AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)


George W. Bush face greşeli într-un discurs susţinut în faţa unor elevi de gimnaziu

28/9/2007 8:04 am · Comentati (7 Comentarii)

bush-children.jpgPREŞEDINTELE AMERICAN, George W. Bush, a comis, miercuri, o gravă greşeală gramaticală, într-un discurs susţinut în faţa unor elevi de gimnaziu din New York, afirmând: “Copiii chiar se străduieşte să înveţe”, relatează Reuters.

Bush a făcut această greşeală într-un discurs înregistrat pentru posturile de televiziune, în care a adresat un apel Congresului american, de a autoriza din nou derularea programului “Nici un copil să nu fie lăsat în urmă”, piesa de rezistenţă a politicii sale de educaţie, cu ocazia publicării unui studiu la nivel naţional, care evidenţiază o îmbunătăţire a rezultatelor şcolare ale elevilor americani.

La eveniment au mai participat primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, secretarul pe probleme de Educaţie, Margaret Spelling, profesori şi aproximativ 20 de elevi de clasa a cincea şi a şasea, de la o şcoală generală din New York.


În timpul primei sale campanii prezidenţiale, Bush - care a promis să fie “preşedintele educaţiei” - a întrebat: “Copiii noştri studie ?”

Miercuri, preşedintele american a părut să-şi răspundă singur la întrebarea pusă în urmă cu câţiva ani, comiţând aceeaşi greşeală gramaticală.

“După cum arată raportul favorabil publicat ieri, copiii chiar se străduieşte să înveţe, dacă standardele sunt ridicate şi rezultatele sunt evaluate”, a declarat el.

Casa Albă a ales să corecteze exprimarea lui Bush, în transcrierea oficială a discursului. Preşedintele american nu este, însă, străin de greşelile gramaticale. El a recunoscut de multe ori că a fost un elev mediocru la şcoală şi obişnuieşte să glumească pe marginea obiceiului său de a face greşeli de limbă engleză.

Cu doar o zi înainte, Casa Albă dezvăluise, accidental, modul în care încearcă să prevină şi alte greşeli gramaticale ale preşedintelui. Marţi, în ziua în care Bush s-a adresat Adunării Generale a ONU, pe site-ul Naţiunilor Unite a fost publicată pentru scurt timp o ciornă a discursului său, care conţinea transcrierea fonetică a numelor unor ţări şi lideri mondiali, a căror pronunţie îi creează dificultăţi lui Bush. (D.I.)

Tags: International

7 responses so far ↓

  • 1 Harkonnen // Sep 28, 2007 at 10:07 am

    Ca nea Georgica Tufis sta cam prost la capitolul “brain” este dovedit de mult…

    Sunt curios totusi cine sunt Hrebenciucii din spatele sau!

  • 2 Sauron // Sep 28, 2007 at 10:43 am

    DA, nenea G. Bush cred ca e unul din cei mai slabi presedinti ai SUA de pana acum! E mai prost si ca taica-su! Sa revedeti filmul “Fahrenheit 9/11″ ca sunt acolo si niste interviuri, sau faze filmate surprinse cu nea’ Tufis in diferite ipostaze, unde este elocventa inapoierea sa intelectuala!

  • 3 Mustaciosul // Sep 28, 2007 at 11:45 am

    Pare-se ca Gica Tufa e bun prieten cu primarul unui sector al capitalei.

  • 4 ScraggyHorse // Sep 28, 2007 at 7:23 pm

    Face pe prostu’

  • 5 Sauron // Sep 29, 2007 at 6:53 am

    Scraggy: Nu cred ca o face pe prostul… chiar e! Stai linistit ca America are destui destepti care trag sforile defapt in spatele lu’ Tufis….

  • 6 gogutza // Oct 2, 2007 at 2:10 pm

    Rusine! Sa va legati de bietul cretinel?
    Doar era [sic] sub 50 de elevi…

  • 7 Harkonnen // Oct 8, 2007 at 8:00 am

    Un videoclip hazos:

    http://www.youtube.com/watch?v=V7kF6zT8YuM

Leave a Comment