Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

Despre disputa origenista si Sinodul al V-lea Ecumenic

Despre Cel De al V-lea Sobor Ecumenic se afirma in mod eronat ca la lucrarile sale tinute in 553 s-au condamnat scrierile origeniste. Unde este confuzia? Ca sa aflam acest lucru, trebuie sa vedem cine a fost Origen si in ce perioada a trait. Origen (185-254) a fost unul dintre cei mai prolifici autori crestini din perioada patristica de formare, de modelare. A avut desigur unele exagerari care nu au scapat de critica timpului: interpretarea alegorica a Bibliei, ideea preexistentei sufletului si, cea mai controversata, apocastaza sau restabilirea finala a creatiei, inclusiv a demonilor. A avut si simpatizanti care i-au luat apararea, printre care Sfantul Ioan Gura de Aur, Teotim, episcopul Tomisului sau Grigorie de Nazianz. Sub imparatul Justinian (527-565) in 543 s-a tinut un sinod local la Constantinopol care a condamnat unele scrieri din tezele lui Origen pe baza unui tratat teologic scris de insusi imparatul bizantin. Acesta a asezat numele lui Origen intre eretici, considerandu-l parintele monofizismului. Dupa zece ani, pentru a se clarifica disputele aparute la adresa scrierilor lui Origen, se convoaca un alt sinod local, tot in capitala Bizantului, tinut cu cateva luni inainte de cel oficial, de unde confuzia care se face.

Retinem doar ca afirmatia conform careia Origen ar fi fost “parintele monofizismului” a nemultumit pe monofiziti sau cei care s-au separat dupa Calcedon, fiind sprijiniti in secret de imparateasa Teodora. S-a iscat de fapt un conflict intre monofiziti si nestorieni care va determina convocarea Celui De-al V-lea Sinod Ecumenic. Sub influenta binecunoscuta a sotiei sale si a arhiepiscopului monofizit de Cezareea Capadociei, Teodor Askidas, Justinian s-a lasat convins sa detracteze cele trei capitole: persoana si opera lui Teodor de Mopsuestia, unele scrieri ale lui Teodoret, episcopul Cirului contra Sfantului Chiril al Alexandriei si Sinodului al III-lea Ecumenic si Scrisoarea Episcopului Ibas de Edessa contra aceluiasi Sfant Chiril. Toate aceste scrieri incriminate erau pronestoriene si deci anti-monofizite, iar persoanele in cauza nu se mai aflau in viata de un secol. Luandu-se dupa atitudinea bazileului si Papa Vigiliu condamna cele trei capitole ale lucrarii printr-o scrisoare intitulata Judicatum si care era adresata patriarhului ecumenic Mina.

La aceste confuzii doctrinare, printre mai multi opozanti, se numara si episcopul Valentinian al Tomisului si care-l va determina pe Papa sa i se justifice, printr-o scrisoare trimisa la 11 martie 550 ierarhului dobrogean. Ar fi facut Papa un asemenea gest, daca pe scaunul eparhial de Tomis nu ar fi stat un mitropolit? Totusi, manualele de IBOR, il numesc pe Valentinian episcop, foarte tendentios, ca nu cumva Arhiepiscopia Tomisului sa devina Mitropolie, caci ar strica calculele unora de sus.

Tulburarile provocate intre nestorieni si monofiziti, amenintand pacea si unitatea imperiului, l-au determinat pe marele Justinian sa convoace oficial, Cel de-al V-lea Sobor Ecumenic, tinut la Constantinopol, intr-o sala a Bisericii Sfanta Sofia. Papa Vigiliu, desi se afla in capitala de pe malurile Bosforului, nu a participat la lucrarile sinodale, pretextand ca este bolnav si a amenintat cu anatemizarea (blestemul) pe cei care ar indrazni sa condamne cele trei capitole. Cei 165 de Parinti intruniti la Sinod au condamnat cele trei capitole, netinand seama de pretentiile Papei, pe 2 iunie 553. In cele din urma episcopul roman recunoaste hotararile sinodului, nu insa si episcopii de Venetia si Istria care vor rupe comuniunea cu Roma, sub urmasul Papei Vigiliu, Pelagiu I (556-561). Aceasta ruptura in sanul Bisericii Romane Apostolice s-a mai numit si Schisma istro-venetiana si a tinut pana la 607, cand cele doua eparhii revin sub ascultarea Romei.

(Va urma)