ani inainte de aderarea oficiala la UE a Romaniei. Cunoscut este faptul ca autorul era unul dintre apropiatii monarhiei austrice si prieten foarte bun cu mostenitorul tronului, Arhiducele Franz Ferdinand, care prin asasinarea sa la Sarajevo in vara anului 1914 va aprinde flacara primei conflagratii mondiale.

Am fost invatati pe bancile scolii sa consideram teritoriile romanesti aflate sub dominatie Habsburgica ca fiind subjugate, oprimate, exploatate sub diverse forme: politic, economic, national. Nimic mai neadevarat! Sa fac o comparatie banala: Cel mai mare esec al guvernarii liberale, episodul Flamanzi 1907, care l-a determinat pe marele Nicolae Iorga sa-l atentioneze pe regele Carol I sa-si fereasca taranii razvratiti de rasetele conationalilor lor din Imperiu? E de ajuns. Sa vorbesc despre Ducatul autonom al Bucovinei din 1849 si pozitia privilegiata a autoritatilor imperiale fata de aceasta provincie tampon, de granita? E suficient. Ce demonstreaza Aurel C. Popovici? Foarte distins politolog, la curent cu ideologiile veacului sau, el propune ideatic o federalizare a Imperiului, deoarece Dualismul instituit la 15 mai 1867 a generat dorinta claselor conducatoare maghiare de omogenizare nationala si nu, asa dupa cum s-ar fi asteptat celelalte nationalitati nemaghiare, la o intarire a autonomiei fiecarui grup national.

Viziunea sa politica a prins ecou in epoca si a avut consecinte chiar in planul politicii nationale romanesti din Vechiul Regat. Autorul sesizeaza o instrainare fata de Imperiu a populatiilor cuminti si supuse unei oranduiri bine stabilite. Iata una dintre teoriile sale:

“Iar in fata acestei prabusiri (Dualismul N.A.), care treptat se generalizeaza, majoritatea populatiei tarii staruie intr-o stare de apatie, ca si cand nu s-ar afla in joc destinele monarhiei noastre. Ba chiar pe multi ii impresioneaza neplacut cand li se vorbeste de monarhia noastra. Desigur, aceasta instrainare fata de imperiu a maselor largi ale populatiei se datoreste, in primul rand, absurdei politici oficiale a nationalitatilor si a ciopartirii imperiului, care a avut loc in 1867.”

Desigur, scopul acestui articol nu este de a sintetiza o lucrare de capatai a politologiei romanesti, ci de a sonda realitatile spatiului balcanic, care cumulate, au dus la declansarea crizei Kosovo de azi, crizelor fostului spatiu iugoslav de dupa prabusirea Cortinei de Fier si a impactului pe care l-au avut ulterior asupra lumii europene contemporane. Ceea ce vreau sa retineti este faptul ca Dualismul Austro-Ungar a creat premizele prabusirii Imperiului datorita a doua lumi antagonice: cea austriaca, dornica de unitate si cea maghiara care semana discordie intre popoare, fapt adeverit si in prezent prin promovarea mitului Ungariei Mari. Nationalismele exacerbate la maximum pot crea premizele unor conflicte interetnice tacite intr-o prima etapa, dar vulcanice ulterior. Federalizarea Imperiului ar fi adus la o stabilitate europeana si la stavilirea valului unui razboi mondial, cel putin din partea Germaniei. Disolutia Dublei Monarhii la 1918 a creat premizele Celui De-Al Doilea Razboi Mondial. Ce a impiedicat federalizarea Imperiului, fracturand si destabilizand situatia din jur, implicit a Balcanilor? Acelasi autor ne da raspunsul. Sa-l auzim:

“S-a refuzat federalizarea marei Austrii pe baza delimitarilor nationale, asa cum de la inceputul framantarilor doreau cele mai multe dintre nationalitati, pentru ca federalismul ar fi insemnat o abandonare a tarii, o slabire prin distrugerea unitatii Imperiului. In sfarsit, delimitarea national-teritoriala-s-a spus- nu era cu putinta sa fie realizata in mod mai riguros. Si astfel s-a hotarat formarea unei confederatii subrede, a unei monarhii pe termen, cum a caracterizat-o candva, foarte nimerit, batranul d. von Plener.”

Acest imens imperiu centralist era condus, din 1453, o data cu fondarea Austriei ca arhiducat, de reprezentantii dinastiei de Habsburg, originari din pitoreasca Elvetie, care au acumulat pe rand, prin cuceriri de la Vest la Est teritorii si domenii vaste, acoperind aproape intreg coronamentul sudic al Alpilor. Ultima achizitie teritoriala a Habsburgilor a fost fitilul Balcanilor, Bosnia si Hertegovina, la 1878. De-a lungul existentei lor, reprezentantii familiei de Habsburg au obtinut urmatoarele demnitati regale si princiare:dinastie imperiala a Sfantului Imperiu Romano-German, cateva secole pana in 1806, duci ai Austriei (1282-1453), arhiduci (1453-1804) si imparati ai Imperiului Habsburgic, succesorul Sfantului Imperiu Romano-German. Pe langa titulaturile imperiale, monarhii Habsburgi, acumuland aceste teritorii se autointitulau:regi ai Ungariei (1437–1918),regi ai Croaţiei (1527–1918),regi ai Galiţiei şi Lodomeriei (1772-1918), astăzi părţi în vestul Ucrainei,regi ai Spaniei (1516–1700),regi ai Portugaliei (1580–1640),regi ai Boemiei (1526–1618 şi 1621–1918),marchizi ai Moraviei (1412-1918),principi ai Transilvaniei (1691-1765), apoi mari principi ai Transilvaniei (1765-1867),mari duci ai Toscanei (1814-1859),mari duci ai Cracoviei (1814-1918),duci ai Bucovinei (1773-1918).

La inceputul secolului al XX-lea, o liniste de dinaintea furtunii plutea peste o lume in declin si aparent neamenintata de spectrul unui conflict mondial.
Semne ingrijoratoare se faceau resimtite la Viena dinspre vecinul sudic al Monarhiei: Serbia, puternic sprijinita de Imperiul Tarist. Acest stat balcanic a avut o existenta framantata de-a lungul istoriei sale, pe care foarte putini o inteleg sau vor sa o inteleaga, in contextul noii dictaturi mondiale. Statele balcanice, implicit Serbia, vor fi victimele expansiunii Semilunii, incetandu-si existenta statala o data cu veacul al XIV-lea. Cu toate acestea, nu si-au pierdut identitatea etnica, avand sa si-o redobandeasca abia in secolul al XIX-lea si cat pe ce sa si-o piarda in secolul al XX-lea. Prinsa intre o Croatie catolica, o Bosnie islamica si o Grecie ingenuncheata, Serbia s-a simtit mereu amenintata, mai cu seama din partea vecinului sau nordic, Austro-Ungaria, dornica de a acapara si Serbia, in conglomeratul sau multietnic. Istoria Serbiei incepe o data cu stabilirea triburilor slavilor meridionali ale sarbilor in Peninsula Balcanica intre secolele VI-VII. Primele formatiuni statale sarbesti sunt constituite doua secole mai tarziu in regiunea Rasa si ulterior in Sudul Muntenegrului, in regiunea Zeta. Vorbim asadar de nucleul viitoarei Serbii, care se va afirma ca o putere balcanica sub domnia cneazului Stefan Dusan (Uros al IV-lea) intre anii 1331-1355. Sub sceptrul acestui print, incoronat in 1346 ca imparat al sarbilor si grecilor, Serbia devine o putere a Peninsulei Balcanice, pentru ca imediat dupa moartea lui Dusan, statul va fi supus unor puternice amenintari din afara, pierzandu-si unitatea si conducand spre un destin aparte al sarbilor, timorati in valtoarea Istoriei, nedreapta cu Balcanii in general. Miscarile seismice din zbuciumata istorie sarbeasca incep cu doua infrangeri ale sarbilor in fata valului islamic: Marita (1371) si Kosovopolje (1389). Fracturat puternic, statul sarb este inghitit de Imperiul Otoman, devenind de la 1459, impreuna cu Muntenegru, provincie turceasca, pentru ca abia la 1812 sa-si redobandeasca cel putin autonomia interna pe fondul prelungirii agoniei Semilunii, imediat dupa dezlantuirea Crizei Orientale. Anul 1878 le aduce sarbilor si independenta statala fata de Turcia, deschizandu-le noi orizonturi in spatiul balcanic. Furtunile abia incep. Ce i-a facut pe sarbi sa se pastreze necontaminati in spatiul balcanic si sa rastoarne situatia in lume prin aprinderea Balcanilor si aruncarea planetei in valtoarea Primului Razboi Mondial? In episodul urmator vom detalia istoria sarbeasca, urmand ca pana sambata viitoare sa meditati la doua notiuni antagonice inventate de poporul sarb, oprimat si urat de-a lungul istoriei: libertate si razboi. Iar eu ma retrag, asteptandu-va la noi istorisiri numai pe Altermedia.

(Va urma)