Traditionala ceremonie in memoria luptatorilor in Rezistenta Armata Anticomunista din Muntii Fagarasului si a liderului lor, Ion Gavrila Ogoranu, va fi organizata si anul acesta de Fundatia “I. Gavrila-Ogoranu”, Partidul “Pentru Patrie” si Fundatia “George Manu” in ziua de Duminica, 20 Iulie (Sf. Prooroc Ilie-Tesviteanul, ocrotitorul partizanilor fagaraseni), la orele 12.00, langa Crucea partizanilor de la Manastirea Sambata de Sus (Fagaras).

Cei care doresc sa participe, cat si reprezentantii mass-media interesati sunt rugati sa se adreseze la tel. 0722.749.249, e-mail: buciumul@yahoo.com.

„Pe potecile munţilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremurile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru; o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremilor, în care, din loc în loc, strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele şi care izvorăşte din râul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului nostru Isus Hristos în Ziua cea Mare. Şi în această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.

Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană, libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână ca să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni. Cu atât mai mult suntem mai departe de meschinele probleme materiale, de fapta de îmbogăţire în viitor. Nici unul dintre noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi,nici părinţii noştri, nu am exploatat munca nimănui. Din contră, suntem din rândul acelora care în viaţă am cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul.

Ceea ce ne-a mânat pe noi aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca dealtfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire. Noi nu admirăm neamul nostru şi nici nu căutăm să-l înţelegem şi studia în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim aşa cum el, aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei.

În inima şi în mintea, noastră, n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Vrem să rămânem aici, părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia vrem să ne contopim şi noi soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm in cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicmiciei noastre; noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda Domnului, pentru libertatea Moldovei la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de Aprodul Purice, ca Domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumiri ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmisegetuzei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horia şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti.

În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea unite şi nebăgate în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu o dată, sărutul scârbos al lui Iuda, şi nu o dată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri, şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câţi şi-au dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, m-aţi legat prin jertfa voastră cu putere; în lupta din care nu puteam să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales, am simţit în ceasurile negre, mâna lui DUMNEZEU, atunci când slabele noastre puteri ne-ar fi dus la moarte sau deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege drama de pe Golgota.

Aceste rânduri adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma în mână, vi le închinăm vouă, tinerii din sate şi oraşe, ca semn al dragosteice v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.”

Grupul carpatin-fagărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954