Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

“Libertatea este vointa sufletului rational gata sa se miste incotro voieste. Pe aceasta s-o induplecam sa fie gata sa se miste numai spre bine, ca sa topim pururea amintirea raului prin ganduri bune. Spre deosebire de animale, omul fiind rational, mai degraba conduce firea decat e purtat de ea de aceea chiar cand doreste ceva, daca voieste, are putere sa infraneze dorinta ori sa-i dea urmare. Pentru aceasta cele necuvantatoare nu sunt nici laudate nici mustrate pe cand omul este laudat si mustrat. Omul este fiinta care dispune de el insusi, de sine, tinand seama in mod liber de legi dar nefiind intru totul supus vreunei legi ca lucrurile si animalele ce constituie natura. Omul intr-un anumit sens este mai presus de natura facand-o instrument al vointei sale si putand-o umple de duhul dumnezeiesc si de libertatea Lui cu totul superioara care intareste libertatea noastra. Numai cand se face rob patimilor omul devine o simpla piesa a naturii sau mai prejos de natura, desi pe de alta parte s-a facut asa prin propria-i voie sau acordul sau.”-Filocalia

“Cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine risipeste.
De aceea va zic: Orice pacat si orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului nu se va ierta.
Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie.” -Matei Cap. XII, vers. 30-32

Sinodul al II-lea Ecumenic si eresul lui Macedonie

O erezie atrage dupa sine o alta, atunci cand ea se perpetueaza intr-o forma noua, bine mascata. Este subiectul pe care am sa-l prezint astazi cititorilor nostri si studentilor mei teologi, daca le-as fi profesor, dar, cel putin in imaginar, imi permit sa le vorbesc si unora si altora. Mai intai am sa incep prin a va lua cu mine intr-o excursie, la Constantinopole, Noua Roma, azi orasul Istanbul.
Aici, este centrul politic al Imperiului Roman de Rasarit sau al Imperiul Bizantin, cel care a perpetuat in Orient, gloria Occidentului, decazuta dupa 476 d. Hr. Eresul arian tulbura grav Biserica catre mijlocul veacului al IV-lea si a determinat luarea unor importante decizii chiar pe plan politic. Aceasta initiativa incepe cu domnia imparatului Teodosie cel Mare (379-395), care, prin Edictul imperial de la Thesalonic, din februarie 380, declara Ortodoxia, ca religie oficiala, in partea orientala a Imperiului Roman, valabila pentru toti supusii si, evident, va interzice orice manifestare ariana. Tot acest nou Caesar, va interzice si orice manifestare pagana, ca de pilda Jocurile Olimpice, in 393 si exprimarea cultelor non-crestine. De asemenea, Teodosie cel Mare face trecerea de la un imperiu pagan, la unul crestin sau rupe definitiv traditia antica a dominatului, initiata de Diocletian.

Cea de-a doua invatatura gresita sau erezie, despre care vreau sa va vorbesc, incepe cu putin inainte de urcarea sa pe tron, intre 342 si 360. Un oarecare episcop semiarian, pe nume Macedonie, din Constantinopole, incepe prin a ataca pe cea de-a treia persoana a Sfintei Treimi, Sfantul Duh, afirmand ca si Acesta este o creatura a Tatalui, subordonata Lui si Fiului, nefiind de o fiinta cu Tatal si Fiul, dar superior ingerilor si altor creaturi celeste. La acest enunt avem si concluzia lui Macedonie si al adeptilor sai: Tatal este Creator, Fiul colaborator, iar Duhul Sfant slujitor. Nimic mai absurd, zice intr-un mod hazliu Sfantul Grigorie de Nazianz, caruia ii vom da acum cuvantul:

“Daca Duhul vine din Fiul, ne apare si un Dumnezeu nepot. Si, ce ar fi mai absurd ca aceasta?”

Aceasta erezie s-a numit macedoniana, dupa numele blasfemiatorului sau pneumatomaha, de la pneuma sau duh, spirit, suflet, in limba greaca si a cauzat aparitia celor mai frumoase scrieri patristice intru apararea Sfantului Duh si a pozitiei oficiale pe care a adoptat-o Biserica impotriva ereziei in sine. Amintim si recomandam a se citi, macar si din curiozitate, scrierile urmatorilor Sfinti Parinti: Atanasie cel Mare (+373), Grigorie de Nyssa (+395), Grigorie de Nazianz (+395). Am apucat sa rasfoiesc mai toate scrierile lor si, sincer sa fiu, am regretat amarnic ca in loc sa citesc operele lor mai din timp, mi-am impuiat capul cu lucruri trecatoare, muritoare, precum facultatea sau masteratul…

Pe ce baze isi intemeiau adeptii lui Macedonie erezia lor? Se pare ca ei argumentau parerea lor printr-o formula utilizata in Crez, la acea data, in intreaga Biserica:

“Marire Tatalui prin Fiul in Sfantul Duh”

Aceste tulburari doctrinare care amenintau pacea interioara a Bisericii, l-au determinat pe Teodosie cel Mare sa convoace un nou sinod, al doilea in ordinea cronologica, in primavara anului 381, la Constantinopol, chiar in capitala imperiala. Lucrarile au fost deschise oficial la 1 Mai si s-au incheiat la 9 Iulie acelasi an. Important de retinut este faptul ca, la lucrarile Celui De-Al Doilea Sinod Ecumenic s-a confirmat alegerea Sfantului Grigorie de Nazianz, pe scaunul episcopal de la Constantinopol, cel supranumit si Teologul sau “Cuvantatorul de Dumnezeu”. Au luat parte 150 de episcopi din Rasarit si Macedonia, aflati in contradictie cu cei 36 de episcopi pneumatomahi, care au refuzat sa-si retraga erezia. Sinodul a emis 7 canoane sau reguli doctrinare. Din nou, ne retine atentia, participarea si la acest Sfant Sinod a unui alt ierarh dobrogean, episcopul Terentius sau Gherontie de Tomis, de unde trag concluzia, cel putin in calitate de istoric, ca eparhia dobrogeana era Mitropolie. Episcopii egipteni erau contra lui Grigorie de Nazianz, caci ei aveau propriul candidat pentru scaunul eparhial constantinopolitan, in persoana lui Timotei al Alexandriei, ceea ce l-a determinat pe Sfantul Grigorie sa demisioneze din functia sa. Aceste frictiuni au determinat o sistare a lucrarilor sinodale, care s-au reluat in iulie, completand simbolul de credinta niceean cu inca cinci articole si formula Crezului de la Niceea, de unde si noua denumire de Simbolul de credinta niceeo-constantinopolitan, pe care il reamintesc cititorilor nostri, spre deplina lor lamurire:

“Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viata Facatorul,
Care din Tatal purcede,
Cela ce împreuna cu Tatal si cu Fiul Este închinat si slavit,
Care a grait prin prooroci.”

Foarte interesant faptul ca in secolul al VI-lea s-a decis oficial ca Simbolul de credinta niceean sa fie rostit la fiecare slujba, iar sub pastorirea patriarhului Justinian al II-lea (565-578), acesta este inlocuit cu Simbolul sau Crezul niceeo-constantinopolitan, deci completat cu articolul de mai sus, referitor la Sfantul Duh, este rostit uzual de preoti si masa credinciosilor in toate duminicile de peste an si la Praznicile Mari Imparatesti. Despre Sinodul al II-lea de la Constantinopol aflam mai multe detalii dintr-un rezumat trimis Papei Damasus in anul 382. Sinodul mai condamna si alte erezii precum sabelianismul si apolinarismul, ambele erezii avand la fel, ca intemeietori, doi ereziarhi. Deoarece nu toti cititorii sunt familiarizati cu termenii de credinta, voi indulci si eu medicamentul cu putina miere, de lexicologie.

Ma voi opri asupra lui Apollinarie, un episcop de Laodiceea, o cetate a Asiei Mici si un om foarte pretuit de Sfantul Atanasie cel Mare. Cum spuneam, intr-un episod precedent, ereziile in general pornesc in Rasarit de la contactul indelungat intre anumite scoli crestine si cele pagane. Foarte probabil ca si episcopul nostru a cazut in aceasta erezie, incercand pe cale rationala, filozofica, sa imbine cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca in Hristos, reajungand la conceptia lui Platon, cum ca omul e alcatuit din trup material, suflet animal si suflet rational. De unde Hristos n-a primit la Intrupare fire omeneasca intreaga, asemenea noua, prin urmare actul mantuirii n-a fost pe deplin. Aici ma opresc cu dizertatia mea saptamanala, nu inainte de a aminti si prevederile canonului al III-lea, care prevedea ca episcopul Constantinopolelui sa aiba intaietatea de onoare dupa episcopul romanilor, iar eu pun punct frazei, asteptandu-va cu noi episoade numai sambata pe Historia Universalis.

(Va urma)