Adrian Popovici [episoade anterioare si alte articole din rubrica Historia Universalis]

Motto:”Viziunea fara actiune nu este decat un vis. Actiunea fara viziune face doar sa treaca timpul. Viziunea si actiunea pot schimba lumea..” - Joel Barker

De la apa din adancuri la razboiul sfant al Jihadului (I)

In episodul precedent am inserat o scurta istorie a petrolului, fara de care, nu putem dezbate suficient subiectul articolului de fata. Am remarcat ca, intr-un anumit moment al istoriei, manifestarile de suprafata ale aurului negru devin subiecte religioase de divinatie, extinse pe ariile geografice vaste ale Orientului Apropiat si Mijlociu. Proprietatile sale miraculoase pe care astazi, prin intermediul chimiei, ni le putem explica, au starnit imaginarul religios al Anticului Orient. Pe masura ce oamenii descopera si alte particularitati ale aurului negru, acesta devine un instrument al divinului pus in slujba oamenilor alesi de sus, astfel dupa cum remarcam in urmatorul text :

Cand au fost dusi in Persia stramosii nostri, bunii credinciosii preoti care erau atunci, luand din focul jertfelnicului l-au ascuns intr-o groapa ca de fantana fara de apa, in care l-au astupat, incat locul nu era stiut de nimeni. Si dupa ce au trecut cativa ani, cand a voit Dumnezeu, trimis fiind Neemia de regele Persiei, a trimis dupa foc pe nepotii preotilor celor ce l-au ascuns, si, precum ne-au spus, n-au aflat foc, ci apa mocirloasa.

Se specifica in textul redat mai sus, din cartea anaghiscomena (sau buna de lecturat, N. A.) a Macabeilor, sintagma de apa mocirloasa. Cu siguranta ca acest lichid extraordinar era apa fara indoiala, dar ce fel de apa ? Cititorii nostri lecturand textul mai departe vor gasi cheia enigmei :

Si le-a poruncit sa scoata de acolo apa si sa aduca, si dupa ce s-au adus cele de jertfa, a poruncit Neemia preotilor sa stropeasca cu apa aceea lemnele si cele ce erau puse deasupra. Dupa ce s-a facut aceasta si a venit vremea cand a stralucit soarele care mai inainte era in nori, s-a aprins foc mare, incat toti s-au minunat.

Iar dupa ce s-au mistuit cele ce erau ale jertfei, a poruncit Neemia sa ude cu cealalta apa, care a ramas, pietrele cele mai mari. Indata ce s-a facut aceasta, s-a aprins din ele flacara, dar flacara de pe altar o covarsea in stralucire. Si dupa ce s-a facut aievea lucrul acesta, s-a spus regelui Persilor ca in locul in care ascunsesera focul preotii dusi in robie s-a aratat apa, din care Neemia si cei care erau cu el a sfintit jertfele. Iar regele, cercetand lucrul, a ingradit locul si a facut jertfelnic.

Desigur, evreii i-au dat si un nume, caci, spune textul sacru mai departe : Si a numit Neemia lichidul acesta neftan, care se talmaceste curatenie, dar se cheama de catre cei multi neftai.Acest produs derivat s-a numit neftai sau neftan si nu in ultimul rand nafta akkadienilor.

Evident ca dincolo de barierele credintelor si ideilor religioase, oamenii au folosit pe scara larga produsele sau derivatele petrolului, fiind prinsi intre trei atitudini, dupa cum remarca foarte plastic savantul francez Rene Sedillot : cuprinsi fara indoiala de stupoare si admiratie in fata baltoacelor vascoase si rau mirositoare, din care brusc izbucnesc focuri din adancuri, ei incorporeaza sau alipesc fenomenul religiei sau dupa caz, ocolesc locurile rau mirositoare.

Dintr-o a treia coordonata ancestrala desprindem ca materia aceasta le poate fi folositoare, exploatand-o cat pot de bine, astfel dupa cum ne-am putut da seama chiar din insemnarile cu caracter religios redate in text. Cu timpul, oamenii au descoperit si alte proprietati care le alinau suferintele fizice. Istoricul evreu Josephus Flavius, despre care am mai pomenit in alte episoade, elogiaza calitatile bitumului, trecand la Roma drept un medicament de pret.

In ceea ce-l priveste pe naturalistul Pliniu, el descrie douazaci si sapte de medicamente care se prepara din bitumul de babilonia sau de la Zanta.

Civilizatiile evolueaza pe spatii extinse si fiecare isi cauta la un moment dat un loc in istorie, dar acest loc inseamna in acelasi timp ciocnirea razboinica a civilizatiilor. Petrolul, daca salveaza vieti, el are si o latura intunecata : poate sa ucida.

Evul Mediu glorifica razboiul a doua lumi dinamice, Islamul in ascensiune si ofensiva si Crestinismul in defensiva. In anul de gratie 673, flota musulmana comandata de califul Moavia asediaza marea cetate a Constantinopolelui. Episodul ii impresioneaza atat de mult pe contemporani, incat este imortalizat de catre un artist necunoscut pe o fresca de la Voronet, cateva secole mai tarziu. De ce ? Sirianul Callinicos, un transfug scapat de la Baalbeck, azi o localitate turistica din Liban, aduce in dar imparatului Constantinos al IV-lea secretul care ii va asigura victoria : focul grecesc, cel care de acum inainte va salva reputatia Byzantului secole la rand.

Multa vreme focul grecesc a ramas un mister pentru contemporani si pentru generatiile urmatoare, dar din cronicile bizantine si arabe rezulta ca era o bomba incendiara, ce putea fi un recipient de pamant sau de sticla, un fel de grenada sau de racheta. Recipientul era umplut cu o substanta incendiara care in contact cu tinta se spargea, continutul se aprindea iar explozia si consecintele sale erau destul de dezastruoase spre a-i face pe inamici sa se cutremure. Aceste bombarde erau lansate cu ajutorul unei sageti sau lanci. Ce era focul grecesc ? Un amestec in doze diferite de materii grase, bituminoase sau rasinoase, cu carbune, sulf sau salpetru. Materia grasa era titeiul pe care Imperiul Byzantin il aducea in burdufuri din piele de capra de pe tarmurile Marii Caspice sau din Georgia.

Cavalerii cruciati l-au elogiat, iar in ceea ce-l priveste pe senesalul templier Joinville, acesta scria la 1249 in timpul asediului fortaretei Damieta : Sarazinii au adus o masinarie care se numeste aruncatoarea de pietre, ceea ce pana atunci inca nu o facusera, si au pus focul grecesc in prastia armei.

Mai departe relatarea continua, desi fortaretele din lemn ale cavalerilor franci au fost incendiate : …aruncara focul grecesc care cuprinse turnul, construit din lemn de brad si panza de bumbac. Niciodata n-am vazut un foc atat de frumos si arzand atat de drept. Desigur ca am ales pentru cititorii nostri numai cateva marturii importante, deoarece articolul de fata nu se constituie intr-o istorie a petrolului de sine statatoare. Catre anii 1780 tara in care erau intrunite toate premizele revolutiei industriale era Anglia. Este inceputul Epocii Moderne care se definitiveaza in secolul al XIX-lea, cand pe tot globul terestru se produc schimbari epocale : noi descoperiri geografice, state si teritorii noi, revolutii politice si industriale. James Watt inventeaza masina cu aburi, iar energeticienii, mai tarziu, vor defini o unitate de masura in cinstea ilustrului inventator englez. Aburul duce la conceptul de combustie care fireste va usura considerabil transportul terestru si maritim. In paralel, oamenii de stiinta se vor apleca si asupra petrolului care poate aduce avantaje, ba chiar profituri financiare mari. Va mai aduceti aminte de filmul “Petrolul, aurul si ardelenii” ? Secolele XIX-XX monopolizeaza petrolul. Noi derivati ai acestuia schimba viata omului. Automobilul, avionul devin mijloace indispensabile de transport atat pe timp de pace, dar si de razboi.

(va urma)