Jim Fish, BBC

LA PESTE zece ani de la obtinerea independentei fata de URSS, estonienii inca nu stiu totul despre istoria lor zbuciumata - inclusiv povestea extraordinara a asa-numitilor “Frati ai Padurii”

“Fratii” au fost soldati care s-au opus ocupatiei sovietice de dupa 1944 si au trait in paduri ani de-a randul dupa sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial.

Cu saizeci de ierni in urma tanarul Alfred Karmann (foto BBC) s-a ascuns in padurile din sudul Estoniei pentru a scapa de Armata Rosie aflata in ofensiva.

Ca toti estonienii, el a “gustat” viata si sub sovietici in 1940, si sub nazisti un an mai tarziu. Cand rusii s-au intors, Karmann era in tabara pierzatoare, impreuna cu mici bande de gherila estoniene, care au devenit cunoscute sub numele de “Fratii Padurii”.

“Am simtit ca nu avem alta optiune”, spune el. “Fiind inca in viata, si avand inca arme, ne-am decis ca trebuie sa rezistam pe pamantul estonian – sa nu ne dam batuti.”

El nu-si cere deloc iertare ca a luptat de partea nazistilor contra armatei sovietice. “Diferenta dintre ei era ca nemtii ne-au subjugat si ne-au luat pamanturile. Dar rusii au distrus poporul estonian ca natiune. Ei s-au opus – si inca se mai opun – independentei Estoniei.”

Existenta “subterana”

Dl. Karmann a devenit un fugar, ascunzandu-se dintr-o padure in alta. Odata a fost urmarit si impuscat de un soldat rus. A scapat insa, grav ranit, cu un glont in bratul stang. Viata i-a fost salvata de un “frate al padurii” leton, care a adus o sora stagiara sa-i amputeze bratul.

De atunci a fost mai mult pe cont propriu. A trait opt ierni pe ascuns, sapandu-si cu o singura mana bunkere pe care le acoperea si le incalzea cu lemne ca sa reziste frigului cumplit. Vara, cand nu lasa urme pe zapada, se furisa sa-si viziteze familia.

Intrebat ce l-a motivat sa indure asemenea incercari, Karmann a raspuns cu un singur cuvant: “Teroarea.” “Stiam prea bine cu totii ce se petrece in inchisorile rusesti: foamete, frig si teroare. Puteai sa fii omorat fara macar sa te judece la tribunal.” Dar Karmann a fost pana la urma prins de KGB, torturat si condamnat la 25 ani de munca silnica.

In exil

“M-au prins cu ajutorul cuiva care mi-a turnat droguri in bautura. M-au legat cu o funie in jurul mainii si m-au tarat prin padure o saptamana ca sa le arat toate ascunzatorile mele. Dar cand m-au dus la tribunal, am fost singurul condamnat, nu mi-am tradat nici un camarad.”

Chiar si dupa 13 ani petrecuti in lagarele siberiene, suferinta d-lui. Karmann nu s-a terminat. El nu a fost lasat sa se intoarca acasa, ci a fost fortat sa-si petreaca inca 12 ani de exil in Letonia.

I s-a permis, in sfarsit, sa se intoarca acasa in 1981, unde si-a gasit logodnica din timpul razboiului, Kleena, inca asteptandu-l, la 37 de ani dupa ce s-a adapostit prima oara in padure ca fugar. Au trait 11 ani impreuna inainte ca ea sa-si gaseasca sfarsitul. Dl. Karmann, acum un batran agil in varsta de 81 de ani, ne avertizeaza ca omul are o continua capacitate de a face rau. “La doua mii de ani dupa ce Iisus a murit pe cruce, omenirea nu a invatat nimic. Sa te predai in fata raului nu ajuta cu nimic victimele. Trebuie sa luptam contra raului, nu sa punem capul pe esafod.”

Tatal si unchiul lui Meelis Mottus au fost si ei Frati ai Padurii. Dl. Mottus, care a petrecut mult timp cu Karmann, l-a convins pe acesta sa-si spuna povestea.

Karmann este acum un personaj admirat de copiii de varsta scolara care viziteaza ferma d-lui Mottus din Varumaa, langa granita cu Letonia. Dl. Mottus a restaurat cateva din buncarele folosite de Fratii Padurii si doreste sa impartaseasca celorlalti povestea lor – chiar daca si suferinta sa este evidenta.

“Oameni ca tatal si unchiul meu si ca dl. Karmann nu au fost banditi sau criminali”, spune Mottus. “Ei sunt parte a istoriei noastre, a felului in care estonienii au luptat pentru independenta. Aceste lucruri trebuie sa le cunoasca si copiii nostri.”

In lumina crespusculara a anilor sai furati, dl. Karmann devine un modest simbol al insasi supravietuirii tarii sale.

Radu Popescu