Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

“In Hristos exista, asa cum ne-au invatat Sfintii Parinti, doua vointe (thelisis) si doua lucrari (energhie) care sunt unite intre ele in chip neamestecat si neschimbat, neimpartit si nedespartit. Cele doua vointe ale Sale nu sunt opuse intre ele, asa cum pretind in mod neevlavios ereticii, dar vointa Sa omeneasca, fara sa se opuna, se supune vointei dumnezeiesti atotputernice”

“In Domnul Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru, exista si doua lucrari naturale, unite intre ele in chip neimpartit si nedespartit, neamestecat si neschimbat…Noi nu putem admite sa se afirme ca Dumnezeu si firea omeneasca a lui Hristos ar fi avut o singura si aceeasi lucrare, ca sa nu ridicam faptura in fiinta divina si nici sa coboram firea dumnezeiasca cea aleasa la locul cuvenit fapturilor…”- (Extras din Oros-ul sau Hotararea dogmatica a Celui De-al VI-lea Sobor Ecumenic)

Doctrina monotelita si convocarea Celui De-al VI-lea Sobor Ecumenic

Ultima mare confruntare hristologica avea sa se desfasoare in prima jumatate a veacului al VII-lea datorita unor factori istorici deosebit de sensibili in partea de Rasarit a Imperiului Roman. Acesti factori au mers in paralel cu cei religiosi si ma refer aici la expansiunea monofizismului. Monofizismul se intareste dincolo de limesurile Bizantului, spre indepartata Armenie, vecina cu puternicul Imperiu Persan, aflat la apogeul puterii. Sub domnia imparatului Heraclie (610-641), Imperiul Bizantin este zguduit pe plan extern de conflictele cu persii, iar in plan confesional de intarirea monofizismului.

Heraclie este nevoit sa faca fata acestor probleme care afectau imaginea Imperiului pe plan extern. In primavara anului 614 persii cuceresc Cetatea Sfanta si iau mai multe relicve sfinte intre care si lemnul Sfintei Cruci. In plan intern avarii asediaza Constantinopolul la 617 dar bazileul incheie o pace. O flota barbara avaro-slava asediaza capitala de pe malurile Bosforului, in timp ce bazileul era angajat intr-o expeditie antipersana la fruntariile Imperiului, dar vasele bizantine distrug complet flota inamica. In amintirea acestei victorii patriarhul Serghie al Constantinopolelui alcatuieste Imnul Acatist al Nascatoarei de Dumnezeu (626). Dupa moartea suveranului persan Chesroe al II-lea survenita in 628, Heraclie incheie o pace cu noul suveran si reuseste sa recapete Sfanta Cruce pe care o readuce in Cetatea Sfanta in anul 630.

Intuind ca imparatul Heraclie avea nevoie de sprijin in Rasarit pentru a-si consolida granitele imperiului sau, o parte dintre leader-ii religiosi monofiziti i-au propus acestuia o formula teologica de compromis sau o deghizare a monofizismului intr-o alta hristologie capcana care spunea ca in Hristos sunt doua naturi, divina si umana, dar o singura vointa si o singura energie. Aceasta doctrina hristologica monofizita acceptata de patriarhul Serghie de Constantinopole s-a numit monotelism sau in greceste monos telima adica o singura vointa divino-umana si o singura energie divino-umana.

Formula hristologica multumea pe monofiziti, dar iata ca reactiile dreptei credinte nu au incetat sa-si faca auzie ecourile. Sfantul Maxim Marturisitorul, fost secretar al imparatului declara foarte surprins:

“Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om adevarat numai daca a luat firea omeneasca cu tot ce tine de ea, deci si cu lucrarea ei (afara de pacat care nu tine de fire).”

Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului condamna monotelismul intr-un sinod local tinut in Cetatea Sfanta si apoi trimite o scrisoare sinodala prin care ii atentiona pe conducatorii bisericilor ca:

“Fiecare din cele doua firi sau naturi ale lui Hristos trebuie sa-si aiba vointa sa, caci altfel nu ar fi depline, vointa fiind o insusire necesara a firii”

Prins in noua erezie monofizita deghizata, Papa Honoriu I se alatura patriarhului Sergie care va redacta o noua marturisire de credinta, falsa desigur, pe care imparatul Heraclie o publica sub forma unui Edict imperial cunoscut sub numele de Ekthesis sau in greceste Expunere pe la anul 638, in Constantinopole. Acest Edict va fi valabil pana sub urmatoarea domnie bizantina a lui Constans al II-lea (641-668) cel care, in 648, va emite un alt Edict Typos la fel de controversat, in traducere libera norma. Propriu zis edictul interzicea orice discutie dogmatica referitoare la vointele si energiile existente in Hristos. Deci, iata ca imparatul accepta un compromis monofizit sau, mai bine zis, monotelit. De ce? Foarte probabil avand nevoie de acel sprijin strategic spre limes-urile rasaritene ale Imperiului. Lupta pentru apararea Ortodoxiei continua cand, Sfantul Maxim se duce personal la Roma ca sa-l convinga pe Papa Martin I sa convoace un sinod local in 649 prin care condamna si Edictul si monotelismul. Cum autoritatea imperiala era extinsa si asupra Peninsulei Italice, cei doi sunt arestati si exilati. Sub nici o forma nedorind sa accepte monotelismul Sfantului Maxim Marturisitorul i se taie mana dreapta si limba, murind muceniceste in fortareata Semalion, in Armenia de azi, pe coasta rasariteana a Marii Negre la 13 august 662…In ceea ce-l priveste pe Martin I, acesta si-a gasit sfarsitul la Cherson in Crimeea….

Despre Sinodul al VI-lea Ecumenic si despre urmarile sale. In care arat cititorilor mei ca au fost doua sinoade intr-unul si despre alte confuzii care se fac asupra lor

Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685) sau Barbosul va convoca Cel de-al Saselea Sobor Ecumenic, dupa o serie de sinoade locale, le-am zice noi pregatitoare. Acest Sobor s-a tinut la Constantinopole intre 6 noiembrie 680 si 16 septembrie 681. Unde s-a tinut? In sala boltita a Palatului Imperial, de aceea s-a mai numit si Sinodul I Trulan, de la trullos care in greaca inseamna boltit. La acest Sinod au luat parte 174 de Parinti, atat din Rasarit, cat si din Apus. Orosurile dogmatice pe care le-am expus in antetul disertatiei noastre au completat deciziile sinodale anterioare. Bisericile Vechi Orientale nu au acceptat deciziile Sinodului al VI-lea Ecumenic. Curios, monotelismul devine doctrina oficiala a Bisericii Maronite din Liban, care si-a luat numele de la Ioan Maron, patriarh de Antiohia. Noua Biserica s-a unit cu Roma dupa Conciliul de la Ferrara-Florenta din 1445.

Cu toate acestea Sinodul al VI-lea nu a adus hotarari canonice, motiv pentru care se va convoca, in aceeasi sala, sub domnia lui Justinian al II-lea Rinotmit, Sinodul al II-lea Trulan sau Quiniset adica cinci-sase tinut in noiembrie 691. Vedeti, acesta nu este al VII-lea, ci doar parafrazeaza Sinoadele V si VI. El este de fapt a doua sesiune a Sinodului al VI-lea. De ce este important? In primul rand pentru ca Ortodoxia isi gaseste autenticitatea doctrinara in cele 102 canoane emise. In acelasi timp este o premiza la Marea Schisma (1054), motiv pentru care Biserica Catolica l-a considerat, cu incepere din veacul al IX-lea ca fiind necanonic si o sa vedem pe ce motiv. Ce fel de canoane sau reguli pe linie disciplinara a emis? S-a interzis celibatul (interdictia casniciei) preotilor si diaconilor, practicat in Biserica Romano-Catolica, s-au combatut practicile romanilor si armenilor care consumau branza si oua in sambetele Postului Mare si foarte important s-a interzis reprezentarea Mantuitorului in chip de Miel, luandu-se decizia:

“ca de acum inainte Hristos Dumnezeul nostru, Mielul care a ridicat pacatul lumii, sa fie infatisat si in icoane dupa chipul Sau cel omenesc…”

Canonul 82 pe care l-am enuntat mai sus este un punct de plecare pentru Ultimul Sobor Ecumenic a toata Crestinatatea, Cel De-al VII-lea, tinut la Niceea in 787. De acesta ar trebui sa tina seama cei care ne invata, impinsi de diavolul, sa nu ne inchinam icoanelor si sa le scoatem din scoli. Aici vreau sa ma opresc saptamana aceasta, lasandu-va sa meditati in asteptarea unui nou episod, ca in fiecare sambata, numai pe Altermedia, la rubrica Historia Universalis. Povestea continua, iar acum, grabit, trebuie s-o spun in soapta femeii haristice cu nume cristic, careia ii este dedicata rubrica noastra.

(Va urma)