AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
romanism

NOUA STRATEGIE DE RELATII PUBLICE A ISRAELULUI

September 7th, 2006 · Comentati (9 Comentarii)

Email This Post Print This Post

Motto: “Astăzi războaiele sunt câştigate de opinia publică. Acum este timpul să fii activ şi să faci cunoscută lumii vocea Israelului” (Herb Keinon, The Jerusalem Post)

eye1.gifDISCUŢIILE ŞI COMENTARIILE care însoţesc articolele apărute pe Internet au o importantă contribuţie în formarea opiniei publice. Aceasta este concluzia la care a ajuns Amir Gissin, director al Departamentului de Realaţii Publice din cadrul Ministerului de Externe israelian. De aceea, a aprobat constituirea Uniunii Mondiale a Studenţilor Evrei (World Union of Jewish Students –WUJS), proiect care are ca scop unificarea comunităţii proisraeliene, astfel încât să răspundă în timp real la orice apare pe Internet.

Iniţiativa acestui proiect a apărut în primele zile ale actualului război cu Libanul, ca un mod de a susţine, pe Internet, poziţia Israelului, a afirmat Sarit Felder, activist în cadrul WUJS. „Pentru că este atât de mare, Internetul este un câmp de luptă neglijat” a susţinut Felder, care a adăugat că „Ideea era să încurajăm studenţii evrei să se implice în diverse forumuri pe tema războiului din Orientul Mijlociu, să raporteze despre articolele problematice şi să trransmită celorlalţi să scrie comentarii la aceste articole”.


Gissin a declarat că studii efectuate în Marea Britanie şi SUA au arătat că oamenii sunt influenţaţi de comentariile apărute pe diferite forumuri, şi dacă aceste comentarii oferă argumente logice care contrazic articolul, atunci oamenii îşi vor shimba opinia.

O companie israeliană de software a dezvoltat şi a donat un program, numit Internet Megaphone, care îi alertează pe cei implicaţi în proiect despre sondajele, articolele şi comentariile legate de Israel, astfel încât ei să intervină online cu un răspuns la toate aestea. În acest mod, potrivit lui Felder, aproximativ 150 de articole sunt cercetate în fiecare zi şi se iselectează articolele la care este nevoie să se intervină pe forum. (…)

Oricum, există şi dubii privind acestă iniţiativă. Alon Pinkas, fostul consul general la New York, a declarat că deşi este o idee bună, ea trebuie pusă în practică fără a atrage atenţia. „De îndată ce se va afla că este vorba de discuţii organizate, ori de câte ori pe Internet apare ceva pozitiv, oamenii vor spune că este fabricat de Israel, parte a cabalei”, a spus Alon Pinks.

Pe de altă parte, Gissin, susţine că palestinienii apelează şi ei la această strategie şi sunt foarte activi în răspândirea poveştilor pe siteurile web. „De ce ei pot să o facă, iar noi să stăm cuminţi?”, se întreabă directorul Departamentului de Relaţii Publice.

„Internetul este mediul de comunicare al viitorului. Guvernul nu este în spatele acestei iniţiative, dar nu pot decât să mă bucur că ea există”, a adăugat Gissin. Peste 25 000 de oameni au fost implicaţi în acest proiect, în prima sa lună de punere în practică. Site-ul de internet al proiectului poate fi vizitat la adresa www.giyus.org (Give Israel Your United Support) (D.I.)

Tags: International

9 responses so far ↓

  • 1 Colors // Sep 7, 2006 at 1:23 pm

    “Pe de altă parte, Gissin, susţine că palestinienii apelează şi ei la această strategie şi sunt foarte activi în răspândirea poveştilor pe siteurile web. „De ce ei pot să o facă, iar noi să stăm cuminţi?”, se întreabă directorul Departamentului de Relaţii Publice”.
    Un singur lucru nu este amintit in articol, aceasta lupta are ceva comun cu dreptatea? Sau este doar un efort de innabusire a celor cu pareri diferite?
    Alon Pinkas, fostul consul general la New York, a declarat că deşi este o idee bună, ea trebuie pusă în practică fără a atrage atenţia. „De îndată ce se va afla că este vorba de discuţii organizate, ori de câte ori pe Internet apare ceva pozitiv, oamenii vor spune că este fabricat de Israel, parte a cabalei”. De ce ti-e frica nu scapi.
    “Gissin a declarat că studii efectuate în Marea Britanie şi SUA au arătat că oamenii sunt influenţaţi de comentariile apărute pe diferite forumuri, şi dacă aceste comentarii oferă argumente logice care contrazic articolul, atunci oamenii îşi vor shimba opinia”. Grea munca sa tot indesi adevarul, incep sa cred ca adevarat complexul multor evrei de a se simti frustrati si neintelesi, atacati si vanati de toata lumea.

  • 2 dimaiulianct // Sep 7, 2006 at 7:02 pm

    Mda. Sa citesti “Chestiunea evreiasca” scrisa de Nae Ionescu. O sa te lamuresti mai bine acolo. Ai dreptate tu in ceea ce spui…dar pentru o aprofundare iti recomand cartea.
    Doamne ajuta!

  • 3 Criss // Sep 8, 2006 at 12:31 pm

    Poate ar trebui sa cititi si “Evreii, Dumnezeu si Istoria” de Max Dimont, tot pentru aprofundarea subiectului si inlargirea orizontului.

    Legat de articol, in timpul conflictului din Liban, peste tot in Occident pro-palestinienii si pro-libanezii au organizat manifestatii peste manifestatii, presa europeana difuzeaza multe reportaje ce pun in evidenta adevarul palestinienilor, insa eforturile Israelului de-a avea pace si liniste sunt prea putin mediatizate… Isrealul pierde mereu razboiul mediatic: trebuie mai multa “agresivitate” in mass-media in ceea ce priveste sustinerea punctului lor de vedere. Iar in timpurile noastre Internet-ul joaca un rol important in formarea opiniei publice.

  • 4 Mihai // Sep 8, 2006 at 1:49 pm

    Criss, Israelul si-a sustinut punctul de vedere omorand recent peste 1000 de civili. Cred ca e destula agresivitate, fie in mass-media sau altundeva, ce zici?

  • 5 Mihai // Sep 8, 2006 at 1:52 pm

    A propos, unele articole din presa mainstream indica faptul ca conflictul israelo-libanez ar fi fost doar un “preludiu” pentru un eventual razboi in Iran si ca Israelul isi asigura doar spatele:

    http://www.newyorker.com/fact/content/articles/060821fa_fact
    http://www.ipsnews.net/print.asp?idnews=34275

  • 6 Tamburus // Sep 8, 2006 at 7:05 pm

    Eu cred că ar fi interesant o debatere pe internet care să acopere toate problemele pe care lumea le crede creiate de jidani. A invada internetul atunci când Izraelul distruge Libanul şi-i omoară populaţia, asta nu numai că nu este cinstit, dar se dă dovadă că nu merită atenţie!. Cinstit ar fi ca în acest grup cu care s’ar putea avea dialoguri serioase, eu cred că ar fi necesar să fie incluşi şi doritori de pace, nu numai din acei care motivează distrugerea
    altor civilizaţii şi curgere de sânge, ci să ia parte şi TALI FAHIMA care este prigonită pentru o cauză dreaptă!. Să se debată, fără rezerve, şi holocaustul şi, şi talmudul şi, să se dea răspunsuri asupra declaraţiei lui Ariel Sharon: că jidanii conduc America şi americanii o ştie!!! Şi, toate acestea să petreacă fără insulte personale!…

  • 7 gogutza // Sep 9, 2006 at 12:23 pm

    Saracii jidani, din nou discriminati…
    De parca n-ar ajunge campania sustinuta de intoxicare dusa, de si/sau sub controlul serviciilor secrete, prin diverse ONG/ONP-uri “independente” imprastiate prin toata lumea (dar in special sua). Acum trec la ofensiva “oficiala”?

    @criss Adevarul este unul singur. De “adevarul” intentiilor sionistilor “de-a avea pace si liniste” ne-am lamurit… au adus o “liniste” cu adevarat agresiva asupra civililor nevinovati palestinieni si libanezi.

  • 8 dimaiulianct // Sep 10, 2006 at 8:02 pm

    Adevarul este ca nu ne-au ramas decat aceste tipuri de discutii, pentru ca evreii nu sunt de acord cu intalnirile despre care se vorbea mai sus, ceva organizat. Ceva organizat as putea si eu sa pun la cale. Dar asta ar insemna ca in ziua urmatoare sau chiar in aceeasi zi presa sa vuiasca de articole si titluri de-o schioapa de genul: “Evreii discriminati intr-o tara ce se vrea membru UE” sau altele de genul asta, iar noi cu niste dosare penale. Asta este realitatea si nu cea prezentata de cineva mai sus in alt comentariu prin care spunea ca presa europeana nu scria nimic despre intentia evreilor de a avea pace in Palestina (ca pana la urma tara aia este Palestina si nu Israel). Cei care recunosc Israelul ca stat sa isi imagineze cum ar fi ca maine maghiarii sa preia Transilvania.
    Doamne ajuta!

  • 9 Tamburus // Sep 12, 2006 at 8:53 pm

    dimaiulianct: Ce bine ar fi ca jidanii să se supere pe noi şi să scrie în presa lor, cu litere de o şchiopapă, că ei sund descriminaşi într’o ţară care se vrea în europa!. Dacă ar face asta, ca să fim refuzaţi de uniune, ne-ar face cel mai mare bine! de fapt, ei n’au făcut niciun bine României, dar, ca să ne împiedice de a intra în aşazisa europă, le-ar fi prima faptă omenească…

Leave a Comment