Adrian Popovici [episod anterior si alte articole din rubrica Historia Universalis]

Motto: “Conversatia este o arta in care omul are drept adversar intreaga omenire.” (Ralph Waldo Emerson)

“Trupurile neinsufletite ale celor doi soldati americani rapiti vineri in Irak au fost gasite, a anuntat un purtator de cuvant al Ministerului Apararii de la Bagdad. Autoritatile militare americane din Irak nu au confirmat inca informatiile. Potrivit Ministerului Apararii de la Bagdad, corpurile celor doi au fost gasite in regiunea Yusufiah, situata la 25 de kilometri sud de Bagdad, in apropierea unei centrale electrice. Nu a fost precizata nici data la care cei doi au fost ucisi si nici cand au fost gasite trupurile lor. Thomas Lowell Tucker, de 25 de ani, si Kristian Menchaca, de 23 de ani, au fost dati disparuti duminica noapte de armata americana. In comunicat se specifica faptul ca cei doi au fost rapiti la Yusufiah, iar un al treilea soldat a fost ucis. Ieri, un grup terorist care are legaturi cu Al-Qaeda a revendicat rapirea soldatilor americani, dar nu a adus nici o proba in acest sens. Aceeasi grupare a revendicat, ieri seara, rapirea a patru diplomati rusi si a dat Moscovei un ultimatum de 48 de ore pentru a parasi Cecenia si a-i elibera pe toti prizonierii musulmani.” (o stire)

STIRI ASEMANATOARE celei prezentate in randurile de mai sus, sunt o prezenta cotidiana in mass-media din intreaga lume si acest aspect nu trebuie sa ne mai mire, deoarece, in fond, ele nu mai reprezinta o noutate de la reluarea ostilitatilor in zona Golfului Persic, din martie 2003 si pana in prezent. Aproape ca au devenit la fel de proverbiale precum refrenul videoclipului Jeanny, al regretatului Johann Holzel, alias Falco. Au platit cu vietile lor chiar militari ai patriei romane, din dorinta guvernantilor post-decembristi de a-si spala trecutul comunist in apele murdare ale slugarniciei pro-occidentale. Acest articol, inceput in episodul precedent, isi propune sa arunce o alta lumina asupra realitatilor din Irak, analizand toate particularitatile conflictelor zonale, din Epoca Moderna, zona in cauza aflandu-se sub mandat otoman si pana in prezent, luat ca punct de reper de la finalul primei conflagratii mondiale, cand tinutul dintre rauri, Mesopotamia, intra in atentia Marilor Puteri o data cu descoperirea celor mai mari rezerve de petrol ale planetei. Pretul aurului negru costa anual milioane de vieti omenesti nevinovate. Actualul conflict din Irak, este unul asimetric, in tipologia razboaielor moderne si contemporane, insemnand ca o putere mica, care nu dispune de resursele militare necesare spre a face fata inamicului numeros dispus in teren, duce o lupta de hartuire a invadatorului prin felurite mijloace, mai mult sau mai putin ortodoxe: luarea de ostatici, rascumparari, capcane de teren sau pustiirea propriului avut obstesc, in detrimentul partii adverse.

Geneza istorica a Orientului Mijlociu (II)

Cea de-a doua etapa importanta in geneza si evolutia istorica a teritoriului dintre cele doua rauri sau Mesopotamia, in acceptiunea lumii elenistice, o constituie fara indoiala lumea Islamului, cu tot ceea acest univers se defineste prin cultura, civilizatie si nu in ultimul rand prin religia sa. Dar ce este Islamul? Auzim pronuntandu-se uneori ostentativ acest termen, cu precadere din partea istoriografiei occidentale, mai ales dupa evenimentele de la 11 septembrie 2001, care, in opinia unor analisti, ar fi rasturnat lumea cu susul in jos. Nimic mai neadevarat, deoarece aceleasi realitati dintre Occident si lumea musulmana erau vizibile si mai inainte, doar ca exista un obicei de a se face din tantar armasar. Autorul studiului de fata, nefiind pro-american sau pro-occidental, a ales pentru deplina lamurire a cititorilor sai, o definitie de mijloc.

Islam’ ul este un cuvant arabesc si inseamna a se supune, a asculta, a fi docil. Din cauza ca se bazeaza pe o deplina supunere fata de Allah i se spune islam. Este a treia mare religie monoteista a lumii in care traim, aparuta in ordine cronologica dupa Mozaism si Crestinism, dar completandu-le pe cele doua, avand foarte multe puncte comune, din care cauza, multa vreme a fost perceputa, intr-o faza incipienta, ca o alta erezie iudeo-crestina, ceva mai avansata.

Am defini Islamul ca un sincretism miraculos in poezia sa, fara a-i aduce vreun elogiu, spre a nu lasa loc de interpretari. Datorita acestor idei comune ambelor religii, amintite anterior, Islamul a fost o vreme privit ca o secta de factura iudeo-crestina, cel putin pana la raspandirea Coranului, prin intermediul, evident, al lumii islamice. Ce este Coranul? Nimic mai simplu, o carte sfanta in acceptiunea islamica, dar diferita net de celelate creatii literare si religioase ale umanitatii. Coranul are 114 capitole, numite “sura”, compuse din versete; versetele sunt numerotate. Aproape toate capitolele incep cu “in numele lui Allah cel Milos si Milostiv! (bism Allah al-Rahman al-Rahim)”. Coranul (vezi imaginea de mai sus) incepe cu sura urmatoare, care este folosita in fiecare din cele 5 rugaciuni zilnice. In acceptiunea islamica, Coranul este considerat a fi ultima carte sfanta, facut pentru stadiile cele mai avansate ale societatii si valabila pana la sfarsitul lumii. Coranul este principala sursa care stabileste legea, morala si teologia islamica. In anumite cazuri insa, Coranul nu da destule detalii – spre exemplu in cazul rugaciunii. De aceea, el este completat de exemplul dat de Mahomed – ce se stie ca a zis sau a facut el (Hadith). Hadith insa, spre deosebire de Coran, nu a fost scris si a circulat sub forma orala timp de doua secole.

In secolul 9, autoritatile islamice au incercat sa redea autenticitatea Hatithului. Acesta a fost studiat intens, unele lucruri au fost respinse ca neautentice, iar altele admise.

Se considera ca prin traducere din araba, Coranul (القرآن, al-Quran, in araba, N.A.) isi pierde din inteles si profunzime. Traducerile sunt doar aproximatii ale textului in araba, care este cuvantul lui Allah. Sigur, scopul articolului nu este de a face o incursiune in religia islamica, dar, cateva aspecte ne vor ajuta sa elucidam mai bine prin prisma ei, problemele fierbinti din zona Golfului Persic, prezente azi, acolo unde in timpuri ancestrale exista un focar de civilizatii suprapuse bidirectional. Prin relatiile extrem de complexe ale Tarilor Romane cu Inalta Poarta, din secolul al XIV-lea si pana la obtinerea Independentei de Stat a Romaniei, la 9 mai 1877, lumea islamica a fost perceputa ceva mai usor in mediile culte, iar infiintarea Institutului de Studii Orientale de la Bucuresti vine sa completeze, prin cartile si studiile editate de catre orientalisti de marca, imaginea Islamului in raport cu alte culturi. Din aceste studii, carti si articole, am corelat cateva informatii, spre deplina lamurire a cititorilor nostri, referitoare la Islam. Ca si in contextul altor mari religii ale lumii, religia islamica a avut un areal de formare si unul de raspandire. Primul corespunde partii de NV a Peninsulei Arabia, unde se afla de fapt cele doua mari centre religioase ale lumii islamice, Mekka si Medinah.

Din Peninsula Arabica, cea mai mare a globului, noua religie s-a raspandit destul de repede pe un areal geografic vast care cuprinde, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Asia de Est si Sud-Est, Europa (pana in sec. al XI-lea) si nu in ultimul rand Lumea Noua, unde, Islamul a patruns in urma Marilor Descoperiri geografice din veacul al XVI-lea. O atentie deosebita ne retine asupra prezentei islamice in spatiul ibero-lusitan cu ample repercusiuni asupra evolutiei ulterioare a statelor din peninsula, dupa Reconquista. Limbile spaniola si portugheza prezinta in pronuntia frazelor si cuvintelor multe inflexiuni fonetice din araba, lucru dealtfel recunoscut de majoritatea lingvistilor si filologilor, de asemenea tenul arabesc masliniu al locuitorilor din arealul ibero-lusitan. Daca adaugam si faptul ca dintre toate neamurile latine, spaniolii si portughezii, sunt cei mai vulcanici in temperament si forme de exprimare, de la celebrele telenovelas la galagia galeriilor fotbalistice, aceste lucruri nu trebuie sa ne mai mire, in virtutea tezei expuse anterior.Am remarcat deja, la inceputul disertatiei noastre, faptul ca legendele antice situau Paradisul edenic undeva in Orient, foarte probabil in campia manoasa dintre fluviile Tigru si Eufrat. Ori, daca astfel stau lucrurile, civilizatia islamica avea sa confirme intr-un mod practic si autentic, aceste aspecte plasate initial in sfera imaginarului religios. Implementarea religiei islamice in Mesopotamia, o data cu veacul al VII-lea, a situat Baghdadul sau Orasul Oval, in traducere, fondat dealtfel in anul 762, ca centru al lumii musulmane si cel mai mare oras de pe glob, infloritor din punct de vedere cultural si civilizational, in timpul domniei celebrului calif Harun al-Rashid. Timp de cinci secole de acum incolo, la Baghdad se vor succeda 37 de califi din dinastia abassida, imperiul lor dintre Tigru si Eufrat, cunoscand atat momente de glorie, cat si momente de decadenta, ultimele fiind de natura religioasa, referindu-ne la conflictele dintre musulmanii siiti si suniti, situatie valabila in linii mari si in prezent. Al doilea centru al lumii islamice avea sa fie pe pamant european, la Cordoba, in Spania. Din strafundurile Asiei, mongolii nomazi au ravasit ordinea mondiala de atunci, iar in secolul al XIII-lea, reusesc sa distruga in intregime Bagdadul, transformandu-l in ruine. Americanii de azi nu sunt mai departe mental de salbaticia mongolilor nomazi, caci i-au continuat pe acestia. In anul 1401, celebrul Timur Lenk sau Timur cel Schiop, da o alta lovitura capitalei abasside, finalizand astfel prima etapa islamica a Mesopotamiei.

O a doua etapa islamica a teritoriului irakian este marcata de cucerirea si supunerea definitiva a Baghdadului de catre sultanul otoman Suleyman Magnificul, in 1534, cand isi face intrarea triumfala in fosta capitala a Califatului abassid. Este stiut faptul ca sub domnia acestui sultan, Imperiul Otoman atinge apogeul expansiunii sale teritoriale, inclusiv in Europa de Rasarit si Centrala. Din politica sa nu au fost excluse nici tarile romane extra-carpatice. Acestui mare sultan i s-a atribuit supra-numele de Kanuni sau Legiuitorul, domnia sa fiind cuprinsa intre anii 1520-1566. Din 1534 si pana la 1918, teritoriul de astazi al Irak-ului a facut parte integranta a Imperiului Otoman. Spre deosebire de Moldova si Tara Romaneasca, care au beneficiat de o larga autonomie politica in cadrul stapanirii otomane, pastrandu-si nealterate privilegiile si institutiile domnesti proprii, fiind incluse in regimul de dominatie numit Casa Pacii, teritoriul Iraq-ului a fost inclus definitiv in Casa Islamului ca provincie integrata Inaltei Porti, motiv pentru care va avea o evolutie specifica. Administratia otomana, va imparti teritoriul Irak-ului in trei provincii: Baghdad, Mossul si Bassra, asupra carora vom mai reveni. Adoptarea modelului politic european de catre Turcia in cea de-a doua jumatate a veacului al XIX-lea, prin proclamarea Constitutiei liberale de la 1876-1878, a plasat Imperiul Otoman in circuitul Marilor Puteri ale timpului, precum si o redimensionare a politicii externe prin aderarea la Puterile Centrale, alaturi de Germania kaiserului Wilhelm al II-lea (1888-1918) sau Austro-Ungaria imparatului Franz Joseph (1848-1916), eveniment petrecut sub domnia penultimului sultan, Mehmed al V-lea Resad (1909-1918). Aceste conjuncturi politice si jocuri din culisele politicii externe, au dat posibilitatea Occidentului european sa profite de situatia favorabila din Orientul Mijlociu, spre a implementa diverse forme de dominatie coloniala, mai mult sau mai putin ortodoxe, chiar in hinterlandul turcesc.

Dar, in extremitatea de nord-vest a Golfului Persic, calatorul danez Kasten Niebhur, ajuns in zona pe la anul 1765, avea sa constate o alta realitate geopolitica. Iata cateva spicuiri din insemnarile sale, facute probabil pentru Curtea de la Copenhaga:

“Koueit, oras dotat cu un port, la trei zile de Zobeir sau de vechea Bassra si foarte apropiat de Khor Abdilla, care este un golf la vest de varsarea lui Shatt al-Arab. Persanii si in general strainii, numesc acest oras Gran. Se spune ca poseda opt sute de corabii. locuitorii sai traiesc din pescuitul perlelor si al pestelui. se zice ca sunt in numar de zece mii, dar, in perioada de mari calduri, in orasul Koueit sau Gran nu raman decat trei mii de persoane, pentru ca cei mai multi pescuiesc in vecinatatea Bahrainului si altii sunt la Baghdad, Alep si in alte locuri spre a vinde camilele destinate caravanelor.”

Acest stravechi punct comercial al Golfului Persic, luat in stapanire de arabi in secolul al VII-lea d.Hr., va iesi din anonimat abia in veacul al XVIII-lea, cand, un trib din Hedjaz, o provincie din partea de vest a Pen. Arabice, acolo unde sunt situate orasele sfinte ale Islamului, Mecca si Medinah, aflat in transhumanta, se va instala in zona opusa locurilor sale de bastina, in extremitatea de nord a Golfului Persic, sub conducerea familiei domnitoare Al-Sabah, o dinastie fondata oficial la 1756 si care se afla si astazi la conducerea statului Kuweit. Denumirea statului este atestata inca din secolul al XVI-lea, cand portughezii vor stabili aici un bastion, pe care arabii il vor numi kut sau fortareata. La fel ca si in cazul Tarilor Romane, intr-o anumita perioada a existentei statale, sultanul de la Istanbul l-a desemnat pe seicul Kuweitului ca reprezentant al guvernatorului otoman de Bassra. Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, influenta engleza devine predominanta, Marea Britanie impunandu-se ca putere coloniala de facto, in regiune la 23 ianuarie 1899, iar oficial in anul 1914, la inceputul Marelui Razboi. Comertul a inceput sa prospere in micul emirat. In pietele sale se intalneau negustori de toate rasele: persani si hindusi, veniti de la Teheran sau Bombay, alaturi de armeni, turci si europeni. Caravanele de marfuri plecau spre Persia, Arabia, Egipt si Siria.

Dar, in subteran se desfasura si o bogata activitate de spionaj ale Marilor Puteri europene, un joc de culise murdar, tipic batranului continent, caci, agenti secreti sub acoperirea anonimatului s-au infiltrat in regiune, fie in calitate de misionari, arheologi sau negustori. Toate aceste activitati sub acoperire erau indreptate impotriva Imperiului Otoman, “omul bolnav” al Europei. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator, spionajul occidental si-a aratat primele roade, atunci cand seicul Mubarak, atras in mrejele complicatei diplomatii britanice isi va rasturna fratele de la conducerea emiratului. Lovitura de stat a avut loc la sfarsitul anului 1896, prin abdicarea lui Muhammad ibn Sabbah (1892-1896). Mubarak traise multa vreme in India, la Bombay si avea foarte mare influenta in diplomatia coloniala. Acolo, si-a facut multi prieteni, care l-au ajutat in cele din urma sa ocupe tronul emiratului. Complicatiile au aparut in 1901, cand nava otomana Zuhaf ancora in fata portului Kuweit spre a aduce ultimatumul Inaltei Porti. Emirul Mubarak ibn Sabbah (1896-1915) va respinge ultimatumul, caci prietenii sai englezi i-au trimis in ajutor, cateva zile mai tarziu, un crucisator care a debarcat un detasament de infanteristi in zona oazei Jahra. Celebrul lord Curzon, viceregele Indiei, perla coroanei britanice, i-a facut o vizita emirului, pentru ca, tot in acelasi an, cateva luni mai tarziu, sa se instaleze in calitate de reprezentant oficial al puterii protectoare, colonelul S.G. Know. Cea mai dinamica dintre Puterile Centrale, Germania kaiserului Wilhelm al II-lea, nu se va multumi doar cu monitorizarea situatiei in teren si, in 1899 va obtine concesionarea construirii caii ferate Istanbul-Baghdad, cu prelungire pana la portul Bassra. Toate aceste jocuri de culise abil regizate din varful piramidei, vor constitui scenarii legendare pentru cineastii anilor ‘60 ai secolului trecut. Dintre capodoperele cinematografiei anglo-saxone reamintim cititorilor nostri pelicula Lawrence al Arabiei, in regia lui David Lean, in interpretarea lui Peter O’Toole si Alec Guinness (1962). S-a format astfel, prima bresa in zona fierbinte a Golfului Persic, care va conduce, un secol mai tarziu, la razboaie zonale si interzonale, dirijate abil de catre Marile Puteri, despre care vom vorbi pe larg in episodul viitor.

(Va urma)